Potrivit art.581 alin.3 Cod procedură civilă, ordonanţa preşedinţială poate fi dată şi fără citarea părţilor. În situaţia în care însă ulterior instanţa găseşte util cauzei necesitatea citării recl. pentru a da lămuriri va trebui să fie citat şi pârâtul altfel se încalcă dispoziţiile art.85 Cod procedură civilă precum şi principiile egalităţii şi dreptului la apărare în procesul civil.
Prin sentinţa civilă nr.3709 din 3 decembrie 2002 pronunţată de Judecătoria Slobozia în dosarul nr.7045/2002 având ca obiect cererea formulată de reclamantul Drăgan Ionel pe calea ordonanţei preşedinţiale împotriva pârâtului Gheorghe Rafael privind obligarea acestuia să înceteze orice acte de tulburare a folosinţei locuinţei, a admis această acţiune ca fiind întemeiată şi legală.
Împotriva acestei soluţii, în termen legal, a declarat recurs pârâtul invocând, printre altele, soluţionarea cauzei fără respectarea dispoziţiilor legale cu privire la citarea părţilor.
Recursul declarat este fondat şi a fost admis pentru următoarele considerente.
Potrivit art.85 Cod procedură civilă, judecătorul nu poate hotărî asupra unei cereri decât după citarea sau înfăţişarea părţilor, afară numai dacă legea nu dispune altfel.
Pe de altă parte, potrivit art.581 alin.3 Cod procedură civilă, ordonanţa preşedinţială va putea fi dată şi fără citarea părţilor , regula fiind însă judecarea acesteia cu citarea părţilor.
În cauză s-a constatat că instanţa de fond iniţial a dispus soluţionarea cauzei fără citarea părţilor însă ulterior a citat reclamantul pentru a da unele lămuriri, omiţând a cita în cauză şi pe pârât.
Procedând astfel, instanţa de fond a încălcat regula în materia citării în procesul civil prev. de art. 85 Cod procedură civilă şi totodată principiile egalităţii în drepturi în faţa justiţiei şi a dreptului la apărare, pronunţând o hotărâre nulă şi casabilă în baza art.312 Cod procedură civilă rap. la art. 304 pct.5 Cod procedură civilă.
Judecătoria Drobeta-Turnu-Severin
ORDONANŢĂ PREŞEDINŢIALĂ - OBLIGAREA PÂRÂTULUI IPJ SĂ RESTITUIE AUTOTURISMUL REŢINUT IN VEDEREA CONFISCĂRII
Judecătoria Iași
Pretenţii. Răspundere civilă delictuală. Solicitare cheltuieli de judecată pe cale separată. Caracterul necesar al cheltuielilor de judecată efectuate după închiderea dezbaterilor
Curtea de Apel Cluj
Ordonanţa preşedinţială având ca obiect suspendarea actului administrativ. Inadmisibilitate având în vedere dispoziţiile legale speciale existente în materie
Tribunalul Buzău
COMERCIAL : Ordonanţă preşedinţială. Soluţionarea cererii cu încălcarea dreptului la apărare şi al dreptului la un proces echitabil (art.6 CEDO), precum şi a principiului egalităţii armelor (consacrat în jurisprudenţa CEDO )
Judecătoria Bistrița
Potrivit art.919 Cod de procedură civilă, instanţa poate lua, pe tot timpul procesului, prin ordonanţă preşedinţială, măsuri provizorii cu privire la stabilirea locuinţei copiilor minori, la obligaţia de întreţinere, la încasarea alocaţiei de stat pentru