Privatizare. Vânzarea terenului aferent spaţiului comercial. Refuzul vânzătorului de a încheia actele în formă autentică. Pronunţarea unei hotărâri judecătoreşti.

Sentinţă civilă 2820 COM din 05.11.2001


Privatizare. Vânzarea terenului aferent spaţiului comercial. Refuzul vânzătorului de a încheia actele în formă autentică. Pronunţarea unei hotărâri judecătoreşti.

Convenţia părţilor cuprinde în realitate o promisiune de a contracta, actul fiind un antecontract de vânzare-cumpărare pentru terenul în suprafaţă de 773,10 m2, iar în considerarea lui părţile au executat obligaţiile privind predarea bunului, respectiv plata preţului.

Nesocotirea antecontractului de către pârâtă, în sensul neîndeplinirii obligaţiei de a încheia contractul în formă autentică, necesară validării transferului dreptului real asupra întregului imobil, îndreptăţeşte pe reclamant să ceară obligarea acesteia la executare.

Reclamantul DV a chemat în judecată pe pârâta S.C. D S.A. Constanţa, solicitând să se dispună pronunţarea unei hotărâri care să ţină loc de contract de vânzare-cumpărare pentru activul Depozit Lapte praf; în subsidiar, s-a solicitat obligarea pârâtei la încheierea, în formă autentică, a contractului de vânzare-cumpărare pentru acest activ, cu terenul aferent de 773,10 m2 , la preţul de 162.000.000 lei exclusiv TVA, cerere la care însă s-a renunţat pe parcursul soluţionării procesului.

Titularul acţiunii a arătat că izvorul raportului juridic obligaţional îl constituie actul încheiat la 4.12.2000 având ca obiect transferul dreptului de proprietate, prin vânzare-cumpărare, asupra activului menţionat, în baza procesului-verbal de adjudecare prin licitaţie publică cu strigare, organizată de societatea pârâtă în conformitate cu prevederile O.U.G. nr. 88/ 1997 modificată prin Titlul I al Legii nr. 99/ 1999.

Cu toate că pentru terenul aferent, legea pretinde încheierea unui act în formă autentică, pârâta a refuzat să îndeplinească obligaţia de a încheia un asemenea act, deşi preţul vânzării a fost plătit integral, iar predarea bunului s-a executat.

În raport de actele depuse, acţiunea a fost admisă.

În temeiul procesului-verbal al licitaţiei organizate la 23.11.2000, pârâta S.C. D S.A., în calitate de vânzător şi reclamantul DV, în calitate de cumpărător, au încheiat contractul de vânzare-cumpărare nr. 370/ 4.12.2000 asupra activului menţionat, cu teren aferent şi cu vecinătăţile precizate expres prin act.

S-a convenit ca preţul de 162.000.000 lei (exclusiv TVA) la care a fost adjudecat activul să fie plătit în termen de 90 de zile de la data încheierii contractului. Potrivit actelor prezentate, această obligaţie a fost îndeplinită la termenul stabilit, iar la 22.12.2000 s-a procedat la predarea-primirea imobilului.

Convenţia părţilor cuprinde în realitate o promisiune de a contracta, actul fiind un antecontract de vânzare-cumpărare pentru terenul în suprafaţă de 773,10 m2, iar în temeiul antecontractului părţile au executat obligaţiile privind predarea bunului, respectiv plata preţului.

Nesocotirea antecontractului de către pârâtă îndreptăţeşte pe reclamant să ceară obligarea acesteia la încheierea contractului în formă autentică, necesară pentru a valida transferul dreptului real asupra întregului imobil.

În virtutea art.1073 cod civil, pârâta urmează a fi obligată la încheierea contractului în formă autentică.

(sentinţa civilă nr. 2820 COM/ 5.11.2001. Hotărârea a fost modificată în tot, în sensul respingerii acţiunii, prin admiterea recursului conform deciziei civile nr. 420/ 2002 a Curţii de Apel Constanţa-secţia comercială. S-a reţinut că în cauză lipseşte capacitatea de a contracta a societăţii pârâte, întrucât hotărârea A.G.A.din 09.10.2000, referitoare la aprobarea vânzării a trei active din patrimoniul acesteia – între care şi cel în litigiu - a fost anulată printr-o hotărâre judecătorească.)