Adoptie interna minori

Sentinţă civilă 15/C/CC din 30.03.2007


Domeniu asociat  - Adoptie interna minori. Refuz nejustificat de acordare a consimtamântului la adoptie de la parintii firesti (art. 13 din Legea nr. 273/2004). Aplicarea dispozitiilor art. 34 – 37 si 73 alin. 2 din Legea nr. 273/2004, acest ultim text permitând introducerea cererilor de încuviintare a adoptiei care se solutioneaza potrivit OG nr. 25/1997, aprobata cu modificari prin Legea nr. 87/1998, doar pentru persoanele si familiile, care la data intrarii în vigoare a Legii nr. 273/2004 aveau încredintati copii în vederea adoptiei.

Prin cererea înregistrata la Tribunalul sub nr. 884/103/2006 (500/M/2006) la data de 28 noiembrie 2006, petentii T.G.E. si T.G.E au solicitat, în contradictoriu cu D.G.A.S.P.C. Neamt si cu Centrul de plasament nr. 4 Iasi, încuviintarea adoptiei minorelor H.R.E. si H.A:F, nascute la data de 28 ianuarie 1995 în localitatea Iasi, jud. Iasi, fiicele lui H.C. si H.M..

În motivarea cererii, petentii invoca urmatoarele împrejurari de fapt:

Parintii celor doua minore le-au abandonat pe acestea la nastere, astfel ca s-a luat în favoarea lor masura plasamentului la Casa de copii Iasi, dupa care au fost transferate la Centrul de plasament nr. 4 Piatra Neamt.

Dupa trei ani minorele au fost încredintate în vederea adoptiei petentilor,  care de la aceasta data si pâna în prezent s-au ocupat de cresterea si educarea lor.

Mai arata petentii ca s-au facut anchetele sociale care  au atestat îndeplinirea tuturor  conditiilor prevazute de Legea nr. 273/2004 în vederea adoptiei, iar prin dispozitia nr. 23 din 31.10.2006 s-a dispus acordare atestatului de familie apta sa adopte.

Mentioneaza petentii ca prin hotarâre judecatoreasca s-a declarat abandonul minorelor, aspect care reiese si din hotarârea nr. 125/09.02.1999 prin care copiii le-au  fost încredintati spre crestere si educare.

Conchid petentii ca, fata de împrejurarile de fapt invocate, este în interesul exclusiv al minorelor sa fie adoptate de ei.

Cererea de încuviintare a adoptiei s-a întemeiat pe dispozitiile Legii nr. 273/20004 privind regimul juridic al adoptiei si pe disp. OUG nr. 25/1997.

În dovedirea motivelor invocate, petentii au anexat cererii de adoptie urmatoarele înscrisuri: adresa nr. 47125/1998 emisa de Serviciul de Autoritate Tutelara din cadrul Primariei mun. Iasi, ancheta sociala, dispozitia nr. 23 din 31.10.2006 emisa de D.G.A.S.P.C. Neamt, atestatul nr. 21/31.10.2006, evaluarea situatiei copiilor H. R. si H.A.., Hotarârea nr. 126/9febr.1999 a Comisiei pentru Protectia Copilului ,, Vladimirescu” Iasi, adeverinta nr. 1100/1999 emisa de Centrul de plasament nr. 4 Iasi, certificatele de nastere ale minorelor, acte medicale, certificatele medicale nr. 639, 640, 641, 642 din 23 februarie 2007 atât ale minorelor cât si ale petentilor, certificatele de cazier judiciar nr. 2706383 si 2706382/20.02.2007.

D.G.A.S.P.C. Neamt a depus la dosarul cauzei urmatoarele înscrisuri: ele de consiliere nr. 4931/27.03.2007, nr. 4932/27.03.2007, rapoartele finale nr. 4901/27.03.2007 si 4902/27.03.2007 referitoare la evaluarea relatiilor dintre copii si familia adoptatoare, adresa nr. 10369/16.08.2006 a D.G.A.S.P.C. Neamt, adresa nr. 10371/16.08.2006 si cea cu nr. 10372 din aceeasi data, sentinta civila nr. 1375 din 14.12.1998 a Tribunalului Iasi si sentinta civila nr. 1267 din 13.11.1998 a aceleiasi instante, Hotarârea nr. 1538 din 30.11.2001 a Comisiei pentru Protectia Copilului Neamt, adresa nr. 11169/24.11.2006 a D.G.A.S.P.C. Neamt, , adresa nr. 8282/2006 a aceleiasi institutii, Hotarârea nr. 1539 din 30.11.2001 a Comisiei pentru Protectia Copilului Neamt, adresa nr. 10369/16.08.2006 a D.G.A.S.P.C. Neamt, atestatul nr. 10 din 22 iulie 2005 Hotarârea nr. 125/1999 a Comisiei pentru Protectia Copilului ,, Vladimirescu” Iasi.

Instanta a procedat la audierea minorelor în camera de consiliu.

Analizând înscrisurile depuse în dovedire, coroborate cu sustinerile partilor, instanta retine urmatoarele împrejurari de fapt si de drept:

Minorele H. R. E. si H. A.F., s-au nascut la data de 28 ianuarie 1995 în localitatea Iasi, jud. Iasi, si sunt fiicele lui H. C. si H. M..

Minorele provin dintr-o familie legal constituita, însa dezorganizata prin despartirea parintilor. Acestea au beneficiat de masuri de protectie, fiind institutionalizate la 19.04.1995, iar  prin sentintele civile nr. 1375/1998 si nr. 1267/1998 pronuntate de Tribunalul Iasi s-a declarat abandonul minorelor de catre parintii lor.

Din anul 1999, prin hot. nr. 126/1999 si nr. 125/1999, iar ulterior prin Hot. 1538/2001 si 1539/2001 minorele au fost încredintate spre crestere si educare familiei TG.E si T.-G.E, care s-au ocupat neîntrerupt  de acestea.

Înca din anul 1999, familia T.G si-a exprimat dorinta de a le adopta pe cele doua fete, astfel ca la data de 31.10.2006 au obtinut si atestatul de familie apta sa adopte, nr. 23/31.10.2006 emis de D.G.A.S.P.C. Neamt.

Din rapoartele finale referitoare la evaluarea relatiilor dintre copii si familia adoptatoare,  întocmite de Directie, rezulta faptul ca între petentii adoptatori si minore

s-au creat în acest timp relatii de atasament puternic, iubire si respect reciproc; ca minorele au cunoscut o dezvoltare armonioasa, sunt sanatoase, iar petentii se ocupa corespunzator de cresterea si educarea lor, respectiv le-au asigurat conditii optime de locuit si urmeaza cursurile scolare, fiind eleve în clasa a V-a la Scoala din com. Bicazu Ardelean.

În procedura administrativa întocmita de Directie s-au facut demersuri pentru contactarea parintilor naturali în vederea exprimarii opiniei cu privire la adoptia copiilor lor, însa, potrivit sustinerilor reprezentantilor Directiei, acest demers a ramas fara rezultat. Oricum, din înscrisurile anexate dosarului cauzei rezulta acelasi dezinteres al parintilor naturali, fata de cei doi copii, respectiv nu au fost vizitati si nici nu au initiat o alta forma de comunicare în perioada celor 8 ani de când se afla în îngrijirea familiei adoptatoare. Instanta apreciaza ca acest dezinteres, coroborat cu refuzul convocarii initiat de Directie, poate fi asimilat refuzului nejustificat de a consimti la adoptie astfel cum prevad dispozitiile art. 13 din Lg. nr. 273/2004.

În cauza nu au fost citati parintii firesti, dat fiind cadrul procesual instituit prin Legea nr. 273/2004 privind regimul juridic al adoptiei, care nu permit citare parintilor firesti în procedura de încuviintare a adoptiei, iar aceste norme procedurale sunt de imediata aplicare.

Astfel, instanta constata ca, în cauza, sunt îndeplinite atât conditiile de fond ale adoptiei ( consimtamântul la adoptie si capacitatea de a adopta a familiei adoptatoare, interesul copiiilor, garantiile morale si materiale ale adoptatorilor), cât si conditiile de forma, care se refera la consimtamântul familiei adoptatoare, care s-a dat în fata instantei, existenta atestatului de familie apta sa adopte, încredintarea în vederea adoptiei, care s-a realizat anterior fiind reconfirmata prin emiterea atestatului, încredintare care s-a prelungit pe toata durata procedurilor administrative si judecatoresti.

De asemenea, nu au fost identificate interdictii si impedimente la adoptie de natura celor prevazute în art. 7 si 8 din Legea nr. 273/2004.

În consecinta, pentru considerentele retinute, instanta, în tem. art.  34-37 si 73 alin. 2 din Legea nr. 273/2004 privind regimul juridic al adoptiei, constata întemeiata cererea de încuviintare a adoptiei si o admite ca atare.

În tem. art. 53 din lege, va dispune, ca dupa ramânerea irevocabila a hotarârii de adoptie, minorele sa poarte numele familiei adoptatoare, acela de Tepes Ghibosu .

În tem. art. 53 alin. 5, va dispune, de asemenea, ca dupa ramânerea irevocabila a hotarârii de adoptie, Serviciul de stare civila din cadrul primariei Bicazu Ardelean, jud. Neamt sa întocmeasca un nou act de nastere pentru minore, în care adoptatorii vor fi trecuti ca parinti firesti ai acestora.

Totodata, se va constata lipsa calitatii procesuale pasive a Centrului de plasament nr. 4 Iasi, deoarece minorele nu mai sunt internate în aceasta institutie de ocrotire în baza vreunei hotarâri, astfel ca va fi respinsa  actiunea adoptatorilor formulata în contradictoriu cu aceasta pentru motivul aratat.