Nulitatea Ordinului nr.612/23.04.2009 emis de Guvernul României –Secretariatul General al Guvernului României. Declararea ca neconstituţional a o.u.g nr.3/2009 care a stat la baza ordinului contestat prin Decizia nr.1039/09.07.2009 a Curţii Constitu...

Prin contestatia înreg.sub nr.2504/105/2009 constestatorul T.D.V.E. a solicitat ca în contradictoriu cu intimatul Guvernul României - Secretariatul General al Guvernului României sa se dispuna anularea Ordinului nr.612/23.04.2009, obligarea intimatului la plata despagubirilor egale cu salariile indexate, majorate si actualizate si celelalte drepturi de care ar fi beneficiat pâna la reintegrarea efectiva, repunerea partilor în situatia anterioara, precum si obligarea intimatului la daune morale în cuantum de 50.000 lei.

Prin sentinta nr.1607/2.10.2009 Tribunalul Prahova a admis contestatia si a anulat ordinul mentionat, dispunând reîncadrarea contestatorului în functia detinuta anterior concedierii, aceea de Consilier - Director, obligând intimatul la plata catre contestator la plata despagubirilor egale cu drepturile salariale de care ar fi beneficiat si la plata sumei de 15.000 lei, reprezentând daune morale si la plata sumei de 4.000 lei cheltuieli de judecata.

Pentru a pronunta aceasta solutie, instanta a retinut ca alin.4 al art.VIII din O.U.G.nr.3/2009 prevedea ca personalul este încadrat numai pe baza încrederii acordate de primul ministru, cu avizul viceprim-ministrului si cu conditia semnarii unui angajament de loialitate, iar în actul  de concediere nu s-au indicat cu claritate motivele,  având ca justificare dispozitiile art.73 alin.1 din codul muncii.

Actul normativ care a stat la baza concedierii, respectiv O.U.G.nr.3/11.02.2009 a fost declarat neconstitutional prin Decizia nr.1039/09.07.2009 a Curtii Constitutionale tocmai pentru ca instituia o prezumtie de culpabilitate profesionala în sarcina personalului caruia i se retragea încrederea prim-ministrului, contrar principiului legalitatii prev.de art.61-64 din codul muncii, iar conditia încrederii introdusa prin acest act normativ a fost una esentialmente subiectiva, în contradictie cu principiile stabilitatii raporturilor de munca, care este menit sa asigure salariatilor siguranta si garantia pastrarii unui loc de munca, pe baza unor criterii obiective, cât si cu cel referitor la protectia sociala a muncii.

Ca o consecinta a constatarii nulitatii ordinului de concediere, în temeiul art.269 alin.1 din codul muncii, instanta a obligat intimatul si la plata daunelor morale de 15.000 lei, apreciind ca reclamantul a suferit un prejudiciu moral si material cert, care a avut un efect negativ asupra imaginii sale personale, având în vedere si perioada cât acesta a fost lipsit de veniturile obtinute din munca.

Domenii speta

Spete similare