Plangere contraventionala respinsa

Sentinţă civilă 2465 din 08.09.2010


R O M Â N I ACod operator 3924

JUDECĂTORIA TÂRGU-CĂRBUNEŞTI

Dosar nr. 3312/317/2009

Sentinţa Civilă Nr. 2465

Şedinţa publică din 08 Septembrie 2010

Completul compus din:

PREŞEDINTE

Grefier

Pe rol judecata cauzei civile privind pe petenta C A G domiciliata in Tg Cărbuneşti , strada …., nr. …., judetul Gorj si  pe intimatii INSPECTORATUL DE POLITIE AL JUDETULUI GORJ, P G domiciliat in Tg Jiu, strda …, bl …., sc …, ap. …., judetul Gorj, SC A. SA Sucursala Gorj, SC A. SA Sucursala Gorj.

La apelul nominal făcut în şedinţă publică a lipsit petenta reprezentata fiind de avocat D. O., lipsa ceilalţi intimati.

Procedura de citare  legal îndeplinita.

S-a expus referatul oral al cauzei de către grefierul de şedinţă care învederează instanţei că prin serviciul registratură a fost depus în termen raportul de expertiză de către expert M. A.

Nemaifiind alte cereri de formulat sau probe de administrat instanţa constată terminată cercetarea judecătorească şi acordă cuvântul părţilor în dezbateri pe fondul cauzei.

Avocat D. O. solicita admiterea plângerii, anularea procesului verbal de contravenţie şi acordarea cheltuielilor de judecată ocazionate cu desfăşurarea procesului.

Sustine că petenta nu se face vinovată de săvârşirea contravenţiei şi astfel procesul verbal nu este legal emis.

Instanţa reţine cauza spre soluţionare.

I N S T A N Ţ A

Asupra prezentei cauze civile, constată următoarele :

Prin plângerea înregistrată la această instanţă la data de 17-09-2009 petenta C A G a solicitat în contradictoriu cu intimaţii INSPECTORATUL DE POLITIE AL JUDETULUI GORJ, P G, SC A. SA Sucursala Gorj, SC A. SA Sucursala Gorj, anularea procesului verbal de contravenţie seria … nr. …. întocmit la data de 12.09.2009 ca fiind netemeinic şi nelegal.

În motivarea plângerii petenta a arătat că la data de 12.09.2009 a fost sancţionată contravenţional pentru faptul că nu s-a asigurat la schimbarea direcţiei de mers intrând astfel în coliziune cu un alt autoturism. Arata că această constatare nu corespunde realităţii că autoturismul OPEL a intrat în coliziune cu autoturismul pe care îl conducea în mod corect respectând regulile de circulaţie.

Din dinamica producerii coliziunii se poate observa că deja intrase în locul de refugiu loc în care a fost lovită de autoturismul marca Opel care avea o viteză foarte mare raportat la faptul că circula în localitate. De asemenea luminile de semnalizare erau pornite când a virat către stânga stare de fapt pe care o poate dovedi cu martori.

În mod incorect agentul de politie a întocmit procesul verbal de contravenţie fără a face o cercetare la faţa locului în sensul măsurării urmelor de frânare şii fotografii care să fie în sprijinul realităţii.

În drept plângerea a fost întemeiata pe disp. OG 2/2001.

În dovedirea plângerii petenta a depus procesul verbal de contravenţie, copie a cărţii de identitate.

La solicitarea instanţei intimata a depus în copie documentaţia care a stat la baza eliberării procesului verbal de contravenţie respectiv raport întocmit la data de 30.09.2009, proces verbal de contravenţie, declaraţia intimatului P G, şi a petentului luata cu prilejul producerii evenimentului rutier.

În temeiul OG 2/2001 au fost ascultaţi atât petenta cât şi celălalt conducător auto implicat în evenimentul rutier P G declaraţiile acestora fiind consemnate la filele 31, 41.

La solicitarea petentei şi a intimatului a fost încuviinţată proba testimonială în cadrul căreia au fost audiaţi martorii ….

De asemenea intimata SC A. SA a depus la solicitarea instanţei rezultatul constatărilor în urma analizării prin măsurători a evenimentului rutier produs filele 52-71.

Pentru stabilirea dinamicii accidentului a fost încuviinţată la solicitarea petentei proba cu expertiză de specialitate ce a fost efectuată de expert M. A..

Examinând plângerea în raport cu probele administrate, instanţa apreciază că nu este întemeiată, motivat de următoarele considerente :

Prin procesul verbal de contraventie seria … nr. …./12.09.2010 petenta a fost sancţionată contravenţional cu patru puncte amendă ( 240 lei ) reţinându-se în sarcina sa că în timp ce conducea autoturismul BMW cu nr. de înmatriculare …. nu s-a asigurat la schimbarea direcţiei de mers spre stânga, iar cu partea stângă faţă a intrat în coliziune cu partea dreaptă faţă a autoturismului cu nr. de înmatriculare …. condus de P G, care se angajase în depăşirea regulamentară a autoturismului condus de aceasta.

Din cauza impactului autoturismul marca Opel a fost proiectat într-o fântână publica distrugând tubul acesteia gardul împrejmuitor şi instalaţia fântânii.

Temeiul sancţiunii a fost stabilit ca fiind prevederile art 108 alin 1 litera bpct 3 din OUG 195/2002.

La rubrica alte menţiuni petenta a notat că recunoaşte contravenţia, că este de acord să înmâneze asigurarea de răspundere civila auto atât conducătorului P G cât şi Primăriei Jupâneşti pentru recuperarea prejudiciilor.

În drept conform art 34 alin 1 din OG 2/2001 instanţa verifică legalitatea şi temeinicia procesului verbal de contravenţie, pronunţându-se şi cu privire la sancţiunea aplicată  de către agentul constatator prin acesta.

Sub aspectul legalităţii procesului verbal de contravenţie contestat verificând îndeplinirea condiţiilor de formă, instanţa reţine că acesta cuprinde menţiunile obligatorii prevăzute de art 16 alin 7 şi art 17 din OG 2/2001 privind regimul juridic al contravenţiilor.

Pe fondul cauzei instanţa reţine că în mod corect fapta reţinuta în sarcina contravenientei a fost încadrata la disp. art 108 alin 1 litera b pct 3 din OUG 190/2002 respectiv nerespectarea regulilor privind schimbarea direcţiei de mers dacă prin aceasta s-a produs un accident de circulaţie din care au rezultat avarierea unui vehicul sau alte pagube materiale.

Cât priveşte legalitatea sancţiunii aplicate instanţa constata ca acestea de încadrează în limitele prevăzute de textele încriminatoare.

 Sub aspectul temeiniciei instanţa apreciază că procesul verbal contestat se bucura de o prezumţie de legalitate si temeinicie însa aceasta prezumţie  relativa nu poate rasturna sarcina probei în sensul obligării celui sancţionat contravenţional sa-si dovedească nevinovăţia.

 Aceeaşi concluzie se desprinde şi din jurisprudenţa CEDO în interpretarea art 6 paragraful 2 din CEDO în care s-a arătat că şi în materie contravenţionala, sarcina probei savârşirii faptei aparţine acuzării.

Sub acest aspect instanţa reţine că intimatul a depus la dosarul cauzei raportul agentului constatator, declaratiile celor doi conducatori auto luate cu prilejul evenimentului rutier.

Prin plângerea sa petenta  a susţinut că nu se face de vinovată de săvârşirea contravenţiei autoturismul condus de acesta aflandu-se deja în locul de refugiu, loc în care  a fost lovită de autoturismul marca OPEL care avea o viteza foarte mare raportat la faptul ca circula în localitate, schimbându-şi poziţia avută iniţial la poliţie.

Astfel potrivit declaraţiei aflate la fila 11 petenta a arătat că în timp ce conducea autoturismul a semnalizat intenţia de a intra într-o parcare s-a asigurat cu menţiunea că a observat în oglinda retrovizoare un autoturism marca Opel  care se apropia foarte tare dar nu şi-a dat seama că ajunge foarte repede în dreptul autoturismului pe care îl conducea. 

Instanta retine o alta stare de fapt decat cea sustinuta de petentă in plangere si aceasta analizand întreg materialul probator aflat la dosarul cauzei.

Se  retine astfel ca petenta a efectuat o manevra de schimbare a direcţiei de mers a autoturismului pe care îl conducea prin viraj către stânga, pătrunzând astfel pe contrasens în timp ce autoturismul condus de către intimatul P G era deja angajat în depăşirea sa, fără să se asigure că aceasta manevră se poate face fără pericol.

Starea de fapt a fost reţinuta de instanta în urma analizării probatoriul administrat în cursul  cercetării judecătoreşti.

Martorul C.D. D. nu a fost prezent cand s-a produs evenimentul rutier, a ajuns ulterior şi a observat pozitionarea autoturismelor după producerea evenimentului rutier. Sustine însa in mod subiectiv ca vinovat de producerea accidentului este intimatul Pasare Gheorghe afirmatia acestuia bazandu-se pe faptul ca acesta ar fi circulat cu viteza mare.

Depozitia acestuia este subiectiva si va fi inlaturata de catre instanta. Opinia instantei are in vedere concluziile raportului de expertiza, proba stiintifica, care arata ca autoturismul Opel nu avea viteza mai mare decat cea admisa in interiorul localitatii şi practic conducatorul autoturismului Opel nu putea decat initia o manevra de evitare a coliziunii nu si executa.

Celalalt martor audiat D. I. cu toate ca sustine ca a vazut evenimentul rutier la momentul producerii impactului a auzit o bubuitura insa nu era pozitionat cu fata astfel încât să poata relata cele intâmplate. Si acest martor a observat poziţionarea autoturismelor.

Martorul C. E. G. fiica petentului a arătat ca petenta s-a apropiat foarte mult de partea dreapta a carosabilului a încetinit fara sa semnalizeze si ulterior tatal sau a intrat in depasire şi in momentul cand a intrat in depasirea autorurismului, petenta a virat stanga. In acel moment tatal sau incercand ca o evite, a tras de volan, a lovit roata stanga a autoturimului condus de petenta si din impactul produs a deviat in fântână.

Expetul  M. A. in concluziile raportului de expertiza retine aceeasi stare de fapt si ca o concluzie arata ca starea de pericol a fost creata de catre petentă, ca aceasta putea evita  producerea accidentului daca se asigura că manevra de virare spre stânga şi pătrunderea pe contrasens se putea face fără pericol, ca intimatul in conditiile in care ar fi circulat cu viteza de 50 km/h nu ar fi putut evita impactul cu autoturismul condus de către petenta prin nici o manevra efectiva de evitare. Acelaşi expert arată că autoturismul Opel era deja angajat pe contrasens în momentul în care autoturismul BMW a depăşit axul drumului stare de pericol fiind creata prin aceea ca petenta nu s-a asigurat la schimbarea directiei de mers.

Imprejurarea relatata de martorii  propusi de petentă potrivit careia vinovat de producerea accidentului este conducatorul autoturismului OPEL, in condituile in care acestia nu au observat decat pozitionarea autoturismelor dupa momentul impactului,  nu este de natura sa înlature vinovatia petentei si sa intemeieze admiterea plangerii in contextul in care in mod evident aceasta a contribuit la producerea rezultatului prin fapta sa.

La aceasta concluzie contribuie si constatarea locului de impact dintre autoturismul condus de petentă si cel al intimatului explicata pe larg de expert in continutul raportului de expertiza,  fapt posibil tocmai datorita imprejurarii ca petenta nu a respectat obligatiile legale prevazute de OUG 195/2002.

Mai retine instanţa si atitudinea procesuala a petentei care a avut o atitudine oscilanta in privinta descrierii starii de fapt.

Coroborând toate probele menţionate mai sus instanta retine temeinicia contraventiei imputate petentului prin procesul verbal în cauză.

Avand in vedere elementele mai sus mentionate precum şi faptul ca petenta i-a pus in pericol pe ceilalti participanti la trafic instanta apreciaza sanctiunea aplicata acesteia proporţionala cu gravitatea faptei savarsite iar agentul constatator a procedat la o corecta individualizare a acesteia.

In acest fel instanta apreciaza ca prezumtia de nevinovatie de care se bucura petenta si care stabileste in acord cu cerintele CEDO sarcina probei savarsirii contraventiei in sarcina organului constatator este înlăturata temeinic si legal de intimata.

Fata de considerentele de fapt se de drept expuse ai sus instanţa in temeiul art 34 din O.G. 2/2001 va respinge plângerea formulata de petentă  apreciind procesul verbal de contravenţie ca fiind temeinic si legal.

PENTRU ACESTE MOTIVE

IN NUMELE LEGII

HOTARASTE

Respinge plângerea contraventionala formulată de petenta C A G domiciliata in Tg Cărbuneşti , strada …, nr. …, judetul Gorj si  pe intimaţii INSPECTORATUL DE POLITIE AL JUDETULUI GORJ, P G domiciliat in Tg Jiu, … ., bl …. ap. .., judetul Gorj, SC A. SA Sucursala Gorj, SC A. SA Sucursala Gorj.

Menţine procesul verbal contestat.

Cu drept de recurs in termen de 15 zile de la comunicare.

Pronunţata în şedinţă publica azi 8.09.2010.

Preşedinte,

Grefier