Pretentii. Majorare pensie.

Sentinţă civilă din 15.06.2009


Dosar nr. operator 2445

 pretentii-majorare pensie

R O M Â N I A

JUDECATORIA TÂRGU-JIU, JUDETUL GORJ

Sentinta civila nr.

Sedinta publica de la 15 Iunie 2009

Instanta constituita din:

PRESEDINTE: ........

Grefier ...........

Pe rol judecarea  actiunii civile formulate de reclamanta VM (în calitate de ocrotitor legal al minorului VDR) în contradictoriu cu  pârâtul RI, având ca obiect majorare renta.

La apelul nominal facut în sedinta publica a raspuns pârâtul, lipsa fiind reclamanta.

Procedura de citare este legal îndeplinita.

S-a expus referatul cauzei de catre grefierul de sedinta, dupa care instanta a procedat la luarea unei declaratii pârâtului, care dupa citire si semnare a fost atasata la dosarul cauzei.

Instanta a pus în discutie exceptia autoritatii de lucru judecat invocata prin întâmpinare cu privire la primul capat de cerere si, având în vedere ca nu mai sunt cereri de formulat sau probe de administrat, astfel încât cauza este în stare de judecata, a acordat cuvântul atât cu privire la exceptia invocata cât si pe fondul cauzei.

Pârâtul a solicitat  admiterea exceptiei  autoritatii de lucru judecat si a precizat ca nu este de acord cu majorarea rentei.

INSTANTA,

Deliberând asupra cauzei civile de fata, constata:

Prin cererea înregistrata pe rolul Judecatoriei Târgu-Jiu la data de ...... sub numarul ...................., reclamanta VM (în calitate de ocrotitor legal al minorului VDR) a chemat  în judecata pe pârâtul RI, solicitând instantei ca prin sentinta ce se va pronunta sa se dispuna obligarea pârâtului la plata  sumei de 7000 lei, reprezentând prestatii periodice lunare neachitate din luna iunie 2006, majorarea rentei  lunare de 150 lei în raport de recalcularile ulterioare ale pensiilor si de nevoile minorului si obligarea pârâtului  la plata cheltuielilor de judecata.

În motivarea cererii, reclamanta a aratat ca prin decizia nr. ....... a Curtii de Apel Craiova pronuntata în dosarul  nr. ...... s-a dispus obligarea pârâtului la plata unei rente lunare în cuantum de 150 lei în favoarea minorului VR de la data de 28.02.2006 si pâna la 13.02.2012, însa acesta nu a achitat decât suma de 750 lei prin trei mandate în lunile noiembrie 2008, februarie 2009 si aprilie 2009. A mai aratat ca pârâtul a fost obligat si la plata sumei de 15.600 lei, reprezentând cheltuieli de judecata si despagubiri civile si desi l-a rugat pe pârât sa-i plateasca cu prioritate renta, acesta a refuzat. Totodata, reclamanta a precizat ca  lucreaza la o societate cu capital privat si este remunerata foarte putin, iar pârâtul face comert cu masini aduse din Germania  si obtine venituri foarte mari.

În drept, cererea a fost întemeiata pe disp. art. 998-999 Cod civ., art.  89 Cod fam. si art. 274  C. proc. civ.

În dovedirea cererii, reclamanta a depus la dosar, în copie, mandatele postale nr. 6012, 2017 si  7037, certificatul de nastere si cartea de  identitate a minorului, certificatul de deces al lui VM si decizia penala nr. ....... pronuntata de Curtea de Apel Craiova.

Pârâtul a formulat întâmpinare prin care a solicitat respingerea  cererii de chemare în judecata ca nefondata. În sustinerea  pozitiei sale procesuale, pârâtul a aratat ca prin decizia nr. ...... a Curtii de Apel Craiova a fost obligat la plata unei rente lunare în cuantum de 150 lei si a invocat exceptia autoritatii de lucru judecat, aratând ca reclamanta nu mai poate formula o noua cerere care sa aiba acelasi obiect si care sa se poarte între aceleasi parti. De asemenea, pârâtul a solicitat respingerea capatului de cerere privind majorarea rentei lunare, întrucât acesta nu are nicio sursa de venituri, pensia fiindu-i sistata din data de 08.01.2007 si nefiind adevarata afirmatia reclamantei, în sensul ca ar realiza venituri din comertul cu masini aduse din strainatate. Pârâtul a mai precizat ca în cauza  nu sunt incidente disp. art. 89 Cod fam. întrucât raporturile juridice dintre parti nu decurg din dreptul familiei ci dintr-o sentinta penala.

În sustinerea pozitiei sale procesuale pârâtul a depus la dosar, în copie, decizia asupra capacitatii de munca nr. 20/08.01.2007, certificatul nr. 22350/18.05.2009 eliberat de Primaria .... si adeverinta de venit din 18.05.2009 eliberata de DGFP Gorj.

Analizând actele si lucrarile dosarului în raport cu exceptia autoritatii de lucru judecat, instanta o apreciaza întemeiata pentru urmatoarele considerente:

Autoritatea de lucru judecat - res judicata pro veritate habetur - este reglementata de art. 1201 din Codul Civ. ca o prezumtie legala, absoluta si irefragabila si, în art. 166 Cod proc. civ., ca o exceptie de fond, peremptorie si absoluta. Pentru a exista autoritatea de lucru judecat este necesar ca între o cerere solutionata în mod definitiv si o cerere introdusa ulterior sa existe o tripla identitate: de parti, de obiect si de cauza.

Astfel, prin cererea de chemare în judecata s-a solicitat obligarea pârâtului la plata sumei de 7000 de lei, reprezentând prestatiile periodice lunare neachitate din luna iunie 2006. Cu privire la acest capat de cerere, instanta retine ca prin decizia penala nr. ...... pronuntata de Curtea de Apel Craiova s-a dispus obligarea inculpatului (pârâtul RI) la plata unei prestatii periodice lunare în cuantum de 150 lei, începând cu data de 28.02.2006 si pâna la 13.02.2012, din aceasta suma nefiind achitata, potrivit sustinerilor reclamantei, decât suma de 750 de lei, solicitându-se pentru diferenta ramasa neachitata pronuntarea unei noi hotarâri judecatoresti. Asadar, prin hotarârea  mentionata anterior a fost transat într-un prim proces, între aceleasi parti si în baza aceluiasi temei juridic, obiectul acestui capat de cerere, existând deja un titlu executoriu (decizia penala nr. ...... a Curtii de Apel Craiova) ce poate fi pus în executare împotriva pârâtului.

Fata de aceste considerente si tinând cont si de evidenta identitatii de parti, obiect si cauza între acest capat de cerere si cele deja stabilite prin decizia penala mentionata anterior, instanta urmeaza sa admita exceptia autoritatii de lucru judecat.

Cu privire la cel de-al doilea capat de cerere, respectiv majorarea rentei lunare de la 150 de lei la o suma corespunzatoare recalcularilor ulterioare de pensii si cu nevoile privind cresterea si îngrijirea minorului, instanta retine urmatoarele:

Prin decizia penala nr. ....... a Curtii de Apel Craiova (filele 8-11) pârâtul a fost obligat la plata unei prestatii periodice lunare în cuantum de 150 de lei în favoarea minorului VDR, reprezentând compensarea prejudiciului cauzat prin pierderea parintelui, retinându-se ca victima contribuia la întretinerea fiului sau si cu munca în gospodarie, precum si cu alte prestatii ce produceau venituri în sensul dispozitiilor art. 998 si urm. Cod civ.

O astfel de hotarâre nu prezinta autoritate de lucru judecat cu privire la despagubirile lunare stabilite, acestea putând fi reexaminate ulterior, ori de câte ori, se stabileste ca prejudiciul existent la data pronuntarii acelei hotarâri s-a agravat, în cauza de fata, daca se dovedeste ca veniturile  cu care victima contribuia la întretinerea fiului sau si de care acesta a fost lipsit prin pierderea tatalui, s-ar fi majorat, majorându-se si nevoile minorului. Desi s-a invocat faptul ca veniturile pârâtului au crescut, impunându-se majorarea corespunzatoare a prestatiei periodice lunare, fata de cele expuse anterior nu are nicio relevanta starea materiala a persoanei care a savârsit fapta ilicita, aceasta fiind obligata la repararea integrala a prejudiciului, independent de posibilitatile sale materiale, negasindu-si aplicabilitatea dispozitiile din codul familiei, ci regulile generale din materia raspunderii civile delictuale.

Instanta mai retine ca, potrivit art. 1169 Cod civ. "cel ce face o propunere înaintea judecatii trebuie sa o dovedeasca". Cum în cauza, reclamantul nu a înteles sa faca dovada agravarii prejudiciului cauzat prin savârsirea faptei ilicite, respectiv cresterea valorii aportului victimei la întretinerea fiului sau minor, fata de momentul pronuntarii hotarârii anterioare, instanta urmeaza sa respinga si acest capat de cerere ca neîntemeiat.

Având în vedere disp. art. 274 Cod proc. civ., precum si solutia de respingere a cererii,

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII

HOTARASTE:

Admite exceptia autoritatii de lucru judecat invocata de pârât.

Respinge capatul de cerere având ca obiect pretentii, formulat de reclamanta VM, domiciliata în ............ (în calitate de ocrotitor legal al minorului VDR) în contradictoriu cu  pârâtul RI, domiciliat în............  pentru existenta autoritatii de lucru judecat.

Respinge capatul de cerere având ca obiect majorare renta ca neîntemeiat.

Respinge cererea de acordare a cheltuielilor de judecata.

Cu drept de recurs în termen de 15 zile de la comunicare.

Pronuntata în sedinta publica de la 15.06.2009.

PRESEDINTE,  GREFIER,

Red. /tehnored.

4ex. /15 iulie 2009