Competenţa judecătorului de cameră preliminară. Verificarea legalităţii şi temeiniciei măsurilor preventive. Înlocuirea măsurii arestării preventive cu măsura preventivă a controlului judiciar ca urmare a raportării la pericolul social concret al faptei.

Încheiere a judecătorului de cameră preliminară

Competenţa judecătorului de cameră preliminară. Verificarea legalităţii şi temeiniciei măsurilor preventive. Înlocuirea măsurii arestării preventive cu măsura preventivă a controlului judiciar ca urmare a raportării la pericolul social concret al faptei.

Judecătorul de cameră preliminară a constatat următoarele:

I. Probele administrate în cauză, în cursul urmăririi penale duc la presupunerea rezonabilă că inculpatul ar putea fi autorul faptei cu privire la care s-a dispus trimiterea acestuia în judecată.

Judecătorul de cameră preliminară, la acest moment, este ţinut să efectueze o evaluare provizorie a probatoriului administrat în cursul urmăririi penale, iar revocarea măsurii arestării preventive ar putea fi avută în vedere, din această perspectivă, doar în măsura în care acest probatoriu nu mai relevă, cu suficientă precizie, subzistenţa unor indicii de vinovăţie.

Împrejurarea că cercetarea judecătorească ar putea eventual să infirme concluziile extrase din analiza acestui probatoriu este lipsită de relevanţă la acest moment procesual, din moment ce orice măsură preventivă trebuie să se întemeieze pe existenţa unor indicii rezonabile de vinovăţie care, de altfel, nu înfrâng prezumţia de nevinovăţie de care inculpatul beneficiază până la pronunţarea unei hotărâri definitive.

Pe baza probatoriului administrat în cursul urmăririi penale se poate prezuma, cu titlu provizoriu, că, în data de 14.02.2015, în jurul orelor 1900, profitand de neatentia  părţii civile SJ, inculpatul  ar fi pătruns, fără drept, pe uşa de serviciu lăsată deschisă, în incinta magazinului PF SD, de unde ar fi sustras de pe rafturile magazinului mai multe bunuri, în valoare totală de 300 lei, pe care le-ar introdus intr-un sac de rafie, transportându-le apoi la domiciliul său. Se poate reţine şi faptul că prejudiciul a fost în mare parte recuperat, în cu excepţia unor bunuri în valoare de 100 de lei,  sumă care formează obiectul acţiunii civile exercitate în cauză.

II. Arestarea preventivă a inculpatului a fost dispusă în mod legal, prin luarea în considerare a dispoziţiilor art. 223 alin. 2 C.proc.pen., avându-se în vedere gravitatea infracţiunilor cu privire la care existau motive rezonabile în sensul că aceasta ar fi comisă de inculpat, gravitate ce a fost evaluată în concret, având în vedere modalitatea de comitere a faptei, ce a dus la concluzia că privarea de libertate a inculpatului este necesară pentru înlăturarea stării de pericol pentru ordinea publică, fiind necesar ca autorităţile judiciare să aibă o reacţie fermă şi să ia în mod prompt măsurile care se impun pentru scoaterea temporară din mediul social a persoanelor care comit astfel de fapte.

III. Analizând, în acest cadru, dacă, faţă de circumstanţele particulare ale cauzei şi a celor ce vizează persoana inculpatului, se impune menţinerea măsurii preventive actuale sau, dimpotrivă, poate fi admisă cererea formulată de inculpat, de înlocuire a măsurii arestării preventive cu o altă măsură preventivă, judecătorul de cameră preliminară concluzionează că o măsură restrictivă de libertate este aptă să ducă la realizarea scopului procesului penal şi este pe deplin proporţională în raport de elementele cauzei.

Astfel, pe baza evaluării gravităţii faptei pentru care s-a dispus trimiterea în judecată a inculpatului, a modului şi a circumstanţelor de comitere a acesteia, a antecedentelor penale ale inculpatului şi ale datelor care caracterizează persoana acestuia, judecătorul de cameră preliminară a apreciat că privarea de libertate a inculpatului  la acest moment nu mai este necesară pentru înlăturarea unei stări de pericol pentru ordinea publică.

Judecătorul de cameră  preliminară a constatat că, pentru a aprecia asupra existenţei unui pericol pentru ordinea publică, se impune efectuarea atât a unei analize procesual penale, cât şi a unei analize criminologice, care să conducă la o apreciere justă asupra periculozităţii inculpatului ca individ şi asupra consecinţelor pe care lăsarea sa în libertate le-ar putea produce asupra membrilor comunităţii.

Se impune a se sublinia că dispoziţiile procesual penale reglementează expres care sunt elementele supuse analizei ca fiind legate indisolubil de aprecierea existenţei unui pericol concret pentru ordinea publică.

În acest sens, judecătorul de cameră  preliminară evaluează gravitatea activităţii infracţionale desfăşurată de inculpat, gravitate ce reiese, pe de o parte, din limitele de pedeapsă prevăzute de lege pentru infracţiunea care face obiectul trimiterii în judecată (care valorifică  natura și importanța valorilor sociale protejate prin incriminare respectiv libertatea sexuală a persoane), dar care nu poate ignora din activitatea concretă a inculpatului care se circumscrie normei de incriminare.

Se impune a fi evidenţiată modalitatea şi împrejurările concrete în care se presupune că a fost comisă fapta penală imputată,  respectiv, pe fondul consumului de băuturi alcoolice, împreună cu partea civilă, profitând de neatenţia acesteia şi prin sustragerea unor bunuri de o valoare modică. Astfel, s-a reţinut şi în actul de sesizare a instanţei, că inculpatul a sustras două baxuri a cate 6 sticle de 0,5 l spirt medicinal, 7 doze de bere, două sticle de coniac, două pungi de detergent, 2 deodorante,  două perechi  de şosete, o pereche de boxeri, o cutie de pliculeţe de suc, o cutie cu plicuri de ness, o sticlă de rom, două perechi de pantaloni de trening, doi cozonaci, două pachete de drojdie, ciocolate şi două sticle de lichior, în valoare de 300 de lei. Ulterior, întrucât o parte din bunuri au fost găsite şi restituite părţii civile, prejudiciul nerecuperat declarat este de 100 lei. Nu mai puţin, este de remarcat, pentru a avea o imagine concretă a activităţii infracţionale,  dispoziţia euforică a inculpatului care împărţit ciocolata sustrasă copiilor, spunându-le că este Moş Crăciun. Rezultă deci că inculpatul, având asupra sa bunuri sustrase, nu a avut o conduită tipică pentru un infractor care încearcă să îşi imposedeze cu titlu definitiv bunurile sustrase, nu s-a ascuns, nu a fost agresiv cu cei care l-au interpelat cu privire la ce anume ducea în sac, astfel încât, sub aspectul periculozităţii sale ca individ, aceste aspecte pledează împotriva reţinerii  conduitei inculpatului ca reprezentând pericol pentru ordinea publică.  Nu trebuie ignorată din perspectiva analizei pericolului pentru ordinea publică, starea de sănătate şi vârsta inculpatului.

Este adevărat că, la săvârşirea faptei, inculpatul a dat dovadă de ingratitudine faţă de partea civilă, care îi dăduse posibilitatea să câştige, în mod licit, nişte sume de bani, dar această atitudine ingrată, deşi reprobabilă sub aspect moral, în această cauză concretă,  nu constituie un indiciu pentru periculozitatea inculpatului.

Cu privire la antecedentele penale, judecătorul de cameră preliminară a constatat că inculpatul nu se află la primul contact cu legea penală, acesta fiind anterior condamnat, în mod repetat, executând pedepse privative de libertate care se pare, nu şi-au atins scopul educativ. Totuşi,  judecătorul de cameră  preliminară constată şi faptul că inculpatul a fost liberat la termen, ca urmare a executării pedepsei, la data de 07.12.2012 din executarea unei pedepse cu închisoarea fără a înregistra vreo condamnare până în prezent. Este adevărat că inculpatul a mai fost trimis în judecată, de asemenea, o infracţiune de furt, încetându-se procesul penal ca urmare a împăcării părţilor. De asemenea, reţine judecătorul de cameră preliminară că antecedentele penale, chiar din perspectiva jurisprudenţei CEDO, mai ales după un trecerea unei  anumite perioade de timp, nu pot constitui temeiul exclusiv al menţinerii privării de libertate. Astfel, în cauza Richet contra Franţei, s-a arătat că în ceea ce priveşte teama de recidivă, referirea la antecedentele penale nu poate fi suficientă pentru a justifica refuzul de punere în libertate.

Pe lângă criteriile prevăzute de dispoziţiile art. 223 alin. 2 teză finală, trebuie avute în vedere  şi considerentele expuse de Curtea EDO în cauza Calmanovici contra României în care s-au menţionat ca şi criterii avute în vedere  în analiza pericoului pentru ordinea publică: reacţia publică declanşată din cauza faptelor comise şi starea de nesiguranţă ce ar putea fi generată prin punerea în libertate a acuzatului, precum şi profilul personal al acestuia. Întrucât datele profilului socio-moral al inculpatului, prin prisma condamnărilor anterioare, au fost analizate în baza dispoziţiilor procesual penale menţionate, judecătorul de cameră preliminară va analiza, din perspectiva conturării unui pericol pentru ordinea publică, doar reacţia publică declanşată de fapta care formează obiectul acuzării, precum şi incidenţa unei stări de nesiguranţă ce ar putea fi indusă cetăţenilor ca urmare a punerii inculpatului în libertate.Astfel, constată judecătorul că, în condiţiile punerii în libertate a inculpatului,dată fiind natura infracţiunii şi contextul concret al săvârşirii acesteia, nu s-ar crea o reaţie publică negativă care, sub aspectul amplorii şi intensităţii, să poată conduce la concluzia tulburării publice. De asemenea, în contextul în care, la momentul la care a decis să consume împreună cu inculpatul băuturi alcoolice, atât la barul din sat, cât şi în continuare la domiciliul părţii civile, unde se afla localizat şi magazinul acesteia, partea civilă a cunoscut antecedentele penale ale inculpatului, precum şi situaţia financiară precară a acestuia, membrilor societăţii nu ar putea să  li se inducă o stare de nesiguranţă şi temere ca urmare a eliberării inculpatului, întrucât, în contextul unei minime diligenţe, nu ar fi expuse activităţii infracţionale a inculpatului.

Fiind în stadiul procesual al verificării legalităţii şi temeinicie măsurii arestării preventive la primirea dosarului, în procedură de cameră, ceea ce implică premisa existenţei unei perioade de „detenţie provizorie” anterioară, judecătorul de cameră  preliminară a acordat un interes deosebit  proporţionalităţii măsurii arestării preventive  cu scopul urmărit prin dispunerea acesteia, duratei efective de privare de libertate, precum  şi posibilităţii atingerii acestui scop prin luarea unor măsuri alternative, dintre cele prevăzute de art. 202 alin. 4 C.proc.pen.

 Astfel, în ceea ce priveşte durata arestării preventive a inculpatului, judecătorul de cameră  preliminară a reţinut că acesta a fost privat de libertate iniţial prin reţinerea sa, în 15.02.2015, apoi prin arestarea sa preventivă la data de 16.02.2015, durata totală a privării de libertate fiind de 27 zile. A concluzionat judecătorul de cameră  preliminară că durata arestării preventive a inculpatului, prin raportare la criteriile sus enunţate, nu a depăşit un termen rezonabil, pe de o parte, dar, pe de altă parte, a fost suficientă pentru a se constitui într-o reacţie fermă a organelor judiciare împotriva activităţii infracţionale a inculpatului şi pentru a descuraja iniţierea unor activităţi similare de către alţi cetăţeni.

Totodată, pentru a răspunde exigenţelor art.5 pct.1 lit.c din Convenţia europeană pentru apărarea drepturilor omului, judecătorul de cameră  preliminară trebuie să analizeze şi posibilitatea luării unor măsuri alternative întrucât, numai dacă acestea nu se justifică în cazul concret, se poate proceda la menţinerea măsurii arestării preventive faţă de inculpat (cauza McKay c Regatului Unit).

Chiar dacă nu este enunţat ca principiu în textul Convenţiei, caracterul necesar al luării măsurii preventive poate fi extras din considerentele hotărârilor pronunţate. Astfel, în hotărârea Vrencev contra Serbiei din 23.09.2008 s-a arătat că „ nu este suficient ca privarea de libertate să fie executată conform legii naţionale, ci ea trebuie să fie şi necesară în circumstanţele specifice ale cauzei. Detenţia unei persoane este o măsură atât de gravă, încât este justificată numai în ultimă instanţă, atunci când alte măsuri, mai puţin severe, au fost analizate şi s-a constatat că sunt insuficiente pentru a proteja interesul public sau cel individual.”

Prin raportarea dispoziţiilor art.  241 alin. 2 C.proc.pen., judecătorul de cameră preliminară a constatat că în vederea bune asigurări a desfăşurării procesului penal,  este necesară şi suficientă luare unei măsuri restrictive de libertate.

Astfel, faţă de faptul că inculpatul are o antecedenţă bogată vastă şi specializată, nu are un loc de muncă stabil, are o situaţie materială precară, judecătorul de cameră preliminară a apreciatcă se poate decela o predispoziţie pentru comiterea unor fapte ilicite, astfel încât supravegherea inculpatului de către organele de poliţie se impune totuşi ca necesară. De asemenea, pentru buna desfăşurare a procesului penal, este necesar ca inculpatul să poată fi localizat în orice moment. Faţă de aceste aspecte, măsura preventivă necesară şi proporţională, este cea a controlului judiciar.

Acestea sunt considerentele pentru care judecătorul de cameră preliminară, în baza art. 348 C.proc.pen. raportat la art. 207 C.proc.pen., cu  referire la dispoziţiile art. 223 alin. 2 C.proc.pen., a constatat legalitatea si temeinicia măsurii arestării preventive luată faţă de inculpatul AP,  în temeiul art. 348 alin. 1, raportat la art. 242 alin 2 şi următoarele C.proc.pen., a dispus înlocuirea măsurii arestării preventive cu măsura preventivă a controlului judiciar, prevăzută de art. 202 alin. 4 lit. b C.proc.pen., pe un termen de 60 de zile de la momentul rămânerii definitive a prezentei încheieri şi va respinge cererea de înlocuire a arestării preventive cu măsura arestului la domiciliu, formulată de inculpat.

Domenii speta

Spete similare