Stabilire locuinta minor

Dosar nr. 5123/189/2014

R O M Â N I A

TRIBUNALUL VASLUI

SECŢIA CIVILĂ

DECIZIE CIVILĂ Nr. 39/A

Şedinţa publică de la 15 Ianuarie 2015

Instanţa constituită din:

PREŞEDINTE

Judecător

Grefier

----------------

Pe rol se află judecarea cererii de apel formulată de apelanta reclamantă T I în contradictoriu cu intimatul pârât T M C, împotriva sentinţei civile nr. 3011 pronunţată la data de 26.11.2014 de Judecătoria Vaslui în cauza având ca obiect ordonanţă preşedinţială - stabilire locuinţă minor.

T R I B U N A L U L

Deliberând asupra apelului declarat împotriva sentinţei civile nr. 3011 pronunţată la data de 26.11.2014 de Judecătoria Bârlad, constată următoarele;

Prin sentinţa civilă nr. 3011 din 26.11.2014 Judecătoria Bârlad a admis în parte, cererea formulată pe cale de ordonanţă preşedinţială formulată de reclamanta Ţ  I în contradictoriu cu pârâtul Ţ M C.

A stabilit provizoriu locuinţa minorei Ţ R E,  la locuinţa tatălui,  până la soluţionarea  dosarului de divorţ înregistrat cu nr. 4765/189/2014 pe rolul Judecătoriei Bârlad.

A compensat cheltuielile de judecată efectuate de cele două părţi, astfel încât părţile nu mai datorează una alteia nici o sumă de bani reprezentând cheltuieli de judecată, după compensare.

Pentru a hotărî astfel, instanţa de fond a avut în vedere următoarele;

Reclamanta  şi pârâtul  sunt căsătoriţi. Din relaţia de căsătorie a rezultat minora, născută la data de.

Cu nr. 4765/189/2014 pe rolul Judecătoriei Bârlad a fost înregistrată  cererea privind desfacerea căsătoriei încheiate între părţi, stabilirea exerciţiului autorităţii părinteşti şi a locuinţei  minorei.

Potrivit art.996 alin.1 C.proc.civ. instanţa  de judecată, stabilind  că în favoarea reclamantului există aparenţa de drept, va putea să ordone măsuri provizorii, în cazuri grabnice, pentru păstrarea unui drept care s-ar putea păgubi prin întârziere, pentru prevenirea unei pagube iminente şi care nu s-ar putea repara, precum şi pentru înlăturarea piedicilor ce s-ar ivi cu prilejul unei executări.

Alin. 5 al aceluiaşi articol, pe cale de ordonanţă preşedinţială nu pot fi dispuse măsuri care să rezolve litigiul în fond şi nici măsuri  a căror executare  nu mai ar mai face posibilă restabilirea situaţiei de fapt.

Din aceste dispoziţii legale rezultă că admisibilitatea ordonanţei preşedinţiale presupune îndeplinirea cumulativă a condiţiilor referitoare la urgenţă, caracter vremelnic şi neprejudecarea fondului. Îndeplinirea unei singure cerinţe impuse de lege nu este suficientă pentru a deduce existenţa ori pentru a complini absenţa celorlalte condiţii.

Sunt incidente şi dispoziţiile art. 919 C.proc. civ. care prevăd că, instanţa poate lua, pe tot timpul procesului, prin ordonanţă preşedinţială, măsuri provizorie cu privire la stabilirea locuinţei  copiilor minori, al obligaţia de întreţinere, al încasarea alocaţiei de stat pentru copii şi la folosirea locuinţei familiei.

Raportând situaţia de fapt la reglementările incidente, studiind dosarul prin prisma condiţiilor de admisibilitate mai sus menţionate instanţa a reţinut următoarele:

Ordonanţa preşedinţială constituie o procedură specială, prevăzută de art. 996-1001 C.proc. civ., în vederea rezolvării  provizorii a unor situaţii al căror caracter grabnic nu îngăduie să aştepte desfăşurarea procedurii de drept comun.

Condiţiile ordonanţei preşedinţiale se analizează în raport de circumstanţele obiective ale speţei.

Obiectul cererii formulate de reclamanta intră în categoria cererilor prevăzute de art. 919 C.proc. civ., mai sus invocat, iar în acest caz instanţa trebuie  să verifice doar îndeplinirea cumulativă a două condiţii de admisibilitate, respectiv vremelnicia şi neprejudecarea fondului. În această materie, din interpretarea textului legal rezultă că, condiţia urgenţei este prezumată de lege.

În acest caz, măsura luată având caracter vremelnic nu este de natură să prejudece fondul procesului, care se rezolvă prin hotărârea finală asupra procesului de divorţ, sub toate aspectele.

Din  declaraţiile martorilor audiaţi în cauză, cât şi din recunoaşterile celor două părţi, rezultă că minora a locuit împreună cu cei doi părinţi,  până la data de 27 septembrie 2014, în imobilul situat în Bârlad, (imobil în care locuieşte şi în prezent).

În urma unui conflict existent între părinţi, reclamanta a părăsit domiciliul conjugal împreună cu fetiţa, mutându-se la  domiciliul mamei sale din Bârlad,.

În perioada 01.10-06.10.2014, reclamanta a plecat la Londra, iar pârâtul  a luat copilul de la domiciliul părinţilor reclamantei. De la acest moment, minora a locuit la imobilul  deţinut de pârât, fostul domiciliul conjugal la celor două părţi.

Din referatul de anchetă socială rezultă că, imobilul în care locuieşte fetiţa la acest moment este un apartament cu două camere şi dependinţe, are toate utilităţile necesare, este mobilat şi întreţinut, oferă condiţii bune de locuit. Copilul se află în grija tatălui şi a bunicii paterne, este îngrijit şi trăieşte în condiţii bune.

Pe de altă parte, din referatul de anchetă socială efectuat la domiciliul mamei reclamantei rezultă că  imobilul este format din două camere şi o bucătărie, are toate utilităţile, apă, curent electric şi gaz, este mobilată, iar starea de igienă este modestă. În cele două camere locuieşte familia extinsă, respectiv cumnata, un copil şi mama reclamantei.

Rezultă din cele două anchete sociale efectuate, că pârâtul deţine condiţii pentru creşterea unui minor, că minora este îngrijită, prin urmare, condiţiile materiale  pe care le prezintă imobilul în care locuieşte minora nu reprezintă un pericol pentru creşterea şi dezvoltarea acesteia.

Minora se află în grija  tatălui şi a bunicii paterne. Aceasta s-a mutat în locuinţa pârâtului de la momentul când minora  a fost adusă de la mamă.

Din declaraţia martorului P D, vecinul părţilor, rezultă că, înainte de despărţire, doar cei doi părinţi au avut grijă de minoră, părinţii celor două părţi, neimplicându-se la creşterea  minorei.

 Pe de altă parte, martorul PC, mama reclamantei, a declarat că a avut grijă de fetiţă în timpul căsătoriei celor două părţi, în  perioada cât cei doi soţi erau plecaţi la serviciu.

Pârâtul lucrează în construcţii, iar în acest timp, minora  se află în grija mama  pârâtului.

Reclamanta nu lucrează, însă aşa cum rezultă din probe, în perioada cât a avut minora în grijă, a plecat la Londra pentru susţinerea unui interviu, aşa cum afirmă reclamanta, iar minora a rămas  cu  bunica maternă.

Prin urmare,  după despărţirea în fapt a părţilor, deşi minora  a rămas în grija părinţilor,  respectiv a reclamantei în perioada 27.09. - 06.10.2014, iar ulterior în grija tatălui, în concret, în prezenta cauză, de minoră  se ocupă efectiv, bunicile  copilului, respectiv bunica  maternă  şi bunica paternă.

Nu rezultă din probe că bunica paternă nu se ocupă  de minoră, că prezintă un pericol pentru dezvoltarea acesteia. Martorul P C, a declarat că mama pârâtului este bolnavă, tot astfel, martorul PD G a recunoscut că aceasta are probleme de sănătate, însă nu rezultă că boala este atât de gravă încât aceasta nu poate avea grijă de un copil.

Pârâtul prezintă disponibilitate pentru ca reclamanta să menţină relaţii personale cu minora, aşa cum rezultă din declaraţiile martorilor audiaţi în cauză şi înscrisurile depuse la dosar.

Prin urmare, în raport de susţinerile şi  probele administrate în cauză, nu rezultă nici o împrejurare care să justifice mutarea locuinţei fetiţei de la tată la  mamă, până la soluţionarea dosarului de divorţ.

Faptul că minora este o fetiţă, de vârstă mică, nu conduce în mod automat la stabilirea locuinţei acesteia  de urgenţă la mamă, ci reprezintă împrejurări care vor fi avute în vedere de instanţa care se va pronunţa asupra fondului.

În cadrul cererii cu care este învestită, instanţa nu a stabilit care dintre cei doi părinţi deţine condiţii mai bune de locuit sau prezintă garanţii pentru creşterea minorei, întrucât acestea constituie împrejurări care vor fi avuţi în vedere la pronunţarea asupra fondului.

În cadrul prezentei cereri instanţa a analizat aceste împrejurări în doar în scopul prevenirii unei situaţii care ar aduce atingere dezvoltării normale a minorei.

Aşa cum s-a reţinut, minora  s-a născut şi a crescut în imobilul în care la acest moment locuieşte în mod efectiv, iar pentru dezvoltarea sa are nevoie de un climat familial securizat, continuitate în îngrijire. Din probe nu rezultă că locuind în acest imobil, minora ar fi în pericol, că nu este îngrijită suficient. În condiţiile în care copilul este integrat în familia extinsă  a tatălui, aşa cum rezultă din declaraţia martorului audiat în apărare, iar într-o perioadă relativ scurtă de timp minora a fost supusă unor schimbări, de la locuinţa părinţilor, la locuinţa mamei, iar ulterior, din nou la locuinţa părinţilor, se apreciază că,  schimbarea din nou a locuinţei, nu ar face decât să afecteze starea minorei.

În lumina considerentelor de fapt şi de drept mai sus menţionate, instanţa a admis în parte cererea reclamantei de stabilire a locuinţei minorei şi a stabilit, până la soluţionarea divorţului locuinţa minorei la tată, în locuinţa la care minora locuieşte la acest moment, în imobilul din în Bârlad, .

Reclamanta a efectuat cheltuieli de judecată în cuantum de 380 lei reprezentând onorariu avocat, iar pârâtul a efectuat cheltuieli de judecată în cuantum de 600 lei reprezentând onorariu avocat.

Faţă de soluţia la care a ajuns instanţa în urma deliberării, întrucât  ambele părţi au căzut în pretenţii, instanţa a compensat cheltuielile efectuate de cele două părţi, astfel încât părţile nu mai datorează una alteia nici o sumă de bani reprezentând cheltuieli de judecată, după compensare.

Împotriva acestei sentinţe, în legal, a formulat apel reclamanta Ţ I, apreciind că sentinţa este netemeinică şi nelegală.

………………………………………………………………………………….

Analizând hotărârea atacată prin prisma motivelor de apel, Tribunalul reţine că apelul este fondat pentru considerentele ce succed:

Potrivit disp.art.919 CPC (Măsuri vremelnice) „Instanţa poate lua, pe tot timpul procesului, prin ordonanţă preşedinţială, măsuri provizorii cu privire la stabilirea locuinţei copiilor minori, la obligaţia de întreţinere, la încasarea alocaţiei de stat pentru copii şi la folosirea locuinţei”.

Astfel fiind, spre deosebire de ipoteza cuprinsă la art.400 Cod civil (Locuinţa copilului după divorţ), articol conform căruia „în lipsa înţelegerii dintre părţi sau dacă aceasta este contrară interesului superior al copilului, instanţa de tutelă stabileşte, odată cu pronunţarea divorţului, locuinţa copilului minor la părintele cu care locuieşte în mod statornic”, ipoteză care are în vedere pronunţarea din oficiu a instanţei asupra acestui aspect, în cadrul procedurii ordonanţei preşedinţiale, instanţa de tutelă nu este legitimată a stabili din oficiu locuinţa minorului la domiciliul pârâtului, în opoziţie cu cererea expresă a reclamantului, în absenţa unei cereri exprese din partea celuilalt părinte, respectiv a unei cereri reconvenţionale cu acelaşi obiect.

În consecinţă, pentru situaţia în care instanţa de tutelă nu era învestită şi cu asemenea cerere incidentală dar aprecia, verificând temeinicia cererii reclamantei, că nu se impune stabilirea domiciliului minorei la ea, soluţia trebuia să fie de respingere a cererii ca atare.

Astfel fiind, apelul declarat de reclamantă este fondat.

Rejudecând cererea reclamantei, Tribunalul va verifica îndeplinirea condiţiilor de admisibilitate a ordonanţei preşedinţiale şi, ulterior condiţia temeiniciei acesteia.

Condiţiile de admisibilitate a ordonanţei preşedinţiale presupun, de principiu, existenţa urgenţei şi caracterul vremelnic al măsurii care se cere a fi luată şi neprejudecarea fondului.

Pentru folosirea ordonanţei preşedinţiale în scopul luării măsurilor provizorii anume prevăzute de art.919 CPC, nu trebuie dovedită cerinţa urgenţei, astfel cum este impusă prin art.996 alin.(1) CPC. În această situaţie, urgenţa este presupusă prin voinţa legiuitorului de vreme ce s-a îngăduit să se recurgă la procedura ordonanţei. Urmează ca instanţa să verifice îndeplinirea numai a celorlalte două cerinţe de admisibilitate.

Măsura stabiliri locuinţei minorei la domiciliul mamei, până la soluţionarea definitivă a divorţului, întruneşte cerinţa vremelniciei, având caracter provizoriu şi reversibil.

În ceea ce priveşte neprejudecarea fondului, se impune a fi precizat că această cerinţă va fi avută în vedere de judecător odată cu soluţionarea cauzei. Dezlegarea problemelor de drept de către judecător cu ocazia motivării ordonanţei preşedinţiale se va circumscrie stabilirii aparenţei de drept invocate de reclamant fără a tranşa irevocabil disputa judiciară în favoarea uneia dintre părţi.

Analizând temeinicia cererii apelantei-reclamante, Tribunalul reţine ca şi situaţie de fapt, împrejurarea că în prezent, părţile se află în cursul soluţionării cererii de desfacere a căsătoriei, dosar înregistrat sub nr.4765/189/2014, căsătorie din care a rezultat minora.

Ca urmare a separării în fapt a părţilor, reclamanta s-a mutat împreună cu minora în locuinţa mamei sale din Bârlad,. În perioada 01.10-06.10.2014, reclamanta a plecat la Londra iar pârâtul a luat copilul de la domiciliul mamei reclamantei. De la acest moment, minora a locuit la imobilul deţinut de pârât, fostul domiciliu conjugal al părţilor, situat în Bârlad,  imobil în care minora locuieşte şi în prezent cu tatăl său şi bunica paternă.

Din referatul de anchetă socială efectuat la acest imobil, rezultă că fostul domiciliu comun al părţilor constă într-un apartament cu două camere şi dependinţe, are toate utilităţile necesare, este mobilat şi întreţinut, oferă condiţii bune de locuit. Minora se află în grija tatălui şi a bunicii paterne, este îngrijit şi trăieşte în condiţii bune.

Având în vedere că minora a locuit în fostul domiciliu comun al părţilor de când s-a născut şi până la data separării în fapt, cât şi de la începutul lunii octombrie 2014 până în prezent, acest imobil constituie locuinţa statornică a acesteia.

Pentru modificarea acestei situaţii de fapt, neconsfinţită încă printr-o hotărâre judecătorească, şi pentru a stabili domiciliul minorei la domiciliul actual al mamei, până la definitivarea divorţului părţilor, se impune analizarea condiţiilor materiale pe care aceasta din urmă le prezintă.

În mod judicios a notat prima instanţă faptul că garanţiile morale pentru creşterea minorei nu pot fi analizate în cadrul acestei proceduri, motivat de faptul că astfel s-ar prejudeca fondul procesului de divorţ.

Astfel, fiind din referatul de anchetă socială efectuat la domiciliul mamei reclamantei rezultă că imobilul este format din două camere şi o bucătărie. Deşi locuinţa are toate utilităţile (apă, curent, gaz, curent electric) şi este utilată, starea de igienă este modestă. În cele două camere locuieşte familia extinsă, respectiv mama reclamantei, fratele reclamantei, soţia şi copilul acestora în vârstă de 2 luni. Potrivit declaraţiei martorei PC, fiul său şi nora sa lucrează în Franţa, unde urmează să se întoarcă, la momentul depunerii mărturiei având un copil de 2 luni.

Reţine de asemenea Tribunalul că reclamanta s-a angajat de curând la un bar, prezentând în acest sens Adeverinţa nr. 13.01.2015 emisă de Î.I.D G.V şi declarând verbal în faţa instanţei că lucrează zilnic 4 ore, în intervalul orar 16-20. Pârâtul este de asemenea angajat începând cu data de 19.09.2014, ca zidar-pietrar, la SC P SRL, având un program de lucru, conform Contractului individual de muncă nr. /18.09.2014, de 8 ore pe zi, între 08.00-16.00 (18.00 conform răspunsului său la interogatoriu). Din înscrisurile depuse la dosar rezultă de asemenea că minora este înscrisă la Grădiniţa cu program prelungit nr.2 din Bârlad, având program de la ora 06.00, până la ora 18.00, de luni, până vineri.

În perioada în care reclamanta a fost plecată la Londra, de fetiţă s-a îngrijit bunica maternă.

Din depoziţia martorului P D G a rezultat că minora este îngrijită de bunica paternă, în lipsa tatălui, în a cărui locuinţă s-a mutat imediat după despărţirea în fapt a părţilor. Bunica paternă, deşi a suferit în urmă un an şi jumătate o intervenţie chirurgicală majoră, îngrijeşte în prezent pe minoră.

Rezultă aşadar, că în lipsa părinţilor, de minoră s-au îngrijit bunicile acesteia.

De asemenea, probatoriul administrat în cauză nu a relevat lipsa disponibilităţii pârâtului în a asigura menţinerea legăturilor personale ale reclamantei cu fiica ei, o atitudine cooperantă a pârâtului în acest sens fiind de altfel şi de recomandat pe viitor.

Având în vedere condiţiile materiale ale locuinţei actuale a reclamantei, inferioare în prezent celor de care minora beneficiază în locuinţa tatălui, precum şi faptul că nu au fost relevate elemente probatorii care să determine concluzia că minora s-ar afla în vreo stare de pericol sau de neglijenţă raportat la condiţiile actuale de trai, stabilirea locuinţei la domiciliu mamei până la soluţionarea procesului de divorţ, nu apare ca o măsură imperios necesară.

Drept urmare, acţiunea promovată de reclamantă pe calea ordonanţei preşedinţiale este neîntemeiată, urmând a fi respinsă ca atare, fapt ce echivalează, din punct de vedere juridic, cu menţinerea situaţiei actuale.

Dat fiind faptul că soluţia pronunţată de prima instanţă a reprezentat în esenţă o respingere a cererii reclamantei, prin prezenta decizie nu se poate reţine încălcarea prevederilor art.481 CPC, apelantei nefiindu-i înrăutăţită situaţia în propria cale de atac.

Faţă de specificul prezentei proceduri, de menţionat este faptul că potrivit art.1001 alin.(1) CPC, „Ordonanţa preşedinţială are autoritate de lucru judecat faţă de o altă cerere de ordonanţă preşedinţială, numai dacă nu s-au modificat împrejurările de fapt care au justificat-o” (n.n. care au justificat formularea cererii).

Pe de altă parte, din perspectiva soluţionării fondului procesului de divorţ, sub aspectul stabilirii locuinţei minorei la unul dintre părinţi, se impune menţionarea prevederilor art.1001 alin.(2) CPC, potrivit cărora: „Ordonanţa preşedinţială nu are autoritate de lucru judecat asupra cererii privind fondul dreptului”.

Astfel fiind, analiza împrejurărilor care ar justifica stabilirea locuinţei la un părinte sau celălalt implică administrarea unui probatoriu mai amplu care să releve atât condiţiile materiale, cât şi cele morale, precum şi verificarea respectării interesului superior al minorei prin prisma aspectelor prevăzute de art.2 alin.(6) şi de art.21 din Legea nr.272/2004 privind protecţia şi promovarea drepturilor copilului: 

- art.2 alin.(6) : a) nevoile de dezvoltare fizică, psihologică, de educaţie şi sănătate, de securitate şi stabilitate şi apartenenţă la o familie; b) opinia copilului, în funcţie de vârsta şi gradul de maturitate; c) istoricul copilului, având în vedere, în mod special, situaţiile de abuz, neglijare, exploatare sau orice altă formă de violenţă asupra copilului, precum şi potenţialele situaţii de risc care pot interveni în viitor; d) capacitatea părinţilor sau a persoanelor care urmează să se ocupe de creşterea şi îngrijirea copilului de a răspunde nevoilor concrete ale acestuia; e) menţinerea relaţiilor personale cu persoanele faţă de care copilul a dezvoltat relaţii de ataşament”;

-  art.21 „a) disponibilitatea fiecărui părinte de a-l implica pe celălalt părinte în deciziile legate de copil şi de a respecta drepturile părinteşti ale acestuia din urmă; b) disponibilitatea fiecăruia dintre părinţi de a permite celuilalt menţinerea relaţiilor personale; c) situaţia locativă din ultimii 3 ani a fiecărui părinte;  d) istoricul cu privire la violenţa părinţilor asupra copilului sau asupra altor persoane;  e) distanţa dintre locuinţa fiecărui părinte şi instituţia care oferă educaţie copilului”.

Aceste aspecte nu au putut forma obiectul prezentei analize, în considerarea respectării cerinţei neprejudecării fondului procesului de divorţ.

Instanţa precizează că, în continuare, se impune ca ambii părinţi să dea dovadă de înţelegere în ceea ce priveşte nevoile şi dorinţele fiicei lor, fără a o obliga pe aceasta sau a-i impune în vreun fel adoptarea conduitei vreunuia dintre părinţi în raport cu celălalt. Totodată instanţa reţine că ar fi indicat ca tatăl să nu forţeze minora să rămână la domiciliul său, facilitând totodată şi menţinerea legăturilor personale ale minorei cu mama acesteia, prin înţelegerea nevoilor sale.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE

Admite apelul formulat de Ţ I împotriva sentinţei civile nr. 3011/26.11.2014 a Judecătoriei Bârlad pe care o schimbă în tot în sensul că:

Respinge acţiunea civilă formulată pe cale de ordonanţă preşedinţială de reclamanta Ţ I în contradictoriu cu pârâtul ŢM C.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică, azi, 15 Ianuarie 2015.

Domenii speta

Spete similare