Suspendare hotarare agea

Sentinţă civilă 752 din 28.06.2015


Dosar nr. XXXX/40/2015 Fond 

-  Ordonanţă preşedinţială - 

R O M Â N I A

TRIBUNALUL BOTOŞANI

Secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal

Şedinţa  publică  din data  de  xx.xx.xxxx 

Instanţa  compusă  din:

PREŞEDINTE  -

Grefier - 

SENTINŢA NR. XXX

 Pe rol judecarea cauzei privind pe reclamanta Societatea de Investiţii Financiare Moldova S.A. Bacău în contradictoriu cu  intimata Societatea X S.A. Botoşani (X Botoşani)  având ca obiect ordonanţă preşedinţială..

La apelul nominal făcut în şedinţa publică, se prezintă pentru reclamanta Societatea de Investiţii Financiare Moldova S.A. Bacău, avocat  B. R., iar pentru  pârâta S.C. X S.A. Botoşani, consilier-juridic P. L..

Procedura este legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de şedinţă, după care instanţa ia act că prin serviciul registratură reclamanta Societatea de Investiţii Financiare Moldova S.A. Bacău a depus un set de  precizări la cererea de chemare în judecată având ca obiect emitere ordonanţă preşedinţială însoţită de o serie de înscrisuri.

Avocat B. R. arată că înscrisurile depuse la dosar au fost comunicate pârâtei prin fax, pârâta are cunoştinţă de conţinutul acestora, prezintă dovada la dosar.

Consilier-juridic P. L. depune la dosar completări la răspunsul la întâmpinare, copia certificatului de moştenitor suplimentar nr. XX/xx.xx.xxxx, Hotărârea  AGEA nr. X/xx.xx.xxxx, Raportul curent conform Anexei nr. 29 a regulamentului CNVM Nr. 1/2006 din xx.xx.xxxx, Hotărârea nr. X/xx.xx.xxxx emisă de SC Y SA Galaţi, care s-au adus la cunoştinţa apărătorului reclamante.

Arată că, cadrul adoptării hotărârii AGEA la a doua convocare este dat de clarificarea statului juridic al acţiunilor care se tranzacţionează pe piaţa Rasdaq  sau pe piaţa  valorilor mobiliare  necotate, fiindcă piaţa Rasdaq dispare, iar societăţile tranzacţionate pe această piaţă să ajungă  fie pe o piaţă reglementată, fie pe un sistem alternativ de tranzacţionare. Că este pentru prima dată când intimata nu a participat la şedinţă. S-a invocat art. 226 că trebuia prezentat raportul curent pe buletinul ASF, iar buletinul ASF se publică doar la societăţile care sunt listate;  condiţiile de cvorum sau orice altă situaţie sunt la prima convocare  şi ei sunt la a doua convocare; nu cunosc condiţiile de cvorum de la celelalte două societăţi; sunt depuse la dosar înştiinţările către ASF; sunt publicaţiile şi pe B.V.B. şi Rasdaq; faptul că a trimis convocatorul  prin email şi prin fax şi raportul de curent este o dovadă că s-a luat la cunoştinţă; ei nu au fost penalizaţi. Dacă nu  era trimis raportul curent  către ASF în termen, de la data convocării şi apoi după şedinţă erau penalizaţi.

Avocat B. R.  arată că privind cele două societăţi a depus jurisprudenţă;  este lipsit de relevanţă că este la prima convocare sau la a doua convocare, deoarece convocarea celei de-a doua adunări are loc tot prin convocator; obligativitatea publicării convocatorului rezultă chiar dintr-o adresă depusă de pârâtă la termenul de xx.xx.xxxx care spune clar că Autoritatea de Supraveghere Financiară menţionează unde trebuie să fie publicat convocatorul şi Hotărârea AGEA; părţile au obligativitatea de a publica convocatorul în  Monitorul Oficial, buletinul electronic al ASF şi într-un ziar local; atât X, cât şi SC Z şi SC Y  au acelaşi statut juridic, la SC Y în apărare s-a invocat că de fapt nu există un singur moştenitor, ci ar fi 10 moştenitori;  începerea procedurii succesorale este ulterioară adunării generale; este lipsit de relevanţă faptul că la acest moment există un certificat de moştenitor, cu atât mai mult cu cât nu au fost iniţiate demersurile la Depozitarul Central.

Văzând că nu s-au formulat noi cereri, instanţa, constată cererea în stare de judecată şi acordă cuvântul părţilor prezente asupra excepţiilor tardivităţii şi a lipsei de interes în introducerea cererii, precum şi asupra fondului cauzei.

 Avocat B. R. arată că s-a invocat excepţia tardivităţii acţiunii în anulare, consideră că a fost o eroare, solicită respingerea pentru că ordonanţa preşedinţială a fost depusă în timp prin poştă la xx.xx.xxxx, este lipsit de relevanţă invocarea pârâtei conform căreia la tribunal a fost înregistrată pe data de xx.xx.xxxx.

 Cu privire la excepţia lipsei de interes arată că ar trebui unită cu fondul; că însăşi pârâta prin întâmpinare motivează că interes are orice acţionar şi interesul derivă din însăşi calitatea de acţionar, consideră că au interes având în vedere că acţiunea în anulare este o acţiune societară; sesizează apărarea interesului prioritar al societăţii şi scoaterea din circuitul  civil a unor acte juridice nelegale, este şi interes  personal, având în vedere că SIF  nu are dreptul să aibă mai mult de 20 % din acţiuni în valori mobiliare pe pieţe nereglementate, ori mutarea societăţii X de pe piaţa Rasdaq pe sistemul alternativ de tranzacţionare depăşeşte acest procent şi ar fi obligaţi ulterior să vândă acţiunile mult sub preţul pieţii; solicită respingerea acestei excepţii.

Pe fond solicită emiterea unei ordonanţe preşedinţiale prin  care să fie suspendată  executarea Hotărârii AGEA SC X SA Botoşani nr. XX/xx.xx.xxxx, până la soluţionarea dosarului nr. XXXX/40/2014 privind acţiunea în anulare, cu cheltuieli  de judecată reprezentând taxa de timbru; arată că, urmare a apariţiei Legii 151/2014, prin care se desfiinţează piaţa Rasdaq şi se înfiinţează sistemul alternativ de tranzacţionare, pârâta a  decis să se listeze pe acest sistem alternativ de tranzacţionare administrat de bursa Bucureşti  în detrimentul  listării pe o piaţă reglementată. Că mama acţionarului a participat la adunare, a dat o procură specială şi a votat, pretinzând că ar avea un testament şi că ar fi singura moştenitoare, ulterior s-a aflat că are doar 1/10 din acţiuni, şi că nu a efectuat demersurile la Depozitarul Central, simpla calitate de presupus moştenitor nu dă un drept de proprietate asupra acţiunilor şi tot ce derivă din  acest drept de proprietate, consideră că voturile exprimate în şedinţa  AGEA sunt nule absolut, motiv pentru care nu au fost îndeplinite cerinţele de cvorum şi majoritate la şedinţa AGEA. Cu privire la caracterul urgenţei rezultă din faptul că hotărârea e executorie, procedura e în desfăşurare, a produs efecte în faţa bursei de valori, apoi va produce efecte şi în faţa  Autorităţii de Supraveghere Fiscală, iar în cazul anulării  hotărârii AGEA în dosarul cu privire la acţiunea în anulare se vor afla în situaţia în care vor trebui să înceapă acţiuni în anularea acestor documente emite de Bursa de Valori Bucureşti şi ASF; în alt caz până au revenit la situaţia anterioară a durat 3 ani; în momentul listării vor veni noi terţi acţionari, care în cazul delistării vor dori să fie despăgubiţi, iar SIF în calitate de acţionar ar trebui  să restituie acele sume de bani. Cu privire la  existenţa unei aparenţe de drept arată că e îndeplinită această condiţie,  nu sunt îndeplinite cerinţele de cvorum şi de majoritate şi s-au invocat motive de nulitate şi cu privire la  convocator şi cu privire la hotărârea adunării generale. Cu privire la obligativitatea publicării în Buletinul  electronic al ASF  - arată că există un document care  emană de la pârâtă care spune clar că autoritatea de supraveghere financiară menţionează unde trebuie să fie publicat convocatorul şi Hotărârea AGEA;  nu există nici un înscris depus până la acest moment, pârâta nu a făcut dovada îndeplinirii condiţiei. Cu privire la  neprejudecarea fondului se arată că nu se prejudiciază nici un fel pârâta, ordonanţa îşi va produce efectele până la soluţionarea definitivă a hotărârii în dosarul privind acţiunea în anulare.

Consilier-juridic P. L. solicită respingerea cererii de ordonanţă preşedinţială; conform adresei XXXX emisă de SIF rezultă că pârâta şi-a îndeplinit o obligaţie, SIF nu a participat la adunare, art. 132 al. 2 este incident; faţă de opozabilitatea prevăzută de lege s-au invocat tardivitatea şi lipsa de interes. Pe fond solicită  respingerea cererii conform întâmpinării.

T R I B U N A L U L ,

Deliberând asupra acţiunii de faţă, constată următoarele:

Prin cererea înregistrată pe rolul acestei instanţe la data de xx.xx.xxxx reclamanta Societatea de Investiţii Financiare Moldova S.A. Bacău a solicitat, în contradictoriu cu  intimata Societatea X S.A. Botoşani (X Botoşani),  în temeiul art. 133 din Legea nr. 31/1990 şi art. 996 Cod procedură civilă, pe calea  ordonanţei preşedinţiale, suspendarea executării Hotărârii Adunării Generale Extraordinare a Acţionarilor  SC X Botoşani nr. XX/xx.xx.xxxx până la rămânerea  definitivă a hotărârii judecătoreşti privind acţiunea în anulare a acestei hotărâri.

În motivare reclamanta a arătat că Societatea X Botoşani este o societate pe acţiuni, admisă la tranzacţionare pe Piaţa Rasdaq, operată de Bursa de Valori Bucureşti, fiind supusă regimului juridic specific al pieţei de capital, conturat de Legea nr. 297/2004 privind piaţa de capital şi de regulamentele, instrucţiunile şi dispunerile de măsuri ale Autorităţii de Supraveghere Financiară (fosta Comisie Naţională a Valorilor Mobiliare), emise de către autoritatea administrativă, în baza prerogativei sale de reglementare. De asemenea, în măsura în care nu sunt contrare normelor speciale de egală forţă juridică, activităţii X Botoşani îi sunt aplicabile şi dispoziţiile Legii nr. 31/1990R privind societăţile comerciale.

Structura acţionariatului societăţii X Botoşani, conform Depozitarului Central S.A. (Anexa 6), este formată din: C. C. C. cu un număr de 2.556.935 acţiuni reprezentând 70,2493% din capitalul social al societăţii; Societatea de Investiţii Financiare Moldova S.A. cu un număr de 608.600 acţiuni reprezentând 16,7207% din capitalul social al societăţii;

Alţi acţionari minoritari cu un număr de 474.269 acţiuni reprezentând 13,0301% din capitalul social al societăţii.

În data de xx.xx.xxxx a fost publicat în Monitorul Oficial partea a IV-a, nr. 7458 convocatorul pentru Adunarea Generală Extraordinară a Acţionarilor societăţii X Botoşani din data de xx.xx.xxxx ( AGEA).

În data de xx.xx.xxxx a avut loc Adunarea Generală Extraordinară a Acţionarilor societăţii X BOTOŞANI întrunită la a doua convocare în cadrul căreia a fost adoptată Hotărârea AGEA prin care, cu un număr de 2.705.758 voturi pentru - reprezentând 100% voturile exprimate, fără voturi împotriva, fără abţineri, s-a aprobat iniţierea demersurilor pentru listarea acţiunilor emise de SC X - S.A. pe Sistemul Alternativ de Tranzacţionare administrat de Bursa de Valori Bucureşti.

Hotărârea AGEA a fost publicată în data de xx.xx.xxxx în Monitorul Oficial Partea a IV-a, nr. 2050 (Anexa 3).

La şedinţa AGEA din data de xx.xx.xxxx au participat, conform procesului-verbal al şedinţei nr. 113,  următorii acţionari reprezentând 74,33 % din capitalul social: pentru C. C. C. (acţionarul majoritar decedat în data de xx.xx.xxxx) a participat prin procurator testamentar doamna R. D. L. prin reprezentant P. E., în baza unei procuri speciale, cu o deţinere de 2.556.935 acţiuni; din partea PPM au participat acţionari cu o deţinere totală de 223 acţiuni.

Doamna R. D. L. este mama acţionarului majoritar C. C. C., astfel că dreptul de vot al acestuia în cadrul AGEA din xx.xx.xxxx a fost exercitat de către un mandatar al unui ascendent privilegiat al acţionarului defunct.

Reclamanta a mai precizat că interesul în promovarea unei astfel de acţiuni este justificat tocmai prin aceea că urmăreşte temporizarea efectelor hotărârii, până la momentul stabilirii în mod irevocabil a legalităţii acesteia.

Interesul promovării cererii de ordonanţă preşedinţială rezidă şi din efectele negative generate de începerea tranzacţionării în cadrul unui sistem de tranzacţionare tară reguli privind protecţia investitorilor şi transparenţa.

De asemenea, odată listată pe sistemul alternativ de tranzacţionare administrat de BVB - AeRO structura acţionariatului societăţii se modifică prin participarea terţilor investitori, or dacă cererea de emitere a ordonanţei preşedinţiale de suspendare a efectelor Hotărârii AGEA din xx.xx.xxxx nu va fi admisă la acest moment iar Hotărârea AGEA din xx.xx.xxxx va fi anulată de instanţă, iar emitentul se va delista, societatea X Botoşani s-ar putea afla în situaţia în care nu va putea plăti/returna  valoarea acţiunilor care au investit şi doresc  să fie puşi în situaţia anterioară,  situaţie care va avea un impact financiar greu de administrat.

A apreciat că cererea de emitere a ordonanţei preşedinţiale  de suspendare a executării Hotărârii AGEA din xx.xx.xxxx  îndeplineşte condiţiile legale.

Potrivit art. 133 din Legea nr. 31/1990 odată cu intentarea acţiunii în anulare, reclamantul  poate  cere instanţei, pe cale de ordonanţă preşedinţială, suspendarea executării hotărârii atacate.

În data de xx.xx.xxxx în termen legal a depus la Tribunalul Botoşani cererea de chemare în judecată având ca obiect acţiunea în anularea Hotărârii AGEA din data de xx.xx.xxxx.

Caracterul urgenţei rezidă din faptul că Hotărârea Adunării Generale Extraordinare a Acţionarilor societăţii X Botoşani din data de xx.xx.xxxx este executorie şi începe să

producă efecte juridice în circuitul civil, deşi a fost adoptată cu încălcarea unor norme

imperative.

Necesitatea formulării prezentei cereri de emitere a unei ordonanţe preşedinţiale de suspendare a executării Hotărârii AGEA din xx.xx.xxxx constă în împiedicarea introducerii în circuitul civil a unor acte juridice nelegale, de natură a provoca prejudicii pentru ceilalţi acţionari ai societăţii.

Până la momentul pronunţării unei hotărâri judecătoreşti de anulare a Hotărârii AGEA din xx.xx.xxxx va trece o perioadă destul de îndelungată, perioadă în care societatea va efectua demersurile necesare punerii în executare a rezoluţiilor Hotărârii AGEA.

În situaţia în care Hotărârea AGEA din xx.xx.xxxx va fi pusă în executare şi va începe să îşi producă efectele legale în baza rezoluţiilor adoptate societatea ar urma să fie listată în cadrul unui sistem alternativ de tranzacţionare - AeRO în temeiul unei hotărâri adoptate cu încălcarea gravă a dispoziţiilor legale imperative.

Reclamanta a susţinut că prezenta cerere urmăreşte păstrarea unui drept care s-ar păgubi prin  întârziere, încălcarea acestui drept aducându-i grave prejudicii.

Procedura de punere în executare a Hotărârii AGEA din data de xx.xx.xxxx va genera o serie de acte juridice emise de autorităţile competente în îndeplinirea rezoluţiilor hotărârii, acte juridice ce vor fi emise în baza unei hotărâri a adunării generale adoptată în mod nelegal.

Cea mai importantă rezoluţie a Hotărârii AGEA din xx.xx.xxxx şi anume cea prin care se aprobă demersurile legale necesare în vederea admiterii la tranzacţionare a acţiunilor emise de societate în cadrul unui sistem alternativ de tranzacţionare - AeRO presupune începerea unei proceduri în faţa Bursei de Valori Bucureşti şi în faţa Autorităţii de Supraveghere Financiară.

Dacă prezenta cerere de emitere a unei ordonanţe preşedinţiale de suspendare a efectelor Hotărârii AGEA nu va fi admisă, instituţiile anterior menţionate vor fi obligate să emită decizii de aprobare a demersurile legale necesare în vederea admiterii la tranzacţionare a acţiunilor emise de societate în cadrul unui sistem alternativ de tranzacţionare - AeRO, deoarece acestea nu au competenţa de a analiza legalitatea adoptării unei hotărâri a adunării generale.

După obţinerea unei decizii favorabile de anulare a Hotărârii AGEA din data de xx.xx.xxxx din partea instanţei de judecată va fi obligată apoi să înceapă o serie de demersuri judiciare în scopul anulării tuturor actelor juridice emise în baza Hotărârii AGEA din data de xx.xx.xxxx, ceea ce ar presupune costuri foarte mari, atât de bani cât şi de timp, dar şi o perioadă îndelungată de soluţionare care cu siguranţă va depăşi termenul rezonabil.

A apreciat că aparenţa dreptului înclină în favoarea sa, având în vedere că au fost invocate încălcări  ale dispoziţiilor legale imperative ce privesc atât convocarea  adunării AGEA cât şi Hotărârea AGEA din xx.xx.xxxx.

Hotărârea AGEA din data de xx.xx.xxxx este lovită de nulitate absolută ca urmare a neîndeplinirii condiţiilor legale de cvorum şi de majoritate impuse de art. 115 alineat 1 din Legea nr. 31/1990 pentru adoptarea în mod valabil.

Potrivit art. 115 alineat 1 din Legea nr. 31/1990 pentru validitatea deliberărilor adunării generale extraordinare este necesară prezenţa acţionarilor deţinând cel puţin o pătrime din numărul total de drepturi de vot (...). Potrivit alineatului 2 hotărârile sunt luate cu majoritatea voturilor deţinute de acţionarii prezenţi sau reprezentanţi.

Potrivit procesului-verbal la şedinţă AGEA din xx.xx.xxxx au participat acţionari reprezentând 74,33% din capitalul social al societăţii X Botoşani

Doamna R. D. L. nu putea deţine calitatea de acţionar al societăţii la momentul şedinţei AGEA din xx.xx.xxxx şi prin urmare procura specială acordată domnului P. E. este  nulă absolut,  iar voturile aferente celor 2.556.935 acţiuni nu pot fi considerate valabil exprimate, conducând astfel la neîndeplinirea condiţiilor legale de cvorum  şi de majoritate impuse de art. 115 alineat 1 din Legea nr. 31/1990.

Pentru a putea avea calitatea de acţionar, de a mandata pe cineva pentru a fi reprezentată şi pentru a exprima voturile în mod valabil în cadrul AGEA din xx.xx.xxxx doamna R. D. L., în calitatea sa de moştenitor testamentar, avea obligaţia să înscrie modificările privind titularul dreptul de proprietate al acţiunilor în registrele specializate ale Depozitarului Central şi să le indisponibilizeze. Faţă de aceste prevederi legale reiese că la data de referinţă stabilită prin convocator pentru data de xx.xx.xxxx  acţionarul C. C. C. nu mai putea să figureze ca acţionar, mama acestuia în calitate de moştenitor testamentar, având obligaţia de a efectua demersurile necesare în scopul de a fi înscrisă în locul acestuia, în baza testamentului. Aceasta este procedura stabilită de legislaţia pieţei de capital şi fiecare acţionar/viitor potenţial acţionar trebuie să o respecte pentru a-şi putea exercita drepturile conferite de acţiuni, inclusiv de a participa şi vota in cadrul unei adunări generale.

Doar un acţionar înregistrat în evidenţele Depozitarului Central şi în registrul acţionarilor poate exprima în mod valabil un vot şi poate mandata o altă persoană în calitate de reprezentant de a participa şi a vota în numele său în cadrul unei adunări generale.

Obligaţia societăţii emitente de a determina structura acţionariatului  înaintea unei adunări generale este impusă şi prin art. 146 alineat 6 din Legea nr. 297/2004.

Deţinerea calităţii de moştenitor testamentar al unui acţionar nu implică şi dobândirea automată a calităţii de acţionar, ci doar calitatea de viitor potenţial acţionar. Calitatea de acţionar se dobândeşte efectiv după efectuarea tuturor formalităţilor în faţa Depozitarului Central, în baza dispoziţiilor legale anterior menţionate.

Ţinând cont de dispoziţiile legislaţiei speciale a pieţei de capital, printr-o interpretare  sistematică a normelor incidente, rezultă că dreptul de vot în cadrul unei adunări generale de către un mandatar al unui ascendent privilegiat (în cazul de faţă mama) al unui acţionar defunct nu poate fi exercitat.

Având în vedere că doamna R. D. L. nu-a efectuat demersurile necesare pentru a se înregistra în evidenţele Depozitarului Central şi în registrul acţionarilor, singura persoană  titulară a celor 1.820.935 acţiuni care putea acorda o procură specială de reprezentare în cadrul AGEA din xx.xx.xxxx era C. C. C..

Atâta timp cât legislaţia în materie obligă titularii acţiunilor să transmită Depozitarului Central orice modificare privind statutul juridic al acţiunilor, iar doamna R. D. L. nu s-a conformat acestor obligaţii, procura specială de reprezentare acordată domnului P. E. este lovită de nulitate absolută fiind acordată de o persoană fără calitate, iar în consecinţă voturile nu au fost exprimate în mod valabil, fiind de asemenea, nule absolut.

Întrucât cele 2.556.935 voturi exprimate de către doamna R. D. L., în calitate de moştenitor testamentar prin reprezentantul P. E. reprezentând 70,2493% din capitalul social al societăţii sunt nule absolut, la şedinţa AGEA din xx.xx.xxxx s-au prezentat şi au votat în mod legal acţionari reprezentând 4,0807% din capitalul social al societăţii.

Faţă de acestea, Hotărârea AGEA din data de xx.xx.xxxx este lovită de nulitate absolută ca urmare a neîndeplinirii condiţiilor de cvorum şi de majoritate impuse de art. 115 alineat 1 din Legea nr. 31/1990.

Hotărârea AGEA din data de xx.xx.xxxx este lovită de nulitate absolută ca urmare a încălcării dispoziţiilor art. 113 A. alin. 1 din Regulamentul CNVM nr. 1/2006 privind emitenţii şi operaţiunile cu valori mobiliare, întrucât nu a publicat în Buletinul electronic al A.S.F. rapoartele privind informaţiile privilegiate, întocmite potrivit art. 226 alin. 1 din Legea 297/2004.

Potrivit dispoziţiilor art. 113 A. alin. 1 lit. b) din Regulamentul CNVM nr. 1/2006 X Botoşani avea obligaţia de a întocmi un raport privind convocarea adunării generale din data de xx.xx.xxxx precum şi Hotărârea AGEA, ce urmau a fi publicate în Buletinul electronic al A.S.F.

Hotărârea AGEA din data de xx.xx.xxxx este lovită de nulitate absolută ca urmare a încălcării dispoziţiilor Regulamentului CNVM nr. 6/2009 privind exercitarea anumitor drepturi ale acţionarilor în cadrul adunărilor generale ale societăţilor referitoare la publicarea Convocatorului Adunării Generale Extraordinare a Acţionarilor X Botoşani din xx.xx.xxxx

X Botoşani nu a oferit posibilitatea acţionarilor de a-şi exprima votul prin corespondenţă, deşi potrivit dispoziţiilor art. 243 alin. 9 din Legea nr. 297/2004 privind piaţa de capital avea această obligaţie.

In convocator nu există o propunere privind ex date, menţiune ce este obligatorie potrivit  dispoziţiilor art. 5 pct. 11 din Regulamentul CNVM nr. 6/2009.

Hotărârea AGEA din data de 20,01.2015 este lovită de nulitate absolută având în vedere că ordinea de zi a fost modificată în mod-nelegal în cadrul şedinţei AGEA din xx.xx.xxxx fiind încălcat art. 129 alin. 7 din Legea nr. 31/1990R, şi de asemenea nu au fost puse la dispoziţia  acţionarilor informaţiile şi documentele menţionate de regulamentul CNVM nr. 6/2009.

Reclamanta a considerat că admiterea prezentei cereri de chemare în judecată şi emiterea unei ordonanţe preşedinţiale de suspendare a efectelor Hotărârii AGEA din xx.xx.xxxx nu va aduce prejudicii societăţii şi nu conduce la adoptarea unei hotărâri judecătoreşti privind fondul cauzei, acesta urmând a se soluţiona prin acţiunea în anulare depusă.

In drept şi-a întemeiat acţiunea pe dispoziţiile Legii 297/2004 privind piaţa de capital şi ale Legii nr. 31/1990 privind societăţile republicată, precum şi pe celelalte dispoziţii legale la care a făcut referire în cuprinsul  cererii, iar în dovedire a depus la dosar înscrisuri şi porecizări.

În cauză pârâta SC X SA Botoşani a depus întâmpinare  prin care a solicitat respingerea cererii şi menţinerea Hotârârii AGEA nr. 70 din xx.xx.xxxx.

A invocat excepţia lipsei de interes în promovarea acţiunii, arătând că reclamanta SIF SA Moldova a motivat interesul rezidă în efectele negative generate de începerea tranzacţionării în cadrul unui sistem de tranzacţionare fără reguli privind  protecţia investitorilor şi transparenţa şi că SC X SA Botoşani s-ar putea afla în situaţia în care nu va putea plăti/returna valoarea acţiunilor terţilor care au investit şi doresc să fie puşi în situaţia anterioară, însă reclamanta SIF Moldova S.A. a promovat prezenta acţiune pentru apărarea aşa zisului interes, fără a-şi trimite reprezentant la şedinţa AGEA, cu toate că i s-a trimis pe email procura specială. Din cuprinsul cererii de chemare în judecată reclamanta invocă un eventual prejudiciu pe care l-ar suferi practic, lipseşte motivarea interesului personal al reclamantei în promovarea prezentei acţiuni.

A invocat şi excepţia tardivităţi acţiuni în anulare cu motivarea că în conformitate cu prevederilor art. 132 alin. (2) din Legea nr. 31/1990 republicată, hotărârile adunării generale contrare legii sau actului constitutiv pot fi atacate în justiţie, în termen de 15 zile de la data publicării în Monitorul Oficial al României, de oricare dintre acţionarii care nu au luat parte la adunarea generală sau care au votat contra şi au cerut să se insereze aceasta în procesul verbal al şedinţei, şi că în cauza de faţă nu sunt îndeplinite prevederile legale (ultima zi pentru depunerea cererii de chemare în judecata era 07.05.2015, iar acţiunea este înregistrată pe xx.xx.xxxx).

Pe fondul cauzei pârâta a susţinut că nu sunt îndeplinite condiţiile obligatorii stabilite de dispoziţiile art. 99,6 C.Proc.Civ.

Că din raportul de eveniment comunicat prin fax si email la data de xx.xx.xxxx către ASF si Rasdaq, documentaţia întocmită de Consiliul de Administraţie al SC X SA în vederea informării corecte a acţionarilor, întocmit în condiţiile art. 117 indice 2 din Legea nr. 31/1990, se poate observa au îndeplinit cerinţele privind informarea corectă în vederea desfăşurării şedinţei adunării generale extraordinare a acţionarilor SC X SA Botoşani, la a doua convocare.

Convocatorul pentru şedinţa A.G.E.A din xx/xx.xx.xxxx a fost publicat în conformitate cu dispoziţiile art. 117 din Legea nr. 31/1990, care prevăd că, în cazul societăţilor pe acţiuni, convocarea acţionarilor pentru adunarea generală extraordinara se face prin publicarea convocatorului în Monitorul Oficial precum şi într-unul din ziarele răspândite în localitatea în care se află sediul societăţii, respectiv Monitorul Oficial al României, partea a IV a nr. XXXX/xx.xx.xxxx şi în ziarul Actualitatea Botoşăneană n.  XXXX/xx.xx.xxxx.

Pârâta a arătat că reclamanta se mulţumeşte să susţină la modul declarativ faptul că aparenţa dreptului operează în favoarea sa fără a relaţiona în nici un mod situaţia de fapt cu textele de lege invocate.

Că singura motivare regăsită în cuprinsul cererii de chemare în judecată se referă la interesul social, dar reclamanta omite să precizeze că interesul social este expresia voinţei sociale exprimate în cadrul Adunării Generale Extraordinare a Acţionarilor coroborat şi cu apariţia Legii nr. 151/2014, aşa încât nu putem vorbi de interesul social ca opţiune/preferinţă a unui singur acţionar, ci numai ca rezultat al deciziilor organului în care voinţa socială se exprimă în mod legal respectând principiul democratic "majoritatea decide".

Având în vedere cadrul legal stabilit de către reclamantă, punctele de pe ordinea de zi şi modul de funcţionarea a unei societăţi comerciale, a considerat că aparenţa dreptului operează în favoarea pârâtei SC X SA Botoşani care, prin organele sale de conducere, a respectat întocmai dispoziţiile Legii nr. 31/1990 cu privire la organizarea adunărilor generale.

Pârâta a mai precizat că urgenţa reclamată de SIF Moldova SA este nemotivată, evident nemulţumită de rezultatul votului, şi că cererea de suspendare întemeiată pe dispoziţiile art. 133 din Legea nr. 31/1990 nu poate fi admisă dacă nu sunt îndeplinite condiţiile  generale de admitere a ordonanţei preşedinţiale, inclusiv urgenţa şi necesitatea de a preveni producerea unei pagube.

În susţinerea acestui punct de vedere s-au depus înscrisuri şi precizări.

Examinând actele dosarului, şi analizând cu prioritate excepţiile invocate, potrivit art. 248 NCPC Tribunalul reţine următoarele: 

În cauză se solicită suspendarea executării Hotărârii Adunării Generale Extraordinare a Acţionarilor SC X SA Botoşani nr. XX/xx.xx.xxxx, prin care s-a aprobat iniţierea demersurilor pentru listarea acţiunilor emise de SC X - S.A. pe Sistemul Alternativ de Tranzacţionare administrat de Bursa de Valori Bucureşti, până la rămânerea  definitivă a hotărârii judecătoreşti privind acţiunea în anulare a acestei hotărâri, din ds. nr. XXXX/40/2015 al Tribunalului Botoşani.

Excepţiile tardivităţii şi lipsei de interes în introducerea cererii nu sunt date în cauză, urmând a fi respinse.

Astfel, art. 133 din Legea nr. 31/1990 nu prevede pentru ordonanţa preşedinţială decât condiţia sesizării prealabile a instanţei cu acţiunea în anulare pe fond. De altfel, chiar dacă s-ar considera că termenul de contestare pe fond, de 15 zile de la data publicării hotărârii în Monitorul Oficial al României, prevăzut de art. 132 alin. 2 din Legea nr. 31/1990 s-ar aplica şi în cazul ordonanţei preşedinţiale, în speţă se observă că acesta a fost respectat, calculat conform art. 181 alin. 1 pct. 2 NCPC, faţă de data publicării – xx.xx.xxxx, şi data depunerii la poştă a ordonanţei – xx.xx.xxxx.

Apelanta are interes în cauză, în măsura în care, în calitate de acţionar, doreşte să preîntâmpine efectele negative generate de începerea tranzacţionării societăţii, care o va determina să renunţe la pachetul de acţiuni deţinut, şi îi va crea prejudicii, prin dificultatea realizării repunerii în situaţia anterioară în cazul anulării hotărârii, când toate actele subsecvente vor trebui la rândul lor anulate, iar terţii investitori vot trebui despăgubiţi.

Asupra fondului, instanţa reţine că, potrivit dispoziţiilor art. 996 din Noul Cod de procedură civilă, instanţa de judecată, stabilind că în favoarea reclamantului există aparenţa de drept, va putea să ordone măsuri provizorii în cazuri grabnice, pentru păstrarea unui drept care s-ar păgubi prin întârziere, pentru prevenirea unei pagube iminente şi care nu s-ar putea repara, precum şi pentru înlăturarea piedicilor ce s-ar ivi cu prilejul unei executări, rezultând aşadar că o cerere de ordonanţă preşedinţială trebuie să verifice aparenţa de drept şi  îndeplinească trei cerinţe de admisibilitate: urgenţa, vremelnicia şi neprejudecarea fondului.

Tribunalul reţine că aparenta dreptului este în favoarea reclamantei, avându-se în vedere cel puţin aspectul că la momentul exprimării votului în şedinţa acţionarilor, în privinţa acţionarului majoritar se pare că neregularitatea invocată de către reclamantă este întemeiată, de vreme ce votul s-a făcut doar pe baza testamentului făcut de fostul acţionar C. C. C. în favoarea lui R. D. L., care însă nu-şi manifestase încă voinţa de a accepta succesiunea, testamentul, care-i conferea acesteia vocaţia succesorală, nefăcând şi dovada calităţii de moştenitor.

Neregularitatea este susţinută şi de emiterea ulterioară a certificatului de moştenitor, din Certificatul de moştenitor suplimentar nr. XX/xx.xx.xxxx emis de SPN S. T. şi Asociaţii rezultând că R. D. L. – care şi-a exprimat votul în adunarea generală în calitate de unică moştenitoare – nu este singura care a acceptat succesiunea după defunct, în afară de ea mai existând alţi 10 moştenitori care nu au fost reprezentaţi la vot.

Instanţa reţine şi îndeplinirea celorlalte condiţii, ţinând seama de cele menţionate la soluţionarea excepţiei lipsei de interes, de faptul că procedura de listare este deja demarată, că suspendarea executării nu afectează analiza pe fond  a litigiului în anulare hotărâre, şi că măsura este doar una vremelnică, până la momentul clarificării situaţiei juridice prin soluţionarea definitivă a ds. nr. XXXX/40/2015 al Tribunalului Botoşani.

 Ca urmare, reţinându-se îndeplinirea tuturor condiţiilor legale pentru emiterea ordonanţei preşedinţiale, tribunalul constată că  măsura de protecţie solicitată de către reclamantă este pe deplin justificată.

Pentru considerentele arătate, tribunalul va admite cererea de ordonanţă preşedinţială şi va dispune suspendarea executării Hotărârii Adunării Generale Extraordinare a Acţionarilor SC X SA Botoşani nr. XX/xx.xx.xxxx, până la soluţionarea definitivă a ds. nr. XXXX/40/2015 al Tribunalului Botoşani.

În temeiul art. 453 NCPC instanţa va obliga pârâta  să plătească reclamantei suma de 20 lei, cu titlu de cheltuieli de judecată, reprezentând taxa de timbru, reclamanta nesolicitând alte cheltuieli.

PENTRU ACESTE  MOTIVE,

ÎN  NUMELE  LEGII,

 H O T Ă R Ă Ş TE:

Respinge excepţiile tardivităţii şi lipsei de interes în introducerea cererii.

Admite cererea de ordonanţă preşedinţială formulată de reclamanta Societatea de Investiţii Financiare Moldova S.A. Bacău, cu sediul în Bacău, str. Pictor Aman, nr. 94 C, judeţul Bacău, şi la SCA T şi Asociaţii din mun.Bucureşti, str. X, nr. Y, Z, ap. T, sector 2, în contradictoriu cu  intimata Societatea X S.A. Botoşani (X Botoşani), cu sediul  în municipiul Botoşani, str. X, nr. Y, judeţul Botoşani.

Dispune suspendarea executării Hotărârii Adunării Generale Extraordinare a Acţionarilor SC X SA Botoşani nr. XX/xx.xx.xxxx, până la soluţionarea definitivă a ds. nr. XXXX/40/2015 al Tribunalului Botoşani.

Obligă pârâta  să plătească reclamantei suma de 20 lei, cu titlu de cheltuieli de judecată.

Executorie.

Cu drept de apel în termen de  5 zile de la pronunţare.

Pronunţată în şedinţa publică din xx.xx.xxxx.

Preşedinte, Grefier,