Cerere reconvenţională. Condiţii de admisibilitate. Posibilitatea încuviinţării şi administrării probelor în apel, a căror necesitate rezultă din dezbateri în ipoteza decăderii pârâtei, în faţa instanţei de fond, ca urmare a neindicării acestora prin întâ

Dacă pârâtul solicită, pe calea unei cereri reconvenţionale, pretenţii ce nu au legătură cu cele formulate de către reclamant împotriva sa, instanţa va respinge această cerere ca inadmisibilă, nefiind întrunite cerinţele legale pentru promovarea unor atare pretenţii pe calea cererii reconvenţionale.

Partea ce a fost decăzută din dreptul de a propune o probă, ca urmare a neindicării acesteia prin cererea principală (prin întâmpinare în cazul pârâtului) nu poate reitera, în apel, administrarea acesteia.

Decizia civilă nr. 128/A din 21.09.2015 a Curţii de Apel Galaţi

Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Galaţi la data de 16.06.2014 sub nr. 4019/121/2014, reclamanţii H.M. şi M.S., în contradictoriu cu intimaţii B.I. şi R.D. au solicitat a se constata rezoluţiunea promisiunii bilaterale de vânzare-cumpărare autentificate sub nr. 1662/10.03.2011 la BNP V. şi Asociaţii, obligarea pârâţilor la plata sumei de 500 000 EURO reprezentând penalităţi stabilite prin clauză penală şi a dobânzilor legale calculate la această sumă şi obligarea pârâţilor la plata cheltuielilor de judecată.

Prin cererea reconvenţională formulată, pârâtul R.D. a solicitat obligarea reclamanţilor la restituirea sumei de 86 250 Euro virate din eroare, la data de 28.03.2012 în contul reclamanţilor.

În motivare, pârâtul a arătat că cele două sume virate (43 125 Euro şi 43 125 Euro) nu fac parte din preţul convenit în antecontract şi nici reclamanţii nu fac vreo referire la faptul că s-ar fi achitat o parte din preţ.

În drept, au fost invocate dispoziţiile art. 209 Cod procedură civilă.

Prin precizările din data de 15.10.2014, pârâtul R.D. a arătat că valoarea în lei a obiectului cererii reconvenţionale este de 380 859,5 lei.

Au fost ataşate, la dosar, în copie, ordine de plată din data de 28.03.2012.

Prin sentinţa civilă nr. 306 din 5 martie 2015, pronunţată de Tribunalul Galaţi – Secţia I civilă în dosarul nr. 4019/121/2014, s-a  admis cererea principală privind pe reclamanţii H.M. şi M.S., şi pe pârâţii B.I. ŞI R.D.,  având ca obiect rezoluţiune contract pretenţii.

A obligat pe pârâţi la plata către reclamanţi a sumei de 500 000 Euro, cu titlu de daune-interese, a sumei de 44 145,31 lei reprezentând dobânda legală calculată până la data de 16.06.2014 şi a dobânzii legale calculate prin raportare la suma datorată (500 000 Euro) de la data înregistrării acţiunii – 16.06.2014 – şi până la data executării efective a obligaţiei de plată a sumei de 500 000 Euro.

A obligat pe pârâţii la plata către reclamanţi a sumei de 27 456,85 lei, cu titlu de cheltuieli de judecată reprezentând taxă judiciară de timbru.

A admis excepţia inadmisibilităţii cererii reconvenţionale formulate de pârâtul R.D.

În temeiul art. 209 alin. 1 Cod procedură civilă a constatat ca fiind inadmisibilă formularea cererii reconvenţionale a pârâtului R.D. în cadrul procesual  conturat prin cererea principală.

A dispus înaintarea cererii reconvenţionale, împreună cu înscrisurile ataşate acesteia către Compartimentul Registratură din cadrul Secţiei I Civilă în vederea repartizării aleatorii.

Pentru a pronunţa această sentinţă, Tribunalul a reţinut următoarele:

În drept, potrivit art. 209 alin. 1 Cod procedură civilă dacă pârâtul are, în legătură cu cererea reclamantului, pretenţii derivând din acelaşi raport juridic sau strâns legate de acesta, poate să formuleze cerere reconvenţională.

În fapt, cererea reconvenţională vizează restituirea sumei de 86 250 Euro despre care pârâtul R.D. susţine că a fost  virată, din eroare, la data de 28.03.2012, în contul reclamanţilor. Pârâtul nu a indicat vreo legătură juridică dintre plata pe care susţine că a făcut-o din eroare şi raporturile juridice derivate din antecontractul de vânzare-cumpărare invocat de reclamanţi.

Prin prisma dispoziţiilor art. 209 alin. 1 Cod procedură civilă, instanţa reţine că, pe calea cererii reconvenţionale, nu se pot formula orice pretenţii, ci doar acelea care au o legătură cu cererea de chemare în judecată. Soluţia decurge firesc din caracterul incidental al cererii reconvenţionale.

În consecinţă, reţinând că nu pot fi identificate elemente de legătură între cererea reconvenţională formulată de pârâţi şi acţiunea principală, de natura celor indicate de art. 209 alin. 1 Cod procedură civilă admite excepţia inadmisibilităţii cererii reconvenţionale formulate de pârâtul R.D., constată ca fiind inadmisibilă formularea cererii reconvenţionale a pârâtului în cadrul procesual conturat prin cererea principală şi va dispune înaintarea cererii reconvenţionale, împreună cu înscrisurile ataşate acesteia, spre repartizare aleatorie.

În acest context, reţine că inadmisibilitatea invocată şi analizată anterior vizează doar cadrul procesual în care a fost formulată cererea reconvenţională, iar nu un fine de neprimire pentru această cerere care ar putea fi analizată ca o cerere principală de sine stătătoare. Din acest motiv, instanţa apreciază că se impune trimiterea acesteia spre repartizare aleatorie pentru a fi analizată în cadrul procesual identificat prin elementele cererii reconvenţionale. Nu se impune, în speţă, ca soluţie, disjungerea, întrucât cererea reconvenţională nu a fost primită, ca atare, în acest cadru şi, astfel, nu ar putea fi disjunsă.

Cu referire la fondul cauzei, reţine următoarele:

În fapt, la data de 10.03.2011, între reclamanţi, în calitate de promitenţi-vânzători şi pârâţii B.I. şi R.D., în calitate de promitenţi-cumpărători, a intervenit Promisiunea bilaterală de vânzare-cumpărare autentificată sub nr. …/10.03.2011 la BNP V. şi Asociaţii prin care reclamanţii şi-au asumat obligaţia de a vinde cota indiviză de ½ din dreptul de proprietate asupra unor suprafeţe de teren, astfel cum au fost acestea identificate în actul menţionat. Totodată, promitenţii-cumpărători s-au obligat să cumpere de la promitenţii-vânzători bunul imobil indicat.

Părţile au convenit ca preţul total al vânzării să fie suma de 2 875 000 Euro, preţ pe care promitenţii-cumpărători s-au obligat să îl achite în termen de trei ani de la data semnării contractului, dată la care urmau să se perfecteze în formă autentică actele de vânzare-cumpărare.

S-a prevăzut în mod expres că, în cazul în care contractul nu se va încheia din culpa uneia dintre părţi, aceasta va datora celeilalte părţi suma de 500 000 Euro, cu titlu de penalităţi (clauză penală).

Prin convenţia menţionată, reclamanţii şi-au asumat şi obligaţia de a le determina şi pe soţiile lor să ratifice promisiunea bilaterală de vânzare-cumpărare despre care s-a menţionat că a fost încheiată şi în numele acestora.

Prin Somaţia nr. 1/2014, formulată prin BEJ C.D.C. şi comunicată la data de 22.01.2014 reclamanţii au adus la cunoştinţa promitenţilor-cumpărători faptul că promitenţii-vânzători sunt pregătiţi să îşi îndeplinească obligaţia asumată prin promisiunea bilaterală de vânzare- cumpărare, aceasta fiind ratificată de soţiile reclamanţilor.  În acelaşi timp,  li s-a adus la cunoştinţă pârâţilor că, în cazul în care se dezic de clauzele contractuale asumate, urmează să achite suma de 500 000 Euro cu titlu de prejudiciu adus reclamanţilor.  Li s-a solicitat pârâţilor ca, în termen de o săptămână de la data primirii notificării, să îi contacteze pe reclamanţi în vederea stabilirii datei la care urmează a fi încheiată convenţia de vânzare-cumpărare şi a notarului public la care va fi încheiată.

Conform declaraţiei autentificate sub nr. …/25.03.2013, numitele H.C. şi M.M. au învederat că înţeleg şi sunt de acord cu toate clauzele promisiunii autentificate sub nr. 1662/2011, încheiate de soţii lor H.M. şi M.S., în calitate de promitenţi-vânzători şi o ratifică în totalitate obligându-se să semneze alături de soţii lor contractul de vânzare-cumpărare la termenul şi în condiţiile din promisiunea de vânzare-cumpărare.

Potrivit contractului de vânzare-cumpărare autentificat sub nr. …/20.09.2010, soţii M.S. şi M.M. au dobândit în proprietate terenul  extravilan în suprafaţă de 51000 mp, categoria vii, situat în Galaţi, terenul în suprafaţă de 308 458 mp – arabil, situat în Galaţi, terenul în suprafaţă de 191 542 mp – arabil, situat în Galaţi, terenul în suprafaţă de 50 000 mp – vii, situat în Galaţi, terenul în suprafaţă de 35 000 mp – vii, situat în Galaţi, terenul în suprafaţă de 38 916 mp – arabil, situat în Galaţi, şi terenul în suprafaţă de 63 884 mp – vii, situat în Galaţi.

Potrivit contractului de vânzare-cumpărare autentificat sub nr. …/20.09.2010, soţii H.M. şi M.M. au dobândit în proprietate terenul  extravilan în suprafaţă de 37 971 mp, situat în Galaţi, din care 10 505 mp – vie şi 27 466 mp livadă, terenul  extravilan în suprafaţă de 12 847 mp  - păşune situat în Galaţi, terenul  extravilan în suprafaţă de 79 710 mp – livadă, situat în Galaţi, terenul  extravilan în suprafaţă de 134 416 mp, situat în Galaţi, din care 116 285 mp – alte terenuri neagricole şi 18 131 mp livadă (în acte parcela 514/1/1), terenul  extravilan în suprafaţă de 4723 mp, categoria arabil, situat în Galaţi, terenul  extravilan în suprafaţă de 79 567 mp, categoria vie, situat în Galaţi, terenul  extravilan în suprafaţă de 152 744 mp - livadă, situat în Galaţi, terenul  extravilan în suprafaţă de 104 847 mp, categoria livadă, situat în Galaţi, şi terenul  extravilan în suprafaţă de 158119 mp, categoria livadă, situat în Galaţi.

Analizând Promisiunea bilaterală de vânzare-cumpărare autentificată sub nr. …/10.03.2011 la BNP V. şi Asociaţii rezultă că imobilele ce fac obiectul promisiunii se numără printre imobilele dobândite de soţii M.S. şi M.M. şi soţii H.M. şi H.C. prin contractele de vânzare- cumpărare menţionate anterior.

Aşa cum rezultă din extrasele de carte funciară eliberate de OCPI Galaţi şi ataşate, în copie, la dosarul cauzei, la data împlinirii termenului de trei ani indicat în Promisiunea bilaterală de vânzare-cumpărare autentificată sub nr. …/10.03.2011, respectiv la data de 10.03.2014,  dreptul de proprietate ce face obiectul promisiunii menţionate se regăsea în patrimoniul soţilor M.S. şi M.M., respectiv al soţilor H.M. şi H.C.

Se poate concluziona, astfel, date fiind şi Somaţia nr. 1/2014, formulată prin BEJ C.D.C. respectiv  declaraţia autentificată sub nr. 1737/25.03.2013, că, la data indicată în convenţia părţilor, respectiv la data de 10.03.2014, reclamanţii erau pregătiţi să îşi îndeplinească obligaţia asumată prin promisiunea bilaterală de vânzare-cumpărare.

Reclamanţii au precizat că, până în prezent, pârâţii nu au înţeles să îşi îndeplinească obligaţia asumată prin aceeaşi convenţie, fapt necontestat de pârâţi.

În acest context, instanţa reţine că argumentele pârâţilor legate de defrişarea unor terenuri dintre cele ce fac obiectul promisiunii bilaterale de vânzare-cumpărare autentificate sub nr. …/10.03.2011 reprezintă o veritabilă excepţie de neîndeplinire a obligaţiilor contractuale din partea reclamanţilor care, însă, nu a fost dovedită ca atare.

Pe de o parte, este de reţinut că obiectul promisiunii era reprezentat de cota de ½ din dreptul de proprietate asupra terenurilor indicate în contract şi, deşi, fiecare teren în parte a fost identificat şi prin  categoria de folosinţă, conform menţiunilor din carte funciară (inclusiv livadă sau vii), nu rezultă din convenţia părţilor că situaţia terenurilor, respectiv categoria de folosinţă indicată pentru acestea ar fi reprezentat cauza determinantă pentru încheierea viitoare a contractului de vânzare-cumpărare.

Pe de altă parte, nu pot fi avute în vedere concluziile raportului de expertiză extrajudiciară ataşat la dosar, dat fiind principiul nemijlocirii în administrarea probelor, consacrat de dispoziţiile art. 16 C.proc.civ., în împrejurarea în care pârâţii au fost decăzuţi din dreptul de a mai solicita administrarea probei cu expertiza tehnică.

Mai mult, este de reţinut, chiar dacă ar fi demonstrată o eventuală schimbare a situaţiei imobilelor ce face obiectul promisiunii, că momentul acestei schimbări este incert. În cazul în care schimbarea ar fi intervenit ulterior termenului scadent indicat în convenţia părţilor, nu ar putea fi reţinută o culpă a reclamanţilor în neîndeplinirea obligaţiilor asumate, chiar în situaţia în care categoria de folosinţă a terenurilor ar fi considerată ca fiind legată de cauza determinantă în încheierea contractului de vânzare-cumpărare.

Pentru toate aceste argumente, instanţa reţine că, în speţă, culpa în neîndeplinirea obligaţiilor asumate conform promisiunii de vânzare-cumpărare autentificate sub nr. …/10.03.2011 le aparţine pârâţilor.

Totodată, reţine că, în drept, clauza invocată de reclamanţi în susţinerea acţiunii formulate reprezintă o clauză penală în sensul dispoziţiilor art. 1066 Cod civil (1864) potrivit cărora clauza penală este aceea prin care o persoană, spre a da asigurare pentru executarea unei obligaţii, se leagă a da un lucru în caz de neexecutare din parte-i.

Potrivit art. 1069 şi art. 1068 Cod civil, clauza penală este o compensaţie a daunelor interese, ce creditorul suferă din neexecutarea obligaţiei principale, iar acesta are facultatea de a cere de la debitorul care n-a executat la timp sau îndeplinirea clauzei penale sau aceea a obligaţiei principale.

Contrar susţinerilor pârâţilor, eficacitatea clauzei penale nu este condiţionată, conform dispoziţiilor legale citate anterior,  de rezoluţiunea contractului, deşi ambele sunt legate de neîndeplinirea unor obligaţii contractuale.

Instanţa reţine că, dată fiind modalitatea în care a fost formulată, Somaţia nr. 1/2014, comunicată pârâţilor  la data de 22.01.2014 reprezintă, în sensul art. 1522 Cod civil (2009) (aplicabil în cauză conform art. 114 din Legea nr. 71/2011),  o punere în întârziere a acestora cu privire achitarea sumei de 500 000 Euro, cu titlu de clauză penală, pentru situaţia în care aceştia  se dezic de clauzele contractuale asumate. Contrar susţinerilor pârâţilor, nu era necesar ca termenul de trei ani indicat în promisiunea bilaterală de vânzare-cumpărare să se fi împlinit pentru ca aceştia să fie puşi în întârziere, în condiţiile în care a menţionat în mod expres că termenul avut în vedere este cel indicat în convenţia părţilor.

În consecinţă, pentru toate aceste considerente, apreciind că neexecutarea Promisiunii bilaterale autentificate sub nr. 1662/10.03.2011 le este imputabilă pârâţilor, admite acţiunea şi obligă pe aceştia la plata sumei de 500 000 Euro cu titlu de daune interese, evaluate convenţional, către reclamanţi.

Cu referire la dobânda legală solicitată de reclamanţi, reţine că, potrivit art. 1alin. 1  din OUG nr. 13/2011, părţile sunt libere să stabilească, în convenţii, rata dobânzii atât pentru restituirea unui împrumut al unei sume de bani, cât şi pentru întârzierea la plata unei obligaţii băneşti.

Potrivit art. 1 alin. 2 şi alin. 3 din OUG nr. 13/2011, dobânda datorată de debitorul obligaţiei de a da o sumă de bani la un anumit termen, calculată pentru perioada anterioară împlinirii termenului scadenţei obligaţiei, este denumită dobândă remuneratorie, iar dobânda datorată de debitorul obligaţiei băneşti pentru neîndeplinirea obligaţiei respective la scadenţă este denumită dobândă penalizatoare.

În sensul art. 2 din  OUG nr. 13/2011, în cazul în care, potrivit dispoziţiilor legale sau prevederilor contractuale, obligaţia este purtătoare de dobânzi remuneratorii şi/sau penalizatoare, după caz, şi în absenţa stipulaţiei exprese a nivelului acestora de către părţi, se va plăti dobânda legală aferentă fiecăreia dintre acestea.

Contrar susţinerilor pârâţilor, clauza penală şi dobânda legală solicitate au naturi diferite şi sunt menite să acopere prejudicii diferite. Astfel, în timp ce clauza penală reprezintă o evaluare convenţională a daunelor-interese pentru cazul neexecutării culpabile a obligaţiilor contractuale, dobânda legală solicitată de reclamanţi este dobândă penalizatoare, în sensul art. 1 din OUG nr. 13/2011 şi este menită să acopere prejudiciul suferit de reclamanţi prin neachitarea, la scadenţă, respectiv la data la care pârâţii au fost puşi în întârziere, a sumei indicate în clauza penală. De altfel,  dobânda solicitată se calculează, conform dispoziţiilor OUG nr. 13/2011, prin raportare la suma indicată în clauza penală.

Conform art. 1088 Cod civil  (1864), la obligaţiile care au de obiect o sumă oarecare, daunele-interese pentru neexecutare nu pot cuprinde decât dobânda legală, afară de regulile speciale în materie de comerţ, de fidejusiune şi societate. Aceste daune-interese se cuvin fără ca creditorul să fie ţinut a justifica despre vreo pagubă; nu sunt debite decât din ziua cererii în judecată, afară de cazurile în care, după lege, dobânda curge de drept.

Or, în speţă, obligaţia derivată din clauza penală are ca obiect o sumă de bani, iar, aşa cum s-a arătat mai sus, pârâţii au fost puşi în întârziere începând cu data de 10.30.2014, prin Somaţia nr. 1/2014, formulată prin BEJ C.D.C. şi comunicată la data de 22.01.2014.

Este de reţinut efectul  punerii în întârziere, momentul în care s-a realizat aceasta fiind şi momentul de la care debitorul datorează creditorului daune-interese moratorii.

În consecinţă, constatând că pârâţii au fost în mod legal puşi în întârziere cu referire la obligaţia de a achita suma de 500.000 Euro, cu titlu de clauză penală,  îi obligă pe pârâţi la plata către reclamanţi a sumei de 44 145,31 lei reprezentând dobânda legală calculată până la data de 16.06.2014 şi a dobânzii legale calculate prin raportare la suma datorată (500.000 Euro) de la data înregistrării acţiunii – 16.06.2014 – şi până la data executării efective a obligaţiei de plată a sumei de 500.000 Euro.

În temeiul art. 453 Cod procedură civilă dată fiind culpa procesuală a acestora, îi obligă pe pârâţi la plata către reclamanţi a sumei de 27.456,85 lei, cu titlu de cheltuieli de judecată reprezentând taxă judiciară de timbru.

Împotriva acestei sentinţe civile, în termen legal, au declarat apel atât reclamanţii H.M. şi M.S. cât şi pârâţii B.I. şi R.D., criticând-o pentru nelegalitate şi netemeinicie.

Reclamanţii H.M. şi M.S.  consideră hotărârea instanţei de fond ca fiind nelegală doar în ceea ce priveşte măsura dispusă de aceasta, în sensul „înaintării cererii reconvenţionale”, împreună cu înscrisurile ataşate acesteia, către Compartimentul Registratură din cadrul Secţiei I civilă, în vederea repartizării aleatorii”.

Solicită, pentru acest motiv, admiterea apelului, schimbarea în parte a hotărârii apelate, în sensul respingerii ca inadmisibilă a cererii reconvenţionale, tocmai ca efect al admiterii excepţiei inadmisibilităţii invocate de reclamanţi.

În fine, susţin reclamanţii-apelanţi că există o contradicţie între măsurile adoptate prin chiar dispozitivul hotărârii apelate, măsura instanţei de fond de dirijare a cererii reconvenţionale spre o înregistrare pe rolul instanţei de judecată şi astfel pretenţiile pârâţilor exprimate iniţial sub forma cererii reconvenţionale să capete caracter admisibil fiind în divergenţă totală cu soluţia iniţială dispusă, respectiv cea de constatare a caracterului inadmisibil al acestei cereri.

Pârâţii B.I. şi R.D. critică hotărârea instanţei de fond pentru următoarele considerente:

1) Eronat s-a pronunţat Tribunalul cu privire la capătul de cerere vizând rezoluţiunea antecontractului cu soluţionarea acestui capăt de cerere, instanţa de fond nu a rămas învestită. În opinia apelanţilor-pârâţi, instanţa de fond nu putea să dispună anularea acestui capăt de cerere, că se impunea să se formuleze o cerere de renunţare la soluţionarea rezoluţiunii antecontractului, oricum instanţa de fond a rămas învestită (în urma netimbrării capătului de cerere ce viza rezoluţiunea antecontractului), doar cu capătul de cerere ce viza plata sumei de 500.000 Euro; procedând în această manieră, susţin pârâţii, instanţa de fond s-a pronunţat asupra a ceea ce nu  s-a solicitat.

2) Nejustificat, instanţa de fond a dispus obligarea pârâţilor la plata sumei de 500.000 Euro, cu titlu de daune-interese, către reclamanţi; în esenţă, în argumentarea acestei critici, pârâţii susţin că atât timp cât obiectul promisiunii de vânzare-cumpărare l-a constituit un teren ocupat de livezi şi viţă de vie, iar apărarea lor în neperfectarea antecontractului a constat tocmai în invocarea absenţei, de pe terenul respectiv, a vegetaţiei respective, din extrasele de carte funciară rezultând cu claritate că terenurile nu erau sterpe, se impunea cu necesitate efectuarea unei expertize de specialitate pentru a se verifica apărarea pârâţilor, în sensul verosimilităţii acesteia; că, în această manieră procedând, instanţa de fond le-a respins unica probă solicitată în apărare, numai prin efectuarea expertizei respective adevărul în cauză ar fi putut fi aflat.

3) Eronat, instanţa de fond a dispus obligarea pârâţilor şi la plata sumei de 44.145,31 lei – dobânda legală, calculată până la data de 16.06.2014, neputându-se cumula aceasta cu clauza penală; în fine, susţin apelanţii-pârâţi, dobânda legală în sumă de 44.145,31 lei este greşit calculată, instanţa de fond preluând calculul dobânzii legale penalizatoare standard, fără o minimă verificare a modului de calcul.

Pentru toate acestea, apelanţii-pârâţi solicită admiterea apelului, anularea hotărârii atacate şi trimiterea cauzei spre rejudecare la aceeaşi instanţă, în vederea administrării probei cu expertiza judiciară.

Prin întâmpinarea formulată la apelul declarat de reclamanţii H.M. şi M.S., apelanţii-pârâţi au solicitat respingerea apelului ca fiind lipsit de interes, soluţia instanţei de fond fiindu-le favorabilă.

La rândul lor, reclamanţii H.M. şi M.S., prin întâmpinarea  eclarant la apelul  eclarant de pârâţi, au solicitat respingerea apelului ca fiind nefondat, criticile invocate de aceştia fiind total nejustificate.

Apelul  eclarant de pârâţii B.I. şi R.D. este nefondat şi va fi respins ca atare, în timp ce apelul  eclarant de reclamanţii H.M. şi M.S. este fondat şi urmează a fi admis, cu consecinţa schimbării în parte a hotărârii apelate, pentru considerentele ce vor fi expuse:

Referitor la apelul declarat de reclamanţii H.M. şi M.S., Curtea reţine următoarele:

Potrivit art. 209 alin. 1 din Noul Cod de procedură civilă, „dacă pârâtul are, în legătură cu cererea reclamantului, pretenţii derivând din acelaşi raport juridic sau strâns legate de acesta, poate să formuleze cerere reconvenţională”.

Pentru a avea caracterul unei cereri reconvenţionale, legea impune cererii formulate pe cale incidentală de către pârât să aibă ca obiect pretenţii derivând din acelaşi raport juridic sau strâns legate de acesta.

Pretenţiile solicitate pe calea cererii reconvenţionale, pot să nu provină din acelaşi raport juridic cu cele promovate pe calea cererii principale, ci din raporturi diferite, însă este necesar ca între acestea să existe o strânsă legătură, tocmai pentru a fi justificată soluţionarea lor într-un litigiu unic.

Rezultă că, dacă pârâtul solicită pe calea unei cereri intitulate „cerere reconvenţională” pretenţii ce nu au legătură cu cele formulate de către reclamant împotriva sa, instanţa va respinge această cerere ca inadmisibilă, nefiind întrunite condiţiile legale pentru promovarea unor atare pretenţii pe calea cererii reconvenţionale.

În speţă, deşi instanţa de fond admite, în mod justificat, excepţia inadmisibilităţii cererii reconvenţionale formulată de către pârâţi, reţinând că nu pot fi identificate elemente de legătură între cererea principală şi cea reconvenţională, şi „constată” ca fiind inadmisibilă respectiva cerere reconvenţională, din exces de zel sau compasiune pentru efortul financiar făcut de către pârâţi (plata taxei judiciare de timbru aferentă pretenţiilor formulate), oricum în lipsa oricărui temei juridic sau obligaţie administrativă, dispune trimiterea cererii reconvenţionale la compartimentul Registratură pentru a fi repartizată aleatoriu.

Procedând astfel, instanţa de fond îşi anulează practic menţiunea anterioară din dispozitiv, cea a admiterii excepţiei inadmisibilităţii, consecinţa primirii acesteia fiind neutralizată de trimiterea la compartimentul Registratură a Secţiei I civilă a Tribunalului Galaţi.

Pentru aceste motive, Curtea va admite apelul declarat de reclamanţi, va schimba în parte hotărârea instanţei de fond, în sensul înlăturării menţiunii trimiterii cererii reconvenţionale la compartimentul Registratură pentru repartizare aleatorie; totodată, ca efect al primirii excepţiei inadmisibilităţii, cererea reconvenţională se impune a fi respinsă şi nu „constatată” ca inadmisibilă.

Referitor la apelul declarat de pârâţii B.I. şi R.D. Noul Cod de procedură civilă defineşte întâmpinarea drept actul de procedură prin are pârâtul se apără, în drept şi în fapt, faţă de cererea de chemare în judecată. În cuprinsul reglementării anterioare, o astfel de definiţie legală nu era prevăzută.

Dacă cererea de chemare în judecată este actul de procedură propriu reclamantului, întâmpinarea este actul de procedură propriu pârâtului, prin care răspunde cererii de chemare în judecată formulată împotriva sa de către reclamant. Pentru a fi calificat drept întâmpinare, răspunsul pârâtului la cererea de chemare în judecată trebuie să se concretizeze într-o apărare împotriva pretenţiilor formulate de reclamant, în cadrul căruia să fie expuse argumentele de natură să determine soluţia respingerii acţiunii.

Articolul 205 alin. 2 din noul Cod de procedură civilă, aplicabil în speţă, faţă de data introducerii acţiunii, 16.06.2014, priveşte condiţiile intrinseci ale întâmpinării, acestea fiind completate în actuala reglementare faţă de cele existente în vechiul cod.

Astfel, în lumina noilor reglementări, întâmpinarea va cuprinde toate excepţiile procesuale pe care pârâtul le invocă faţă de cererea reclamantului, textul art. 115 pct. 1 Cod procedură civilă 1865 fiind în mod riguros retuşat prin înlocuirea noţiunii de „excepţie de procedură” cu cea de „excepţii procesuale”, ultima înglobând atât excepţiile de procedură, cât şi pe cele de fond, susceptibile deopotrivă de a fi invocate pe calea întâmpinării.

De asemenea, întâmpinarea va cuprinde şi toate apărările de fond, precum şi alte apărări procedurale, formulându-se un răspuns pentru toate pretenţiile şi motivele de fapt şi de drept arătate în cererea de chemare în judecată.

În fine, întâmpinarea va indica dovezile pe care pârâtul le va folosi pentru combaterea fiecărei pretenţii formulată împotriva sa.

Articolul 208 din noul Cod de procedură civilă reglementează sancţiunea nedepunerii întâmpinării, pârâtul fiind decăzut din dreptul de a mai propune probe şi de a invoca excepţii, desigur, în afara celor de ordine publică, dacă legea nu prevede altfel.

În speţă, deşi pârâţii au formulat întâmpinare, nu au înţeles să indice şi dovezile respective, necesitatea eventualei expertize tehnice de specialitate (fie cea vizând existenţa vegetaţiei de viţă de vie şi livezi, fie cea a calculării dobânzilor legale) neputând fi imputată judecătorului, ca o încălcare a principiului rolului activ al acestuia.

Aşadar, reţinând că pârâţii nu au înţeles să indice, în cuprinsul întâmpinării, şi dovezile apte a răsturna pretenţiile reclamanţilor, în mod justificat şi cu respectarea normelor legale incidente în speţă, a constatat instanţa de fond că a  operat sancţiunea decăderii din probă, pârâţii nemaifiind în situaţia de a contracara pretenţiile formulate împotriva lor.

Se impune precizarea că pârâţilor li s-a aplicat sancţiunea decăderii din probă, neefectuarea expertizei de specialitate fiind consecinţa acesteia şi nu cea a respingerii nejustificate sau nemotivate a probei respective, cum eronat susţin apelanţii-pârâţi prin motivele lor de apel.

Cât priveşte critica pronunţării instanţei asupra a ceea ce nu s-a cerut, respectiv soluţionarea capătului de cerere vizând rezoluţiunea contractului, Curtea reţine că, ulterior punerii în vedere reclamanţilor să-şi precizeze poziţia şi să-şi timbreze capătul de cerere cu privire la rezoluţiunea contractului, în şedinţa publică din data de 22.01.2015, aceştia au precizat expres că nu înţeleg să timbreze acest capăt de cerere, astfel încât, în mod legal, în temeiul art. 200 alin. 2 din noul Cod de procedură civilă, a dispus anularea acestui capăt de cerere, ca netimbrat.

Nici critica cumulului clauzei penale cu dobânda legal calculată nu poate fi primită, obligaţia derivată din clauza penală având ca obiect o sumă de bani, iar pârâţii, fiind puşi în întârziere începând cu data de 10.03.2014, în mod corect a reţinut instanţa de fond că pârâţii datorează şi dobânda legal calculată prin raportare la suma datorată de la data înregistrării acţiunii, 16.06.2014 şi până la data executării efective a obligaţiei de plată a sumei de 500.000 Euro.

Pentru toate aceste considerente, Curtea a respins ca nefondat apelul declarat de pârâţii B.I. şi R.D., critica formulată de aceştia nefiind justificată.

Domenii speta

Spete similare