Ordonanţă preşedinţială. Competenţa şi admisibilitatea în materia contenciosului administrativ

Litigiul se circumscrie materiei contenciosului administrativ întrucât măsurile care se solicită a fi dispuse pe calea ordonanţei preşedinţiale au ca obiect modalitatea de executare a obligaţiilor pe care părţile şi le-au asumat printr-un contract de păşunat.

Acest contract are ca obiect transmiterea către apelantul-reclamant a dreptului de folosinţă/exploatare a păşunii situată în locul denumit „Copilaş Faţă”, teren care se află în proprietatea publică a intimatei-pârâte Comuna Poienile de sub Munte, iar prin act adiţional la contract şi procesul verbal de predare primire, suprafaţa închiriată a fost redusă la aceea de 79,59 ha.

Cererea de ordonanţă preşedinţială, cu  a cărei soluţionare a fost învestită prima instanţă de către apelant,  are ca obiect obligaţia de a nu face, respectiv de a obliga intimata-pârâtă să nu întreprindă nici un fel de act de natură a-l împiedica pe apelantul-reclamant în exploatarea suprafeţei ce a format obiectului contractului, până la soluţionarea unui dosar civil aflat pe rolul Judecătoriei Vişeu de Sus, care are ca obiect executarea contractului.

Pe cale de consecinţă, în temeiul art.2 alin.1 lit.c), art.10 şi art.29 din Legea nr.554/2004 coroborat cu art.996-art.997 Cod procedură civilă competenţa materială de soluţionare a cererii de ordonanţă preşedinţială revenea în primă instanţă tribunalului-secţiei de contencios administrativ, iar nu judecătoriei, tribunalul fiind primă instanţă în această materie specială conform art.95 pct.1 şi art.96 pct.1 Cod procedură civilă coroborat cu art.10 din Legea nr.554/2004, dar în primă instanţă nu s-a invocat, în termenul legal prevăzut de art.131 Cod pr. Civilă, necompetenţa materială, care nu poate fi pusă în discuţie  pentru prima dată în apel, încadrarea litigiului în materia contenciosului administrativ atrăgând şi competenţa specială a secţiei investită cu soluţionarea căii de atac a apelului care reprezintă calea de atac legal prevăzută de art.999 Cod procedură civilă în procedura specială a ordonanţei preşedinţiale.

Cererea de ordonanţă preşedinţială este inadmisibilă  în raport de art. 14, art. 15 şi art. 28 din Legea nr. 554/2004 a contenciosului administrativ, întrucât cererea apelantului-reclamant este  formulată în procedura specială a ordonanţei preşedinţiale reglementată de art.997 – art.999 Cod procedură civilă, iar obligarea intimatei-pârâte la adoptarea unei conduite în legătură cu executarea unui act administrativ, nu poate fi stabilită pe calea ordonanţei preşedinţiale .

 Conform art.8 şi art.18 din Legea nr.554/2004, dispunerea unor măsuri în acest sens este atributul instanţei de contencios administrativ sesizată cu o cerere în fond, întrucât, prin ipoteză, efectele actului administrativ fiind epuizate, nu se poate vorbi de o măsură provizorie, ci de una definitivă.

(Decizia civilă  Nr.  1456/A din 9 Noiembrie 2015 – Dosar nr. 763/336/2015 , Secţia a II-a Civilă, de contencios administrativ si fiscal)

Deliberând asupra apelului, tribunalul a constatat următoarele:

Prin sentinţa civilă nr.833/20.05.2015 pronunţată de Judecătoria Vişeu de Sus în dosarul nr.763/336 s-a respins cererea de ordonanţă preşedinţială, formulată de reclamantul Ş V, în contradictoriu cu pârâta Comuna Poienile de Sub Munte şi a fost obligat reclamantul la plata sumei de 400 lei cu titlu de cheltuieli de judecată către pârâtă.

Pentru a hotărî astfel prima instanţă a reţinut în considerentele sentinţei :

Între părţile litigante s-a încheiat contractul de păşunat nr. 2552/23.05.2008, f. 11-12, potrivit căruia reclamantului i-a fost închiriată suprafaţa de 107,5ha păşune, în locul numit Copilaş, din care 27,5ha împădurită.

Contractul a fost avizat anulat, conform menţiunilor olografe din final sub aspectul plăţii taxei de păşunat, astfel cum se poate deduce din faptul menţionării numărului şi datei chitanţei de plată.

Prin actul adiţional nr. 1913/28.03.2014, f.13 şi procesul verbal de predare primire din aceeaşi dată, suprafaţa închiriată a fost redusă la aceea de 79,59 ha.

Prezenta cerere, are ca obiect, obligaţia de a nu face, respectiv de a obliga pârâta să nu întreprindă niciun fel de act de natură a-l împiedica pe reclamant în exploatarea suprafeţei ce a format obiectului contractului de închiriere de mai sus, până la soluţionarea dosarului civil nr. 746/336/2015 aflat pe rolul Judecătoriei Vişeu de Sus, dintre aceleaşi părţi, ce are ca obiect executarea contractului.

Întrucât prezenta cerere de chemare în judecata a fost formulată pe calea ordonanţei preşedinţiale, instanţa urmează să analize condiţiile prevăzute de dispoziţiile art. 996 Cod procedura civila pentru admiterea unei astfel de cereri.

Astfel, o primă analiză ce se impune este aceea a aparenţei dreptului în favoarea reclamantului. Sub acest aspect, instanţa păşind la un examen sumar al fondului cauzei, reţine că, prin art. 13 din contractul de închiriere, părţile au prevăzut o clauză de reziliere convenţională, pact comisoriu, în situaţia neîndeplinirii în parte sau în tot, a condiţiilor stabilite prin convenţie şi la termenele fixate. Neîndeplinirea obligaţiei asumate are ca efect rezilierea contractului de plin drept, fără somaţie. Executarea contractului ori rezilierea lui, dă drept de opţiune, ca de altfel şi în cazul celorlalte pacte comisorii, cu excepţia celui de gradul I, caz în care rezilierea rămâne judiciară, numai creditorului, în speţă, proprietarului – comuna Poienile de sub Munte. Lipsa punerii în întârziere ori nerespectarea clauzelor cu privire la condiţiile rezilierii dau dreptul reclamantului la promovarea unei acţiuni în răspundere contractuală şi nicidecum nu constituie condiţii de admisibilitate ale cererii de ordonanţă preşedinţială.

Rezilierea contractului i-a fost notificată reclamantului, la data de 16.04.2015, fila 14 dosar, dată de la care produce efecte.

Urgenţa justificată prin imposibilitatea recuperării investiţiei ori a protejării ei nu constituie un temei pentru admiterea cererii de ordonanţă preşedinţială, aceasta putând face obiectul unei acţiuni de drept comun. De asemenea, organizarea unei noi licitaţii, pentru care reclamantul nu se califică, întrucât nu îndeplineşte condiţia domiciliului nu constituie, de asemenea, un motiv care să justifice urgenţa, reclamantul având la îndemână modalităţi legale pentru recuperarea investiţiei, aşa cum s-a reţinut anterior.

Chiar dacă sub aspectul vremelniciei, cererea a fost motivată până la soluţionarea unui dosar aflat pe rolul instanţei, având ca obiect executarea contractului (dos. Nr. 746/336/2015 al Judecătoriei Vişeu de Sus), nefiind întrunite celelalte condiţii de admisibilitate, instanţa a respins cererea în întregime, cele trei condiţii prevăzute de art. 996 C pr civ fiind necesar să fie întrunite cumulativ.

În temeiul art. 451 – 453 C de pr civ, instanţa a obligat reclamantul la plata cheltuielilor de judecată către pârâtă. Deşi, la dosarul cauzei a fost depusă chitanţa privind încasarea sumei de 1000lei, onorariu de avocat, instanţa l-a redus la suma de 400 lei, raportat la munca depusă, valoarea litigiului şi la faptul că dosarul s-a soluţionat la un singur termen de judecată, la care s-a administrat doar proba cu înscrisuri.

Sentinţa a fost atacată cu apel de către reclamant care în temeiul art.480 alin.2 Cod pr. civilă a solicitat schimbarea în tot şi admiterea cererii de ordonanţă preşedinţială, cu consecinţa obligării pârâtei să nu îl împiedice pe reclamant, în calitate de administrator de stână, în a folosi şi administra păşunea situată la locul denumit „Copilaş Faţă”, obiect al contractului de păşunat nr.2552/2008, modificat prin actul adiţional nr.1913/2014, până la soluţionarea irevocabilă a dosarului de fond nr.746/336/2015 înregistrat pe rolul Judecătoriei Vişeu de Sus.

În motivarea cererii de apel, apelantul-reclamant formulează critici de nelegalitate şi netemeinicie sub aspectul concluziei primei instanţe în sensul că nu a făcut dovada urgenţei iar aparenţa dreptului nu este în favoarea sa.

Apelantul-reclamant susţine că prima instanţă a depăşit limitele legale circumscrise procedurii ordonanţei preşedinţiale şi a făcut o veritabilă cercetare a fondului pricinii. Pentru a-si argumenta ipoteza lipsei de aparenţă a dreptului în favoarea reclamantului judecătorul ordonanţei a analizat pe fond clauza de reziliere prevăzută la art. 13 din contractul de păşunat si astfel a prejudecat practic fondul pricinii. Litigiul pe fond in dosarul 746/336/2015 are ca obiect însăşi maniera în care pârâtul Comuna Poienile de sub Munte a înţeles să facă aplicarea clauzei de reziliere prevăzuta de art. 13 din contract sub aspectul naturii juridice a acestei clauze astfel cum atare natura juridica se poate defini prin voinţa pârtilor.

Ori judecătorul ordonanţei a intrat in cercetarea clauzei de reziliere şi a calificat pe fond această clauză. Prima instanţa a emis judecaţi de valoare ce privesc fondul raportului juridic atunci când susţine ca rezilierea contractului ar opera „de plin drept, fără somaţie" şi că dreptul de a solicita fie executarea contractului, fie rezilierea acestuia ar aparţine numai Comunei Poienile de sub Munte. Cu alte cuvinte judecătorul ordonanţei a concluzionat ca rezilierea contractului în maniera în care a fost pusă în manopera de către pârât produce deja efecte juridice „de drept, fără somaţie" şi că numai Comuna Poienile de sub Munte poate avea calitatea de creditor in raportul juridic dedus judecăţii în dosarul de fond 746/336/2015.

Soluţia este fundamental greşită atât din punct de vedere al procedurii ordonanţei preşedinţiale cât şi din perspectiva fondului dreptului în sine:

Pentru a stabili că aparenta dreptului este în favoarea reclamantului prima instanţă trebuia să observe doar că raportul juridic este unul sinalagmatic cu executare succesivă şi că în contract părţile au stabilit o clauza de reziliere ce poate fi calificată cel mult ca un pact comisoriu de grad II (a se vedea art. 13 din contract).

Potrivit art. 1020 Cod Civil de la 1864 (aplicabil in speţa) - condiţia rezolutorie se subînţelege în contractele sinalagmatice. Potrivit art. 1021 Cod civil (1864) contractul nu este desfiinţat de drept, orice parte a raportului juridic sinalagmatic are dreptul de opţiune între a cere executarea contractului sau desfiinţarea lui în faţa instanţei de judecată.

Ori raportat la principiul conform căruia contractul trebuie executat şi nu reziliat, aparenţa dreptului era clar in favoarea apelantului Ş V câtă vreme aşa zisa reziliere iniţiata de comună trebuia şi trebuie în mod obligatoriu să fie dispusă de instanţa de judecata şi nu de partea care a iniţiat.Per a contrario, prima instanţă trebuia să observe că doar pactele comisorii de grad IV îşi produc efecte juridice de drept, fără punere in întârziere şi fără intervenţia instanţei de judecata - ceea ce nu este cazul in speţa de faţă.

Câtă vreme prima instanţă susţine expresis verbis că „Rezilierea contractului i-a fost notificată reclamantului la data de 16.04.2015, fila 14 dosar, dată de la care produce efecte juridice” (a se vedea pag 5 alin 6 din sentinţa apelată), este în afara oricărei discuţii că judecătorul a intervenit şi a modificat natura juridica a clauzei de reziliere stipulată la art. 13 din contract dintr-un pact comisoriu de grad I sau cel mult II într-un pact comisoriu de grad IV.

Ori buna credinţă se prezumă în contractele sinalagmatice în favoarea celui care se obligă iar prezumţia de bună credinţă generează o aparenţă a dreptului în favoarea administratorului de stână care şi-a îndeplinit obligaţiile contractuale până la proba contrara - atare proba contrara (daca exista) putând a fi administrată numai şi numai în dosarul de fond.

Sub aspectul urgentei, apelantul arată în primul rând că prima instanţă nu a cercetat urgenţa şi sub aspectul situaţiei de facto a efectivului de animale aflate la păşunat pe terenul Copilaş Fata, deşi a învederat că evacuarea efectivului de animale de pe păşunea administrata de reclamant generează imposibilitatea asigurării hranei pentru acestea. Este un aspect care trebuia şi trebuie avut in vedere - acesta fiind primul motiv de urgenţă expus în cererea introductivă. În al doilea rând, apelantul apreciază că judecătorul a greşit şi cu privire la susţinerea că „protejarea unei investiţii" nu ar fi de natură a legitima o ordonanţa preşedinţială. Împiedicarea administratorului de stână în a folosi şi administra bunurile şi păşunea şi în egală măsura împiedicarea acestuia în a asigura hrana ovinelor în condiţiile in care păşunea si bunurile ar urma să intre in stăpânirea unor terţi, se circumscrie primelor doua situaţii şi anume păstrarea unui drept care s-ar păgubi prin întârziere şi prevenirea unei pagube ce nu s-ar putea repara.

În materie, jurisprudenţa a statuat că starea de urgenţă trebuie analizată în raport cu circumstanţele de facto ale fiecărei cauze în parte şi nu a priori ca o condiţie în sine.Judecătorul trebuia să observe şi să reţină circumstanţele de facto concrete în care pârâtul intenţionează să evacueze administratorul de stână şi dacă aceste circumstanţe îndeplinesc condiţii minimale de legalitate şi de bun simţ până la urmă.

Ori o reziliere de contract intervenită fără niciun preaviz şi/sau punere în întârziere în proximitatea sezonului de păşunat montan şi care reziliere urmează a afecta asigurarea hranei pentru efectivele de animale aflate in proprietatea administratorului de stână, nu poate decât să justifice şi să legitimeze măsura unei ordonanţe preşedinţiale în sensul celor solicitate.

Intimata-pârâtă Comuna Poienile de sub Munte a formulat întâmpinare la data de 10.09.2015 prin care a invocat excepţia necompetenţei material funcţionale a secţiei de contencios administrativ din cadrul Tribunalului Maramureş, solicitând declinarea competenţei în favoarea Secţiei civile a Tribunalului Maramureş; .excepţia lipsei calităţii procesuale pasive a comunei Poienile de sub Munte reprezentată prin primarul acestei unităţi administrativ teritoriale; 3.excepţia lipsei calităţii procesuale de subiect activ şi respectiv a lipsei interesului juridic a reclamantului apelant;excepţia nulităţii necondiţionate a ordonanţei preşedinţiale şi excepţia inadmisibilităţii. În subsidiar, a invocat caracterul nefondat al cererii de ordonanţă preşedinţială, cu solicitarea de  respingere a apelului şi menţinere a sentinţei atacate.

În ceea ce priveşte excepţia excepţia necompetenţei material funcţionale , intimata-pârâtă o susţine şi fundamentează pe următoarele argumente: Reclamantul Ş V a promovat cererea de ordonanţă preşedinţială grefat pe acţiunea civilă înregistrată sub dosar nr. 746/336/2015 aflat pe rolul Judecătoriei Vişeu de Sus, având ca obiect „executarea contractului". Litigiul respectiv, este unul eminamente de sorginte civilă, fiind sesizată instanţa civilă de la Judecătoria Vişeu de Sus, iar temeiul de drept al acţiunii respective a fost

indicat cu fiind dispoziţiile art. 1164-1170, art. 1270,1275 art. 1516, art. 1527-1529 si art. 1549 din Codul civil.

Obiectul respectivei acţiuni civile îl constituie: „să fie obligaţi pârâţii să execute contractul de păşunat nr. 2552/2008".

Aparenţa dreptului ,în prezenta cauză, este reliefat de conţinutul contractului de păşunat care, potrivit voinţei comune a părţilor, reprezintă un act juridic esenţialmente civil, fiind format pe baza negocierii şi stabilirii de comun acord a clauzelor contractuale, astfel cum riguros rezultă din clauzele acestui act juridic. Pretinsa aparentă în drept, rezidă deci neechivoc dintr-un act juridic civil negociat şi convenit de părţi.

În raport de  art. 2 alin. 1 lit. c din Legea nr. 554/2004, în cauzele deduse judecaţii, nu discutăm de aparenţa unui drept decurgând dintr-un act administrativ, astfel cum acesta este definit de către legiuitor prin dispoziţiile legale enunţate, adică,actul administrativ - actul unilateral cu caracter individual sau normativ emis de o autoritate publică, în regim de putere publică, în vederea organizării executării legii sau a executării în concret a legii, care dă naştere, modifică sau stinge raporturi juridice; sunt asimilate actelor administrative, în sensul prezentei legi, şi contractele încheiate de autorităţile publice care au ca obiect punerea în valoare a bunurilor proprietate publică, executarea lucrărilor de interes public, prestarea serviciilor publice, achiziţiile publice; prin legi speciale pot fi prevăzute şi alte categorii de contracte administrative supuse competenţei instanţelor de contencios administrativ.

Competenţa de judecată a instanţei de contencios administrativ este pur specială şi reglementată expres prin dispoziţiile art. 1 din Legea nr. 554/2004, potrivit cărora, aceasta instanţa judecă litigiile legate de situaţiile în care,  „o persoană se consideră vătămată într-un drept al său ori într-un interes legitim, de către o autoritate publică, printr-un act administrativ sau prin nesoluţionarea în termenul legal a unei cereri, se poate adresa instanţei de contencios administrativ competente, pentru anularea actului, recunoaşterea dreptului pretins sau a interesului legitim şi repararea pagubei ce i-a fost cauzată. Interesul legitim poate fi atât privat, cât şi public”.

Datorită acestui cadrul procesual şi a raporturilor juridice statornicite între părţi prin intermediul actelor juridice intervenite între ele, Judecătoria Vişeu de Sus s-a declarat  competentă să judece cauza pe fond şi nu a înţeles nici un moment sa pună în discuţie necompetenţa sa materială ori funcţională.

În susţinerea excepţiei lipsei calităţii procesuale pasive a comunei Poienile de sub Munte reprezentată prin primar, se arată :

Conform art. 1 din Contractul de păşunat nr. 2552/23.05.2008, părţile contractante care se identifică cu calitatea de titular de drepturi si obligaţii sunt:1.Consiliul local al comunei Poienile de sub Munte care a mandatat prin hotărâre specială (H.C.L.) pe primarul comunei Poienile de sub Munte să încheie contractul de păşunat în numele deţinătorului legal al terenului păşune - Consiliul local al U.A.T., iar pe de altă parte,

2.persoana fizica ce a adjudecat la acel moment dreptul de folosinţă al păşunii, în speţă, Ş V.

Aşadar, numai în raport de aceste entităţi, părţi contractante titulare de drepturi şi obligaţii se poate discuta orice litigiu legat de derularea si executarea contractului de păşunat, iar pe de altă parte, în acest sens trebuie avute în vedere şi dispoziţiile speciale instituite de Legea nr. 72/2002, H.G. nr. 940/2002, Ordinul nr.226/2003 şi Legea nr. 215/2001 a administraţiei publice locale.

Prin urmare, fiind evident cine sunt părţile contractante, în speţă nu se identifică o identitate între persoana chemată în judecată si titularul de drept din contractul invocat, fapt pentru care intimata solicită admiterea excepţiei.

Conform clauzelor contractuale înserate în contractul de păşunat nr. 2552/23.05.2008, beneficiarul acestui contract, în persoana apelantului reclamant Ş V, nu are dreptul şi calitatea de a acţiona în justiţie pentru apărarea dreptului de folosinţa asupra terenului din litigiu, deoarece potrivit art. 6 si 7 din contract acest drept este statuat exclusiv în favoarea proprietarului terenului adică deţinătorul Comuna Poienile de Sub Munte, cum de altfel în mod pertinent şi obiectiv dar şi în acord cu clauzele contractuale reglementează expres că: deţinătorul de păşune asigură folosinţa păşunii pe toată durata contractului şi să folosească păşunea conform destinaţiei şi cu respectarea Ordinului APDR nr. 226/2003, ceea ce nu a făcut, astfel încât contractul a fost reziliat în baza clauzelor contractuale convenite.

Dat fiind faptul rezilierii, astăzi nu mai există aparenţa în drept în favoarea reclamantului. Mai cu seamă din modul în care a fost formulată cererea de ordonanţă preşedinţială.

Legat de lipsa de interes a reclamantului, intimata arată că se impune analiza conţinutului şi modului în care sunt formulate capetele de cerere de la ordonanţa preşedinţială, respectiv din cererea de apel, observându-se în mod evident o diferenţiere esenţială, care efectiv schimbă în apel cadrul procesual faţă de fond, condiţii în care solicită instanţei să impună apelantului reclamant să precizeze cum înţelege să susţină apelul declarat deoarece prin ordonanţa preşedinţială a cerut „obligarea Comunei Poienile de sub Munte să nu întreprindă nici o măsură cu scopul de a împiedica să-şi exercite dreptul de folosinţă şi exploatarea păşunii", iar prin cererea de apel a solicitat „obligarea pârâtului să nu împiedice reclamantul în a folosi şi administra păşunea".

Diferenţe semnificative de cadru procesual: iniţial se referă la obligaţia de „a nu face" prin abţinerea de la întreprinderea oricărui act, pe când în apel se referă la o conduită materială legată de folosinţă şi respectiv de dreptul de administrare, drept care nu se confundă însă cu „exploatarea păşunii" invocate în fond la cererea de ordonanţa preşedinţială .

Aceste aspecte trebuiesc clarificate şi precizate în mod obligatoriu de către apelantul reclamant Ş V.Oricum, prin modul în care este redactată ordonanţa şi cererea de apel, reclamantul nu justifică şi nu dovedeşte un interes procesual în sens strict juridic grefat pe instituţia ordonanţei preşedinţiale.

Cu privire la nulitatea cererii de ordonanţă preşedinţială intimata invocă art. 194, art. 194, 196 şi art. 200 C. proc. civ.,care impun în mod imperativ  conţinutul cererii de chemare în judecată care va cuprinde printre altele, după caz: a) arătarea motivelor de fapt şi de drept pe care se întemeiază cererea.

Cererea de chemare în judecată care nu cuprinde motivele de fapt şi de drept ale acesteia ori semnătura părţii sau a reprezentantului acesteia este nulă.

Intimata susţine că este cazul de faţă, din perspectiva condiţiilor de admisibilitate reglementate de dispoziţiile art. 996 C. proc. Civilă, în sensul că reclamantul nu a precizat criteriile obiective din acest text de lege, dar nici categoria generală de situaţie caracterizată în mod necesar şl imperativ prin urgenţa, anume: păstrarea unui drept care s-ar păgubi prin întârziere; prevenirea unei pagube iminente sau, înlăturarea unei piedici.

Referitor la excepţia inadmisibilităţii cererii de ordonanţă preşedinţială precizează că prin art. 996 Cod procedură civilă, legiuitorul a instituit condiţiile de admisibilitate a cererii de ordonanţă preşedinţială,: aparenţa de drept, urgenta, păstrarea unui drept care s-ar păgubi prin întârziere şi prevenirea unei pagube iminente şi care nu s-ar putea repara şi, înlăturarea piedicilor ce s-ar ivi cu prilejul unei executări.

Toate acestea, pot viza în articol se prevede că, pe cale de ordonanţă preşedinţială nu pot fi dispuse măsuri care să rezolve litigiul în fond şi nici măsuri a căror executare nu ar mai face posibilă restabilirea situaţiei de fapt.

Analiza acţiunii civile de fond scoate clar în evidenţă că, în realitate obiectul cererii de ordonanţă preşedinţială este identic cu acţiunea de fond - dosar nr. 746/336/2015 având ca obiect: „…să fie obligat pârâtul să asigure folosinţa şi exploatarea păşunii”, ceea ce face inadmisibilă cererea de ordonanţă preşedinţială, pe a cărei cale specială legiuitorul a interzis expres luarea unor măsuri stricte de fond.

Motivele de fapt expuse în conţinutul cererii de ordonanţa preşedinţială nu se referă absolut deloc la invocarea sau existenţa vreunui drept care s-ar păgubi prin întârziere sau la prevenirea unei pagube iminente şi care nu s-ar putea repara, decât prin promovarea, admiterea şi luarea de urgenţă a unor măsuri prin procedura specială.

Pe fond, astfel cum legal şi just a reţinut şi Judecătoria Vişeu de Sus prin sentinţa civilă atacată, cererea de ordonanţă preşedinţială este şi neîntemeiată .

În cadrul motivelor expuse prin cererea de ordonanţă preşedinţială, reclamantul a arătat textual: „aparenţa dreptului este dată de actele cu caracter sinalagmatic” intervenite între părţi; „urgenţa este dată de natura obiectului contractului şi de investiţiile realizate de reclamant în ultimii 8 ani"; există pericolul ca toate bunurile realizate în cei 8 ani să fie distruse sau însuşite".

Nu este îndeplinită nici condiţia caracterului vremelnic al măsurii si a neprejudecării fondului. Prin intermediul unei cereri de ordonanţă preşedinţială nu pot fi dispuse măsuri care să rezolve litigiul în fond.

Apoi, „urgenţa" trebuie obligatoriu analizată în concret, în raport de criteriile obiective ale cauzei. În art. 996 Cod pr. civilă se enumeră categoriile generale de situaţii caracterizate prin urgenţă, respectiv păstrarea unui drept care s-ar păgubi prin întârziere, prevenirea unei pagube iminente şi care nu s-ar putea repara, precum şi înlăturarea piedicilor care s-ar ivi cu prilejul unei executări.Or, situaţia concretă invocată de reclamant nu se încadrează în condiţiile generale enunţate mai sus, că în concret, condiţia urgenţei, în sens procedural, nu este îndeplinită în cauză, reclamantul nefăcând nici o probă în acest sens, simpla afirmaţie a existentei urgenţei, respectiv a faptului că ar „necesare măsuri urgente pentru a preveni o pagubă iminentĂ, păstrarea unui drept sau evitarea unor piedici cu prilejul unei executări silite, nu pot sta la baza şi nu pot fi suficiente a justifica cererea de ordonanţă preşedinţială şi nicidecum nu dovedeşte existenţa în concret a urgenţei.

În altă ordine de idei, precizează că în baza HCL nr. 13/07 mai 2015 adoptată de Consiliu! Local al comunei Poienile de sub Munte, terenul care a făcut obiectul contractului de păşunat nr. 2552/23.05.2008, reziliat, a făcut obiectul unei licitaţii deschise în anul 2015 şi au fost date spre folosinţă altor persoane cu respectarea caietului de sarcini şi a dispoziţiilor art. 282 din Legea nr. 571/2003, Legii nr. 72/2002, Ordinului nr. 226/2003, OUG nr. 34/2013 şi Legii nr. 215/2001.La fel se observă şi din conţinutul respectivei H.C.L. la art. 7 faptul că Consiliul local al UAT a împuternicit primarul ca în numelui acestei entităţi juridice să încheie contractele de păşunat cu crescătorii de animale, dar, evident, nu în calitate de titular de drept ci de reprezentant.

Prin urmare, şi din această perspectivă, eventuale pretenţii pot fi suspuse judecăţii de către reclamant, exclusiv în faţa instanţei civile de drept comun şi nicidecum prin calea instituţiei de drept speciale.

Nu in ultimul rând, trebuie avut în vedere că s-a reţinut constant, în literatura de specialitate şi în jurisprudenţă că, o obligaţie de a nu face nu poate fi dispusă pe calea ordonanţei preşedinţiale.

În apel s-a administrat proba cu înscrisuri.

Analizând cu precădere excepţia necompetenţei materiale sub aspect funcţional a Secţiei a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal a Tribunalului Maramureş în soluţionarea apelului, instanţa constată că litigiul se circumscrie materiei contenciosului administrativ întrucât măsurile care se solicită a fi dispuse pe calea ordonanţei preşedinţiale au ca obiect modalitatea de executare a obligaţiilor pe care apelantul-reclamant Ş V şi intimata-pârâtă Comuna Poienile de sub Munte şi le-au asumat prin contractul de păşunat nr.2552/23.05.2008, modificat prin actul adiţional nr.1913/2014.

Acest contract are ca obiect transmiterea către apelantul-reclamant a dreptului de folosinţă/exploatare a păşunii situată în locul denumit „Copilaş Faţă”, cu suprafaţa de 107,5 ha din care 27,5 ha împădurită, teren care se află în proprietatea publică a intimatei-pârâte Comuna Poienile de sub Munte.

Prin actul adiţional nr. 1913/28.03.2014, f.13 şi procesul verbal de predare primire din aceeaşi dată, suprafaţa închiriată a fost redusă la aceea de 79,59 ha.

Cererea de ordonanţă preşedinţială, cu  a cărei soluţionare a fost învestită prima instanţă de către apelant,  are ca obiect obligaţia de a nu face, respectiv de a obliga intimata-pârâtă să nu întreprindă niciun fel de act de natură a-l împiedica pe apelantul-reclamant în exploatarea suprafeţei ce a format obiectului contractului nr.2552/23.05.2008, până la soluţionarea dosarului civil nr. 746/336/2015 aflat pe rolul Judecătoriei Vişeu de Sus care are ca obiect executarea contractului.

Pe cale de consecinţă, în temeiul art.2 alin.1 lit.c), art.10 şi art.29 din Legea nr.554/2004 coroborat cu art.996-art.997 Cod procedură civilă competenţa materială de soluţionare a cererii de ordonanţă preşedinţială revenea în primă instanţă tribunalului-secţiei de contencios administrativ, iar nu judecătoriei, tribunalul fiind primă instanţă în această materie specială conform art.95 pct.1 şi art.96 pct.1 Cod procedură civilă coroborat cu art.10 din Legea nr.554/2004.

Deşi în primă instanţă nu s-a invocat în termenul legal prevăzut de art.131 Cod pr. civilă necompetenţa materială, care nu poate fi pusă în discuţie  pentru prima dată în apel, încadrarea litigiului în materia contenciosului administrativ atrage şi competenţa specială a secţiei investită cu soluţionarea căii de atac a apelului care reprezintă calea de atac legal prevăzută de art.999 Cod procedură civilă în procedura specială a ordonanţei preşedinţiale.

Celelalte excepţii invocate de către intimata-pârâtă prin întâmpinarea depusă în apel nu constituie excepţii procesuale în ceea ce priveşte condiţiile de exercitare a apelului ci au ca obiect cererea de ordonanţă preşedinţială din prima instanţă şi legalitatea sentinţei care face obiectul căii de atac, fără a se justifica soluţionarea acestor excepţii în condiţiile art.248 şi art.482 Cod procedură civilă, ci numai odată cu fondul apelului.

În vederea soluţionării apelului s-au anexat dosarele Tribunalului Maramureş nr.746/336/2015 (cu termen de judecată la 11.01.2016) şi nr.1870/100/2015 (cu termen de judecată la 11.11.2015) din examinarea cărora se constată că nu există identitate de părţi, obiect şi cauză, fără a fi întrunite elementele litispendenţei sau ale autorităţii de lucru judecat provizoriu. Obiectul acestor dosare, chiar dacă conex, întrucât decurge din contractul nr.2552/23.05.2008, invocat ca şi temei juridic şi în prezenta cauză, este diferit.

În dosarul nr.746/336/2015 înregistrat iniţial la Judecătoria Vişeu de Sus care şi-a declinat competenţa în favoarea Tribunalului Maramureş-Secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal, dosar care constituie litigiul de fond din cererea de ordonanţă preşedinţială, apelantul-reclamant a solicitat obligarea pârâtei-intimate şi a Primarului comunei Poienile de sub Munte să execute contractul de păşunat nr.2552/23.05.2008 modificat prin actul adiţional nr.1913/28.03.2014 şi procesul-verbal nr.1912 din data 28.03.2014 ,în sensul asigurării folosinţei şi exploatării păşunii din locul numit „Copilaş Faţă” în suprafeţele şi blocurile fizice menţionate în procesul verbal de predare-primire nr.1912/28.03.2014 până la încetarea raportului juridic prevăzut în contract, respectiv 30.09.2017.

În dosarul nr.1870/100/2015 s-a înregistrat cererea reclamantului-apelant având ca obiect suspendarea în temeiul art.14 din Legea nr.554/2004 a executării actului denumit „notificare de reziliere” nr.1600/16.04.2015 şi a oricărei acţiuni care vizează în mod nemijlocit exercitarea folosinţei şi exploatării păşunii „Copil Faţă”.

Nu există identitate de obiect şi temei juridic nici în raport de această cauză formulată în procedura specială prevăzută de art.14-art.15 din Legea nr.554/2004, distinctă de procedura ordonanţei preşedinţiale reglementată de Codul de procedură civilă.

Analizând legalitatea şi temeinicia sentinţei atacate prin prisma motivelor de apel şi potrivit art. 476-479 Cod pr. civilă tribunalul constată:

Se impune respingerea ca inadmisibilă a cererii de ordonanţă preşedinţială  în temeiul art. 14, art. 15 şi art. 28 din Legea nr 554/2004 a contenciosului administrativ, întrucât cererea apelantului-reclamant este  formulată în procedura specială a ordonanţei preşedinţiale reglementată de art.997 – art.999 Cod procedură civilă.

Instanţa de apel reţine că  obligarea intimatei-pârâte la adoptarea unei conduite în legătură cu executarea unui act administrativ, nu poate fi stabilită pe calea ordonanţei preşedinţiale .

 Conform art.8 şi art.18 din Legea nr.554/2004, dispunerea unor măsuri în acest sens este atributul instanţei de contencios administrativ sesizată cu o cerere în fond, întrucât prin ipoteză , efectele actului administrativ  fiind epuizate, neputându-se vorbi de o măsură provizorie ci de una definitivă.

Această măsură rezolvă un litigiu în fond trecând peste interdicţia prevăzută la art.996 alin.5 C.pr.civ.

Ca atare, pe calea ordonanţei preşedinţiale nu se poate tranşa asupra aplicabilităţii şi a autorităţii ce are competenţa să facă aplicarea art.13 din contract, a persoanei îndreptăţite să primească subvenţia APIA, toate acestea fiind chestiuni de fond.

Pe de altă parte, instanţa de apel constată caracterul restrâns al aplicării ordonanţei preşedinţiale în materia contenciosului administrativ, ce nu permite utilizarea ei, aşa cum s-a arătat mai sus, pentru emiterea de acte administrative şi pentru tranşarea unor probleme care trebuie să facă obiectul acţiunii  de fond reglementate de art.8 din Legea 554/2004.

În acest context, se impune  a se mai constata inadmisibilitatea cererii de ordonanţă preşedinţială  şi în raport de obiectul cererii  materializat în„obligaţia de a nu face”, inadmisibilă inclusiv  pe calea ordonanţei preşedinţiale întemeiată pe art. 997 C. proc. civ,deoarece prin natura acestor obligaţii se epuizează efectele acestora, astfel încât măsura  devine definitivă iar nun provizorie, aşa cum impune în mod imperativ una dintre condiţiile speciale de admisibilitate ale procedurii de ordonanţă preşedinţială.

De altfel, aşa cum s-a reţinut anterior, apelantul-reclamant  Ş V a uzat de procedura specială reglementată de art.14-art.15 din Legea nr.554/2004 pentru  obţinerea ca şi finalitate practică a  aceluiaşi efect , al interdicţiei impuse intimatei-pârâte  Comuna Poienile de sub Munte de a obstrucţiona exercitarea efectivă de către reclamanta drepturilor decurgând din contractul de păşunat nr.2552/2008 şi actul adiţional.

În acest context, instanţa de apel validează apărările intimatei-pârâte, reţinând caracterul extrem de restrâns al admisibilităţii  cererii de ordonanţă preşedinţială în materia litigiilor de contencios administrativ.

Măsurile  provizorii  de natură  a asigura protecţia drepturilor particularilor împotriva pretinselor  abuzuri ale autorităţii administraţiei publice au o reglementare specială în procedura suspendării efectelor actului administrativ , prevăzută de art.14  şi art.15 din Legea nr.554/2004.

 Or,  în dosarul  nr. 1870/100/2015 aflat pe rolul Tribunalului Maramureş cererea apelantul-reclamant Ş V a înregistrat cererea având ca obiect suspendarea executării act administrativ denumit „notificare de reziliere nr. 1600/16.04.2015” emisă de pârâta Comuna Poienile de Sub Munte.

 Finalitatea practică urmărită prin acest demers judiciar distinct este  similară celei din cererea de ordonanţă preşedinţială,dedusă judecăţii în prezenta cauză şi materializată în exercitarea nestânjenită de către apelantul-reclamant a tuturor drepturilor care decurg din contractul de păşunat nr.2552/23.05.2008 , inclusiv în  asigurarea  folosinţei şi exploatării păşunii din locul numit „Copilaş Faţă”, obiect material al contractului.

Respingerea cererii de ordonanţă preşedinţială este justificată şi de un al argument, fundamentat pe neîndeplinirea cerinţei urgenţei, impusă de art.996 Cod pr. civilă  ca şi condiţie specială de admisibilitate a cererii de ordonanţă preşedinţială .

Conform Hotărârii Consiliului local al Comunei Poienile de sub Munte nr.13/07.05.2015, depusă în apel, terenul păşune situat în locul numit „Copilaş Faţă” în suprafeţele şi blocurile fizice menţionate în procesul verbal de predare-primire nr.1912/28.03.2014,care a făcut obiectul contractului  în litigiu  este înscris la poziţia nr.10 din Anexa nr.1 a acestei hotărâri prin care s-a dispus organizarea unei noi licitaţii în vederea atribuirii terenului, precum şi în caietul de sarcini şi anunţul de licitaţie publică nr. 22366/11.05.2015.

 Intimata-pârâtă s-a prevalat de finalizarea procedurii de licitaţie şi  încheierea unui contract de păşunat cu privire la acelaşi teren conform art. 282 din Legea nr. 571/2003,  Legii nr.72/2002, Ordinului nr.226/2003, OUG nr. 34/2013 şi Legii nr.215/2001 , cu  o terţă persoană.

Contrar susţinerilor  reprezentantului apelantului-reclamant de la termenul de dezbatere  apelului din  data de 05.11.2015,  în cuprinsul motivelor de apel apelantul-reclamant  confirmă că terenul a fost supus unei noi licitaţii publice (fila2 pct. 2).

Chiar dacă nu s-a finalizat procedura de atribuire prin încheierea unui nou contract de păşunat cu o terţă persoană , instanţa de apel apreciază că apelantul-reclamant nu mai justifică îndeplinirea condiţiei urgenţei în niciuna dintre ipotezele prevăzute de art.996 Cod procedură civilă, în condiţiile în care nu a contestat această hotărâre pe cale separată, şi nu  a solicitat în contencios administrativ  suspendarea efectelor acesteia.

Pentru aceste considerente, în temeiul art.480  alin. 1 C.pr.civ. se va respinge apelul ca nefondat.

Domenii speta

Spete similare