Achiziții publice. Inadmisibilitatea plângerii îndreptate împotriva deciziei c.n.s.c. prin care s-a admis excepţia necompetenţei materiale, invocată din oficiu, şi s-a dispus declinarea competenţei de soluţionare a contestaţiei în favoarea instanței de co

- O.U.G. nr. 34/2006, art. 297, art. 289

- Codul de procedură civilă, art. 132 alin. 3

O.U.G. nr. 34/2006 nu cuprinde dispoziţii potrivit cărora C.N.S.C., în calitate de organ administrativ-jurisdicţional, nu-şi poate declina competenţa – deși, atunci când legiuitorul a dorit să „prevadă altfel” (art. 297 din OUG nr. 34/2006 stabilind că „în măsura în care prezenta ordonanţă de urgenţă «nu prevede altfel», sunt aplicabile dispoziţiile dreptului comun”), a reglementat în mod expres acele situaţii. 

În consecință, susținerea conform căreia, în situaţia în care C.N.S.C. ar fi apreciat că nu este competent, ar fi trebuit să respingă contestaţia (în temeiul art. 278 alin. 5 din O.U.G. nr. 34/2006), susținerea în sensul că art. 281 din O.U.G. nr. 34/2006, reglementând posibilitatea atacării în instanţă a deciziilor C.N.S.C., nu a făcut niciun fel de distincţie cu privire la soluţia pronunţată de acesta și susţinerea în sensul că art. 285 din O.U.G. nr. 34/2006 enumeră care sunt soluţii pe care instanţa de judecată le poate pronunţa, rămân fără relevanță pentru soluționarea excepției inadmisibilității.

Faptul că  art. 132 alin. 3 C. pr. civ. se referă la situaţia în care declinarea se dispune de către instanţa de judecată nu poate conduce la concluzia că textul legal nu ar fi aplicabil şi în situaţia în care declinarea este dispusă de C.N.S.C., atâta timp cât O.U.G. nr. 34/2006 nu cuprinde dispoziţii contrare, procedura de judecată în faţa organelor cu activitate jurisdicţională fiind guvernată de normele Codului de procedură civilă, în măsura în care prin legi speciale nu se derogă de la acestea.

Aşadar, căile procedurale prin care se poate cenzura soluţia de declinare a competenţei dispusă de C.N.S.C. sunt  regulatorul de competenţă și calea de atac împotriva hotărârii care se va pronunţa de către instanţa în favoarea căreia s-a dispus declinarea de către C.N.S.C., dacă această instanţă apreciază că este competenţă şi trece la judecarea contestaţiei, astfel că nu se poate reţine că, prin respingerea plângerii ca inadmisibilă, s-ar încălca prevederile art. 6 din CEDO.

Prin cererea înregistrată la data de 10 iunie 2015 în dosar nr. 191/43/2015 al Curţii de Apel Târgu-Mureş, Secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal, petentul JUDEŢUL MUREŞ, prin CONSILIUL JUDEŢEAN MUREŞ, reprezentat de Preşedintele Consiliului Judeţean Mureş a formulat plângere împotriva Deciziei nr. 749/C6/223/27.05.2015, emisă de Consiliul Naţional de Soluţionare a Contestaţiilor, solicitând, în principal, în raport de prevederile art.285 din OUG nr.34/2006, reţinerea cauzei spre judecare pe fond şi respingerea contestaţiei formulate ca nefondată şi neîntemeiată, atât în ceea ce priveşte solicitarea contestatoarei de suspendare a procedurii de achiziţie cât şi cu privire la anularea acesteia; în subsidiar, dacă instanţa nu va reţine cauza spre judecare în conformitate cu prevederile art.285 din OUG nr. 34/2006, obligarea CNSC-ului la soluţionarea contestaţiei formulate, ca fiind singurul organism cu competenţă legală de soluţionare în primul grad de jurisdicţie.

În motivare, a arătat că soluţia preconizată de art. 278 alin.5 din OUG 34/2006, este cea de respingere a contestaţiei şi nicidecum de „declinare” a competenţei ei de soluţionare. O astfel de soluţie, de „declinare”, nu este prevăzută de cadrul normativ specific competenţelor unui organ administrativ jurisdicţional, inclusiv de cel specific prevăzut de OUG nr. 34/2006. Este adevărat că art. 297 din O.U.G. 34/2006 face trimitere la dreptul comun, atunci când OUG 34/2006 nu prevede norme speciale, însă din examinarea sistematică a dispoziţiilor normelor procedural civile, în special a dispoziţiilor art. 132, alin. 1 Cod procedură civilă, doar instanţa judecătorească poate declina soluţionarea cauzei către o altă instanţă sau către un organ administrativ jurisdicţional. Situaţia inversă, ca organul administrativ jurisdicţional să-şi decline competenţa, nu este prevăzută de legiuitor, normele fiind de strictă aplicare în materia competenţei materiale, interpretul neputând extinde sfera acestor norme la alte situaţii. Prin urmare, organul administrativ jurisdicţional, respectiv CNSC, nu putea declina cauza, ci, în acord cu dispoziţiile art. 278 alin. 5 din O.U.G. 34/2006, putea cel mult respinge contestaţia, ca urmare a constatării unei excepţii de procedură.

În al doilea rând, a arătat că organul administrativ jurisdicţional face o confuzie între „soluţionarea litigiilor contractuale” şi procedura de atribuire a contractelor de delegare. În speţă, contestatoarea nu a atacat un contract în derulare, pentru ca astfel să fie incidenţă reglementarea din Legea nr.51/2006 reţinută de către CNSC, contestaţia fiind formulată asupra unei etape a procedurii de atribuire a contractului de către autoritatea contractantă reprezentată de Judeţul Mureş - prin Consiliul Judeţean Mureş.

Pe fondul excepţiei, a arătat că Legea nr.101/2006 a serviciului de salubrizare a localităţilor, republicată, constituie o reglementare cu caracter special în raport de cea a Legii nr.51/2006 - legea serviciilor comunitare de utilităţi publice, sens în care ea trebuie aplicată cu prioritate, conform principiului specialul derogă de la general, iar dispoziţiile art.14 alin.3 din Legea nr.101/2006, fac trimitere la dispoziţiile OUG nr.34/2006, dispunând în mod expres incidenţa acestora atât la procedura de atribuire cât şi la regimul juridic al contractelor de delegare a gestiunii serviciului de salubrizare a localităţilor.

Prin cererea înregistrată tot la data de 10 iunie 2015, în dosar nr. 192/43/2015 al Curţii de Apel Târgu-Mureş, Secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal, petenta E. S. SA a formulat plângere împotriva aceleiaşi Decizii a CNSC, solicitând admiterea plângerii, desfiinţarea deciziei atacate, judecarea pe fond a contestaţiei, cu consecinţa admiterii contestaţiei astfel cum a fost formulată.

Sub un prim aspect, a arătat că, deşi procedura în faţa Consiliului este caracterizată de principiul celerităţii, după o soluţie de suspendare a soluţionării contestaţiei cenzurata de Curtea de Apel Târgu Mureş, Consiliul a refuzat soluţionarea contestaţiei prin invocarea unei excepţii de necompetenta, cu nesocotirea termenului de 10 zile prevăzut de art. 276 alin. 1 din OUG nr. 34/2006.

De asemenea, a subliniat că argumentul avut în vedere de CNSC în soluţionarea excepţiei de necompetenţă materială, constând în faptul că se impune soluţia refuzului de soluţionare a contestaţiei pentru respectarea criteriilor de evaluare a performanţelor individuale profesionale ale membrilor consiliului, încalcă principiul imparţialităţii şi principiul potrivit căruia interesul public prevalează interesului privat.

A subliniat că decizia Consiliului este nelegală ca urmare a încălcării dispoziţiilor Legii nr. 101/2006 care constituie lege speciala în materia serviciului public de salubrizare a localităţilor.

Pronunţarea deciziei CNSC deschide persoanei vătămate calea de atac a plângerii în condiţiile art. 281 din OUG nr. 34/2006, acest text legal nefăcând niciun fel de distincţie cu privire la soluţia pronunţată de către Consiliu ori cu privire la limitele în care s-a pronunţat autoritatea administrativ-jurisdicţională. Mai mult, în cazul admiterii plângerii formulate, singurele soluţii pe care instanţa de judecată le poate pronunţa sunt cele prevăzute de art. 285 din OUG nr. 34/2006.

A subliniat că Consiliul National de Soluţionare a Contestaţiilor a emis un act administrativ-jurisdicţional, susceptibil de a face obiectul controlului judecătoresc din partea curţii de apel, astfel că o eventuala limitare a dreptului de a se adresa instanţei de judecată cu o plângere împotriva deciziei CNSC ar fi vădit nelegală şi nefondată şi ar încălca art. 6 din CEDO.

În ceea ce priveşte competenţa materială a CNSC de soluţionare a contestaţiei, a subliniat că contractul pentru a cărui atribuire a fost declanşata procedura de achiziţie publică este un contract de concesiune de servicii, potrivit Legii nr. 101/2006 coroborat cu OUG nr. 34/2006.

Prin încheierea de şedinţă din data de 8 iulie 2015 în dosar nr. 192/43/2015 s-a admis, în temeiul art.139 alin. 3 C. pr. civ., excepţia conexităţii dosarelor nr. 191/43/2015 şi nr. 192/43/2015 ale Curţii de Apel Târgu-Mureş şi s-a dispus trimiterea dosarului nr. 192/43/2015 la dosarul nr. 191/43/2015 al Curţii de Apel Târgu-Mureş.

La termenul de judecată din data de 20 iulie 2015 instanţa a invocat, din oficiu, excepţia inadmisibilităţii celor două plângeri, excepţie pe care, analizând-o cu prioritate, conform art. 248 alin. 1 C. pr. civ., o apreciază întemeiată, pentru următoarele considerente:

Prin Decizia nr. 749/C6/223/27.05.2015, Consiliul Naţional de Soluţionare a Contestaţiilor a admis excepţia necompetenţei materiale invocată din oficiu şi a dispus declinarea competenţei de soluţionare a contestaţiei formulată de către SC E. S. SA în contradictoriu cu Judeţul Mureş, prin Consiliul Judeţean, în favoarea Tribunalului Bucureşti – Secţia a II-a de contencios administrativ şi fiscal, reţinând prevederile art. 297 din OUG nr. 34/2006, coroborate cu cele ale art. 132 alin. 3 C. pr. civ.

Potrivit art. 132 alin. 3 C. pr. civ., „dacă instanţa se declară necompetentă, hotărârea nu este supusă niciunei căi de atac, dosarul fiind trimis de îndată instanţei judecătoreşti competente sau, după caz, altui organ cu activitate jurisdicţională competent”.

În cauză, părţile au susţinut că aceste dispoziţii legale nu ar fi incidente în cauză câtă vreme soluţiile la care se poate opri CNSC sunt expres şi limitative prevăzute de art. 278 din OUG nr. 34/2006, printre acestea neregăsindu-se şi aceea a declinării de competenţă.

Curtea nu poate primi această apărare.

Se observă că art. 297 din OUG nr. nr. 34/2006 prevede că „în măsura în care prezenta ordonanţă de urgenţă nu prevede altfel, sunt aplicabile dispoziţiile dreptului comun”.

Aşadar, având în vedere această normă de trimitere la prevederile de drept comun, Curtea a apreciat că dispoziţiile art. 132 alin. 3 C. pr. civ. sunt aplicabile în materia achiziţiilor publice, aceasta deoarece OUG nr. 34/2006 „nu prevede altfel”. În acest sens, exemplificativ, instanţa subliniază că dispoziţii care „prevăd altfel” în cuprinsul OUG sunt cele referitoare la: modul de calcul al termenelor – art. 3 lit. z; procedura prealabilă judecăţii – 287 ind. 1; în caz de admitere a recursului, instanţa de control „va rejudeca în toate cazurile litigiul în fond”, nefiind aşadar posibilă o soluţie de casare cu trimitere spre rejudecare – art. 287 ind. 16 alin. 3. Cu alte cuvinte, atunci când legiuitorul a dorit să „prevadă altfel”, a reglementat în mod expres acele situaţii. Or, OUG nr. 34/2006 nu cuprinde dispoziţii în sensul că CNSC, în calitate de organ administrativ-jurisdicţional, nu-şi poate declina competenţa.

Ca o consecinţă, susţinerea petentului Judeţul Mureş, prin Consiliul Judeţean în sensul că, în situaţia în care CNSC ar fi apreciat că nu este competent, ar fi trebuit să respingă contestaţia, conform art. 278 alin. 5 din OG nr. 34/2005 (acest text legal prevede „Consiliul poate respinge contestaţia ca fiind nefondată, tardivă, lipsită de interes, lipsită de obiect, ca fiind introdusă de o persoană fără calitate sau neîmputernicită să formuleze contestaţia, precum şi pe orice altă excepţie de procedură sau de fond”), respectiv susţinerea petentei SC E. S. SA în sensul că art. 281 din OUG nr. 34/2006, reglementând posibilitatea atacării în instanţă a deciziilor CNSC, nu a făcut niciun fel de distincţie cu privire la soluţia pronunţată de acesta, precum şi susţinerea în sensul că art. 285 din OUG nr. 34/2006 enumeră care sunt soluţii pe care instanţa de judecată le poate pronunţa, nu poate fi primită.

Nu este corectă nici susţinerea în sensul că doar o instanţă de judecată poate dispune declinarea în favoarea unei alte instanţei sau a unui organ cu activitate administrativ jurisdicţională, fără ca o astfel de posibilitate de declinare să o aibă şi organul cu activitate administrativ jurisdicţională. Cu alte cuvinte, faptul că  art. 132 alin. 3 C. pr. civ. se referă la situaţia în care declinarea se dispune de către instanţa de judecată nu poate conduce la concluzia că textul legal nu ar fi aplicabil şi în situaţia în care declinarea este dispusă de CNSC, atâta timp cât, astfel cum s-a subliniat anterior, OUG nr. 34/2006 nu cuprinde dispoziţii contrare, procedura de judecată în faţa organelor cu activitate jurisdicţională fiind guvernată de normele Codului de procedură civilă, în măsura prin legi speciale nu se derogă de la acestea. În plus, o astfel de posibilitate de declinare de către un organ cu activitate administrativ jurisdicţională rezultă din prevederile art. 133, coroborat cu art. 135 alin. 3 C. pr. civ., cunoscut fiind faptul că un conflict negativ de competenţă se poate ivi şi între o instanţă judecătorească şi un alt organ cu activitate jurisdicţională (ceea ce presupune, în mod obligatoriu, existenţa unei soluţii de declinare din partea acestuia din urmă în favoarea unei instanţe), conflict care urmează a fi soluţionat de instanţa judecătorească ierarhic superioară instanţei în conflict.

Aşadar, Curtea a apreciat că singurele căi procedurale prin care se poate cenzura soluţia de declinare a competenţei dispusă de CNSC prin decizia atacată este cea a regulatorului de competenţă, respectiv într-o eventuală cale de atac împotriva hotărârii care se va pronunţa de către instanţa în favoarea căreia s-a dispus declinarea de către CNSC, dacă această instanţă apreciază că este competenţă şi trece la judecarea contestaţiei, astfel că nu se poate reţine că, prin respingerea plângerii ca inadmisibilă, s-ar încălca prevederile art. 6 din CEDO.

În plus, în situaţia în care s-ar considera că soluţia declinării de competenţă dispusă de CNSC poate fi analizată şi în cadrul unei plângeri îndreptate împotriva acesteia, se ajunge la lipsirea de efecte a dispoziţiilor amintite anterior (art. 133, coroborat cu art. 135 alin. 3 C. pr. civ.).

Mai mult decât atât, dacă s-ar apreciat că plângerea este admisibilă, s-ar putea ajunge la o situaţie de revizuire (existând posibilitatea ca instanţa investită cu soluţionarea plângerii urmare a declinării de competenţă, sau cea care ar soluţiona conflictul de competenţă, să pronunţe hotărâri contradictorii sub aspectul competenţei).

S-a mai susţinut că, dacă s-ar aprecia că plângerea este inadmisibilă, s-ar nesocoti principiul celerităţii care guvernează întreaga procedură de achiziţie publică. Curtea nu poate primi nici această apărare atâta timp cât, pe de-o parte, OUG nr. 34/2006 se completează cu normele de drept comun şi, pe de altă parte, legiuitorul a apreciat că întreaga procedură a declinării de competenţă este una celeră, acesta fiind motivul pentru care a prevăzut că hotărârea de declinare nu este supusă nici unei căi de atac.

În ceea ce priveşte susţinerile reprezentanţilor părţilor în sensul că competenţa ar reveni CNSC-ului, sens în care au făcut referire la prevederile Legii nr. 101/2006 şi Legea nr. 51/2006, acestea nu se impun a fi analizate atâta timp cât sunt chestiuni care vizează legalitatea soluţiei de declinare, legalitate care, aşa cum s-a arătat anterior, poate fi analizată doar pe calea regulatorului de competenţă sau într-o eventuală cale de atac împotriva hotărârii care se va pronunţa de către instanţa în favoarea căreia s-a dispus declinarea de către CNSC, dacă această instanţă apreciază că este competenţă.

Referirea reprezentanţilor părţilor la decizia nr. 358/2015 pronunţată de Curtea de Apel Bacău nu are relevanţă în cauză, cunoscut fiind faptul că practica judecătorească nu reprezintă izvor de drept, singurele hotărâri judecătoreşti care obligă instanţele judecătoreşti fiind cele pronunţate de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie în soluţionarea recursurilor în interesul legii, respectiv în soluţionarea sesizărilor în temeiul prevederilor art. 519 C. pr. civ. şi cele ale Curţii Constituţionale, de declarare a neconstituţionalităţii unui act normativ.

Pentru aceleaşi considerente, nici invocarea practicii judiciare a acestei instanţei (cu referire la decizia nr. 1224/R/22 decembrie 2009 pronunţată de Curtea de Apel în dosar nr. 274/43/2009) nu poate fi primită. În plus, trebuie subliniat faptul că decizia amintită a fost pronunţată la momentul la care Codul de procedură civilă prevedea calea de atac a recursului împotriva hotărârii de declinare a competenţei (art. 158 alin. 3 C. pr. civ. a fost modificat doar prin Legea nr. 202/2010 sub acest aspect).

Ca o consecinţă a considerentelor expuse, Curtea a apreciat că în cauză devin pe deplin incidente prevederile art. 132 alin. 3 C. pr. civ., astfel că susţinerea în sensul că nu s-a respectat termenul de 10 zile de soluţionare a contestaţiei, prevăzut de art. 276 alin. 1 din OUG nr. 34/2006, respectiv criticile referitoare la argumentele avute în vedere de CNSC în soluţionarea excepţiei de necompetenţă materială, nu se mai impun a fi analizate.

Pentru aceste motive, Curtea a apreciat că excepţia inadmisibilităţii este întemeiată, plângerea urmând a fi respinsă ca inadmisibilă.

Domenii speta

Spete similare