Actiune in constatare

Dosar nr. 89/244/2014

R O M Â N I A

TRIBUNALUL VASLUI

SECŢIA CIVILĂ

DECIZIA CIVILĂ  Nr. 99/A/2015

Şedinţa publică de la 28 Ianuarie 2015

Instanţa constituită din:

PREŞEDINTE

Judecător

Grefier

Pe rol  pronunţarea asupra cererii de apel formulată de  apelanta Banca Cooperatistă Peneş Curcanu Vaslui cu sediul în mun. Vaslui, în contradictoriu cu intimata pârâtă Unitatea Administrativ Teritorială Pădureni reprezentată prin Prima cu sediul în loc./com. Pădureni, jud.Vaslui împotriva sentinţei civile nr. 363/2014 din data de  19.03.2014 pronunţată de Judecătoria Huşi în dosarul nr. 89/244/2014 având ca obiect acţiune în constatare-cerere repunere pe rol.

.

INSTANŢA

Deliberând asupra apelului civil de faţă, constată următoarele:

Prin sentinţa civilă nr. 363/2014 din data de 19 mai 2014 în dosarul nr. 89/244/2014 Judecătoria Huşi a respins acţiunea civilă formulată de reclamanta Banca Comercială Peneş Curcanu împotriva pârâtei Unitatea Administrativ Teritorială Pădureni, judeţul Vaslui, având ca obiect constatarea dreptului de proprietate pentru suprafaţa de 500 mp teren, situat în intravilanul localităţii Pădureni, jud. Vaslui şi pentru construcţia amplasată pe acest teren.

Pentru a pronunţa această hotărâre, instanţa de fond a reţinut că în ceea ce priveşte dispoziţiile legale incidente în cauză, potrivit dispoziţiilor art. 3 din Legea nr. 71/2011 pentru punerea în aplicare a Legea nr. 289/2009 privind codul civil, „actele şi faptele juridice încheiate ori, după caz, săvârşite sau produse înainte de intrarea în vigoare a codului civil nu pot genera alte efecte juridice decât cele prevăzute de legea în vigoare la data încheierii, sau, după caz, a săvârşirii ori producerii lor.”

Deoarece actele invocate de reclamantă, în speţă adresa nr. 133 din 24.12.1967, autorizaţia nr. 236 din 27.08.1968, contractul de executare a lucrărilor din 30.08.1968 au fost încheiat înainte de intrarea în vigoare a noului cod civil la data de 1 octombrie 2011, a apreciat prima instanţă că în cauză sunt incidente prevederile din Vechiul Cod civil de la 1864.

Din analiza şi coroborarea probelor administrate în cauză, instanţa a reţinut, în fapt, că în anul 1964, Comitetul Executiv al Cooperativei de Credit "Stejarul" din com. Cârligaţi (Pădureni), jud. Vaslui a propus prin "darea de seamă" din 13 septembrie construirea unui local propriu cu destinaţia de sediu administrativ.  În acest scop s-a organizat şi o acţiune de strângere a fondurilor necesare pentru construirea imobilului şi s-a constituit comitetul de construcţie format din preşedinte şi 4 membri, aşa cum rezultă din procesul-verbal încheiat la data de 20.09.1964,

A mai arătat prima instanţă că reclamanta susţine că au fost obţinute şi avizele necesare din partea Comitetului Executiv al Sfatului Popular al comunei Cârligaţi cu adresa nr. 688/16.11.1964, Inspectoratului de Stat Raional cu adresa nr. 813/21.09.1967 şi IRE cu adresa nr. 3214/21.09.1967. De asemenea, cu adresa nr. 133/24.12.1967 a fost depusă suma de 1.400 lei, reprezentând contravaloarea suprafeţei de 500 mp necesară pentru edificarea construcţiei, fiind eliberată de C.A.P. Pădureni chitanţa nr. 749/26.12.1967 privind încasarea preţului. Anterior, conform procesului-verbal încheiat la data de 12.04.1967 părţile contractante au procedat la identificarea amplasamentului şi măsurarea terenului care la acea dată era deţinut cu titlu de lot în folosinţă, de numitul G.  Acestuia i-a fost asigurată conform prevederilor statutului C.A.P. un alt lot în folosinţă.

A apreciat prima instanţă că susţinerile reclamantei nu sunt dovedite în cauză.

Într-adevăr,  art. 1295 alin. 1 Cod civil din 1986, stipulează că ,,vinderea este perfectă între părţi şi proprietatea este de drept strămutate la cumpărător, îndată ce părţile s-au învoit asupra lucrului şi asupra preţului". Excepţie fac doar terenurile care nu pot fi înstrăinate valabil decât prin act autentic, condiţie instituită de legiuitor ad validitatem.

S-a reţinut că în cauză părţile nu au încheiat nici un fel de înscris autentic sau sub semnătură privată prin care să ateste transferul dreptului de proprietate asupra suprafeţei de teren de 500 mp, situat în intravilanul localităţii Pădureni, jud. Vaslui.

Adresa nr. 133/24.12.1967 şi chitanţa nr. 749/26.12.1967 privind încasarea preţului prin  a fost depusă suma de 1.400 lei, reprezentând contravaloarea suprafeţei de 500 mp nu întrunesc condiţiile unui act translativ de proprietate, fac dovada doar a depunerii unei sume de bani care poate însemna orice, chirie, preţ, avans preţ, contravaloare materiale de construcţie.

 În plus, a mai reţinut prima instanţă că, în cele două acte menţionate se face referire generică la o suprafaţă de teren, nefiind individualizată în spaţiu cu vecini, limite, categorie de folosinţă. Nu există dovezi că acest teren a fost delimitat concret în spaţiu şi delimitat cu gard sau alte semne de hotar, limite de demarcaţie.

Este adevărat că a fost edificată o construcţie reprezentând sediu de birouri pe terenul pretins de reclamantă, că au fost cumpărate materiale de construcţie şi a fost emisă autorizaţia nr. 236 din 27.08.1968 în baza căreia a fost încheiat contractul de executare a lucrărilor din 30.08.1968.

 De asemenea, instanţa a mai reţinut şi că dreptul de proprietate asupra terenului este contestat de pârâtă, având în vedere că atât pârâta cât şi alte instituţii îi recunosc acesteia doar un drept de folosinţă, invocând în acest sens prevederile Legii nr. 1/2005.

Potrivit art. 35 Cod procedură civilă: ,,Cel care are interes poate să ceară constatarea existenţei sau inexistenţei unui drept. Cererea nu poate fi primită dacă partea poate cere realizarea dreptului pe orice cale prevăzută de lege".

A mai arătat prima instanţă că, potrivit jurisprudenţei şi doctrinei corespunzătoare reglementării anterioare, acţiunea în constatare este acea acţiune civilă prin care se cere ca instanţa de judecată să constate, prin hotărârea sa, fie existenţa unui drept, atunci când nu este posibilă promovarea unei acţiuni în realizarea acelui drept, fie inexistenţa unui pretins drept al pârâtului.

 În raport cu acţiunea în realizare, acţiunea în constatare are un caracter subsidiar, cât timp reclamantul are la dispoziţie un alt mijloc procedural pentru realizarea dreptului - acţiune în realizare, contestaţie la executare etc. - el nu poate utiliza acţiunea în constatare, aceasta urmând a fi respinsă ca inadmisibilă.

Noul cod civil prevede în mod expres, în art. 2502 alin. (2) pct. 2, imprescriptibilitatea acţiunii în constatarea existenţei sau inexistenţei unui drept. Hotărârile pronunţate în cazul acţiunilor în constatare nu sunt susceptibile de executare silită şi nu pot constitui titluri executorii, deoarece prin intermediul acestor acţiuni nu se poate solicita constatarea unei situaţii de fapt, ci numai un drept.

 Potrivit dispoziţiilor art. 1 şi 2 din Legea nr. 109 din 10 octombrie 1996 privind organizarea şi funcţionarea cooperaţiei de consum şi a cooperaţiei de credit, activitatea de bază a cooperaţiei de consum şi a cooperaţiei de credit se desfăşoară prin cooperative de consum şi cooperative de credit - bănci populare. Organizaţiile cooperaţiei de consum şi ale cooperaţiei de credit sunt asociaţii autonome, apolitice şi neguvernamentale, al căror scop principal este organizarea de activităţi bazate pe principiul întrajutorării membrilor lor.

Potrivit dispoziţiilor art. 187 din Legea nr.109 din 10 octombrie 1996 privind organizarea şi funcţionarea cooperaţiei de consum şi a cooperaţiei de credit: ,,Terenurile transmise în folosinţă, pe durată nedeterminată şi fără plată, în vederea realizării de construcţii pentru activitatea organizaţiilor cooperaţiei de consum şi ale cooperaţiei de credit, îşi menţin acest regim juridic pe toată durata existenţei construcţiilor respective în proprietatea organizaţiilor cooperatiste.

Clădirile construite pe terenurile prevăzute la alin. 1 din prezentul articol pot face obiectul ipotecării, urmând ca regimul juridic al terenului să se reglementeze prin contract civil între proprietarul terenului şi noul proprietar al clădirii”.

Prima instanţă a mai arătat că, în speţa de faţă, nu poate constata existenţa unui transfer de proprietate din patrimoniul CAP Pădureni în cel al reclamantei, fostă Cooperativa de Credit Stejarul, nefiind întrunite condiţiile legale în acest sens. Astfel, în speţă nu există un antecontract de vânzare cumpărare, fie şi sub forma unui înscris sub semnătură privată, nu există certitudinea că suma de 1400 lei a reprezentat preţ pentru transferul proprietăţii sau al folosinţei asupra terenului. În adresa nr. 174 din 02.03.1967 a Comitetului Executiv al Sfatului Popular al comunei Pădureni se stipulează următoarele: ,,Comitetul Executiv al Sfatului Popular al comunei Cârligaţi v-a comunicat prin adresă că vi s-a repartizat o suprafaţă de circa 500 mp în punctul L G, în centrul satului Pădureni, aşa că dvs puteţi de la acea dată a vă aproviziona cu materialele necesare începerii acestei construcţii. Prin prezenta adresă că mai confirmăm încă o dată că suntem de acord cu cele solicitate de dvs şi rămâne să vă prezentaţi la comitetul executiv al sfatului popular de urgenţă pentru a vă pune în posesia terenului, însă cu obligaţia ca dvs să începeţi şi să terminaţi această construcţie în cursul anului 1967”.

Din maniera în care a fost redactată această adresă, instanţa a conchis  că întruneşte elementele unei transmisiuni a folosinţei şi nu a proprietăţii suprafeţei de teren de 500 mp, pentru următoarele motive: ,,vi s-a repartizat o suprafaţă de circa 500 mp”- în cazul unui transfer de proprietate, terenul nu se repartizează, se transferă sau transmite, iar terenul este concret individualizat, cu suprafaţa exactă, categoria de folosinţă, vecinătăţi, nu se transmit ,,circa 500 mp” deoarece operaţiunea trebuie înregistrată la primărie măcar în vederea încasării impozitelor. În cazul transmiterii numai a folosinţei, suprafaţa poate fi aproximată deoarece titularul va plăti impozit în continuare, nefiind necesare modificări în registre; ,,obligaţia ca dvs să începeţi şi să terminaţi această construcţie în cursul anului 1967” – această obligaţie putea fi impusă în conformitate cu dispoziţiile art. 187 din Legea nr. 109 din 10 octombrie 1996 privind organizarea şi funcţionarea cooperaţiei de consum şi a cooperaţiei de credit: ,,Terenurile transmise în folosinţă, pe durată nedeterminată şi fără plată, în vederea realizării de construcţii pentru activitatea organizaţiilor cooperaţiei de consum şi ale cooperaţiei de credit, îşi menţin acest regim juridic pe toată durata existenţei construcţiilor respective. În cazul transferului de proprietate, nu exista nici un motiv ca transmiţătorul să impună dobânditorului ce să facă şi ce să construiască pe terenul dobândit. Această obligaţie de a construi se impunea numai pentru terenurile transmise în folosinţă organizaţiilor cooperaţiei de consum şi ale cooperaţiei de credit.

A mai arătat prima instanţă că, dat fiind faptul că nu poate constata dreptul de proprietate al reclamantei pe teren, nu este admisibil nici capătul de cerere cu privire la dobândirea dreptului de proprietate asupra construcţiilor prin accesiune.

Analizând probatoriul administrat instanţa a constatat că nu sunt întrunite condiţiile legale pentru a pronunţa o hotărâre care să constate dreptul de proprietate pentru suprafaţa de 500 mp teren, situat în intravilanul localităţii Pădureni, jud. Vaslui, precum şi constatarea dobândirii dreptului de proprietate prin efectul accesiunii pentru construcţia amplasată pe acest teren.

Împotriva acestei soluţii a formulat apel Banca Cooperatistă Peneş Curcanu, solicitând a se dispune schimbarea în tot a sentinţei apelate, în sensul admiterii cererii în constatare formulată în contradictoriu cu pârâta Unitatea Administrativ Teritorială Pădureni, jud. Vaslui, arătând că hotărârea apelată este netemeinică şi nelegală, deoarece situaţia de fapt reţinută de prima instanţă nu corespunde realităţii şi a fost dată cu încălcarea şi aplicarea greşită a normelor de drept material.

În plus, s-a solicitat a se  observa  că deşi apelanta a modificat cererea de chemare în judecata în condiţiile art. 204 alin. 2 Cod procedură civilă, în sensul că a solicitat constatarea dreptului de proprietate doar pentru suprafaţa de 376 mp, înregistrată în evidenţele fiscale ale pârâtei, acest aspect nu a fost reţinut de prima instanţă.

In ceea ce priveşte situaţia de fapt, apreciază apelanta că în mod greşit instanţa de fond a înlăturat ca fiind lipsite de putere doveditoare înscrisurile depuse de reclamantă şi a reţinut ca fiind concludentă în soluţionarea cauzei doar adresa nr. 174 din 02.03.1967 a Comitetului Executiv al Sfatului Popular al comunei Pădureni.

Prin întâmpinare, intimata Unitatea Administrativ Teritorială Pădureni, jud. Vaslui,  a arătat  terenul în litigiu nu aparţine domeniului public ori privat al statului sau al comunei Pădureni, iar anterior edificării construcţiei de către apelanta terenul în cauza se afla în proprietatea C.A.P. Pădureni.

…………………………………………………………………………………………….

Examinând sentinţa atacată în raport de criticile formulate, actele dosarului şi dispoziţiile legale incidente în cauză, instanţa de control judiciar constată că apelul este nefondat, pentru următoarele considerente:

În ceea ce priveşte situaţia de fapt, se constată că aceasta a fost în mod corect reţinută de către prima instanţă, din probele administrate în cursul judecăţii rezultând că, în anul 1964, Comitetul Executiv al Cooperativei de Credit "Stejarul" din com. Cârligaţi, jud. Vaslui a propus prin înscrisul denumit "dare de seamă" din 13.09.1964, construirea unui local propriu cu destinaţia de sediu administrativ.

Din procesul-verbal încheiat la data de 20.09.1964 rezultă că a fost constituit un comitent de construcţie format din preşedinte şi patru membri, organizându-se totodată şi o acţiune de strângere a fondurilor necesare pentru construirea imobilului.

Prin adresa nr. 174/02.03.1967 a Sfatului Popular al Comunei Pădureni comunică Cooperativei de Credit Stejarul Pădureni că i s-a comunicat că i s-a repartizat o suprafaţă de circa 500 mp la punctul L G în centru satului Pădureni.

Conform procesului-verbal încheiat la data de 12.04.1967 părţile contractante au procedat la identificarea amplasamentului şi măsurarea terenului care la acea dată era deţinut cu titlu de lot în folosinţă de numitul L G, menţionându-se  că acestuia i-a fost asigurată conform prevederilor statutului C.A.P. un alt lot în folosinţă.

Pentru edificarea construcţiei Cooperativa de Credit "Stejarul" din com. Cârligaţi, jud. Vaslui, a obţinut avizele necesare din partea Comitetului Executiv al Sfatului Popular al comunei Cârligaţi cu adresa nr. 688/16.11.1964, din partea Inspectoratului de Stat Raional cu adresa nr. 813/21.09.1967 şi din partea IRE cu adresa nr. 3214/21.09.1967.

În adresa nr. 133/24.12.1967 emisă de Cooperativa de Credit Stejarul pentru Cooperativa Agricolă de Producţie Pădureni s-a consemnat că odată cu această adresă a fost depusă suma de 1.400 lei, reprezentând contravaloarea suprafaţă de 500 mp, loc necesar construcţiei localului Cooperativei de Credit din comuna Pădureni, aceasta ca urmare a aprobării Adunării generale din 29 iunie 1967 a CAP Pădureni şi conform comunicării conducerii CAP din 24 decembrie 1967, loc ce li s-a repartizat la punctul numit L Gh., unde este şi materialul depozitat. S-a mai depus şi chitanţa nr. 749/26.12.1967 eliberată de Cooperativa Agricolă de Producţie Pădureni, pentru suma de 1.400 lei încasată de la Cooperativa de Credit Stejarul Pădureni, reprezentând contravaloarea a 500 mp teren pentru construcţia necesară Cooperativei de Credit Stejarul la punctul numit L G

În drept, se constată că apelanta şi-a întemeiat cererea de chemare în judecată pe dispoziţiile art. 35 C.proc.civ., solicitând constatarea dreptului de proprietate pentru suprafaţa de 500 mp teren/376 mp (prin modificarea cererii de chemare în judecată), situat în intravilanul localităţii Pădureni, jud. Vaslui şi pentru construcţia amplasată pe acest teren.

Din punct de vedere al aplicării în timp a normelor de drept material, se constată că sunt aplicabile prevederile speciale ale art. 102 din Legea nr. 71/2011, potrivit cărora contractul este supus dispoziţiilor legii în vigoare la data când a fost încheiat în tot ceea ce priveşte încheierea, interpretarea, efectele, executarea şi încetarea sa. Această normă specială confirmă principiul general reglementat de art. 3 din Legea nr. 71/2011 conform căruia actele şi faptele juridice încheiate ori, după caz, săvârşite sau produse înainte de intrarea în vigoare a Codului civil nu pot genera alte efecte juridice decât cele prevăzute de legea în vigoare la data încheierii sau, după caz, a săvârşirii ori producerii lor.

În aceste condiţii în mod corect s-a reţinut de către prima instanţă că prevederile de drept material aplicabile în cauză sunt cele ale Codului civil din 1864 (în continuare C.civ. din 1864), însă şi alte prevederi speciale în vigoare la presupusa dată a încheierii actului juridic, respectiv perioada 1964 – 1967,  cu respectarea principiului prevăzut de art. 1 din C.civ. din 1864 - legea dispune numai pentru viitor; ea nu are putere retroactivă.

Ca urmare, sunt eronate trimiterile primei instanţe la dispoziţiile Legii nr. 109/1996, care nu poate fi aplicată în cauză, faţă de momentul încheierii pretinsului act juridic translativ de proprietate.

Potrivit dispoziţiilor art. 35 C.proc.civ. cel care are interes poate să ceară constatarea existenţei sau inexistenţei unui drept, însă cererea nu poate fi primită dacă partea cere realizarea dreptului pe orice altă cale prevăzută de lege.

Astfel, deşi corecte considerentele primei instanţe cu privire la admisibilitatea şi imprescriptibilitatea acţiunii în constatare, se observă că acestea sunt fără relevanţă în cauză, câtă vreme nu s-a invocat şi nu s-a pus în discuţie excepţia inadmisibilităţii acţiunii ori a prescripţiei dreptului la acţiune.

De asemenea, instanţa de apel arată că în cazul acţiunii în constatarea dreptului de proprietate, dat fiind caracterul declarativ al hotărârii în cazul admiterii unei astfel de acţiuni,  se pleacă de la premisa că dreptul de proprietate se afla deja în patrimoniul reclamantului anterior introducerii cererii de chemare în judecată, printr-unul modurile generale sau speciale de dobândire.

Potrivit prevederilor C.civ. din 1864, modurile de generale de dobândire  a dreptului de proprietate erau: accesiunea; uzucapiunea; posesia de bună-credinţă în cazul bunurilor mobile şi al fructelor; convenţie (contract); ocupaţiune; hotărâre judecătorească, atunci când ea este translativă de proprietate prin ea însăşi; tradiţiune (în cazul darurilor manuale); moştenirea legală sau testamentară.

Apelanta a invocat ca mod de dobândire convenţia (contractul) încheiată cu fosta Cooperativă Agricolă de Producţie  Pădureni, jud. Vaslui, recunoscând faptul că nu este în măsură să prezinte un înscris autentic sau un înscris sub semnătură privată din care să rezulte convenţia translativă de proprietate încheiată cu CAP Pădureni.

Astfel, potrivit dispoziţiilor art. 948 C.civ. din 1864 condiţiile generale pentru validitatea unei convenţii sunt: 1. capacitatea de a contracta; 2. consimţământul valabil al părţii ce se obligă; 3. un obiect determinat; 4. o cauză licită.

De asemenea, conform reglementării din materia contractului de vânzare-cumpărare, art. 1295 alin. 1 C.civ. din 1864  prevede că vinderea este perfectă între părţi şi proprietatea este de drept strămutată la cumpărător, în privinţa vânzătorului, îndată ce părţile s-au învoit asupra lucrului şi asupra preţului, deşi lucrul încă nu se va fi predat şi preţul încă nu se va fi numărat.

Cu referire specială la materia contractului de vânzare-cumpărare a imobilelor, singura menţiune făcută în art. 1295 alin. 2 C.civ. din 1864 este aceea că drepturile care rezultă din vinderea perfectă între părţi nu se pot opune mai înainte de transcripţiunea actului, unei a treia persoane care ar avea şi ar fi conservat, după lege, oarecare drepturi asupra imobilului vândut. Ca urmare, în cazul vânzării bunurilor imobile C.civ. din 1864 nu prevedea anumite condiţii speciale de fond sau formă.

Trebuie să se ţină cont de faptul că în perioada în care se pretinde că a fost încheiată convenţia de vânzare-cumpărare existau trei tipuri de proprietăţi, respectiv: proprietatea de stat, proprietatea cooperatistă şi proprietatea particulară. Astfel, potrivit art. 6 din Constituţia de la 1965, proprietatea socialistă asupra mijloacelor de producţie era fie proprietate de stat - asupra bunurilor aparţinând întregului popor, fie proprietate cooperatistă - asupra bunurilor aparţinând fiecărei organizaţii cooperatiste. Conform art. 9 din Constituţia de la 1965 în proprietate cooperatistă se aflau pământul cooperativelor agricole de producţie, animalele, uneltele, instalaţiile şi construcţiile ce le aparţineau.

În primul rând, se constată că, într-adevăr prevederile Decretului nr. 244/1955 nu sunt aplicabile în cauză, întrucât acestea se referă la transmiterea în folosinţă către organizaţiile cooperatiste a terenurilor aflate în proprietatea statului, iar nu a terenurilor ce aparţin cooperativelor agricole de producţie, cum este cazul în speţă.

În al doilea rând, în ceea ce priveşte regimul juridic al circulaţiei al terenurilor, se constată că potrivit art. 11 alin. 1, 2 şi 3 din Decretul nr. 144/1958, în vigoarea la data încheierii pretinse convenţii de vânzare-cumpărare şi până la intrarea în vigoare a prevederilor Legii nr. 50/1991, înstrăinarea prin acte între vii – n.n. inclusiv prin vânzare-cumpărare, a terenurilor cu sau fără construcţii, proprietate particulară, de pe teritoriul oraşelor, comunelor reşedinţe de raioane, localităţilor balneoclimatice şi a comunelor declarate centre muncitoreşti, precum şi a comunelor în care se vor dezvolta staţiuni balneoclimatice şi centre muncitoreşti, se vor putea face numai cu autorizaţia prealabilă data, în condiţiunile prezentului Decret, de către comitetele executive ale sfaturilor populare. Actele de înstrăinare sau împărţeală terenurilor de mai sus se vor face numai în forma autentică. Înstrăinările sau împărţelile terenurilor prevăzute în acest articol, făcute fără respectarea cerinţelor prezentului decret, sunt nule de drept.

În al treilea rând, cu privire la circulaţia şi regimul juridic al  imobilelor agricole erau în vigoare prevederile Legii nr. 203/1947, prin care, în art. 36, s-a prevăzut că transmiterea proprietăţii terenului agricol nu se poate face decât prin acte autentice şi transcrise, sancţiunea nerespectării formei autentice fiind nulitatea absolută, potrivit art. 37 din acelaşi act normativ. Potrivit art. 1 din Legea nr. 203/1947 sunt considerate imobile agricole: terenurile situate în comunele rurale, afara vetrei satului, împreuna cu clădirile aflate pe ele, cu excepţia viilor, pădurilor, a terenurilor ce au realmente o afectaţiune industrială sau comercială; precum şi terenurile arabile, păşunile şi fâneţele situate în afara perimetrului construibil al Municipiilor, comunelor urbane, comunelor suburbane, staţiunilor climaterice sau balneare.

În al patrulea rând, în ceea ce priveşte circulaţia juridică a terenurilor aparţinând cooperativelor agricole de producţie, în perioada 1964-1967 se observă că  potrivit Statutului cooperativelor agricole de producţie din 1966 terenurilor proprietatea cooperativei puteau fi atribuite în proprietate personală sub forma unor loturi de casă în suprafeţe de cel mult 250 mp, numai către membrii cooperativelor, persoanele  încadrate de cooperative cu contract de muncă pe durata nedeterminată şi specialiştilor şi mecanizatorilor care lucrează în cooperativa şi doresc să se stabilească în localitatea respectivă.

Înstrăinarea terenuri cooperativei în alte scopuri nu putea avea loc decât în condiţiile legii. Or, în condiţiile legii se putea face doar conform prevederilor Legii nr. 203/1947, pentru imobilele agricole, ori potrivit Decretului nr. 144/1958, pentru terenuri aflate în proprietatea particulară, ambele acte normative cuprinzând reglementări cu caracter general.

În consecinţă, coroborând toate aceste dispoziţii legale mai sus expuse, instanţa de apel reţine că pentru valabilitatea convenţiei de vânzare-cumpărare reglementarea în vigoare în perioada 1964 – 1967 instituia cerinţa încheierii contractului în formă autentică, sancţiunea nerespectării acestei cerinţe fiind nulitatea absolută. De altfel, ca o cerinţă suplimentară de validitate a contractului de vânzare-cumpărare dispoziţiile legale în vigoare la în perioada 1964-1967 prevedeau necesitatea obţinerii fie a unei autorizaţii prealabile de înstrăinare eliberată de comitetele executive ale sfaturilor populare, fie a unei autorizaţii de dobândire a terenurilor agricole eliberată de Ministerul Agriculturii şi Domeniilor sau de Camera Agricolă.

În cauză, se constată că pretinsa convenţie de vânzare-cumpărare nu s-a făcut dovada că  a fost perfectată în formă autentică, condiţie de validitate impusă de legea în vigoare la acel moment. Astfel, în lipsa unei condiţii esenţiale de valabilitate a convenţiei, nu se poate reţine că a operat transferul de dreptului de proprietate din patrimoniul CAP Pădureni, jud. Vaslui, în patrimoniul Cooperativei de Credit „Stejarul” din comuna Crângaţi, jud. Vaslui.

Mai mult,  reclamanta se pretinde continuatoarea Cooperativi de Credit Stejarul Pădureni, însă, din probele administrate nu rezultă că fosta Cooperativă de Credit Piscul lui Vodă Huşi, care a fuzionat cu reclamanta în anul 2004, este continuatoarea Cooperativei de credit Stejarul Pădureni.

Pe de altă parte, susţinerile apelantei privind distrugerea înscrisului conţinând convenţia de vânzare-cumpărare, nu sunt decât presupuneri ale apelantei, nicio probă administrată nefăcând trimitere la un asemenea înscris. De asemenea, dacă ar fi fost vorba de un înscris sub semnătură privată prin acesta nu s-ar fi putut transmite dreptul de proprietate, iar dacă ar fi fost vorba despre un înscris autentic – ceea ce apelanta nici nu a afirmat, acesta ar fi trebuit să se afle şi la Arhivele Naţionale, însă nu s-a făcut dovada efectuării unor demersuri pentru a intra în posesia acestuia.

Faţă de cele arătate mai sus, nu pot fi reţinute susţinerile apelantei privind necesitatea încheierii convenţiei în formă scrisă doar ad probationem. Cu toate acestea, instanţa de apel constată că dispoziţiile legale în vigoare în perioada 1964 – 1967 nu prevedeau necesitatea formei autentice pentru validitatea antecontractelor de vânzare-cumpărare. În această situaţie, ar  deveni aplicabil principiul conversiunii actului juridic, reclamanta, în măsura în care va proba că este continuatoarea Cooperativei de credit Stejarul Pădureni, având a face dovada existenţa promisiunii de vânzare cumpărare în condiţiile art. 1191 alin. 1 şi art. 1197 C.civ. din 1864.

Faţă de cele expuse, devine lipsită de interes pentru apelantă analizarea motivului de apel referitor la faptul că prima instanţă nu a ţinut cont de modificarea cererii chemare în judecată, în condiţiile art. 204 alin. 2 C.proc.civ, prin reducerea întinderii suprafeţei terenului ce face obiectul cauzei, în condiţiile în care fie că este vorba despre 500 mp, fie de 376 mp, considerentele fiind aceleaşi.

De asemenea, dat fiind faptul că nu se poate constata cu efect retroactiv existenţa dreptului de proprietate al apelantei asupra terenului 500/376 mp teren, situat în intravilanul localităţii Pădureni, jud. Vaslui, nici cererea de constatare a dobândirii prin accesiune a dreptului de proprietate asupra construcţiei nu poate fi admisă, de vreme ce calitatea de proprietar a reclamantului asupra terenului este condiţie sine qua non pentru constatarea dreptului de proprietate asupra construcţiei, prin accesiune.

Pentru toate aceste motive, apelul reclamantei  Banca Cooperatistă Peneş Curcanu împotriva soluţiei dispuse de către Judecătoria Huşi cu privire la cererea sa de chemare în judecată este nefondat şi urmează a fi respins, iar sentinţa civilă nr. 363/19.05.2014 va fi menţinută.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE

Respinge ca neîntemeiat apelul formulat de apelanta Banca Cooperatistă Peneş Curcanu împotriva sentinţei civile nr. 363/19.05.2014 a Judecătoriei Huşi pe care o păstrează.

DEFINITIVĂ.

Pronunţată în şedinţa publică , azi, 28 ianuarie 2015

Domenii speta

Spete similare