Motive de plângere contravenţională la regimul vitezei.

Deliberând asupra cauzei de faţă, constată următoarele:

Prin plângerea înregistrată la data de ____ sub nr. x /866/2012 pe rolul Judecătoriei Paşcani, petentul AB a solicitat anularea procesului verbal seria _ nr. _ întocmit la data de _ de către intimatul INSPECTORATUL DE POLIŢIE JUDEŢEAN IAŞI. În subsidiar solicită înlocuirea sancţiunii amenzii şi cea privind suspendarea exercitării dreptului de a conduce cu sancţiunea avertismentului. 

În motivarea plângerii se arată că prin procesul verbal contestat petentul a fost sancţionat pe motiv că ar fi depăşit viteza legală pe DN 2, în afara localităţii. Nu i-au fost prezentate de către agentul constatator imaginile radar surprinse, buletinul de verificare metrologică a aparatului radar, certificatul de omologare şi nici atestatul operatorului radar a agentului constatator, deşi petentul i-a solicitat.

Mai arată petentul că potrivit art. 180 din OUG 195/2002 agentul constatator era obligat să indice în procesul verbal numărul punctelor amendă şi valoarea acestora, astfel încât încălcarea acestei norme imperative atrage sancţiunea nulităţii procesului verbal. De asemenea, nu s-a folosit formularul prevăzut în anexa 1 D din HG 1391/2006.

Mai invocă petentul că agentul constatator a reţinut în mod eronat fapta, caz în care se impune anularea procesului verbal pentru nerespectarea dispoziţiilor art. 16 alin.1 din OG 2/2001.

Pentru susţinerea cererii de înlocuire a sancţiunii amenzii şi a celei complementare a suspendării dreptului de a conduce cu sancţiunea avertismentului invocă modalitatea concretă de săvârşire a faptei şi pericolul social concret „mai redus”, precum şi îndeplinirea funcţiei preventive a sancţiunii contravenţionale.

În drept au fost invocate prevederile art. 16 din OG 2/2001, art. 108, 109 din OUG 195/2002 R şi art. 181 din HG 1391/2006.

Alăturat plângerii au fost depuse înscrisuri: copia cărţii de identitate a petentului (f.5), procesul verbal contestat (f.6), dovada de reţinere a permisului de conducere (f.6)

Intimatul a formulat întâmpinare (f.15-16) prin care solicită respingerea plângerii, procesul verbal fiind legal şi temeinic întocmit, bucurându-se de prezumţia de legalitate şi temeinicie până la proba contrară ce nu a fost făcută de petent.

Alăturat întâmpinării a fost depusă documentaţia aferentă întocmirii procesului verbal: raportul agentului constatator (f.18), fila de operaţiuni radar (f.19), buletin de verificare metrologică nr. _/ 03.04.2012 valabil 1 an (f.20), atestatul operatorului radar (f.21), CD cu înregistrarea video a aparatului radar (f.22).

Documentaţia a fost comunicate petentului la data de 15.01.2013.

La termenul din data de 04.02.2013 petentul a formulat precizări scrise prin care mai invocă următoarele aspecte: semnarea de către petent a procesului verbal nu echivalează cu recunoaşterea vinovăţiei ; faptul că procesul verbal nu a fost întocmit de agentul care a constatat fapta, agentul X fiind cel care a filmat şi înregistrat fapta, iar procesul verbal fiind încheiat de ag. Y şi astfel au fost încălcate prevederile art. 21 şi 15 din OG 2/2001; în procesul verbal nu sunt menţiuni cu privire la seria şi numărul aparatului radar, numărul casetei pe care a fost înregistrată filmarea, apărând doar numărul autovehicului de poliţie Mai 34566 şi astfel nu se poate verifica dacă aparatul radar care a efectuat înregistrarea este verificat metrologic; buletinul de verificare metrologică este emis pentru auto B 19 JBW iar în procesul verbal este indicat Mai 34566 fiind astfel încălcate prevederile pct. 5.2.1 din Norma de Metrologie Legală NML 021-05 din 23.11.2005.

Alăturat precizărilor au fost depuse extrase din alte hotărâri judecătoreşti în domeniul contravenţional (f. 30-36).

Intimatul a răspuns precizărilor petentului referitoare la numărul de înmatriculare al autoturismului poliţiei, depunând alăturat cartea de identitate a autovehiculului din care rezultă schimbarea proprietarului autovehiculului şi noul număr de înmatriculare după încetarea contractului de leasing (f.42)

Nu s-a solicitat administrarea altor probe.

Analizând actele şi lucrările dosarului, prin prisma dispoziţiilor legale aplicabile, instanţa reţine următoarele:

Prin procesul verbal contestat petentul a fost sancţionat pentru faptul că la data de _, pe DN 2, localitatea Soci, km. 369+ 500 m:”a condus autoturismul  marca __ având numărul  de înmatriculare ___ cu viteza de 127  km/h înregistrată cu aparatul radar Autovision instalat pe auto MAI 34566 , pe un sector de drum cu limitare4 de 50 km/h”.

În drept fapta descrisă a fost încadrată în prevederile art. 102 alin.3 lit. e) din OUG 195/2002, conform cărora :”constituie contraventie si se sanctioneaza cu amenda prevazuta in clasa a IV-a de sanctiuni si cu aplicarea sanctiunii complementare a suspendarii exercitarii dreptului de a conduce pentru o perioada de 90 de zile savarsirea de catre conducatorul de autovehicul sau tramvai a urmatoarelor fapte: (…) depasirea cu mai mult de 50 km/h a vitezei maxime admise pe sectorul de drum respectiv si pentru categoria din care face parte autovehiculul condus, constatata, potrivit legii, cu mijloace tehnice omologate si verificate metrologic.”

Limita vitezei legale pe sectorul de drum pe care circula petentul, instanţa observă că aceasta este de 50 km/h, aspect ce reiese din indicarea locului săvârşirii faptei de către agentul constatator

Potrivit art. 48 şi 49 din OUG 195/2002 :” Conducãtorul de vehicul trebuie sa respecte regimul legal de viteza şi sa o adapteze în funcţie de condiţiile de drum, astfel încât sa poatã efectua orice manevra în condiţii de siguranta.  (1) Limita maxima de viteză în localitãţi este de 50 km/h.  (2) Pe anumite sectoare de drum din interiorul localitãţilor, administratorul drumului poate stabili, pentru autovehiculele din categoriile A şi B, şi limite de viteza superioare, dar nu mai mult de 80 km/h. Limitele de viteza mai mari de 50 km/h se stabilesc numai cu avizul poliţiei rutiere”

În condiţiile în care în procesul verbal se indică în mod expres locul săvârşirii faptei rezultă în mod evident faptul că autoturismul petentului a fost înregistrat în interiorul localităţii iar în lipsa dovezii unui indicator de limitare de viteză alta decât 50 km/h, se respectă regula generală din codul rutier.

Petentul este posesor al unui permis de conducere astfel încât ar fi trebuit să cunoască limita legală maximă de viteză admisă în localitate, acest aspect figurând printre noţiunile elementare ce trebuie cunoscute de un şofer.

Potrivit art.98 alin.4  pct. d) din OUG 195/2002 :” Clasele de sancţiuni sunt următoarele: (…)d) clasa a IV-a - de la 9 la 20 puncte-amendă”.

Pentru această faptă petentul a fost sancţionat cu 9 puncte amendă (630 lei) şi i-a fost reţinut permisul de conducere în vederea suspendării dreptului de a conduce pe o perioadă de 90 de zile. Nu i-au fost aplicate şi puncte penalizare.

Faţă de prevederile procesului verbal arătate instanţa constată neîntemeiată apărarea petentului conform căreia nu au fost indicate în procesul verbal numărul punctelor amendă şi valoarea acestora.

În privinţa temeiniciei faptei contravenţionale de depăşire a limitei de viteză instanţa constată conformitatea procesului verbal pentru considerentele care urmează:

Conform prevederilor procesului verbal fapta a fost constatată cu radarul montat pe auto cu nr. MAI 34566.

Autoturismul cu numărul de înmatriculare MAI 34566 a avut până la data de 04.09.2012 numărul de înmatriculare B 19 JBW, conform cărţii de identitate a vehiculului de la fila 42 dosar. În acest context este în mod evident vorba despre unul şi acelaşi autovehicul, primul număr de înmatriculare fiind aferent perioadei de leasing.

Din documentaţia depusă la dosarul cauzei de către intimat (f. 18-22, 42) rezultă că aparatul radar montat pe auto MAI 34566 (fost B 19 JBW) este conform din punct de vedere metrologic (f. 20), având capacitatea de a măsura atât în regim staţionar cât şi în regim de deplasare, iar agentul de poliţie care l-a operat deţine atestat valabil pentru asemenea operaţiuni (f.21).

Viteza de 127 km/h menţionată în procesul verbal de contravenţie este confirmată de imaginile înregistrate de aparatul radar, imaginile video depuse pe suport optic la fila 22 dosar surprinzând în mod clar atât viteza de rulare cât şi autovehicolul condus de petent.

Apărările invocate de petent împotriva probei cu înregistrarea video a aparatului radar sunt neîntemeiate.

În imagini sunt configurate elementele necesare valabilităţii probei: data şi ora la care a fost efectuată măsuratoarea, valoarea vitezei măsurate, imaginea autovehiculului cu număr de înmatriculare vizibil (_, ___, negru, doar şoferul în habitaclul autoturismului).

Faptul că a fost finalizată autotestarea şi aparatul era setat conform normelor pentru efectuarea înregistrării rezultă şi din indicii configuraţi de asemenea pe film: funcţia “T” (“target”= ţintă şi nu testare indică autoturismul petentului cu viteza de 127 km/h), funcţia “L” (“locked” vizează înregistrarea şi blocarea pe imagine a vitezei cele mai ridicate a autoturismului ţintă – “L” =127 km/h), “l” (limita de viteză setată de operator de la care porneşte înregistrarea aparatului radar – 50 km/h), “P” (viteza de deplasare a autovehicului poliţiei – 58 km/h din sens OPUS. 

În imagini se mai poate observa că petentul nu circula în coloană de autoturisme pentru a exista dubii cu privire la faptul că viteza înregistrată îi aparţine. Niciun alt autovehicul nu circula în acelaşi sens cu autoturismul petentului şi nici din sens opus nu rulau alte autovehicule. Drumul era drept, vizibil interior localitate.

Faţă de respectarea normelor metrologice esenţial instanţa constată că înregistrarea video a aparatului radar întruneşte condiţiile de probă.

Referitor la apărările petentului conform cărora nu i-au fost prezentate la momentul întocmirii procesului verbal imaginile preluate de cinemometru, buletinul de verificare metrologică, certificatul de omologare şi autorizaţia de operator radar, instanţa constată că acestea nu sunt de natură a pune sub semnul întrebării valabilitatea procesului verbal.

Faţă de acestea instanţa arată că nu există nicio prevedere legală care să oblige intimatul să prezinte petentului asemenea documente.

Acestea sunt necesare doar instanţei de judecată, singura în măsură a verifica condiţiile prevăzute de lege pentru legalitatea operaţiunii întreprinse de către intimat.

Certificatul de omologare, buletinul de verificare metrologică şi atestatul operatorului radar prezintă relevanţă doar pentru confirmarea sintagmei prevăzute de OUG 195 în art.102 alin.3 lit.e), respectiv pentru atestarea faptului că viteza de rulare a fost înregistrată de un dispozitiv în stare perfectă de funcţionare, acest aspect intrând în atribuţiile instanţei de judecată şi nu ale petentului.

Înregistrarea video efectuată de aparatul radar cât și toate documentele arătate în paragraful anterior constituie doar mijloc de probă, iar probele se administrează de către instanță nu de către petent și nici de către intimat la momentul încheierii procesului verbal.

În ceea ce priveşte nerespectarea prevederilor art. 16 din OG 2/2001, instanţa constată că petentul nu a indicat nici în plângere şi nici în precizările la acţiune care anume aspecte prevăzute de art. 16 au fost încălcate, acest articol cuprinzând un număr considerabil de menţiuni pe care trebuie să le cuprindă actul atacat.

Analizând menţiunile din procesul verbal instanţa constată că prevederile art. 16 din Og 2 /2001 au fost respectate.

Mai mult, chiar presupunând că din procesul verbal ar fi fost omisă vreuna din menţiunile prevăzute de art. 16 din Og 2/2001, instanţa bservă că în condiţiile în care legiuitorul nu a prevăzut sancţiune expresă pentru lipsurile enumerate de art. 16 din Og 2/2001, singura sancţiune ce ar putea fi teoretic aplicată este sancţiunea nulităţii relative.

Pentru ca o nulitate relativă să ducă la anularea întregului act viciat petentul trebuia să facă dovada existenţei unei vătămări în privinţa sa, vătămare ce nu ar putea fi înlăturată decât prin anularea întregului act ce conţine lipsurile prevăzute sub sancţiunea nulităţii relative. Acest principiu este legiferat în art. 105 Cod procedură civilă şi se aplică şi în cazul plângerilor contravenţionale.

Petentul nu a făcut dovada niciunei vătămari cauzată de vreunul din cazurile prevăzute de art. 16 din Og 2/2001, cazuri de altfel nici măcar indicate.

Din perspectiva nerespectării condiţiilor de formă ale procesului verbal contestat petentul a mai invocat şi faptul că nu a fost folosit de către organul constatator modelul de proces verbal din anexa 1 D, potrivit art. 180 din regulamentul de aplicare al OUG 195/2002.

Cu privire la acest aspect instanţa apreciază că nu este de natură a atrage nulitatea absolută a procesului verbal, cazul nefiind prevăzut de legiuitor sub sancţiunea unei astfel de nulităţi.

Pentru ca o neregulă de formă să ducă la nulitatea procesului verbal, în lipsa prevederii exprese a nulităţii absolute, petentul trebuie să facă dovada existenţei unei vătămări produse în sarcina sa prin neregula respectiv, vătămare ce nu ar putea fi înlăturată decât prin anularea actului ce nu respectă condiţia de formă respectivă (art. 105 Cod procedură civilă).

Petentul nu a făcut dovada că ar fi fost lezat în vreun mod de folosirea unui alt formular de proces verbal în cazul de faţă.

În cadrul procesului verbal contestat s-a indicat faptul că cinemometrul cu care s-a efectuat înregistrarea vitezei autoturismului petentului era montat la acel moment pe autoturismul Poliţiei cu nr. MAI 34566.

Având în vedere că cinemometrele cu care se măsoară viteza de către Poliţia Rutieră nu sunt portabile ca „detectoarele de radar” uzuale folosite de persoanele private, că acestea nu pot fi montate pe mai orice autoturisme şi că un autoturism al Poliţiei nu poate fi echipat decât cu un singur cinemometru, rezultă că prin indicarea numărului de înmatriculare al autovehiculului Poliţiei Rutiere  se poate identifica fără îndoială şi aparatul radar în discuţie.

În sensul arătat în paragraful anterior a se vedea şi buletinele de verificare metrologică în cadrul căruia întotdeauna cinemometrul este identificat, pe lângă alte date tehnice, şi în funcţie de numărul de înmatriculare al autoturismului pe care este montat şi omologat/ certificat metrologic.

Legătura juridică dintre auto B 19 JBW indicat în buletinul de verificare metrologică şi auto nr. MAI 34566 din procesul verbal a fost deja indicată de către instanţă prin referire la cartea de identitate a autovehicului.

În acest context au fost respectate şi prevederile pct. 5.2.1 din NML 021-05 /23.11.2005 invocate de petent în precizările la plângere.

În contextul prezentat instanţa apreciază că nefolosirea formularului special de proces verbal şi indicarea doar a numărului de înmatriculare au autoturismului pe care este montat cinemometrul nu este de natură a atrage nulitatea procesului verbal.

Referitor la apărările petentului constând în faptul că agentul de poliţie care a încheiat procesul verbal nu este unul şi acelaşi cu agentul de poliţie care a constatat săvârşirea faptei contravenţionale de depăşire a limitei de viteză, instanţa constată că acest aspect nu atrage nulitatea procesului verbal în cazul faptelor contravenţionale de depăşire a limitei de viteză.

Pentru aceste fapte OUG 195/2002 a prevăzut o singură condiţie şi anume aceea ca fapta să fie înregistrată cu un mijloc tehnic omologat şi certificat metrologic, condiţie îndeplinită în prezenta cauză.

Necesitatea existenţei identităţii dintre agentul care încheie procesul verbal şi agentul care constată săvârşirea faptei se întâlneşte doar în cazul faptelor contravenţionale percepute cu propriile simţuri de agenţii constatatori, ceea ce nu este cazul în speţa de faţă.

Mai mult, din prevederile art. 15 din OG 2/2001 invocat de petent nu rezultă că trebuie să existe o identitate între agentul care constantă fapta şi agentul care încheie procesul verbal ci doar faptul că procesul verbal trebuie să fie încheiat de persoanele anume prevăzute de actul normativ care defineşte contravenţia. Cu titlu de exemplu, dacă fapta vizează nerespectarea regulilor de circulaţie procesul verbal nu trebuie încheiat de un agent de la Autoritatea Vămilor, ci tot de un agent de poliţie de la Biroul Rutier sau alt departament căruia i s-au încredinţat asemenea atribuţii.

Pentru considerentele expuse instanţa apreciază că din punct de vedere al formei procesul verbal este conform cu prevederile OG 2/2001.

În privința solicitării petentului de înlocuire cu avertisment a sancțiunii amenzii şi a sancţiunii complementare a suspendării dreptului de a conduce, instanța o constată neîntemeiată pentru considerentele care urmează:

Potrivit art. 95 din OUG 195/2002 :” Incalcarea dispozitiilor prezentei ordonante de urgenta, altele decat cele care intrunesc elementele constitutive ale unei infractiuni, constituie contraventie si se sanctioneaza cu avertisment ori cu amenda ca sanctiune principala si, dupa caz, cu una dintre sanctiunile contraventionale complementare prevazute la art. 96 alin. (2)”.

Potrivit art. 96 alin.2 din OUG 195/2002 :” Sanctiunile contraventionale complementare sunt urmatoarele:  a) aplicarea punctelor de penalizare;  b) suspendarea exercitarii dreptului de a conduce, pe timp limitat; (…)”.

Măsura complementară nu poate fi înlocuită cu avertisment pentru ca face parte din altă categorie de sancțiuni prevăzută de OUG 195/2002.

Astfel, amenda și avertismentul sunt sancțiuni principale, în cadrul acestei secțiuni putând fi teoretic înlocuite una cu alta, însă punctele penalizare şi suspendarea dreptului de a conduce nu sunt sancțiuni principale ci complementare.

Nu se poate înlocui o sancțiune complementară cu una principală, ele trebuind să fie, după cum arată și denumirea celei dintâi, complementare, adică sa stea una lângă alta, câte o sancțiune din fiecare tip de sancțiuni.

Pentru a putea fi acordat avertismentul în locul amenzii, fapta trebuie să fie de gravitate redusă, conform art.7 din OG 2/2001, ceea ce nu este cazul în speța de față.

Petentul a circulat în localitate cu o viteză mai mult decât dublă (aproape triplă) față de viteza maximă legală permisă.

Legiuitorul a înțeles să incrimineze ca și contravenție depășirea limitei vitezei legale și datorită faptului că marea majoritate a accidentelor rutiere se datorează depășirii acestei limite.

Mai mult, circulând prin localitate valorile sociale posibil lezabile se extind de la contravenient şi la ceilalți participanți la trafic și la  persoanele și bunurile aflate în decor. Or, un asemenea grad de pericol social nu poate fi nicidecum considerat ca redus.

Pentru considerentele arătate instanța apreciază că nu sunt întrunite condițiile aplicării sancțiunii avertismentului față de fapta sancționată cu amenda, mai ales în condiţiile în care sancţiunea amenzii individualitzată de organul constatator este reprezentată chiar de minimul prevăzut de lege (9 puncte amendă din maximul de 20 de puncte prevăzut de lege).

Fiind sancţionat cu minimul prevăzut de lege sancţiunile stabilite de agentul constatator au atât caracter punitiv (rol principal pe care îl şi au), dar şi reparator-preventiv, dându-i-se petentului şansa de a se îndrepta şi de a avea grijă pe viitor să respecte regulile de circulaţie, prin simplul fapt al neaplicării unor sancţiuni mai aspre (de exemplu: amenda maximă pentru depăşirea limitei de viteză).

Pentru toate considerentele expuse instanţa constată că nu există motive de reindividualizare a sancţiunilor aplicate pentru fapta contravenţională de depăşire a limitei de viteză.

Pentru considerentele expuse plângerea va fi respinsă.

Raportat la modul de formulare a plângerii, la lipsa oricăror diligenţe din partea petentului privind indicarea încălcării dreptului său subiectiv şi a face dovada contrară celor descrise în procesul verbal şi la felul în care petentul a încercat să speculeze orice breşă din apărarea intimatului, instanţa apreciază că acțiunea în justiție a petentului nu este conformă cu prevederile art. 723 alin.1 Cod procedură civilă și astfel în cauză se impun a fi aplicate prevederile art. 108 ind.1 alin.1 pct.1 lit. a) Cod procedură civilă

Potrivit art.723 alin.1 Cod procedură civilă :”drepturile procedurale trebuie exercitate cu bună-credinţă şi potrivit scopului în vederea căruia au fost recunoscute de lege”.

Prin plângerea introdusă în faţa instanţei petentul nu a pretins protejarea unui drept al său încălcat în vreun mod de către intimat prin întocmirea procesului verbal, ci a încercat doar să speculeze atât prevederile legale cât şi omogenitatea probatoriului organului constatator în speranţa de a scăpa de rigorile legii.

Acest aspect nu poate echivala cu noţiunea de cerere temeinică formulată cu bună credinţă în faţa justiţiei, astfel încât prevederile citate devin aplicabile.

Petentul nu a indicat în mod concret în nici un mod ce drept propriu nu i-a fost respectat de către intimat.

Faptul că a fost surprins în momentul în care încălca legea nu justifică petentului dreptul de a încerca să scape de rigorile acesteia prin invocarea gratuită a unor sperate nereguli de formă ale actului încheiat de intimat.

Petentul a abuzat efectiv de dreptul său de a formula acţiuni în justiţie, acestea din urmă fiind apreciate ca legitime şi temeinic doar atunci când vizează protejarea unui drept subiectiv realmente nerespectat.

Când acţiunea nu este formulată potrivit scopului în vederea căruia a fost recunoscută de lege, dreptul la plângere apare ca exercitat abuziv şi astfel îmbracă forma prevăzută de art. 108 ind.1 alin.1 pct.1 lit. a) Cod procedură civilă, conform cărora: :”daca legea nu prevede altfel, instanta, potrivit dispozitiilor prezentului articol, va putea sanctiona urmatoarele fapte savarsite in legatura cu procesul, astfel: 1. cu amenda judiciara de la 50 la 700 lei: a) introducerea, cu rea-credinta, a unor cereri vadit netemeinice”.

În baza acestui text de lege instanţa va dispune amendarea petentului cu suma de 350 de lei pentru formularea cu rea credinţă a plângerii sale vădit netemeinice.

Conform art. 108 ind.5 Cod procedură civilă dispoziţia de amendare de mai sus poate fi contestată cu cerere de reexaminare în termen de 15 zile de la comunicare.

Cu privire la soluţia dată plângerii, hotărârea prezentă este supusă recursului.

Văzând şi prevederile art. 274 Cod procedură civilă, instanţa constată că intimatul nu a solicitat cheltuieli de judecată.

Domenii speta

Spete similare