SENTINŢA PENALĂ NR. 359/29.09.2009
Asupra cauzei penale de faţă, deliberând, constată următoarele:
Constată că plângerea înregistrată la Judecătoria Moineşti petenta I-L M a solicitat desfiinţarea soluţiei dată în dosarul 3110/2008 al Parchetului de pe lângă Judecătoria Moineşti.
In motivarea plângerii petenta a arătat că nu i s-a dat posibilitatea să administreze probe pentru a dovedi vinovăţia făptuitorului.
Din actele dosarului de urmărire penală 3110/2008 instanţa reţine următoarea situaţie de fapt:
Părţile sunt fraţi. Ambii sunt moştenitorii defunctei T V, decedată la 10.VIII.2008. Petenta susţine că intimatul a sustras parte din recoltele cultivate de defuncta T V şi solicită începerea urmăririi penale împotriva acestuia pentru infracţiunea de furt.
Din actele dosarului rezultă că părţile sunt în indiviziune.
Având în vedere că terenul este în indiviziune recoltele luate de intimat reprezintă un avans al succesiunii care va fi adus de aceasta la masa de împărţit în momentul dezbaterii succesiunii.
Faţă de aceste considerente instanţa apreciază că intimatul nu a comis infracţiunea de furt.
In ceea ce priveşte termenul de formulare a plângerii către primul-procuror instanţa apreciază că petenta a formulat plângere după 5 luni de la comunicarea soluţiei ceea înseamnă că nu a interesat-o. De altfel, nimeni nu poate invoca necunoaşterea legii şi faptul că nu i s-a menţionat termenul în care trebuia formulată plângerea nu înseamnă că ea trebuia să stea în pasivitate 5 luni.
1
Tribunalul Maramureș
Plângerea la instanţă împotriva rezoluţiilor sau ordonanţelor procurorului de netrimitere în judecată. Obiectul plângerii îl constituie rezoluţia sau ordonanţa de netrimitere în judecată dată de procuror şi nu rezoluţia sau ordonanţa procurorului ier...
Judecătoria Vălenii de Munte
PLANGERE CONTRAVENTIONALA
Tribunalul Maramureș
Plângere contravenţională. Reindividualizarea sancţiunii principale. Înlăturarea sancţiunii complementare. Greşita interpretare a legii
Judecătoria Onești
plangere impotriva rezolutiei procurorului
Judecătoria Onești
Fara titlu