Propunere arestare preventivă

Sentinţă penală ÎNCHEIERE din 27.09.2011


Prin referatul nr. 4156/P/2011 din 27.09.2011, înregistrat la data de 27.09.2011 pe rolul Judecătoriei Dr. Tr. Severin sub nr. 13109/225/2011, Parchetul de pe lângă Judecătoria Drobeta Turnu Severin a solicitat, în temeiul art.136 C.p.p., 148 lit. f C.p.p. şi art. 149 ind. 1 alin.1 C.p.p., arestarea preventivă, pe o perioadă de 29 zile, a inculpatului GM pentru săvârşirea  infracţiunilor de violare de domiciliu şi  tâlhărie, prev. de art. 192 alin. 2 C.p. şi art.  211 alin. 1, alin.2 lit. b şi alin. 2 ind.1 lit. a şi c C.p. cu aplicarea art. 33 lit. a C.p.

În fapt, s-a reţinut că, în seara de 25.09.2011, în jurul orelor 21.00-22.00, inculpaţii GM şi NEI au pătruns fără drept în locuinţa părţii vătămate NE, de 82 ani, din com. Căzăneşti, sat Poiana, jud. Mehedinţi, după care au deposedat-o pe aceasta prin ameninţare şi violenţă de suma de 15 lei.

În urma loviturilor primite, partea vătămată NE a suferit leziuni care au necesitat pentru vindecare 12-14 zile îngrijiri medicale.

Propunerea de arestare preventivă a fost întemeiată pe dispoziţiile art. 136 C.p.p., art. 146 C.p.p. şi art. 148 alin. 1 lit. f C.p.p.  privind pe inculpatul GM întrucât acesta a săvârşit cu intenţie infracţiuni pentru care legea prevede pedeapsa închisorii mai mare de 4 ani şi există probe că lăsarea lui în libertate prezintă un pericol concret pentru ordinea publică.

Fiind audiat în faţa instanţei de judecată, inculpatul GM a arătat  că este de acord să dea  declaraţie în cauză, recunoscând comiterea infracţiunilor, declaraţia inculpatului fiind consemnată şi ataşată la dosar. 

La propunerea de arestare preventivă a fost ataşat dosarul de urmărire penală nr. 4156/P/2011 al Parchetului de pe lângă Judecătoria Dr. Tr. Severin.

Analizând propunerea de arestare preventivă formulată de Parchetul de pe lângă Judecătoria Dr. Tr. Severin, în raport de probele existente în cauză şi de temeiurile de drept invocate, instanţa reţine următoarele:

Prin rezoluţia din 27.09.2011, orele 00.05, organele de poliţie Dr. Tr. Severin au dispus începerea urmăririi penale faţă de GM, pentru săvârşirea infracţiunilor de violare de domiciliu şi tâlhărie, prev. de art. 192 alin. 2 C.p. şi art.  211 alin. 1, alin.2 lit. b şi alin. 2 ind.1 lit. a şi c C.p. cu aplicarea art. 33 lit. a C.p., măsură confirmată de procuror prin rezoluţie la data de 27.09.2011.

Prin ordonanţa din 27.09.2011, organele de poliţie Dr. Tr. Severin au dispus măsura preventivă a reţinerii faţă de GM pe o perioadă de 24 de ore (fila 52 - dosar urmărire penală).

Prin ordonanţa din 27.09.2011, Parchetul de pe lângă Judecătoria Dr. Tr. Severin a pus în mişcare acţiunea penală faţă de inculpatul GM, pentru săvârşirea infracţiunilor de violare de domiciliu şi tâlhărie, prev. de art. 192 alin. 2 C.p. şi art.  211 alin. 1, alin.2 lit. b şi alin. 2 ind.1 lit. a şi c C.p. cu aplicarea art. 33 lit. a C.p.

Potrivit art. 148 C.p.p. rap. la art. 143 C.p.p., măsura arestării preventive poate fi luată dacă sunt probe sau indicii temeinice că inculpatul a săvârşit o faptă prevăzută de legea penală, iar conform art. 136 alin. 1 C.p.p. dacă măsura respectivă este necesară pentru a se asigura buna desfăşurare a procesului penal ori pentru a se împiedica sustragerea inculpatului de la urmărirea penală, judecată sau executarea pedepsei.

În acelaşi timp, prin art. 68 ind.1 C.p.p., legiuitorul a stabilit că sunt indicii temeinice atunci când din datele existente în cauză rezultă presupunerea rezonabilă că persoana faţă de care se efectuează acte de urmărire penală a săvârşit fapta.

Coroborând materialul probator, instanţa reţine că, în cauză, există indicii temeinice în sensul art. 68 ind. 1 C.p.p. din care rezultă presupunerea rezonabilă că inculpatul GM a săvârşit infracţiunile reţinute în sarcina sa în sensul că, din probele administrate rezultă că, după o înţelegere prealabilă, inculpatul GM, împreună cu concubina sa, inculpata NEI, au pătruns, fără drept, în  noaptea de 25/26.09.2011, în jurul orelor 21.30, în locuinţa părţii vătămate NE, în vârstă de 81 de ani, situată în com. Căzăneşti, sat Poiana, jud. Mehedinţi, după care au deposedat-o pe partea vătămată, prin ameninţare şi violenţă, de suma de 15 lei.

Totodată, instanţa apreciază că, în cauză, sunt întrunite cumulativ şi condiţiile prevăzute de art. 148 lit. f C.p.p. în sensul că, pe de o parte, inculpatul a săvârşit două infracţiuni pentru care legea prevede pedeapsa închisorii mai mare de 4 ani, iar, pe de altă parte, se apreciază că lăsarea în libertate a inculpatului prezintă un  pericol concret ridicat pentru ordinea publică.

Cu privire la pericolul concret pentru ordinea publică, se apreciază că trebuie avute în vedere atât natura infracţiunilor ( infracţiuni contra patrimoniului şi contra libertăţii persoanei), cât şi modalitatea de comitere a faptelor care denotă o periculozitate sporită a inculpatului GM.

Astfel, instanţa reţine că, după o înţelegere prealabilă cu inculpata NEI – nepoata părţii vătămate, cunoscând că partea vătămată NE, în vârstă de 81 ani, deţine bani în locuinţă, inculpatul GM, împreună cu inculpata NEI, au pătruns împreună pe timp de noapte în locuinţa părţii vătămate pentru a-i sustrage banii, ocazie cu care inculpatul GM i-a aplicat părţii vătămate cu pumnul şi palmele mai multe lovituri în zona feţei, a ameninţat-o pe aceasta că o va omorî dacă nu-i spune unde îşi ţine ascunşi banii, după care a deposedat-o pe partea vătămată de suma de 15 lei.

Urmare a leziunilor suferite, partea vătămată necesită 12-14 zile de îngrijiri medicale, potrivit constatărilor preliminare făcute de medicul legist (fila 54 – dosar urmărire penală).

Se apreciază că activitatea infracţională a inculpatului  raportat în special la modalitatea concretă de comitere a faptelor a dat naştere unui profund sentiment de insecuritate în rândul comunităţii locale, iar punerea în libertate a inculpatului ar proba o lipsă de fermitate a autorităţilor judiciare care nu ar face decât să încurajeze activităţile infracţionale şi ale altor persoane.

În acelaşi sens, se apreciază că măsura arestării preventive se impune a fi luată şi din raţiuni de restabilire a ordinii de drept şi a unui climat de siguranţă în rândul comunităţii locale, care are pretenţia, justificată de altfel, ca organele judiciare să stopeze activităţile infracţionale.

Mai mult, analizând fişa de cazier judiciar a inculpatului (filele 48 - 49 dosar urmărire penală), se constată că inculpatul nu este la prima abatere de la normele de drept penal, dimpotrivă, acesta a fost condamnat în minoritate pentru infracţiunea de furt calificat şi a şi fost sancţionat administrativ în patru rânduri pentru infracţiuni de furt calificat.

Faţă de cele expuse mai sus, apreciind că sunt îndeplinite cumulativ condiţiile prevăzute de art. 143 C.p.p. rap. la art. 148 C.p.p., instanţa urmează să admită propunerea Parchetului de pe lângă Judecătoria Drobeta Turnu Severin cu privire la arestarea preventivă a inculpatului şi să dispună arestarea preventivă a acestuia pe o perioadă de 29 zile, cu începere de la data de 27.09.2011 până la data de 25.10.2011 inclusiv.