Fond funciar

Decizie 1027 din 10.12.2009


Pronunţând sentinţa civilă nr.381/2.09.2009 Judecătoria Podu-Turcului a admis acţiunea formulată de reclamantul P.G. în contradictoriu cu pârâtele Comisia Locală pentru stabilirea dreptului de proprietate privată asupra terenurilor  D.M., Comisia Judeţeană pentru stabilirea dreptului de proprietate privată asupra terenurilor Bacău şi Direcţia Silvică Bacău şi a obligat pârâta Comisia judeţeană pentru stabilirea dreptului de proprietate privată asupra terenurilor Bacău să emită titlu de proprietate reclamantului P.G., ca moştenitor al defunctului P.D., pentru suprafeţele de teren cu vegetaţie forestieră situate în extravilanul satului Blaga, comuna D.M., judeţul Bacău, identificate în schiţa anexă la raportul de expertiză efectuat în cauză de d-nul expert T. V., care face parte integrantă din prezenta hotărâre, astfel: suprafaţa de 3900 mp identificată între punctele 1,2,3,4,5,6,7,1 şi suprafaţa de 13600 mp identificată între punctele 6,7,8,9,10,11,6.

Prin aceeaşi sentinţă, instanţa a respins cererea reclamantului de acordare a cheltuielilor de judecată.

Pentru a pronunţa această sentinţă, a reţinut judecătoria că prin cererea din data de 27.03.1991 (fila 17) reclamantul a solicitat reconstituirea dreptului de proprietate asupra terenurilor ce au aparţinut autorilor săi.

Comisia locală a făcut către comisia judeţeană propuneri de validare pentru suprafaţa de 0,89 ha pădure, iar comisia judeţeană a validat parţial această propunere în sensul diminuării sale de la 0,89 ha la 0,69 ha prin hotărârea nr. 67/31.10.1991 (fila 42-48).

În urma acestei hotărâri a fost eliberat titlul de proprietate nr. 17410/28.10.1994 (fila 25) pentru suprafaţa de 6791 mp pădure în satul Blaga, comuna D.M., judeţul Bacău, titulari fiind reclamantul şi B.M., ca moştenitori ai defunctului P.D..

Prin cererea înregistrată sub nr. 53/01.09.2005 (fila 29) reclamantul a solicitat în baza Legii nr. 247/2005 reconstituirea dreptului de proprietate asupra diferenţei de suprafaţă pădure de 1,75 ha situată în punctul „Fundul Blăgii”. Văzând că membrii Comisiei Locale pentru stabilirea dreptului de proprietate privată asupra terenurilor D.M. nu soluţionează cererea sa, reclamantul a formulat cerere de chemare în judecată prin care a solicitat reconstituirea dreptului său de proprietate, cerere respinsă prin sentinţa civilă nr. 156/12.04.2007 a Judecătoriei Podu Turcului (fila 27) pe considerentul că reclamantul nu ar fi făcut dovada pretenţiilor sale, şi modificată prin decizia Tribunalului Bacău nr. 770/10.08.2007 (fila 26), prin care a fost respinsă cererea reclamantului ca prematur introdusă motivat de faptul că această cerere se afla în curs de soluţionare la comisia locală.

Nici în urma acestei decizii a tribunalului procedura prevăzută de lege nu a fost urmată de către autorităţi, astfel că prin adresa nr. 1133/15.05.2008 (fila 28) reclamantul a fost înştiinţat că Ocolul Silvic S., în administrarea căruia se află terenul solicitat, nu poate stabili amplasamentul terenului deoarece reclamantul nu ar fi depus acte doveditoare autentice, iar comisia locală nu poate înainta dosarul la comisia judeţeană fără amplasamentul stabilit.

Această situaţie de fapt l-a determinat pe reclamant să formuleze cererea de chemare în judecată ce face obiectul acestui dosar.

Chiar dacă nici in această speţă nu a fost urmată procedura prealabilă administrativă prevăzută de Legea nr. 18/1991 pentru soluţionarea cererii reclamantului, instanţa, având în vedere principiul liberului acces la justiţie prevăzut de Constituţia României şi art. 6 din Convenţia Europeană a Drepturilor Omului, a soluţionat această cerere ea însăşi, văzând prevederile legale în materia fondului funciar. Mai mult decât atât, nici o dispoziţie legală nu prevede că stabilirea amplasamentului de face doar pe bază de acte doveditoare autentice, prevederile art. 39 alin. 2 din HG 890/2005 fiind în sensul că amplasamentul se poate stabili din „orice alte informaţii” oferite de petent, iar alin. 4 al aceluiaşi articol prevede că „ocoalele silvice sunt obligate să prezinte toate documentele necesare reconstituirii dreptului de proprietate”.

În ceea ce priveşte dovada dreptului de proprietate asupra întregii suprafeţe pretinse de către reclamant, autorul acestuia a figurat la rol cu suprafaţa de 0,69 pădure în anul 1952 (fila 14), pentru care i s-a eliberat titlu, pentru diferenţa solicitată pretinzând că face dovada cu martori, aşa cum de altfel îi permit dispoziţiile art. 6 alin. 1/3 din Legea nr. 1/2000 introdus prin Legea nr. 247/2005.

Din expertiza efectuată (fila 159-160) în cauză a rezultat că din vechiul amplasament al autorului reclamantului situat în punctul „P.” între punctele ABCDEF i s-a reconstituit reclamantului doar suprafaţa de 6791 mp, restul suprafeţei fiind atribuită altor persoane.

Reclamantul a depus declaraţii de martori vecini pentru dovedirea suprafeţei de pădure de 2,400 ha pe vechiul amplasament, dar, în condiţiile în care mare parte din acesta este ocupat legal de alte persoane, comisia locală ar fi trebuit să îi ofere acestuia un alt amplasament.

Atât la efectuarea în teren a expertizei, cât şi în instanţă reclamantul a acceptat ca pentru diferenţa care nu i se poate reconstitui pe vechiul amplasament să îi fie atribuită în proprietate suprafaţa de 13600 mp pădure astfel cum este ea evidenţiată în anexa la raportul de expertiză, iar cei 3900 mp din vechiul amplasament pentru care nu s-au eliberat alte titluri de proprietate să îi fie atribuite conform schiţei.

Având în vedere aceste considerente de fapt şi de drept expuse, în temeiul art. 58 din Legea nr. 18/1991, instanţa a admis cererea reclamantului şi a obligat Comisia Judeţeană pentru stabilirea dreptului de proprietate privată asupra terenurilor Bacău să îi elibereze un titlu de proprietate suplimentar reclamantului, în condiţiile art. 46 din HG 890/2005, pentru suprafeţele solicitate şi identificate în dispozitivul sentinţei.

În ceea ce priveşte cererea reclamantului de obligare a pârâţilor la plata cheltuielilor de judecată, instanţa a respins această cerere motivat de faptul că pârâtele nu au o culpă procesuală în această cauză, blocarea procedurii administrative de soluţionare a cererii reclamantului datorându-se şi lipsei sale de diligenţă în stabilirea vechiului amplasament.

Împotriva acestei sentinţe a declarat recurs prin reprezentanţii săi legali pârâta Regia Naţională a Pădurilor – Direcţia Silvică Bacău, solicitând casarea sentinţei recurate şi respingerea cererii formulate de reclamant cu motivarea că instanţa s-a pronunţat pentru eliberarea unui titlu de proprietate deşi cererea de reconstituire a dreptului de proprietate formulată în baza L.247/2005 se afla în curs de soluţionare la Comisia Locală D.M., respectiv la Comisia Judeţeană Bacău, singurele autorităţi cu drept de soluţionare a cererilor de reconstituire, că potrivit art.5 lit.c) din regulamentul de aplicare a L.247/2005 aprobat prin HG 890/2005 singura obligaţie a Ocolului Silvic este de a pune la dispoziţia Comisiei Locale terenurile deja validate prin hotărâri ale comisiei judeţene şi că potrivit art.6 alin.(1)3 din L.1/2000 martorii trebuie să fie proprietarii vecini ai amplasamentului solicitat, pe toate laturile acestuia, sau moştenitorii acestora, condiţie ce nu a fost îndeplinită în cauză, în raportul de expertiză efectuat menţionându-se că nu există nici un înscris din care să reiasă proprietarul suprafeţelor identificate la pct.1 a şi 1 b înainte de colectivizare.

Motivând în drept, recurenta a invocat dispoziţiile art.304 pct.4,6,7,8 şi 9 şi pe cele ale art.3041 Cpc.

Intimaţii nu au formulat întâmpinare, în recurs nefiind administrate probe.

Examinând actele şi lucrările dosarului, instanţa constată că procesul a fost soluţionat fără ca fondul să fie cercetat, atrăgând astfel incidenţa art.312 alin.(5) teza I Cpc cu consecinţa casării sentinţei recurate şi a trimiterii cauzei spre rejudecare aceleiaşi instanţe, întrucât nu s-au stabilit clar vecinătăţile terenului în litigiu, dacă martorii audiaţi sunt vecinii proprietari, având în vedere faptul că datele furnizate de martori nu corespund cu vecinătăţile stabilite de expertiza efectuată în cauză (f.160 dosar judecătorie). Mai mult decât atât, prima instanţă a omis să audieze pe martorul Spulber, a cărui declaraţie se află la dosar, fără a se putea stabili dacă aceasta s-a dat în faţa unei autorităţi competente în reconstituirea dreptului de proprietate asupra terenurilor (f.36 dosar judecătorie), declaraţia acestui martor fiind necesară având în vedere faptul că potrivit raportului de expertiză unul dintre vecinii terenului în cauză apare ca fiind Spulber Ion (f.160 dosar judecătorie), instanţa urmând a admite recursul civil.

Domenii speta