Prin cererea înregistrată la data de 01.09.21009 sub nr.906/185/2009, reclamanta F.M.,prin mandatar O.N.G. „Lupta Împotriva Corupţiei, Nedreptăţilor şi Abuzurilor din România”, cu sediul în Tg.Jiu, str. 16 Februarie nr.9, judeţul Gorj, a solicitat, în contradictoriu cu pârâţii Florea Ion, domiciliat în Bălceşti, satul Otetelişu, judeţul Vîlcea, Comisia locală de fond funciar Bălceşti şi Comisia Judeţeană de fond funciar Vîlcea, să se constate nulitatea absolută a titlului de proprietate nr.3463/03.05.2007 şi obligarea acestora la plata cheltuielilor de judecată.
A motivat reclamanta că, titlul de proprietate contestat a fost emis nelegal pârâtului întrucât acesta nu era îndreptăţit la constituirea dreptului de proprietate, terenul fiind proprietatea sa.
La termenul de judecată din data de 15 octombrie 2009 instanţa, din oficiu, a invocat excepţia lipsei dovezii calităţii de reprezentant a ONG LICNAR, excepţie pe care instanţa a apreciat-o întemeiată pentru următoarele argumente.
Potrivit art. 67 C.pr.civ., părţile pot să exercite drepturile procedurale personal sau prin mandatar iar, potrivit art. 68 C.pr.civ. , procura pentru exerciţiul dreptului de chemare in judecată sau de reprezentare în judecată trebuie făcută prin înscris sub semnătură legalizată.
Reclamanta a desemnat în calitate de mandatar al său în prezenta cauză, aşa cum rezultă din procura judiciară autentificată sub nr.380/3.04.2009 (f.9), Asociaţia „Lupta Împotriva Corupţiei, Nedreptăţilor şi Abuzurilor din România”.
Statutul Asociaţiei împuternicite „Lupta Împotriva Corupţiei Nedreptăţilor şi Abuzurilor din România” prevede la art. 8 alin.1 lit. c că asociaţia acordă consiliere, consultanţă juridică, reprezentarea membrilor şi persoanelor interesate, gratuit, cu personal corespunzător, potrivit legii.
Acest drept de reprezentare prevăzut de statutul acestei asociaţii nu este unul echivalent cu cel prevăzut de dispoziţiile Legii 51/1995, cu modificările şi completările ulterioare, care să permită asociaţiei să asigure o reprezentare calificată.
Activităţile juridice de consultanţă, de reprezentare şi asistenţă juridică, precum şi de redactare de acte juridice, inclusiv a acţiunilor introductive în instanţă, cu posibilitatea atestării identităţii părţilor, a conţinutului şi a datelor actelor, apărarea şi reprezentarea cu mijloace juridice a drepturilor şi intereselor legitime ale persoanelor fizice şi juridice, în raport cu autorităţile publice, cu instituţiile şi cu orice persoană română sau străină, constituie, după caz, activităţi specifice profesiei de avocat, reglementată în art. 3 din Legea nr.51/1995, cu modificările şi completările ulterioare, profesiei de notar public (art. 8, 9 şi 10 din Legea nr.36/1995, cu modificările şi completările ulterioare), sau celei de executor judecătoresc (art. 7 din Legea nr.188/2000 cu modificările şi completările ulterioare).
A apreciat instanţa, prin prisma considerentelor de fapt şi de drept reţinute, că reprezentarea părţilor de către Asociaţia „Lupta Împotriva Corupţiei, Nedreptăţilor şi Abuzurilor din România” se poate face numai prin personal corespunzător, în speţă, prin intermediul unui avocat.
Cum persoana desemnată de asociaţie să reprezinte partea nu are o astfel de calitate, instanţa a admis excepţia lipsei dovezii calităţii de reprezentant a d-lui Lăpădat Dumitru şi, în conformitate cu dispoziţiile art. 161 C.pr.civ., a anulat cererea de chemare în judecată.
Tribunalul Tulcea
Civil-Legea 10-2001
Tribunalul Argeș
alte cereri
Tribunalul Ilfov
hotărâre care sa tina loc de act de vânzare-cumpărare
Judecătoria Buzău
CIVIL. PLANGERE CONTRAVENTIONALA. CONDUCEREA AUTOTURISMULUI SUB INFLUENTA BAUTURILOR ALCOOLICE. MODALITATEA DE INGERARE A BAUTURILOR ALCOOLICE
Tribunalul Galați
Acțiune în constatare. Îmbogățire fără justă cauză