Contravenţie rutieră

Decizie 37 din 05.09.2013


Contravenţie rutieră. Grad de pericol social ridicat al contravenţiei de trecere pe culoarea roşie a semaforului electric.  Nu se impune reindividualizarea sancţiunii contravenţionale prin înlocuirea amenzii cu avertismentul faţă de gradul de pericol social ridicat al faptei săvârşite de trecere pe culoarea roşie a semaforului electric, ce derivă din riscul producerii unor accidente de circulaţie şi atitudinea manifestată de către parte pe parcursul procesului, trebuind să se concluzioneze în sensul că sancţiunile aplicate sunt întemeiate legal şi bine individualizate prin prisma criteriilor de la art. 21 alin. 3 din OG nr. 2/2001, iar numai sancţiunea avertismentului nu este suficientă pentru atingerea scopului educativ şi preventiv preconizat de legiuitor cu prilejul edictării normei juridice reţinute în mod corect a fi fost încălcată de către petent.

(Tribunalul Arad  secţia contencios administrativ şi fiscal, decizia civilă

nr.37 din data de  25 septembrie 2013  pronunţată în dosarul nr. 5284/55/2013)

Just a reţinut judecătoria raportat la lucrările dosarului primei instanţe că procesul verbal de contravenţie contestat în faţa sa întruneşte toate cerinţele imperative reglementate la art. 17 din OG nr. 2/2001 şi că în orice caz fapta contravenţională reţinută în sarcina petentului a fost descrisă într-o măsură suficientă care să permită judecătorului să examineze respectivul act juridic sancţionator potrivit cu prevederile art. 34 alin. 1 din acelaşi act normativ sus menţionat, că pe altă parte nulitatea relativă invocată poate fi reţinută numai condiţionat de dovedirea de către petent a unei vătămări cauzate acestuia de neinserarea unor menţiuni astfel sancţionabile, ceea ce nu este cazul în speţă unde o atare vătămare nu a fost probată cu succes de către parte şi nu în ultimul rând că măsura suspendării dreptului de a conduce autovehicule poate fi luată şi de către agentul constatator atunci când nu se relevă situaţiile de excepţie reglementate la art. 96 alin. 4 din OUG nr. 195/2002 în care doar şeful poliţiei rutiere poate dispune o atare măsură.

Pe de altă parte privitor la aspectele de fond ale cauzei şi în pofida semnării procesului verbal de contravenţie cu obiecţiuni de către petent inserate la rubrica „alte menţiuni” din actul juridic sancţionator instanţa de fond a reţinut corect prin hotărârea judecătorească pronunţată că menţiunile inserate în procesul verbal contestate în faţa sa privitoare la faptă şi autorul acesteia au fost dovedite într-o măsură suficientă de către intimat, planşele foto dar şi CD-ul depuse la dosar în anexă la referatul cuprinzând rezultatul verificărilor efectuate în legătură cu plângerea contravenţională probând cu succes că la data şi ora menţionate autoturismul condus de către petent a trecut pe culoarea roşie a semaforului electric aflat în funcţiune şi situat la intersecţia străzii Corneliu Coposu cu Piaţa Drapelului din municipiul Arad, fiind vădit  că, contrar a ceea ce rezultă că ar dori petentul, fotografiile trebuie evaluate prin raportare unele la celelalte şi coroborarea timpilor în care fiecare dintre acestea a fost realizată iar nu trunchiat ca şi cum nu ar fi în legătură fiecare dintre iele cu celelalte.

Nu în ultimul rând cu temei a statuat judecătorul primei instanţe că nu se impune reindividualizarea sancţiunii contravenţionale prin înlocuirea amenzii cu avertismentul faţă de gradul de pericol social ridicat al faptei săvârşite ce derivă din riscul producerii unor accidente de circulaţie şi atitudinea manifestată de către parte pe parcursul procesului, trebuind să se concluzioneze în sensul că sancţiunile aplicate sunt întemeiate legal şi bine individualizate prin prisma criteriilor de la art. 21 alin. 3 din OG nr. 2/2001, iar numai sancţiunea avertismentului nu este suficientă pentru atingerea scopului educativ şi preventiv preconizat de legiuitor cu prilejul edictării normei juridice reţinute în mod corect a fi fost încălcată de către petent.

Prin urmare nu pot fi primite criticile şi susţinerile pe care petentul le-a făcut prin motivele sale de apel în sensul preconizat de către acesta şi care rezidă din chiar cererile formulate mai ales în condiţiile în care hotărârea judecătorească apelată cuprinde toate cerinţele de la art. 425 din Noul Cod de procedură civilă, şi în contextul în care judecătorul instanţei de fond a expus în mod corespunzător situaţia de fapt pe care a reţinut-o pe baza probelor administrate ca şi motivele de fapt şi de drept pe care şi-a întemeiat soluţia arătând totodată şi motivele pentru care s-au admis cât şi cele pentru care s-au înlăturat cererile părţilor, fiind lesne de observat finalmente că prima instanţă şi-a întemeiat în drept şi menţiunea din dispozitivul sentinţei privitoare la cheltuielile la care petentul a fost obligat prin sentinţă.