Propunere arestare preventivă

Prin sesizarea înregistrată sub numărul 6789/110/2012 pe rolul acestei instanţe, Parchetul de pe lângă Tribunalul Bacău a propus instanţei, în conformitate cu dispoziţiile articolului 149¹ din Codul de procedură penală, luarea măsurii arestării preventive faţă de inculpatul A.N.,  cercetat  pentru săvârşirea  infracţiunii de omor calificat, prev. de art. 174-175 alin.1 lit.i  C.pen.,  cu aplicarea art. 37 lit.b C.pen., pe o perioadă de  29 zile, începând cu data de 13.11.2012 .

 În motivarea propunerii s-a arătat, în esenţă, că este necesară luarea acestei măsuri faţă de inculpat având în vedere pericolul social concret deosebit, faptul ca pedeapsa prevăzută de lege pentru infracţiunea săvârşită este mai mare de 4 ani, rezonanţa socială negativă a faptei,  împrejurările în care a fost comisă fapta, urmarea socialmente produsă, limitele de pedeapsă prevăzute de lege.

A fost ataşat propunerii dosarul penal nr.1807/P/2012 al Parchetului de pe lângă Tribunalul  Bacău.

Analizând propunerea formulată în raport cu actele dosarului de urmărire penală, instanţa reţine următoarele :

În data de 13.11.2012, prin ordonanta procurorului,  a fost pusă în mişcare acţiunea penală împotriva inculpatului A.N.,  pentru săvârşirea  infracţiunii de omor calificat, prev. de art. 174-175 alin.1 lit.i  C.pen.,  cu aplicarea art. 37 lit.b C.pen.

În sarcina inculpatului s-a reţinut de către procuror faptul că, în seara zilei de 12.11.2012, în jurul orelor 19:00 victima M.M.M. s-a deplasat împreună cu prietena sa B.C. şi minorul A.A. în vârstă de 13 ani la  barul denumit „L.V.” aparţinând numitul B.N. din jud. Bacău, pentru a face cumpărături şi a bea o bere.

La local, au constatat că de serviciu la magazin era martora T.I. şi patronul B.N., iar în incinta spaţiului comercial se aflau mai mulţi consumatori, printre care i-au identificat pe fraţii A.N. şi M., ce stăteau singuri la câte o masă fiecare, martorii B.N., P.G. şi alte persoane.

La aproximativ 15 minute la bar a venit şi martorul B.P. – fratele martorei B.C., care s-a aşezat la aceiaşi masă cu grupul victimei.

Potrivit declaraţiilor martorilor B.P. şi B.C., în jurul orelor 19:30-19:45, inculpatul A.N. s-a deplasat la masa victimei, luându-se fără motiv de minorul A.A., cerându-i socoteală acestuia ce caută în local şi ameninţându-l cu bătaia.

În sprijinul minorului a interveni victima, care i-a cerut inculpatului să îl lase în pace şi, pe acest motiv, cei doi s-au luat la ceartă, adresându-şi cuvinte injurioase.

La momentul respectiv, fraţii A. erau vizibil în stare de ebrietate.

Enervat de intervenţia victimei, inculpatul A.N. s-a înarmat cu o sticlă şi s-a deplasat la masa acesteia, ameninţând-o cu acte de violenţă şi chiar prinzând-o cu mâna de bărbie.

În vederea aplanării conflictului, între cei doi a intervenit martorul B.N. (patronul barului), care le-a cerut să se liniştească sau să părăsească localul.

Înainte de a ieşi din bar, inculpatul A.N. l-a ameninţat pe M.M.M. „că îl aşteaptă afară şi ne socotim noi”.

În timp ce inculpatul A.N. se certa cu victima, fără a se ridica de la masa sa, învinuitul A. M. a ameninţat-o pe aceasta din urmă că o taie cu cuţitul dacă nu se potoleşte.

Potrivit declaraţiilor martorilor audiaţi în cauză, învinuitul A. M. avea permanent asupra sa un cuţit, pe care îl ţinea într-un buzunar, legat cu un lanţ de curea.

Pentru a evita agravarea conflictului, victima şi grupul său au părăsit barul şi, la ieşirea în drum, au observat că inculpatul A.N. se afla şi el afară, discutând cu patronul B.N., care încerca să îl liniştească.

După ce au trecut de inculpat şi de patronul barului, cel dintâi a venit prin spate şi a lovit victima cu sticla de bere ce o avea în mână, în cap în zona creştetului. Şocul loviturii a fost amortizat de şapca din blană ce victima o purta pe cap.

Potrivit declaraţiei martorului B.N., inculpatul A.N. nu ar fi lovit direct victima cu sticla în cap, ci ar fi aruncat-o de la  distanţă spre aceasta, dar nu şi-a atins ţinta. Cert este faptul că inculpatul a folosit sticla ca şi obiect contondent, încercând să lovească victima care, pentru a se apăra, s-a întors cu faţă spre agresor şi s-a încăierat cu acesta.

De reţinut că, în acest timp, învinuitul A. M. rămăsese la intrarea în bar, iar când a ieşit din local, fratele său, i-a făcut un semn discret cu ochiul.

După ce s-au încăierat, inculpatul A.N. a reuşit să împingă victima spre gardul ce împrejmuieşte terenul proprietatea numitei A.E., la o distanţă de 2 metri faţă de poarta de acces, i-a tras geaca peste cap şi a prins-o de mâini imobilizând-o. În acest timp, l-a strigat pe fratele său să vină să îl ajute. Imediat, învinuitul A. M. s-a deplasat în alergare spre locul conflictului, a scos cuţitul din buzunar şi, când  a ajuns lângă cei doi, „i-a băgat capul în burtă victimei” şi  a înţepat-o de 2 ori în piciorul drept, deasupra genunchiului şi pe interiorul coapsei, aproape de zona inghinală.

Fiind imobilizată de către inculpatul A.N., victima nu s-a putut apăra de agresiunea învinuitului A. M., dar a strigat la acesta „Nu înţepa! Nu înţepa!” (declaraţie martor B.N.).

Lovitura de cuţit aplicată de învinuitul A. M. în piciorul drept, pe interiorul coapsei, aproape de zona inghinală, a secţionat artera femurală şi, drept urmare, victima a început să piardă sânge în cantitate mare şi în foarte scurt timp şi-a pierdut cunoştinţă, căzând la pământ.

Inculpatul A.N. nu a dat drumul victimei decât atunci când aceasta s-a prăbuşit la pământ şi a căzut şi el peste ea.

Martorii B.C., B.P. şi B.N., au încercat aplanarea conflictului, dar datorită rapidităţii cu care s-a desfăşurat agresiunea, nu au putut interveni decât după înţeparea victimei cu cuţitul de către învinuitul A. M..

Au încercat să îi acorde primul ajutor, dar victima a decedat într-un timp relativ scurt, după ce a fost transportată pe braţe la staţia de autobuz din apropiere, unde a fost găsită şi de echipajul medical de pe Ambulanţă, care a constatat decesul.

După ce a lovit victima cu cuţitul A. M. a părăsit locul faptei şi s-a deplasat într-o direcţie necunoscută, neputând fi depistat de organele de urmărire penală până la această dată.

Potrivit concluziilor preliminare necroscopice, moartea numitului M.M.M. a fost violentă şi s-a datorat hemoragiei externe prin secţionarea arterei femurale drepte

Situaţia de fapt reţinută este confirmată de martorii oculari B.P., B.C., B.N. şi B.N..

Inculpatul A.N. nu recunoaşte săvârşirea infracţiunii, declarând că în seara zilei de 12.11.2012 a avut o altercaţie fizică şi verbală cu victima, dar nu a ştiut că fratele său o va înţepa cu cuţitul.

Prin acţiunea sa de imobilizare, inculpatul A.N. a pus victima în imposibilitatea de a se apăra de agresiunea învinuitului A. M., care a acţionat nestingherit, cei doi fraţi contribuind în egală măsură la decesul victimei.

Fapta aşa cum a fost reţinută şi probată întruneşte elementele constitutive ale infracţiunii de omor calificat, prev. şi ped. de  art. 174-175 alin. 1 lit. i) C.pen.

La data săvârşirii faptei, inculpatul A.N. se află în stare de recidivă postexecutorie raportat la pedeapsa de 2 ani şi 6 luni închisoare aplicată de Tribunalul Bacău prin sentinţa penală nr. 142 /D din data de 21.03.2006.

La baza propunerii de arestare preventivă au stat dispoziţiile articolului 143 şi articolului 148, litera  f din Codul de procedură penală, anume că inculpatul a săvârşit o infracţiune pentru care legea prevede pedeapsa închisorii mai mare de 4 ani, iar lăsarea lui în libertate prezintă un pericol concret pentru ordinea publică.

Instanţa constată că, în prezenta  cauză, există  probe  şi  indicii  temeinice  care sa nasca presupunerea rezonabila pentru un observator obiectiv  cu  privire  la  faptul  că  inculpatul A.N.,  ar fi săvârşit  infracţiunii de omor calificat, prev. de art. 174-175 alin.1 lit.i  C.pen.,  cu aplicarea art. 37 lit.b C.pen.

Astfel,  din ansamblul materialului probator administrat legal până în acest moment procesual  - anume din coroborarea declaraţiilor martorilor B.P., B.C., B.N. si B.N., a procesului verbal de cercetare la fata locului, act medical, concluzii  preliminare, precum si declaratiile de recunoastere partiala ale inc.A.N., date in fata organelor de urmarire penala/procuror si judecatorului-  rezultă indicii temeinice că inculpatul A.N.,  a săvârşit  infracţiunea de omor calificat, prev. de art. 174-175 alin.1 lit.i  C.pen.,  cu aplicarea art. 37 lit.b C.pen.

Măsurile de prevenţie îşi găsesc temeiul în nevoile create de interesul superior al realizării procesului penal.

Având în vedere că prin luarea şi menţinerea măsurilor de prevenţie se aduce atingere dreptului fundamental al inviolabilităţii persoanei, legiuitorul a instituit garanţii procesuale temeinice, care impun respectarea strictă a dispoziţiilor legale care permit luarea şi menţinerea acestor măsuri procesuale. 

Garanţiile procesuale constau în multiplele condiţii care trebuie realizate cumulativ pentru a se putea dispune o măsură de prevenţie.

Alegerea măsurii de prevenţie se face ţinându-se seama de scopul acesteia, de gradul de pericol social al infracţiunii, de sănătatea, vârsta, antecedentele penale şi alte situaţii privind persoana inculpatului.

În cadrul criteriilor complementare, gradul de pericol social al infracţiunii nu se confundă cu pericolul social ca trăsătură generală a infracţiunii (art.17 Cod procedură penală), acesta fiind exprimat prin limitele de pedeapsă prevăzute în art.148. În cadrul acestor criterii, pericolul social trebuie privit prin prisma unor circumstanţe concrete ale cauzei.

Curtea Europeană a precizat care este principiul general în această materie: „detenţia preventivă trebuie să aibă un caracter de excepţie, starea de libertate fiind starea normală şi ea nu trebuie să se prelungească dincolo de limitele rezonabile, independent de faptul că ea se va computa sau nu  din pedeapsă” (cazul Wemhoff contra Germania, hotărârea din 27.iunie.1968).

Din perspectiva dreptului intern, pentru luarea şi menţinerea măsurii de prevenţie a arestului preventiv a inculpaţilor trebuie realizate cumulativ următoarele condiţii:

-să existe probe sau indicii temeinice că inculpatul a săvârşit o faptă prevăzută de legea penală;

Conform dispoziţiilor articolului 5 paragraful 1 litera c din Convenţia Europeană a Drepturilor Omului, care face parte integrantă din dreptul intern în urma ratificării sale prin Legea nr.30/1994 şi prin prisma prevederilor art.20, raportat la art.11 din Constituţia României, este permisă restrângerea libertăţii persoanei, când există motive verosimile pentru a bănui că persoana faţă de care s-a luat această măsură extremă, a săvârşit o infracţiune fără a aduce atingere prin aceasta prezumţiei de nevinovăţie de care se bucură inculpatul pana la soluţionarea definitiva a cauzei.

Examinând actele şi lucrările dosarului, tribunalul reţine că în cauză sunt probe din care rezultă presupunerea rezonabilă că prin acţiunea sa de imobilizare a victimei M.M., inculpatul A.N. a pus victima în imposibilitatea de a se apăra de agresiunea inv. A. M., care a acţionat nestingherit, cei doi fraţi contribuind în egală măsură la decesul victimei.

 Această situaţie de fapt rezultă din declaraţia martorilor B.P., B.C., B.N. si B.N. , care au  arătat că inculpatul A.N. nu ar fi lovit direct victima cu sticla în cap, ci ar fi aruncat-o de la  distanţă spre aceasta, dar nu şi-a atins ţinta, astfel inculpatul a folosit sticla ca şi obiect contondent, încercând să lovească victima care, pentru a se apăra, s-a întors cu faţă spre agresor şi s-a încăierat cu acesta. In  acest timp, învinuitul A. M. rămăsese la intrarea în bar, iar când a ieşit din local, fratele său, i-a făcut un semn discret cu ochiul.După ce s-au încăierat, inculpatul A.N. a reuşit să împingă victima spre gardul ce împrejmuieşte terenul proprietatea numitei A.E., la o distanţă de 2 metri faţă de poarta de acces, i-a tras geaca peste cap şi a prins-o de mâini imobilizând-o. În acest timp, l-a strigat pe fratele său să vină să îl ajute. Imediat, învinuitul A. M. s-a deplasat în alergare spre locul conflictului, a scos cuţitul din buzunar şi, când  a ajuns lângă cei doi, „i-a băgat capul în burtă victimei” şi  a înţepat-o de 2 ori în piciorul drept, deasupra genunchiului şi pe interiorul coapsei, aproape de zona inghinală.

Fiind imobilizată de către inculpatul A.N., victima nu s-a putut apăra de agresiunea învinuitului A. M., dar a strigat la acesta „Nu înţepa! Nu înţepa!” (declaraţie martor B.N.).

Lovitura de cuţit aplicată de învinuitul A. M. în piciorul drept, pe interiorul coapsei, aproape de zona inghinală, a secţionat artera femurală şi, drept urmare, victima a început să piardă sânge în cantitate mare şi în foarte scurt timp şi-a pierdut cunoştinţă, căzând la pământ.

Declaraţia martorului se coroborează cu concluziile preliminare ale necropsiei efectuate de către specialişti din cadrul S.M.L. Bacău asupra cadavrului victimei,  din care rezultă că  moartea numitului M.M.M. a fost violentă şi s-a datorat hemoragiei externe prin secţionarea arterei femurale drepte , iar leziunea tanatogeneratoare s-a produs prin copr taietor-intepator-de ex.cutit.

Inculpatul a confirmat prezenţa sa în apropierea locului săvârşirii infracţiunii si mai mult a recunsocut ca „eu l-am apucat de miini pe numitul M.M. si il tineam imobilizat linga un gard, moment in care a venit foarte repede fratele meu si a lovit victima de 2 ori cu cutitul in picior” , aspect confirmat de toti martorii oculari care au arătat că prin acţiunea sa de imobilizare a victimei M.M., inculpatul A.N. a pus victima în imposibilitatea de a se apăra de agresiunea inv. A. M., care a acţionat nestingherit, cei doi fraţi contribuind impreuna la decesul victimei.

-să existe probe din care să rezulte vreunul dintre cazurile prevăzute de art.148 Cod procedură penală;

Tribunalul reţine că în cauză este incident cazul de arestare prev. de art. 148 lit. f cpp pentru următoarele argumente:

În primul rând pedeapsa prevăzută de lege pentru infracţiunea reţinută în sarcina inculpatului, de omor calificat, este închisoarea mai mare de 4 ani, respectiv de la 15 la 25 ani şi există probe că lăsarea acestuia în libertate prezintă pericol concret pentru ordinea publică. La aprecierea acestei din urmă condiţii tribunalul are în vedere că sintagma „ pericol pentru ordinea publică desemnează o stare – şi nu de fapt – ce ar  putea periclita în viitor, după punerea în libertate a inculpaţilor, normala desfăşurare a unui segment din relaţiile sociale protejate în cadrul ordinii publice.

Această stare de pericol se deduce din datele existente în cauză, astfel cum au fost prezentate, privitoare la împrejurările şi modul de desfăşurare a activităţii infracţionale. Raportat la împrejurările şi modul de desfăşurare a activităţii infracţionale, cu siguranţă gravitatea faptei şi limitele de pedeapsă prevăzute de lege nu pot constitui singurele temeiuri de apreciere asupra pericolului social pentru ordinea publică.

Aşa cum s-a statuat în mod constant în jurisprudenţa CEDO, măsura arestării preventive este o măsură excepţională, astfel că luarea, ca şi menţinerea ei trebuie dispuse doar în cazuri temeinic justificate. Prezervarea ordinii publice este apreciată însă ca un element pertinent şi suficient pentru privarea de libertate a unei persoane, dacă se bazează pe fapte de natură să arate că eliberarea persoanei respective ar tulbura în mod real ordinea publică. Este adevărat că pericolul pentru ordinea publică nu se confundă cu pericolul social ca trăsătură esenţială a infracţiunii, dar aceasta nu înseamnă că în aprecierea pericolului pentru ordinea publică trebuie făcută abstracţie de gravitatea faptei

Sub acest aspect, tribunalul constată că, în speţă, existenţa pericolului public rezultă din însuşi pericolul social al infracţiunii pentru care este cercetat inculpatul, avându-se în vedere reacţia publică la comiterea unei astfel de infracţiuni şi posibilitatea comiterii unor fapte asemănătoare în lipsa unei reacţii ferme faţă de cei bănuiţi ca fiind autori. Prin urmare la stabilirea pericolului public se pot avea în vedere şi date privitoare la faptă, date care în speţă, sunt de natură a crea un sentiment de insecuritate, credinţa că justiţia nu acţionează îndeajuns împotriva infracţionalităţii, în lipsa luării măsurii arestării preventive. 

Din probele administrate în cauză, rezultă că lăsarea în libertate a inculpatului prezintă un pericol concret pentru ordinea publică determinat de: natura faptei – infracţiunea de omor calificat, sfera relaţiilor sociale lezate – dreptul la viaţă al persoanei, circumstanţele concrete  în care a fost săvârşite fapta – inculpatul aflat in stare de ebrietate, a acţionat deosebit de violent, in loc public,  şi agresând-o într-un mod foarte violent impreuna cu fratele sau inv. A.M.in prezenta mai multor peroane,  dovedind temeritate si perseverenta infractionala- anterior inc. fiind condamnat defintiv pentru alte fapte de violenta prev de art.197 al.3Cpenal la o pedeapsa de 10ani, executata- dupa cum rezulta din fisa de cazier judiciar, urmarea produsă – decesul victimei, dupa cum rezulat din fisa de cazier judiciar.

În ce priveşte respectarea dreptului la libertate al inculpatului, este adevărat că detenţia preventivă trebuie să aibă un caracter excepţional, starea de libertate fiind starea normală – şi ea nefiind admis să se prelungească dincolo de limitele rezonabile – independent de faptul că ea se va computa sau nu din pedeapsă, însă în jurisprudenţa constantă a Curţii Europene a Drepturilor Omului, aprecierea limitelor rezonabile ale unei detenţii provizorii se face luându-se în considerare circumstanţele concrete ale fiecărui caz, pentru a vedea în ce măsură „există indicii precise cu privire la un interes public real care, fără a fi adusă atingere prezumţiei de nevinovăţie, are o pondere mai mare decât cea a regulii generale a judecării în stare de libertate”. Prin urmare, instanţa este obligată să vegheze la un just echilibru între măsura privării de libertate pe de o parte şi interesul public de protecţie a cetăţenilor împotriva comiterii de infracţiuni grave, dedus din modul de săvârşire al faptelor  şi din consecinţele acesteia. În condiţiile speţei, la acest moment interesul general prevalează în raport cu interesul inculpatului  de a fi cecetat în stare de libertate, prin buna administrare a probelor în faza de urmărire penală.

Mai mult inculpatul are antecedente penale, dovedind astfel perseverenta infractionala si  pericol social concret, acesta fiind  demonstrat si de condiţiile concrete în care s-a comis fapta penala,  modul de operare şi mijloacele folosite¬¬, natura şi gravitatea infracţiunii, consecinţele produse precum şi rezonanţa socială pe care o au astfel de fapte în conştiinţa cetăţenilor, astfel ca rezultă că lăsarea în libertate a inculpatului prezintă un real pericol pentru ordinea publică, existând suficiente probe certe în acest sens la dosarul cauzei.

Prin prisma acestor împrejurări, curtea  apreciază că lăsarea inculpatului în libertate în acest moment procesual nu este oportună, tulburând grav liniştea publică, rezonanţa faptei neestompându-se şi aducând atingere  bunei desfăşurări a procesului penal.

În acelaşi timp, lăsarea în libertate a inculpatului ar crea o stare de nelinişte, un sentiment de insecuritate în rândul societăţii civile, generată de rezonanţa socială negativă a faptelor că persoanele asupra cărora planează acuzaţia comiterii unor infracţiuni grave (în sensul Recomandării R8011 pct. 4 al Comitetului de Miniştri al Consiliului Europei) sunt cercetaţi în stare de libertate.

Împrejurările în care a fost comisă fapta presupun fără putinţă de tăgadă o anumită stare de indignare, de dezaprobare publică, o anumită stare de insecuritate socială, faptele purtând o evidentă atitudine de sfidare a autorităţii publice, menită să vegheze la ordinea şi liniştea publică, autoritate pentru care opinia publică manifestă respect şi consideraţie.

Luarea sau menţinerea măsurii arestării se apreciază ca judicioasă şi necesară pentru apărarea unui interes public, în sensul că alte măsuri se dovedesc a fi  insuficiente pentru a proteja în mod eficient acest interes, neimpunându-se luarea unei alte masuri  preventive,  neprivative de libertate.

In consecinta, pentru aceset considerente, in  baza  art.1491 alin.10-12 C.pr.pen., raportat la art.148 lit. f C.pr.pen., va dispune arestarea preventivă a inculpatului A.N., cercetat  pentru săvârşirea  infracţiunii de omor calificat, prev. de art. 174-175 alin.1 lit.i  C.pen.,  cu aplicarea art. 37 lit.b C.pen., pe o perioadă de  29 zile, începând cu data de 13.11.2012 şi până la data de 11.12.2012, inclusiv.

Va dispune emiterea mandatului de arestare preventivă pentru inculpat.

Conform art. 192 alin. 3 Cod procedură penală cheltuielile judiciare vot rămâne în sarcina statului.

Domenii speta

Spete similare