Drept civil

Decizie 73 din 16.02.2010


12.Hotărârea judecătorească irevocabilă de obligare a pârâtului la restituirea unei plăţi nedatorate are drept efect întreruperea prescripţiei extinctive pentru acţiunea în răspundere pentru paguba cauzată prin fapta ilicită de imputare a sumelor nedatorate- dec.civilă nr.73/16.02.2010 – dosar civil nr.11477/118/2009.

Prin sentinţa civilă nr.1937/C/10.09.2009,Judecătoria Mangalia a admis excepţia prescripţiei dreptului la acţiune şi a respins cererea reclamantei  C.M., reţinând următoarele:

Prin cererea dedusă judecăţii, reclamanta C.M. a chemat în judecată pe pârâţii V.S., O.A., S.A., D.D.A., pentru ca prin hotărârea judecătorească ce se va  pronunţa să fie obligaţi în solidar  la plata sumei de 110.000 lei, reprezintând daune morale  şi la plata sumei de 110.000 lei, reprezintând daune interese  materiale, motivat de faptul că, în calitate de proprietar al apartamentului nr.11, situat în, apartament  inclus în Asociaţia de Proprietari Mangalia, a purtat mai multe procese cu  asociaţia, generate în principal, de modul defectuos în care aceasta efectua  calculele şi împărţea între proprietari  cheltuielile de întreţinere.

A susţinut reclamanta că Asociaţia de proprietari nr. 65 Mangalia, reprezentată  de pârâţi,  dar şi  aceştia  personal,  au dus o vastă  campanie de denigrare a sa şi a familiei sale, i-au creat o proasta imagine în localitate, vecinii  o ocoleau, nu mai era  primită în  audienţe, consecinţe care i-au creat o puternica stare de stres  şi supărare  şi care, în final, i-au afectat  starea  de sănătate .

Din analiza probelor dosarului şi a răspunsului la interogatoriu al reclamantei,instanţa fondului a reţinut că, potrivit art. 8 din Decretul nr. 167/1958, prescripţia dreptului la acţiune în repararea pagubei pricinuite prin fapta ilicită începe să curgă de la data când cel interesat a cunoscut sau trebuia să cunoască atât paguba cât şi pe cel care răspunde de ea,iar reclamanta a precizat că a cunoscut atât paguba cât şi pe cel care răspunde de ea încă din anii 2001 – 2003.

S-a apreciat că potrivit prevederilor art. 16 alin. 2 din Decretul nr. 167/1958 întreruperea  prescripţiei dreptului la acţiune nu a operat şi faţă de data săvârşirii faptelor ilicite de către pârâţii chemaţi în judecată, perioada 2001 – 2003, raportat la data introducerii cererii la instanţă – 08.12.2008, faţă de data când cel interesat a cunoscut sau trebuia să cunosacă atât paguba cât şi pe cel care răspunde de ea  ( perioada 2001 – 2003 ),  în cauză sunt întrunite condiţiile împlinirii prescripţiei dreptului la acţiune  în temeiul art. 1 şi art. 3 raportat la art. 8 din Decretul nr.167/1958.

Împotriva acestei hotărâri judecătoreşti a declarat recurs, în termen legal, reclamanta, care a critica soluţia instanţei de fond pentru nelegalitate şi netemeinicie sub aspectul greşitei admiteri a excepţiei prescripţiei dreptului material la acţiune.

În temeiul prevederilor art.2821 C.pr.civilă, raportat la obiectul acţiunii deduse judecăţii şi la valoarea preţuită de reclamantă prin cererea de chemare în judecată, tribunalul a calificat calea de atac formulată împotriva sentinţei judecătoriei drept apel.

Examinând sentinţa civilă apelată, prin prisma criticilor formulate şi în raport de prevederile art.295 C.pr.civila,tribunalul constată că prezentul apel este întemeiat, pentru argumentele ce se vor expune:

Prin cererea de chemare în judecată, reclamanta a învestit instanţa cu o acţiune civilă personală în răspundere civilă delictuală întemeiată pe prevederile art.998-999 C.civil, susţinând că prin faptele ilicite comise de pârâţi a suferit un prejudiciu de natură materială şi morală ce urmează a fi reparat prin obligarea pârâţilor la plata sumei de 110.000 lei, daune materiale şi 100.000 lei, daune morale.

Rezultă din prevederile art.8 din Decretul nr.167/1958, că în cazul acţiunii în răspundere pentru paguba cauzată prin fapta ilicită, prescripţia începe să curgă de la data când păgubitul a cunoscut sau trebuia (ori putea) să cunoască paguba şi pe cel care răspunde de ea.

Potrivit prevederilor art.16 din decret, prescripţia se întrerupe prin introducerea unei cereri de chemare în judecată, chiar dacă cererea a fost introdusă la o instanţă judecătorească necompetentă.

În cadrul faptelor invocate de către reclamantă ca având caracter ilicit cauzator de prejudicii se regăsesc şi numeroasele chemări în judecată sau stabiliri, în sarcina sa, ca şi proprietar-membru al asociaţiei de proprietari, a unor sume de bani calculate cu titlu de penalităţi de întreţinere şi majorări, nedatorate de către reclamantă.

În raport de aceste pretenţii susţinute probator de înscrisuri, respectiv hotărâri judecătoreşti pronunţate în litigiile dintre părţi, constatarea instanţei de fond referitor la prescripţia dreptului la acţiune şi lipsa intervenirii întreruperii prescripţiei este greşită.

Astfel, prin decizia civilă nr.16/12.01.2006, Tribunalul Constanţa a admis recursul reclamantei, a modificat în tot sentinţa civilă nr.1484/2005  a Judecătoriei Mangalia, în sensul că a admis acţiunea reclamantei în parte şi a obligat pârâta Asociaţia de Proprietari să plătească reclamantei suma de 774,54 lei, reprezentând penalităţi şi majorări nedatorate.

Această hotărâre judecătorească irevocabilă are drept efect întreruperea curgerii termenului de prescripţie şi începerea unui nou termen de prescripţie de 3 ani,de la momentul pronunţării deciziei civile, astfel că acţiunea reclamantei promovată la data de 08.12.2008 nu este prescrisă.

Faţă de aceste argumente, constatându-se că prima instanţă nu a cercetat fondul raportului juridic litigios, devin incidente prevederile art.297 alin.1 C.pr.civilă şi tribunalul, admiţând apelul, va desfiinţa hotărârea atacată şi va trimite cauza spre rejudecare primei instanţe, care va analiza, pe fond, temeinicia pretenţiilor reclamantei în raport cu prevederile art.998-999 C.civil.