Relaţii personale cu copilul. Aprecierea interesului copilului. Obligaţia instanţei de a lua, în circumstanţele speţei, măsurile adecvate în stabilirea programului de relaţii personale

Relaţii personale cu copilul. Aprecierea interesului copilului. Obligaţia instanţei de a lua, în circumstanţele speţei, măsurile adecvate în stabilirea programului de relaţii personale

C.fam., art. 43 alin. (3), art. 97

Legea nr. 272/2004, art. 14

Ignorarea actelor medicale, ce atestă tulburările emoţionale ale minorei determinate de comportamentul violent al reclamantului, a planului de servicii de consiliere psihologică de care beneficiază minora şi a declaraţiei minorei, reţinându-se greşit că acestea nu au o importanţă deosebită, cu consecinţa stabilirii unui program definitiv de relaţii personale, în condiţiile speţei,  constând în aceea că minora locuieşte de la naştere numai cu mama sa, de care este ataşată, iar reclamantul lucrează în Italia şi menţine legături cu minora numai  prin corespondenţă şi convorbiri telefonice, demonstrează că instanţele nu au analizat corespunzător interesul minorei şi nu au ţinut seama de dispoziţiile Convenţiei asupra relaţiilor personale care privesc copiii, adoptată la Strasbourg la 17 iulie 2003, ratificată de România prin Legea nr. 87/2007, în special art. 7, ce impune autorităţilor judiciare luarea măsurilor adecvate în stabilirea programului de relaţii personale.

Secţia civilă, completul specializat pentru cauze de familie şi minori,

decizia nr. 984 din 21octombrie 2008, (judecător dr. Adriana Corhan)

Prin decizia civilă nr. 1038 din 28 octombrie 2008 Curtea a admis recursul declarat de pârâta P. A.-L. împotriva deciziei civile nr. 468/A din 6 iunie 2008 pronunţată de Tribunalul Timiş, pe care a casat-o cu trimiterea cauzei spre rejudecare în apel la aceeaşi instanţă.

Curtea reţinut că prin decizia civilă nr. 468/A din 06 iunie 2008 Tribunalul Timiş a respins apelul declarat de pârâtă împotriva sentinţei civile nr. 261 din 07 februarie 2008 pronunţată de Judecătoria Lugoj.

Tribunalul a reţinut că prin acţiunea adresată Judecătoriei Lugoj reclamantul C.G.-D. a solicitat în contradictoriu cu pârâta P.L.-A. stabilirea programului de relaţii personale cu fiica sa V.A., născută la 02.03.1998 , aflată în îngrijirea pârâtei, în sensul de a o lua la domiciliul său timp de două săptămâni în vacanţa de iarnă în luna decembrie şi două săptămâni în vacanţa de vară la mijlocul lunii august (perioadă în care se află în concediu de odihnă în România), şi câte două zile la sfârşit de săptămână, respectiv sâmbăta şi duminica în situaţia în care vine în ţară cu alte ocazii.

În motivarea acţiunii a arătat că minora a rezultat din relaţia de concubinaj a părţilor, că în urmă cu 5 ani a plecat să muncească în Italia, unde se află şi în prezent, că a întreţinut permanent legătura cu minora, contribuind la întreţinerea ei şi că are domiciliul în Lugoj împreună cu mama sa, care este şi ea ataşată de minoră, iar pârâta nu îi permite să o vadă pe minoră decât în prezenţa ei şi pentru o perioadă limitată de timp.

În drept a invocat dispoziţiile art. 43 alin. (3) şi 97 din Codul familiei şi art. 14 şi 15 lit. c) din Legea nr. 272/2004.

Pârâta a solicitat prin întâmpinate în principal, respingerea acţiunii, iar în subsidiar,  a fost de acord ca reclamantul să menţină legături cu minora, însă la domiciliul ei o perioadă limitată de timp.

A susţinut că minora a rezultat dintr-o relaţie pasageră a părţilor, că reclamantul consumă frecvent băuturi alcoolice şi în această stare venea la domiciliul ei, uneori chiar şi după miezul nopţii, făcând scandal, fapt ce a determinat ca minora să refuze să se întâlnească cu reclamantul.

Mai arată că minora a fost agresată de mai multe ori de către reclamant, ultima dată în 18.08.2007, când reclamantul le-a bătut pe amândouă, minora având nevoie de 5-7 zile îngrijiri medicale pentru vindecare, precum şi de consiliere  psihiatrică.

Mai arată că în convorbirile telefonice avute cu minora, reclamantul aduce injurii pârâtei, iar pretinsa contribuţie la întreţinerea minorei a constat în realitate în mici şi sporadice sume de bani.

De aceea, susţine că interesul minorei este ca legăturile cu reclamantul să aibă loc numai în prezenţa ei, pentru a face ca minora să nu fie afectată psihic şi emoţional.

Prin sentinţa civilă nr. 261 din 7 februarie 2008 Judecătoria Lugoj a admis acţiunea şi a încuviinţat ca reclamantul să o ia pe minoră la domiciliul său două săptămâni în luna august şi două săptămâni în luna decembrie, corespunzător vacanţelor şcolare, urmând ca minora să îşi petreacă sărbătorile de Crăciun alternativ la domiciliul fiecărui părinte, precum şi două zile la sfârşit de săptămână, cu ocazia vizitelor în ţară ale reclamantului, în afara acestor perioade, respectiv de sâmbăta de la orele 18,00 până duminica la orele 17,00, cu obligaţia de a o readuce la domiciliul pârâtei la sfârşitul programului de relaţii personale.

Instanţa de fond a reţinut că minora a rezultat din relaţia părţilor şi a fost recunoscută de reclamant încă de la naştere.

Din declaraţiile martorilor şi din celelalte probe cu înscrisuri administrate în cauză, a reţinut că reclamantul a menţinut relaţii personale apropiate cu minora, bazate pe afecţiune şi ataşament reciproc.

A mai reţinut că în vara anului 2007 între părţi au intervenit tensiuni grave, determinate atât de faptul că pârâta i-a permis reclamantului să aibă legături personale cu minora numai în prezenta ei şi numai pentru perioade scurte de timp, precum şi de reacţiile impulsive ale reclamantului faţă de pârâtă în prezenţa minorei, prin aceea că îi aducea injurii şi o ameninţa, inclusiv în cadrul convorbirilor telefonice cu minora.

Această stare conflictuală a culminat cu incidentul din 18.08.2007, când, enervat de faptul că minora şi-a exprimat dorinţa de a pleca acasă, şi bănuind că a fost influenţată de pârâtă, reclamantul a bruscat-o şi a lovit-o pe pârâtă, iar din greşeală, a lovit-o şi pe minoră.

În urma acestui incident, pârâta a formulat plângere penală împotriva reclamantului, minorei i s-a eliberat certificat medico-legal şi a fost supusă şi unui examen psihiatric, examen ce a stabilit că prezintă tulburări emoţionale, ca reacţie la mediul abuziv patern.

Instanţa a mai reţinut că minora are o stare de frică determinată de atitudinea reclamantului faţă de mama sa, motiv pentru care şi în prezent este consiliată de un specialist.

Instanţa a avut în vedere şi declaraţia minorei, însă a apreciat că, deşi există relaţii tensionate între părţi, cu efecte negative asupra stabilităţii emoţionale a minorei, acest fapt nu poate afecta încurajarea unor legături personale între reclamant şi minoră, cu atât mai mult cu cât din probe rezultă nu numai atitudinea culpabilă a reclamantului, ci şi lipsa de cooperare a pârâtei.

Instanţa a reţinut că minora nu a beneficiat de o relaţie într-un mediu calm cu tatăl său, de aşa natură încât să îşi exprime sentimentele liber şi fără nici o presiune exterioară, întâlnirile dintre ei fiind limitate la o perioadă de o oră sau o oră şi jumătate, aşa cum a recunoscut pârâta la interogator.

Instanţa a mai reţinut că atitudinea pârâtei, care în urma incidentului dintre părţi a evitat ca reclamantul să se mai întâlnească cu minora, a determinat accentuarea sentimentelor minorei faţă de reclamant. 

Totodată, instanţa de fond a apreciat că certificatul medical depus de pârâtă nu  poate fi luat în seamă pentru a se reţine că legăturile personale la domiciliul reclamantului ar dăuna minorei, câtă vreme starea de teamă a minorei este determinată de atmosfera tensionată dintre părţi, cu atât mai mult cu cât acest certificat nu a fost eliberat şi prin ascultarea reclamantului, aşa cum ar fi trebuit.

Celelalte susţineri ale pârâtei, referitoare la faptul că reclamantul ar fi agresat-o fizic pe minoră de mai multe, ori nu au fost dovedite în cauză.

Faţă de această stare de fapt şi de dispoziţiile art. 43 alin. (3) şi art. 97 din Codul familiei, precum şi ale art. 14 din Legea nr. 272/2004, instanţa de fond a apreciat că interesul minorei este de a avea şi a consolida relaţia atât cu tatăl său, cât şi cu bunica paternă, legături care nu se pot păstra decât prin luarea minorei la domiciliul reclamantului, ambii părinţii trebuind să manifeste o disponibilitate maximă şi o cooperare, de aşa manieră încât minora să se bucure de prezenţa, afecţiunea, grija şi creşterea din partea ambilor părinţi, într-un climat cald,  care să nu îi pericliteze educaţia şi siguranţa, ori să influenţeze relaţiile personale afective, deoarece în caz contrar, oricare dintre părţi va putea solicita modificarea acestui program în viitor, dacă starea de fapt se modifică.

Împotriva sentinţei pârâta P. L.-A. a declarat apel în termen, solicitând schimbarea ei în tot, în sensul respingerii acţiunii în principal, iar în subsidiar, schimbarea în parte şi încuviinţarea relaţiilor personale numai la domiciliul ei.

În motivarea apelului a arătat că instanţa de fond a interpretat trunchiat şi denaturat o parte a probelor, ignorând pe acelea din care rezultă fără echivoc că admiterea acţiunii afectează grav dezvoltarea psihică a minorei.

A arătat că instanţa de fond a acordat prioritate dreptului reclamantului de a avea legături personale cu minora, în detrimentul interesului minorei şi voinţei acesteia, care, cu ocazia audierii în camera de consiliu, nu s-a arătat dornică de a-l vizita pe reclamant la domiciliul acestuia.

A mai arătat că în urma incidentului din 18.08.2007, minora suferă de „tulburări emoţionale anxios depresive, reacţie la mediul abuziv patern”, iar actele medicale eliberate în acest sens au fost interpretate denaturat de prima instanţă.

Pârâta a mai arătat că minora nu a dormit niciodată la reclamant şi o sperie ideea de a-l mai vedea, iar reclamantul a contribuit numai sporadic şi cu mici sume de bani la întreţinerea minorei, în acest sens reclamantul eschivându-se în a recunoaşte care sunt veniturile pentru a putea fi obligat la plata unei contribuţii de întreţinere în condiţiile legii.

Totodată, a  arătat că atunci când a fost aniversarea minorei nici reclamantul, nici bunica paternă nu au felicitat-o , fapt remarcat de minoră.

Prin întâmpinare, reclamantul a solicitat respingerea apelului, susţinând că programul de relaţii personale încuviinţat este în interesul minorei.

Analizând apelul declarat de pârâtă, tribunalul a apreciat că este neîntemeiat.

Astfel, a reţinut că din probele administrate de ambele instanţe rezultă că este în interesul minorei să aibă legături personale cu ambii părinţi şi să dezvolte o viaţă de familie şi cu reclamantul, atâta timp cât acesta nu este decăzut din exerciţiul drepturilor părinteşti, iar din probe nu rezultă că relaţia cu reclamantul ar afecta negativ dezvoltarea minorei.

Tribunalul a apreciat că cele declarate de minoră cu ocazia audierii sunt consecinţa relaţiilor conflictuale dintre părţi, iar acest fapt impune tocmai ca relaţiile personale să se desfăşoare la domiciliul reclamantului.

Tribunalul a mai reţinut că actele de violenţă invocate de pârâtă nu au fost dovedite în cauză.

De aceea, tribunalul a apreciat că atâta timp cât reclamantul are  calitatea de părinte, programul de relaţii personale stabilit de prima instanţă este corect, fiind în interesul minorei ca, în raport de vârsta şi gradul de discernământ, să dezvolte o viaţă de familie şi cu reclamantul.

De aceea, a apreciat că nu există temeiuri pentru schimbarea sentinţei primei instanţe.

Împotriva acestei decizii pârâta P. L.-A. a declarat recurs în termen, solicitând în principal modificarea în tot a celor două hotărâri, iar pe fond respingerea acţiunii, iar în subsidiar, modificarea în parte, în sensul ca până la recuperarea completă din punct de vedere psihic a minorei să fie exclusă rămânerea minorei la domiciliu reclamantului şi în timpul nopţii.

Pârâta susţine că cele două hotărâri sunt nelegale, deoarece din probele administrate rezultă că  reclamantul nu  a fost împiedicat să aibă legături personale cu minora, cu toate că acesta a contribuit numai sporadic şi nesemnificativ la întreţinerea acesteia.

De asemenea, arată că în data de 18.08.2007, reclamantul a agresat-o atât pe ea, cât şi pe minoră, moment ce a determinat tulburările emoţionale ale minorei, cu consecinţa că şi în prezent aceasta are nevoie de consiliere şi suport psihologic.

În acest sens, pârâta susţine că din întreg probatoriul administrat rezultă că datorită agresivităţii reclamantului, manifestată încă de la începutul relaţiilor, a evitat prezenţa acestuia la domiciliul său şi a avut permanent un sentiment de teamă, care a determinat-o să o protejeze pe minoră prin însoţirea minorei în vizitele făcute în familia reclamantului. Această teamă a fost confirmată de violenţele exercitate de reclamant în august 2007, motiv pentru care acesta a şi fost condamnat pentru lovire prin sentinţa penală nr. 64/12.08.2008.

Mai mult, pârâta arată că starea de agresivitate a fost confirmată de minoră, cu ocazia audierii acesteia.

Pârâta mai arată că deşi reclamantul are dreptul de a menţine legături personale cu minora, exercitarea acestui drept trebuie să ţină seama de interesul minorei, în concret, programul trebuind să fie stabilit de aşa manieră, încât să se evite rămânerea minorei peste noapte la domiciliul reclamantului.

Pârâta arată, de asemenea, că instanţele nu au acordat atenţie comportamentului reclamantului, care nu a fost interogat, cu toate că există două sentinţe penale de condamnare a sa.

De aceea, conchide că programul de relaţii personale stabilit de prima instanţă şi menţinut de tribunal, nu este în interesul minorei, ci chiar pune în pericol sănătatea psihică a acesteia.

În drept se invocă dispoziţiile art. 304 pct.9 C. pr. civ.  .

Prin întâmpinare reclamantul a solicitat respingerea recursului ca neîntemeiat.

În recurs s-au depus acte medicale, caracterizare din partea educatoarei şi a învăţătoarei, dovada condamnării reclamantului, plângerile penale formulate de pârâtă, dovada că minora urmează un program de consiliere psihologică, conform unui plan de servicii aprobat de Primarul municipiului Lugoj, dovezi care atestă ataşamentul minorei faţă de pârâtă.

Analizând recursul declarat de pârâtă, în raport de susţinerile acesteia, de apărarea reclamantului, de probele dosarului şi de dispoziţiile art. 299 – 315 C.proc.civ, Curtea apreciază că este întemeiat.

În cauză, minora a rezultat din relaţia de concubinaj a părţilor, a fost recunoscută de reclamant, însă părţile nu au locuit împreună niciodată.

Reclamantul lucrează în Italia, astfel că relaţiile personale dintre minoră şi reclamant au constat în vizitele pe care minora le-a făcut la domiciliul acestuia când venea în ţară, corespondenţă şi convorbiri telefonice.

În luna august 2007 între părţi a avut loc un incident, ocazie cu care şi minora a fost lovită de reclamant. Urmare a acestui incident, aşa cum atestă actele medicale depuse în cauză şi cum minora a declarat cu ocazia audierilor în camera de consiliu, minora prezintă un sentiment de teamă, şi, mai mult, actele medicale atestă că prezintă tulburări emoţionale determinate de agresivitatea reclamantului, mai ales asupra mamei sale.

Curtea mai reţine din declaraţia minorei, că deşi minora doreşte să dezvolte o relaţie afectivă cu reclamantul, o asemenea legătură a fost întreruptă în evoluţia ei datorită comportamentului violent al reclamantului.

Aşadar, Curtea reţine că între reclamant şi minoră, în lipsa prezenţei reclamantului în viaţa minorei, relaţia afectivă ce se doreşte a fi dezvoltată a fost afectată de comportamentul violent al reclamantului.

Din dispoziţiile art. 43 şi 97 din Codul familiei şi art. 14 şi 15 din Legea nr. 272/2004, rezultă că reclamantul, în calitate de părinte, are dreptul de a menţine legături personale cu minora pentru a putea contribui la creşterea şi educarea acesteia, iar minora are dreptul de a se bucura de creşterea şi îngrijirea tatălui său.

Este adevărat că atâta timp cât reclamantul nu este decăzut din exerciţiul drepturilor părinteşti păstrează dreptul de a menţine legături personale cu fiica sa, minora în cauză.

Pe de altă parte, şi minora are dreptul şi interesul de a menţine legături personale cu tatăl său, deoarece numai astfel între părţi se poate dezvolta o viaţă de familie, cu consecinţa dezvoltării unei personalităţi echilibrate emoţional şi afectiv.

Dezvoltarea unei vieţi de familie de către minoră şi tatăl său, reclamantul  în cauză, presupune ca aceştia să se bucure cât mai mult timp posibil unul de prezenţa celuilalt.

Dar, în circumstanţele speţei, instanţa trebuie să stabilească programul de relaţii personale de maniera în care acesta să fie în interesul superior al minorei.

Curtea reaminteşte că deşi interesul superior al minorei este de a dezvolta o viaţă de familie cu tatăl său, acesta trebuie să manifeste faţă de minoră şi de familia acesteia, ce o include mai ales pe pârâtă, înţelegere şi toleranţă şi să aibă cel puţin un comportament civilizat, care să excludă inclusiv aprecierile  negative. De cealaltă parte, pârâta trebuie să manifeste cooperare şi să cultive minorei dragostea şi ataşamentul faţă de tatăl său.

Având a stabili programul de relaţii personale în cauză, cele două instanţe au interpretat greşit actele medicale ce atestă tulburările emoţionale ale minorei determinate de comportamentul violent al reclamantului, reţinând greşit că acestea nu au o importanţă deosebită .

Dimpotrivă, Curtea apreciază că în cauză, faţă considerentele expuse şi de declaraţia minorei, coroborată cu planul de servicii de care aceasta beneficiază şi cu scrisorile medicale depuse în cauză, se impunea, pentru stabilirea corectă a stării de fapt şi determinarea programului de relaţii personale o evaluare psihologică a minorei şi a ambilor părinţi, iar dacă este cazul, chiar o evaluare psihiatrică a acestora.

Curtea, are în vedere mai ales scrisoarea medicală aflată la fila 32 din dosarul de apel, care, după ce atestă tulburări emoţionale reactive la mediul abuziv patern, recomandă control lunar în cabinet de psihiatrie pediatrică, evitarea factorilor stresanţi şi a traumelor  psihice.

Totodată, are în vedere înscrisul de la fila 34 din dosarul de apel, ce prezintă evaluarea din partea psihologului de la şcoala pe care o frecventează minora, act ce atestă, de asemenea, că atunci când vorbeşte despre problemele pe care le are cu tatăl ei, minora plânge, este tristă, o sperie gândul că ar trebui să stea cu el şi îi este frică de el, deoarece este agresiv.

Curtea apreciază că starea de fapt nu a fost corect stabilită de către cele două instanţe, întrucât actele medicale nu pot fi interpretate decât din punct de vedere medical, iar diagnosticului stabilit se impune să i se recunoască în plan juridic efectele pe care acesta le are în ce priveşte afectarea emoţional afectivă a minorei.

Aşadar, Curtea apreciază că în raport de dispoziţiile art. 129 alin. 5 C.proc.civ.,  instanţa de apel, care a exercitat controlul judiciar şi care a completat probele administrate de prima instanţă, nu a lămurit pe deplin starea de fapt în cauză, pentru ca, în raport de aceasta  să se pronunţe asupra temeiniciei şi legalităţii hotărârii primei instanţe.

Ignorarea actelor medicale şi stabilirea în consecinţă a unui program larg şi definitiv, în condiţiile speţei,  constând în aceea că minora locuieşte de la naştere numai cu mama sa, de care este ataşată, iar reclamantul lucrează în Italia şi menţine legături cu minora numai  prin corespondenţă şi convorbiri telefonice, demonstrează că instanţele nu au analizat corespunzător interesul minorei şi, deşi au audiat-o pe aceasta, opinia ei nu a prezentat nici o relevanţă în pronunţarea soluţiilor.

De asemenea, Curtea constată că tribunalul nu a avut în vedere aplicarea dispoziţiilor Convenţiei asupra relaţiilor personale care privesc copiii, adoptată la Strasbourg la 17 iulie 2003, ratificată de România prin Legea nr. 87/2007, în special art. 7, ce impune autorităţilor judiciare luarea măsurilor adecvate în stabilirea programului de relaţii personale.

Având în vedere celeritatea pe care o reclamă natura cauzei, Curtea apreciază că nu se impune şi casarea sentinţei primei instanţe, probele ce se impun în completare putând fi administrate cu ocazia rejudecării apelului.

În consecinţă, Curtea apreciază că se impune potrivit art. 312 alin. (5) C.proc.civ. admiterea recursului, casarea deciziei, cu trimitere cauzei spre rejudecare în apel.

Domenii speta

Spete similare