Recurs, art. 145 Cod Procedură Penală

R O M Â N I A

TRIBUNALUL BRAŞOV

SECŢIA PENALĂ

RECURS, ART. 145 Cod Procedură Penală

ÎNCHEIEREA PENALĂ nr.40/R

Şedinţa publică din 22 Martie 2013

Completul compus din:

PREŞEDINTE ACT

Judecător CI

Judecător EMT

Grefier DM

Ministerul Public – Parchetul de pe lângă Tribunalul Braşov

 este reprezentat de procuror  AB.

 Pe rol fiind soluţionarea recursului penal declarat de Parchetul de pe lângă Judecătoria Braşov împotriva încheierii camerei de consiliu nr.53 din 23.03.2013 pronunţată de Judecătoria Braşov, în dosarul penal nr.8190/197/2013 având ca obiect recurs la  propunere de arestare preventivă.

 Dezbaterile în prezenta cauză au fost înregistrate conform art.304 cod procedură penală. 

 La apelul nominal făcut în şedinţă publică au răspuns:

-inculpatul intimat SIF, în stare de reţinere, asistat de apărător ales TR

Procedura este legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei, după care,

Se procedează la identificarea inculpatului, după care i se învederează motivul pentru care a fost prezentat în faţa instanţei de recurs.

I se învederează inculpatului intimat dispoziţiile art.70 al.2 Cod procedură penală, după care, întrebat fiind, inculpatul SIF  declară că nu doreşte să dea declaraţie la acest moment procesual.

Se constată că nu mai sunt cereri de formulat în cauză, motiv pentru care se procedează la dezbaterea pe fond asupra recursului  penal de faţă.

Reprezentanta parchetului solicită admiterea recursului declarat de Parchetul de pe lângă Judecătoria Braşov şi casarea încheierii primei instanţe. Arată că deşi instanţa de fond a reţinut incidenţa dispoziţiilor art.143 Cod procedură penală care se coroborează cu probele de la dosar, respectiv cu declaraţiile de martori şi cu procesul-verbal de identificare a bunurilor sustrase părţii vătămate, propunerea de arestare preventivă a inculpatului a fost respinsă prin prisma art.148 lit.f Cod procedură penală, instanţa apreciind că inculpatul e la primul contact cu legea penală şi că acest lucru nu permite luarea măsurii arestării preventive. Precizează că inculpatul, constrâns de nevoi materiale urgente - pentru că banii primiţi de la părinţi pentru  plata chiriei au fost cheltuiţi într-un mod iresponsabil - a atacat o femeie pe timp de noapte şi a lovit-o suficient de puternic întrucât a rămas la pământ fără a mai avea posibilitatea de a reacţiona, iar prejudiciul este nejustificativ raportat la reacţia inculpatul. În opinia sa, temeiul prev. de lit.f a art.148 Cod procedură penală este dovedit, iar faptul că inculpatul a recunoscut săvârşirea faptei nu e de natură a diminua pericolul social concret pentru ordinea publică, pentru că recunoaşterea vine după identificarea sa şi după audierea martorilor.  Arată că prima instanţă a respins şi solicitarea de a se lua împotriva inculpatului o altă măsură preventivă. Solicită admiterea recursului declarat de parchet, deoarece soluţia primei instanţe este netemeinică.

Apărătorul ales al intimatului inculpat solicită respingerea recursului declarat de parchet şi menţinerea încheierii primei instanţe, aceasta fiind temeinică şi legală. Arată că în mod corect instanţa de fond a considerat că propunerea parchetului de arestare preventivă a inculpatului nu răspund exigenţelor dispoziţiilor art.136 şi 143 Cod procedură penală, precum şi art.148 lit.f Cod procedură penală, toate fiind analizate prin prisma art.23 din Constituţie. Consideră că nu există nici un element plauzibil care să reflecte în actele dosarului faptul că fără luarea măsurii arestării preventive faţă de inculpat nu s-ar putea asigura buna desfăşurare a procesului penal. Arată că pericolul concret pentru ordinea publică nu poate fi prezumat raportat la limitele de pedeapsă prevăzute de lege. Consideră că relativ la pericolul social concret trebuie să se ţină cont şi de comportamentul inculpatului şi de vârsta sa frageda de 19 ani, precum şi faptul că este student în anul I la Facultatea de Litere din cadrul Universităţii Transilvania Braşov. Precizează că perioada petrecută în Arest l-a făcut pe inculpat să realizeze pe deplin gravitatea faptelor sale, motiv pentru care nu se impune luarea faţă de inculpat a măsurii arestării preventive.

Inculpatul intimat SIF, având ultimul cuvânt, declară că regretă fapta enorm şi  solicită să i se acorde şansa de a fi judecat în stare de libertate. Declară că va respecta obligaţiile impuse de instanţă, iar când va termina facultatea vrea sa devina translator de limbă engleză. Arată că în fapt domiciliază cu chirie în Braşov pe str.Lânii şi că părinţii săi îi plătesc chiria. Declară că a încercat să îşi găsească un loc de muncă, dar din cauza programului şcolar, nu s-a putut angaja. Precizează că tatăl său este electrician, iar mama sa este vânzătoare.

TRIBUNALUL

Deliberând asupra recursului penal de faţă ,

Constată că prin încheierea nr. 53/22.03.2013 Judecătoria Braşov a respins propunerea Parchetului de pe lângă Judecătoria Braşov, privind arestarea preventivă a inculpatului SIF şi a respins cererea de luarea măsurii de a nu părăsi localitatea de domiciliu formulată de inculpatul SIF.

Pentru a pronunţa această hotărâre prima instanţă a reţinut  următoarele:

Prin referatul cu numărul 2578/P/2013 al Parchetului de pe lângă Judecătoria Braşov s-a înaintat propunerea de arestare preventivă a inculpatului SIF, cu privire la comiterea infracţiunii de tâlhărie, prev de art 211 alin 1, alin 2 lit a şi c C.penal, în motivarea propunerii arătându-se că faţă de acest inculpat există probe care confirmă vinovăţia acestuia privind săvârşirea infracţiunii ce se reţine în sarcina sa, în plus, sunt aplicabile dispoziţiile art 148 lit f C.pr.pen, având în vedere circumstanţele reale ale comiterii faptei.

Din referatul cu propunere de arestare preventivă, declaraţiile existente în dosar şi ansamblul probatoriului administrat până la acest moment, rezultă ca stare de fapt aceea că în data de 13.02.2013, în jurul orei 21.00, pe strada Spicului din Braşov, inculpatul a urmărit  partea vătămată Popa Valeria, s-a apropiat de aceasta prin spate, a tras de geanta acesteia, partea vătămată s-a opus, iar pentru a reuşi să ia geanta, a lovit-o cu cotul, aceasta căzând, inculpatul fugind cu geanta, din care a luat suma de 20 lei şi două telefoane mobile, abandonând ulterior geanta. 

Astfel, prin rezoluţia organelor de cercetare penală din 21.03.2013 s-a dispus începerea urmăririi penale faţă de SIF, cu privire la comiterea infracţiunii de tâlhărie, prev de art 211 alin 1, alin 2 lit a şi c C.penal; rezoluţia fiind confirmată în aceeaşi dată de procuror; ulterior, prin ordonanţa Parchetului de pe lângă Judecătoria Braşov din 22.03.2013 s-a dispus punerea în mişcare a acţiunii penale faţă de inculpatul SIF pentru comiterea infracţiunii arătate mai sus.

Faţă de inculpat s-a luat măsura reţinerii prin ordonanţa din data de 21.03.2013, ora 19.50, iar temeiul avut în vedere la propunerea de arestare preventivă îl constituie dispoziţiile prev de art 148 alin 1 lit f C.pr.pen.

Luarea măsurii arestării preventive a inculpatului se poate dispune conform art 149/1 C.pr.pen, dacă sunt întrunite condiţiile prev. de art. 143 Cpp, respectiv dacă sunt probe şi indicii temeinice că inculpatul a săvârşit o faptă prevăzută de legea penală şi există vreunul dintre cazurile prev. de art. 148 Cpp; existând indicii temeinice, conform art 68 /1 C.pr.pen atunci când din datele existente în cauză rezultă presupunerea rezonabilă că persoana faţă de care se efectuează acte premergătoare sau acte de urmărire penală a săvârşit fapta reţinută în sarcina sa.

Analizând întregul material probator existent la dosar până în acest moment prima instanţă a constatat că sunt îndeplinite condiţiile legale generale prev de art 143 C.pr.pen, în sensul că există probe sau indicii temeinice că inculpatul ar fi săvârşit fapta reţinute în sarcina sa.

În ceea ce priveşte temeiul avut in vedere la propunerea de arestare preventivă a inculpatului, instanţa apreciază că dispoziţiile art 148 lit f C.pr.pen nu sunt aplicabile în cauză, avand în vedere că din nici un mijloc de proba nu rezultă că lăsarea în libertate a inculpatului prezintă un pericol concret pentru ordinea publică; iar motivele expuse în referatul cu propunere de arestare preventivă, respectiv modalitate de comitere şi gravitatea faptei, scopul faptei, se circumscriu eventual pericolului social specific faptei comise, dar nu poate determina convingerea că inculpatul, în stare de libertate, ar prezenta un pericol concret pentu ordinea publică; aceasta în condiţiile în care este la primul contact cu legea penală şi nu se poate vorbi de un risc infracţional, care să genereze un pericol concret pentru ordinea publică.

Fără a diminua gravitatea faptelor reţinute şi pericolul social al acestora, instanţa a apreciat că nu trebuie uitat caracterul fundamental al libertăţii individuale, regula generală a judecării oricărui inculpat în stare de libertate, constatându-se că argumentele invocate nu sunt fundamentate pe probe şi nici nu sunt de natură a conduce la concluzia că există în speţă o situaţie excepţională care să necesite arestarea preventivă a inculpatului.

Nu în ultimul rând, măsurile preventive se dispun ţinându-se seama de scopul lor, de gradul de pericol social al infracţiunii, dar şi de vârsta, antecedentele penale sau alte situaţii care privesc persoana faţă de care se ia această măsură; iar afirmaţia neargumentată a reprezentantului parchetului că inculpatul prezintă un pericol pentru ordinea publică nu este în concordanţă cu datele concrete din dosar, supraevaluându-se acea rezonanţă socială, acea afectare a echilibrului social firesc şi deci temerea care s-ar putea instala în rândurile opiniei publice, inculpatul fiind un tânăr cu capacitatea necesară în a percepe gravitatea faptei şi a urmărilor, fiind student anul I în cadrul Universităţii Transilvania.

Împotriva acestei încheieri a formulat recurs în termenul legal Parchetul de pe lângă Judecătoria Braşov criticând-o pentru netemeinicie, solicitând raportat la circumstanţele reale ale faptei-de o gravitate deosebită, aspect care ar genera presupunerea că lăsaţi în libertate infractorii vor continua să comită infracţiuni de tâlhărie admiterea propunerii de arestare preventivă .

 Analizând recursul formulat prin prisma motivelor invocate Tribunalul constată că acesta este fondat pentru următoarele considerente:

În ceea ce priveşte existenţa unor date şi indicii temeinice în sensul dispoziţiilor art 143 CPP, ca o condiţie prealabilă pentru a justifica arestarea preventivă a unei persoane şi totodată ca o garanţie împotriva unei privări arbitrare de libertate, instanţa reţine că, în interpretarea art. 5 par.1 lit.c din Convenţia Europeană a Drepturilor Omului, Curtea a considerat că existenţa unor motive verosimile de a bănui că inculpatul a săvârşit fapte prevăzute de legea penală, presupune fapte sau informaţii de natură a convinge un observator obiectiv că persoana în cauză a putut comite infracţiunea pentru care se solicită arestarea.

Astfel, Tribunalul constată că în mod judicios prima instanţă a constatat că materialul  probator administrat în cauză,respectiv plângerea şi declaraţiile părţii vătămate Popa Valeria, declaraţiile martorilor SRD, ZAS, CAM, DA, declaraţiile inculpatului SIF care a recunoscut săvârşirea faptei, mai puţin faptul că a lovit-o pe partea vătămată cu cotul pentru a-i sustrage geanta dar şi procesul verbal de exploatare a datelor obţinute în baza autorizaţiei de interceptare, procesele verbale de ridicare şi predare a telefoanelor mobile confirmă existenţa unor astfel de indicii temeinice care să justifice o presupunere rezonabilă în sensul că inculpaţii ar fi săvârşit infracţiunea de tâlhărie pentru care s-a pus în mişcare acţiunea penală.

Potrivit dispoziţiilor art. 136 Cod procedură penală în cauzele privitoare la infracţiuni pedepsite cu închisoare mai mare de 4 ani se poate lua una din măsurile preventive pentru a se putea asigura buna desfăşurare a procesului penal ori pentru a împiedica sustragerea inculpatului de la urmărire penală, de la judecată ori de la executarea pedepsei.

In ceea ce priveşte temeiul avut în vedere la propunerea de arestare preventivă a inculpatului, în mod corect prima instanţă a apreciat că dispoziţiile art.148 lit f C.pr.pen nu sunt aplicabile în cauza, având în vedere că din nici un mijloc de probă nu rezultă că lăsarea în libertate a inculpatului ar prezenta un pericol concret pentru ordinea publica.

La acest moment procesual tribunalul constată că măsura arestării preventive solicitată a fi luată faţă de inculpat  întemeiată pe art. 148 lit. f Cod procedură penală apare neîntemeiată şi excesivă,aşa cum corect a apreciat şi prima instanţă prin prisma circumstanţelor reale dar în special a celor personale ale persoanei cercetate. Acesta este în vârstă de 20 ani,student anul I la Universitatea Transilvania Braşov,fiind întreţinut de părinţi, la primul contact cu legea penala, a arătat în faţa judecătorului atât la fond cât şi în recurs că a realizat  gravitatea faptei comise,pe care o regretă şi că a săvârşit-o din disperare pentru a procura banii pentru plata chiriei în căminul privat,în condiţiile în care primise bani de la părinţi,însă îi cheltuise într-o noapte la ,,păcănele”.

Astfel, instanţa este obligată să aibă în vedere infracţiunea care formează obiectul judecăţii, modalitatea şi împrejurările în care aceasta s-a săvârşit, urmarea produsă, dar şi elementele de circumstanţiere ale persoanei inculpatului şi nu în ultimul rând probatoriul ce urmează a fi administrat,  posibilitatea ca acesta să fie influenţat în vreun fel prin lăsarea  în libertate a inculpatului.

În cazul în speţă se constată că inculpatul a cooperat cu organele judiciare,  recunoscând fapta pentru care se efectuează cercetări, neexistând nici măcar indicii în sensul că administrarea în continuare a probatoriului ar putea fi influenţată prin lăsarea sa în libertate.

Scopul procesului penal nu rezidă în arestarea preventivă a unei persoane, atâta timp cât urmărirea penală se poate desfăşura în bune condiţii şi fără privarea de libertate a persoanei acuzate.

Având in vedere cele de mai sus, în baza art.149/1 alin.12 rap la articol 146 alin 11/1 C.pr.pen, cu aplic articol 145/1 CPP prin prisma naturii faptelor comise de inculpat, a modalităţii şi a uşurinţei cu care acesta au optat pentru aceasta activitate, instanţa de recurs  apreciază ca fiind necesara totuşi o măsura de supraveghere, sens în care  va lua fata de inculpat măsura obligării de a nu părăsi ţara decât cu acordul instanţei de judecată, urmând a se stabili în sarcina inculpatului  şi o serie de obligaţii, menite să asigure o supraveghere atentă a comportamentului acestuia în următoarele 30 zile,respectiv de la 22.03.2013 la 21.04.2013 inclusiv.

În consecinţă în baza art 385/15 al 1 pc 2 lit d CPP Tribunalul va admite recursul procurorului ,va casa încheierea nr 53/22.03.2013 a Judecătoriei Braşov numai sub aspectul neluării faţă de inculpatul SIF a unei măsuri preventive şi va rejudeca potrivit celor expuse mai sus.

Văzând şi dispoziţiile art 189,192 al 3 CPP,

Domenii speta

Spete similare