Prin cererea înregistrată la data de 25.05.2009, pe rolul Tribunalului Vâlcea, reclamantul d.a. a chemat în judecată pe pârâţii Inspectoratul Şcolar Judeţean Vâlcea, Primarul Municipiului Râmnicu Vâlcea şi Consiliul Local al Municipiului Râmn...

Prin cererea înregistrată la data de 25.05.2009, pe rolul

Tribunalului Vâlcea, reclamantul D.A. a chemat în judecată pe pârâţii

Inspectoratul Şcolar Judeţean Vâlcea, Primarul Municipiului Râmnicu

Vâlcea şi Consiliul Local al Municipiului Râmnicu Vâlcea pentru ca, prin

hotărârea ce se va pronunţa, să fie obligaţi la plata drepturilor salariale

reprezentând contravaloarea cheltuielilor de transport pe ruta Drăgăşani –

Râmnicu Vâlcea, în perioada 1 noiembrie 2005 – 21 aprilie 2009.

În motivarea acţiunii reclamantul a arătat că este profesor

titular la Şcoala cu clasele I-VIII „Ion Didicescu” din comuna Voiceşti, judeţul

Vâlcea, iar în perioada 1 noiembrie 2005 – 21 aprilie 2009 a fost detaşat

în interesul învăţământului la Inspectoratul Şcolar Judeţean Vâlcea şi numit

în funcţia de inspector şcolar. A locuit la Drăgăşani şi s-a deplasat zilnic la şi

de la locul de  muncă, promiţându-i-se că va primi banii de transport, însă

pârâţii nu şi-au îndeplinit această obligaţie. A mai arătat că a obţinut chiar

acordul scris al consiliului de administraţie al Inspectoratului Şcolar

Judeţean Vâlcea pentru plata acestor drepturi, însă decizia nu a fost pusă în

practică.

Prin întâmpinare, pârâţii Primarul Municipiului Râmnicu

Vâlcea şi Consiliul Local al Municipiului Râmnicu Vâlcea au invocat excepţia

lipsei calităţii procesuale pasive, arătând că dreptul salarial pretins de

reclamant este asigurat de la bugetul de stat prin bugetul Ministerului

Educaţiei, Cercetării şi Inovării, iar Inspectoratul Şcolar Judeţean Vâlcea

este o extensie în teritoriu a M.E.C.I., inspectorul şcolar fiind numit în urma

concursului prin ordin emis de inspectorul general pentru o perioadă de 4

ani, ceea ce diferenţiază categoria inspectorilor şcolari de categoria cadrelor

didactice.

Prin sentinţa civilă nr.834/16.10.2009, Tribunalul Vâlcea a

admis excepţia lipsei calităţii procesuale pasive invocată de pârâţii Primarul

Municipiului Râmnicu Vâlcea şi Consiliul Local al Municipiului Râmnicu

Vâlcea.

A admis în parte acţiunea formulată de reclamant faţă de

pârâtul Inspectoratul Şcolar Judeţean Vâlcea şi a respins acţiunea faţă de

pârâţii Primarul Municipiului Râmnicu Vâlcea şi Consiliul Local al

Municipiului Râmnicu Vâlcea.

A obligat pârâtul Inspectoratul Şcolar Judeţean Vâlcea să

plătească reclamantului drepturile salariale reprezentând cheltuielile de

transport pe ruta Drăgăşani – Râmnicu Vâlcea în perioada 25.05.2005 –

21.04.2009, precum şi cheltuieli de judecată  în cuantum de 500 lei.

Pentru a pronunţa această soluţie, instanţa de fond a reţinut

în fapt şi în drept următoarele:

Conform art.167 alin.1 din Legea nr.84/1995, unităţile de

învăţământ preuniversitar de stat funcţionează ca unităţi finanţate din

fonduri alocate prin bugetele locale ale unităţilor administrativ-teritoriale pe a

căror rază îşi desfăşoară activitatea, de la bugetul de stat şi din alte surse,

potrivit legii, iar potrivit alin.3, finanţarea de bază (care cuprinde inclusiv

cheltuielile de personal, conform alin. 5) se asigură prin bugetele locale ale

unităţilor administrativ-teritoriale de care aparţin unităţile de învăţământ, din

sumele defalcate din unele venituri ale bugetului de stat şi din alte venituri

ale bugetelor locale.

Şi dispoziţiile art.16 din H.G. nr.2192/2004 (pentru

aprobarea Normelor metodologice privind finanţarea şi administrarea

unităţilor de învăţământ preuniversitar de stat) prevăd că finanţarea

unităţilor de învăţământ preuniversitar de stat se asigură din fonduri alocate

prin bugetele locale ale unităţilor administrativ-teritoriale în a căror rază îşi

desfăşoară activitatea, de la bugetul de stat şi din alte surse, potrivit legii.

De asemenea, potrivit art.13 din O.U.G. nr.32/2001,

finanţarea instituţiilor de învăţământ preuniversitar de stat este asigurată din

anul 2001 din bugetele locale ale unităţilor administrativ-teritoriale pe a

căror rază teritorială acestea îşi desfăşoară activitatea.

Cu privire la  finanţarea de la bugetul local, tribunalul a

constatat că, potrivit art. 23 din Legea nr. 215/2001, consiliul local este

autoritatea administraţiei publice locale, deliberativă, iar atribuţiile acestuia

sunt expres prevăzute în art. 36 din actul normativ. Conform alin. 4 al art.

36, consiliul local aprobă, la propunerea primarului, bugetul local. Această

atribuţie însă nu îl transformă în ordonator de credite.

Referitor la finanţarea de la bugetul de stat, art. 28 lit.b)

alin.1 din H.G. nr. 2192/2004 prevede că repartizarea către consiliile locale

a fondurilor aferente învăţământului, aprobate prin legea anuală a bugetului

de stat, precum şi a fondurilor din cote defalcate din impozitul pe venit, se

face de către consiliul judeţean. De asemenea, art. 28 lit. b) alin. 2 din

acelaşi act normativ prevede că fondurile primite din unele venituri de la

bugetul de stat prin legea anuală a bugetului de stat se repartizează pe

unităţi administrativ-teritoriale de către consiliul judeţean. Rezultă aşadar că

nici în această situaţie consiliul local nu este ordonator de credite.

Tribunalul a mai reţinut că în speţă consiliul local nu are nici

calitatea de angajator, atribuţii în acest sens având directorul unităţi

administrativ-teritoriale (care este în acelaşi timp şi ordonator terţiar de

credite).

În exercitarea atribuţiilor sale, primarul exercită funcţia de

ordonator  principal de credite, întocmeşte proiectul bugetului local şi contul

de încheiere a exerciţiului bugetar şi le supune spre aprobare consiliului

local.

Conform alin.5 din art.137 din Legea nr.84/1995, cea care

întocmeşte statele de plată şi care completează carnetele de muncă este

unitatea de învăţământ  preuniversitar de stat la care cadrul didactic îşi

desfăşoară activitatea.

Primarul, având calitatea de reprezentant al unităţii

administrativ-teritoriale, nu poate fi obligat la acordarea drepturilor salariale

solicitate chiar dacă are atribuţii strict  legate de execuţia bugetară, această

obligaţie revenind instituţiei de învăţământ cu personalitate juridică.

Conform art.1 din Decretul nr.167/1958, dreptul la acţiune

având un obiect patrimonial se stinge prin prescripţie, dacă nu a fost

exercitat în termenul stabilit în lege, iar conform art. 3, termenul de 

prescripţie este de 3 ani.

În speţă, s-a constatat că reclamantul a solicitat drepturile

salariale la data de 25 mai 2009 pentru perioada 1 noiembrie 2005 – 21

aprilie 2009, deci pe o perioadă care depăşeşte termenul de 3 ani prevăzut

de textul de lege mai sus invocat.

Pe cale de consecinţă, a fost admisă excepţia prescripţiei

dreptului material la acţiune pentru perioada 1 noiembrie 2005 – 25 mai

2006.

Pe fondul cauzei, tribunalul a constatat că acţiunea este

întemeiată pentru următoarele considerente:

Prin decizia nr.295/01.11.2005 emisă de Inspectoratul

Şcolar Judeţean Vâlcea, reclamantul a fost detaşat în interesul

învăţământului de la Şcolile cu clasele I-VIII „Ion Didicescu”

Voiceşti şi Suteşti la Inspectoratul Şcolar al judeţului Vâlcea.

Ulterior, prin decizia nr.5/05.01.2007 emisă de Inspectoratul

Şcolar Judeţean Vâlcea a fost numit în funcţia de inspector şcolar pentru

management educaţional şi dezvoltare instituţională.

În toată această perioadă a locuit la Drăgăşani şi s-a

deplasat zilnic la Râmnicu Vâlcea, unde îşi desfăşura activitatea.

Prin mai multe cereri a solicitat decontarea cheltuielilor de

deplasare efectuate în interes de serviciu, obţinând chiar acordul scris al

Consiliului de administraţie al Inspectoratului Şcolar Judeţean Vâlcea, însă

această decizie nu a fost pusă în practică.

Potrivit art.104 alin.3 din Legea nr.128/1997, personalul

didactic din unităţile de învăţământ de stat, care nu dispune de locuinţă şi

căruia nu i se poate oferi o locuinţă corespunzătoare în localitatea unde are

postul, i se vor deconta cheltuielile pe mijloacele de transport în comun, din

localitatea de reşedinţă la locul de muncă şi de la locul de muncă în

localitatea de reşedinţă.

Tribunalul a constatat că în speţă sunt întrunite prevederile

articolului de  lege sus menţionat, astfel că a fost admisă acţiunea formulată

şi a fost obligat Inspectoratul Şcolar Judeţean Vâlcea să plătească

reclamantului drepturile salariale reprezentând cheltuielile de transport  pe

ruta Drăgăşani – Râmnicu Vâlcea în perioada 25 mai 2006 – 21 aprilie

2009.

În cauză s-a făcut aplicarea art. 274 Cod procedură civilă,

cu privire la cheltuielile de judecată.

Împotriva sentinţei a formulat recurs, în termen legal, pârâtul

Inspectoratul Şcolar Judeţean Vâlcea, criticând-o pentru netemeinicie şi

nelegalitate astfel:

- Hotărârea recurată este lipsită de temei legal şi este dată

cu încălcarea şi aplicarea greşită a legii, conform art. 304 pct. 9 Cod

procedură civilă.

În considerente, instanţa de fond a reţinut intervenită

prescripţia dreptului material la acţiune pentru perioada 01.11.2005 –

25.05.2006, cu toate acestea în dispozitivul sentinţei pârâtul este obligat să

achite reclamantului cheltuielile de transport pentru perioada 25.05.2005 –

21.04.2009.

Au fost încălcate astfel dispoziţiile art.1 şi 3 din Decretul

nr.167/1958 potrivit cărora dreptul la acţiune având un obiect patrimonial se

stinge prin prescripţie, dacă nu a fost exercitat în termenul de 3 ani.

- În mod greşit instanţa de fond, se susţine în cel de-al

doilea motiv de recurs, a reţinut că sunt întrunite prevederile art.104 alin.(3)

din Legea nr.128/1997.

Aceste prevederi legale se referă la personalul didactic din

învăţământ, nu la cei care îndeplinesc funcţia de inspector şcolar

management şi dezvoltare instituţională.

Întrucât nu şi-a desfăşurat activitatea într-o unitate de

învăţământ, ci a fost inspector şcolar într-un serviciu public deconcentrat,

reclamantul nu îndeplineşte condiţiile legale pentru a beneficia de

decontarea cheltuielilor de transport.

În drept, recursul a fost întemeiat pe dispoziţiile art.304

pct.9 şi art.3041 Cod procedură civilă.

Curtea a respins ca nefondat recursul, reţinând

următoarele:

Legat de perioada pentru care instanţa de fond a reţinut

incidenţa prescripţiei extinctive trebuie observat că motivarea pe care se

întemeiază soluţia dată excepţiei prescrierii parţiale a dreptului la acţiune

corespunde rezultatului deliberării sau  dispozitivului întocmit în momentul

pronunţării.

În acest dispozitiv, obligaţia de plată a cheltuielilor de

transport a fost stabilită pentru perioada 25.05.2006 – 21.04.2009.

Consemnarea din eroare a unei alte perioade în dispozitivul

hotărârii redactate pe larg potrivit art. 261 Cod procedură civilă poate fi

rectificată cu procedura prevăzută de art. 281 Cod procedură civilă întrucât

nu constituie greşeală de judecată.

Nu este fondată nici critica vizând greşita aplicare a

dispoziţiilor art. 104 alin. 3 din Legea nr. 128/1997 privind statutul

personalului didactic.

Potrivit acestui text de lege, în vigoare începând din mai

2006, personalul didactic din mediul rural, care nu dispune de locuinţă şi

căruia nu i se poate oferi locuinţă corespunzătoare în localitatea în care are

postul, i se vor deconta cheltuielile pe mijloacele de transport în comun la şi

de la locul de muncă. Ulterior textul de lege a prevăzut decontarea

cheltuielilor de transport pentru întregul personal didactic care nu dispune

de locuinţă şi căruia nu i se poate oferi locuinţă corespunzătoare în

localitatea în care are postul, cu respectarea principiului egalităţii de

tratament faţă de toţi salariaţii, consacrat de art. 5 alin. 1 din Codul muncii.

Textul menţionat, care se referă într-adevăr la personalul

didactic din instituţiile de învăţământ, se coroborează cu prevederile art.111

alin.(6) din lege, potrivit cărora drepturile inspectorilor de la inspectoratele

şcolare şi din Ministerul Învăţământului sunt cele stabilite în titlul IV cap. I

din prezenta lege, precum şi cele care decurg din regulamentele proprii de

organizare şi funcţionare, conform legii.

În titlul IV cap.I din Legea nr.128/1997, modificată şi

completată se situează art.104 în cuprinsul căruia se reglementează

decontarea cheltuielilor de transport de la domiciliu spre locul de muncă şi

invers.

Rezultă că decontarea acestor cheltuieli operează nu numai

pentru personalul didactic din unităţile de învăţământ, ci şi pentru inspectorii

din inspectoratele şcolare, cum este reclamantul.

Întrucât soluţia instanţei de fond este rezultatul aplicării

corecte a dispoziţiilor legale incidente în speţă şi nu se regăseşte astfel în

cauză motivul de nelegalitate reglementat de art.304 pct.9 Cod procedură

civilă, în baza art.312 Cod procedură civilă recursul a fost respins ca

nefondat.

6. Principiul contributivităţii trebuie aplicat cu prioritate, Legea nr.19/2000

fiind legea generală în materia  asigurărilor sociale, aşa încât dispoziţiile

O.U.G. nr. 4/2005 trebuie interpretate prin prisma prevederilor Legii

nr.19/2000, act normativ cu forţă juridică superioară, care reglementează

principiile pe baza cărora funcţionează sistemul public de asigurări sociale

Art. 2 lit. e din Legea nr.19/2000

Anexa cap. VI „Menţiune” a O.U.G. nr. 4/2005

 O.U.G. nr.4/2005 se referă la recalcularea pensiilor din sistemul

public provenite din fostul sistem al asigurărilor sociale de stat, prin

determinarea punctajului mediu anual şi al cuantumului fiecărei pensii, cu

respectarea prevederilor Legii nr.19/2000.

 Este adevărat că în Anexa cap. VI „Menţiune” din această

ordonanţă se arată că nu pot fi luate în calcul la stabilirea punctajului mediu

anual, întrucât nu au făcut parte din baza de calcul a pensiilor, conform

legislaţiei anterioare datei de 1 aprilie 2001, formele de retribuire în acord,

însă, aşa cum bine a reţinut şi instanţa de fond, această dispoziţie vine în

contradicţie flagrantă cu principul contributivităţii prevăzut de art. 2 lit. e din

Legea nr.19/2000, potrivit cu care se impune ca toate veniturile obţinute de

contestator, pentru care s-a calculat şi achitat contribuţia de asigurări

sociale, să fie avute în vedere la calcularea drepturilor de pensie.

 Totodată, această dispoziţie legală vine în contradicţie chiar cu

scopul  respectivei ordonanţe de urgenţă menţionat în preambulul acesteia,

respectiv acela de a recalcula pensiile provenite din vechiul sistem public al

asigurărilor sociale de stat după principiul „la condiţii egale de pensionare,

pensii egale, indiferent de anul ieşirii la pensie”.

 În consecinţă, principiul contributivităţii trebuie aplicat cu prioritate,

Legea nr.19/2000 fiind legea generală în materia  asigurărilor sociale, aşa

încât dispoziţiile O.U.G. nr.4/2005 trebuie interpretate prin prisma

prevederilor Legii nr.19/2000, act normativ cu forţă juridică superioară, care

reglementează principiile pe baza cărora funcţionează sistemul public de

asigurări sociale.

(Decizia civilă nr.1923/R-CA din 11decembrie 2009)

Domenii speta

Spete similare