Înlocuirea, în faza de urmărire penală, a măsurii preventive a obligării de a nu părăsi ţara cu cea a obligării de a nu părăsi localitatea. Durata pentru care această din urmă poate fi dispusă.

Prin încheierea nr. 120 din data de 13.07.2011 pronunţată de Tribunalul Suceava în dosar nr. 8547/86/2011, în baza art. 139 alin. 1 Cod procedură penală s-a admis cererea formulată de inculpatul Z.I., de înlocuire a măsurii obligării de a nu părăsi localitatea cu măsura obligării de a nu părăsi ţara.

S-a dispus înlocuirea măsurii obligării de a nu părăsi localitatea aplicată prin încheierea de şedinţă a Camerei de Consiliu nr. 87 din 17.06.2011 de Tribunalul Suceava faţă de inculpatul Zanfirache Ioan cu măsura obligării de a nu părăsi ţara, pe o perioadă de 30 de zile, de la data rămânerii definitive a prezentei, cu stabilirea în sarcina inculpatului a obligaţiilor prev. de art. 145  alin. 11 Cod procedură penală.

Pentru a dispune astfel, a reţinut prima instanţă că prin Încheierea nr. 87 din data de 17 iunie 2011 pronunţată de Tribunalul Suceava în dosar nr. 7235/86/2011, s-a respins propunerea formulată de Ministerul Public – Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Direcţia de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism – Serviciul Teritorial Suceava şi printre altele, s-a dispus luarea faţă de inculpatul Z.I., cercetat pentru săvârşirea infracţiunilor de: constituire a unui grup infracţional organizat, prev. de art. 7 alin. 1 din Legea nr.39/2003 şi contrabandă calificată în formă continuată, prev. de art. 270 alin. 3 rap la art. 274 din Legea nr. 86/2006 (cu modificările şi completările ulterioare), modificată prin OUG 54/2010, cu aplic. art. 41 alin. 2 Cod  penal, toate cu aplicarea dispoziţiilor art. 33 lit. a Cod penal, a măsurii obligării de a nu părăsi localitatea de domiciliu, prev. de art. 145 Cod procedură penală, pe o durată de 30 de zile, de la 17.06.2011 la 16.07.2011 inclusiv.

Prin încheierea nr. 48 din data de 24 iunie 2011 pronunţată de Curtea de Apel Suceava în dosar nr. 7235/86/2011 s-a respins, ca nefondat, recursul formulat de către D.I.I.C.O.T. – Serviciul Teritorial Suceava împotriva încheierii sus-menţionate.

Înlocuirea măsurii arestării preventive cu una mai puţin coercitivă se dispune, potrivit art. 139 alin. 1 Cod procedură penală, atunci când s-au schimbat temeiurile care au stat la baza luării acesteia, la cererea inculpatului sau din oficiu.

A apreciat prima instanţă că prin înlocuirea măsurii preventive sub imperiul căreia se află cu măsura obligării de a nu părăsi ţara, mai permisivă în ceea ce priveşte libertatea de mişcare, nu se stânjeneşte în niciun fel buna desfăşurare a anchetei penale în continuare, inculpatul, după cum s-a învederat, fiind obligat a răspunde la toate chemările organelor de cercetare penală, sub constrângerea de ordin moral că, în caz de nerespectare, se va lua faţă de el cea mai exigentă dintre măsurile preventive prevăzute de legislaţia naţională, respectiv arestarea.

Împotriva acestei încheieri a declarat recurs Ministerul Public –DIICOT - Serviciul Teritorial Suceava, criticând-o pentru nelegalitate şi netemeinicie, cu motivarea, în esenţă, că nu sunt date condiţiile admiterii cererii formulate de inculpat.

Prin încheierea nr. 63 din data de 15 iulie 2011, Curtea de Apel Suceava, cu o opinie separată, a admis recursul, a casat în parte încheierea mai sus-menţionată şi, în rejudecare,

A dispus înlocuirea măsurii obligării de a nu părăsi localitatea cu măsura obligării de a nu părăsi ţara începând cu data de 15.07.2011 (în loc de „ pe o perioadă de 30 zile, de la data rămânerii definitive a prezentei”), menţinând celelalte dispoziţii ale încheierii atacate care nu sunt contrare hotărârii aici pronunţate.

Pentru a pronunţa această soluţie, a reţinut curtea, printre altele, că:

”Dispoziţiile alin. 1 al art. 139 Cod procedură penală prevăd posibilitatea ca, la cererea inculpatului, atunci când s-au schimbat temeiurile care au stat la baza luării unei măsuri preventive, aceasta să fie înlocuită cu o alta.

În cazul în care măsura ce urmează a fi dispusă este una mai permisivă, trebuie aşadar analizate două cerinţe: pe de o parte, schimbarea temeiurilor ce au determinat luarea ei, iar pe de altă parte dacă, procedându-se astfel, nu se aduce atingere desfăşurării, în bune condiţii, a procesului penal.

O măsură preventivă nu trebuie să fie disproporţionată faţă de scopul urmărit, în speţă cel de asigurare, pentru organele de urmărire penală, a efectuării, în condiţii optime, a probatoriilor necesare aflării adevărului. Aceasta se impune cu atât mai mult cu cât inculpatul se bucură, până la rămânerea definitivă a unei hotărâri de condamnare, de prezumţia de nevinovăţie instituită în favoarea sa.

Faţă de toate împrejurările cauzei şi persoana inculpatului, corect a apreciat tribunalul că, şi în situaţia în care arealul pe care se va permite deplasarea inculpatului pe durata luării măsurii restrictive a dreptului la libera circulaţie (obligatoriu a fi impusă acestuia în cazul luării, faţă de acesta, a vreuneia dintre măsurile preventive prev. de art. 145, respectiv art. 1451 Cod procedură penală), va fi cel al teritoriului României, nu s-ar aduce în niciun fel atingere scopului dispunerii unei astfel de măsuri, astfel cum este el reglementat de prevederile art. 136 alin. 1 Cod procedură penală.

Date fiind dispoziţiile legale care reglementează instituţia măsurii obligării de a nu părăsi ţara, rezultă că inculpatul va fi obligat să respecte aceleaşi obligaţii prev. de art. 145 al.11 şi 12 Cod procedură penală, de natură să asigure atât protejarea intereselor personale, cât şi cele generale ale societăţii, cu excepţia faptului că poate beneficia de un drept de liberă circulaţie extins.

Având însă în vedere durata pentru care s-a luat, faţă de inculpat, măsura obligării de a nu părăsi localitatea, respectiv de la 17.06.2011 la 16.07.2011 inclusiv, înlocuirea ei cu cea a obligării de a nu părăsi ţara nu poate fi stabilită pe o durată care să exceadă termenului pentru care cea  dintâi a fost dispusă.”

Opinie separată, în sensul respingerii, ca nefondat, a recursului, cu următoarele argumente:

”Consider că se impunea ca măsura obligării inculpatului de a nu părăsi ţara (nou instituită) să fie dispusă pentru o perioadă de 30 de zile şi nu pentru perioada rămasă până la împlinirea termenului pentru care a fost luată măsura înlocuită (a obligării inculpatului de a părăsi localitatea).

Măsurile preventive, prev. de art. 145 Cod de procedură penală şi de art. 1451 Cod de procedură penală sunt diferite, fiecare având câte un conţinut propriu şi un termen propriu.

Înlocuindu-se măsura preventivă prev. de art. 145 Cod de procedură penală cu măsura preventivă reglementată de art. 1451 luată pentru o perioadă de timp mai mare nu duce la o încălcare a principiului non reformatio in pejus (prezenta cauză fiind formată la cererea inculpatului) deoarece, din punct de vedre al conţinutului, măsura obligării inculpatului de a părăsi ţara este mai uşoară decât cea a obligării inculpatului de a nu părăsi localitatea. Nu se poate ca atunci când se înlocuieşte o măsură preventivă mai grea cu una mai uşoară să se aplice conţinutul acesteia din urmă şi termenul de aplicare al celei dintâi (se creează practic o măsură preventivă mixtă).”

Domenii speta

Spete similare