Încheiere de suspendare a judecăţii în temeiul art. 1551 Cod proc.civilă. Recurs

Încheiere de suspendare a judecăţii în temeiul art. 1551 Cod proc.civilă. Recurs.

Faţă de capetele cererii şi de motivele invocate, astfel cum se desprind, chiar cu dificultate din cererea introdusă şi din precizarea la acţiune depusă de reclamant, având în vedere şi faptul că, reclamantul a fost prezent în instanţă la termenul la care s-a dispus suspendarea, astfel încât judecătorul putea uza de dispoziţiile art. 129 alin.4 Cod proc.civilă şi să ceară reclamantului să clarifice oral aspectele confuze şi să fixeze în mod strict cadrul procesual, se impune modificarea încheieii, înlăturarea dispoziţiei de suspendare şi continuarea judecăţii cauzei.

Prin Încheierea nr. 1/31 martie 2010, pronunţată în dos. nr. 449/96/2010, Tribunalul Harghita a suspendat judecarea cererii în materia contenciosului administrativ, formulată de reclamantul B.A.G., în contradictoriu cu pârâtul Consiliul Local al Municipiului M.C. Tribunalul a reţinut că reclamantul nu s-a conformat dispoziţiilor instanţei, neindicând operaţiunile administrative a căror legalitate o contestă, neclarificând petitul al doilea din precizările acţiunii şi nici motivele cererii de chemare în judecată (care sunt confuze, de neînţeles).

Împotriva Încheierii a declarat recurs reclamantul, invocând disp. art. 244 Cod proc. civ. în ce priveşte posibilitatea atacării încheierii, în mod separat -, iar din cererea acestuia rezultă că nu este de acord cu măsura suspendării, dat fiind faptul că nici instanţa, nici pârâtul nu au detaliat în ce ar consta punctele neclare ale acţiunii sale şi nici aspectele care nu ar cădea în competenţa pârâtului, pe de o parte, sau a instanţei, pe de altă parte, spre soluţionare; recurentul a considerat că şi-a formulat corect cererea (şi capetele de cerere) în temeiul Legii nr. 544/2004, cu indicarea, in extenso, a posibilităţilor date de acest act normativ. Ulterior, recurentul a expediat, la data de 27 august 2010 (f.18), un înscris intitulat Motivarea recursului (f.7), prin care a reluat, amănunţit, motivele expuse în cererea de recurs. Deşi acest ultim înscris este depus după expirarea termenului prevăzut de disp. art. 303 alin. 2 Cod proc. civ., Curtea este chemată să analizeze motivele de recurs invocate prin cererea depusă la 1 aprilie 2010 (f. 2), încadrabile în disp. art. 304 pct. 9 Cod proc. civ.

Intimatul nu a formulat Întâmpinare.

Examinând actele şi lucrările dosarului, Curtea de Apel – învestită cu soluţionarea recursului potrivit motivelor indicate în cerere şi în conformitate cu regulile statornicite de disp. art. 3041 Cod proc. civ. -, reţine următoarele aspecte:

În citativul întocmit la data de 5 martie 2010, pentru primul termen de judecată – 31 martie 2010 –, Tribunalul a inserat o notă potrivit căreia reclamantul urma să fie citat cu obligaţia de a preciza, în scris, în două exemplare, obiectul cererii de chemare în judecată, respectiv al pretenţiilor, precum şi numele (denumirea), cât şi domiciliul (sediul) pârâţilor. Neîndeplinirea acestei obligaţii urma să determine suspendarea judecăţii, astfel cum se arăta în mod expres în citativ (f. 33). Menţiunile anterior enumerate au fost înscrise şi în citaţia afişată la domiciliul reclamantului, la data de 10 martie 2010 (f. 34).

La data de 29 martie 2010, reclamantul a depus la dosar o Notă clarificativă privind fondul cauzei (f. 36–39) – calificată de instanţă ca Precizare de acţiune (f. 53), însoţită de înscrisuri care, în opinia reclamantului, îi dovedeau pretenţiile.

Este adevărat că, în dosarul primei instanţei, reclamantul a depus o multitudine de acte pe care le-a redactat, iar numărul mare de înscrisuri ce afirmă, reiau, detaliază, extind aspecte deduse judecăţii pot crea lesne confuzii: iniţial, o cerere de chemare în judecată având 4 pagini (f. 1-4), o listă cronologică a acţiunilor derulate sug auspiciile Legii nr. 554, având 5 pagini (f. 13-17) şi o notă clarificativă privind fondul cauzei, având 4 pagini (36-39). Chiar şi după pronunţarea Încheierii nr. 1/31 martie 2010 prin care Tribunalul a dispus suspendarea judecarea cauzei, reclamantul a depus un memoriu recapitulativ cuprinzând glossarul evenimentelor care au dus la formularea cererii de chemare în judecată, memoriu având 6 pagini (f. 54-59).

Cu toate acestea, din Precizarea de acţiune (f. 38-39), depusă de reclamant după ce a fost citat cu menţiunea de a-şi clarifica pretenţiile, rezultă că acesta solicită instanţei: să se pronunţe asupra legalităţii Hotărârii Consiliului local nr. 16/2001 – cu privire la care a arătat, în şedinţa publică din 31 martie 2010 că este Hotărârea Consiliului local nr. 15/2001 (f. 53) – şi asupra legalităţii Hotărârii nr. 51/2004 a Consiliului local, în temeiul disp. art. 18 alin. 2 din Legea nr. 554/2004, cerând anularea acestor acte administrative şi emiterea unei noi hotărâri, cu respectarea legii (inclusiv cu precizarea condiţiilor nominale de rezidenţă în adăpostul provizoriu şi a interdicţiei de ridicare a altor adăposturi în afara celor standard), sub sancţiunea aplicării penalităţilor prevăzute de art. 18 alin. 5 din Legea nr. 554/2004; să anuleze contractele de cazare emise de Primăria M.C., în temeiul Hotărârilor nr. 15/2001 şi nr.51/2004, să dispună evacuarea persoanelor nerezidente, demolarea tuturor edificatelor ridicate ilegal, precum şi repararea prejudiciului material produs prin faptele rezidenţilor şi ale persoanelor cazate ilegale de aceştia; să dispună obligarea, la plata unor despăgubiri, în temeiul art. 16 alin. 1 din Legea nr. 554/2004 a persoanelor care au refuzat în mod nejustificat să-i rezolve cererea, indicând şi persoanele fizice responsabile – în opinia sa – din cadrul autorităţii administrative (Simon Z., P. – secretara Consiliului local, R.R. – primar - f.4, 39), cuantumul despăgubirilor fiind arătat în cererea introductivă (3.400 lei pentru prejudiciul material şi 1.000 lei pentru prejudiciul moral – f.4).

Atât cererea de chemare în judecată, cât şi precizarea acesteia cuprind numeroase afirmaţii, cu privire la o pleiadă de aspecte, reiterate într-o formă şi într-o ordine ce îngreunează considerabil desprinderea argumentelor, dar, cu toate acestea, se poate constata că reclamantul susţine, în esenţă, următoarele: provocarea unor prejudicii materiale prin încheierea contractelor de cazare, respectiv prin constituirea adăpostului provizoriu, date fiind actele „violent antipatrimoniale” ale căror autori au fost unii dintre rezidenţii  adăpostului, precum şi persoane găzduite ilegal de către titularii contractelor de cazare; autoritatea administrativă nu a respectat clauzele contractelor de cazare, în sensul că nu a întreprins controale pentru a constata dacă în adăpost sunt cazate doar persoanele îndreptăţite sau şi alte persoane, fără drept, şi nu a procedat la evacuarea necondiţionată, în 48 de ore, a rezidenţilor care au încălcat regulile de convieţuire socială şi/sau clauzele contractului, prin găzduirea de persoane străine; reclamantul susţine că trăieşte într-o permanentă stare de „presiune infracţională” şi că există „dovada comiterii sistematice de fapte de drept comun”- cu referire la infracţiuni – de către locuitorii adăpostului; pârâtul nu s-a considerat responsabil pentru „faptele penale comise în propria locaţie administrată” şi, mai mult, a refuzat să-i dea reclamantului orice informaţie cu privire la contractele de cazare, pe temeiul confidenţialităţii; reclamantul are calitatea de parte vătămată, constatată prin „sentinţe definitive” aduse la cunoştinţa pârâtului; plângerea prealabilă a reclamantului nu a fost pusă pe ordinea de zi a Consiliului local; conflictul ivit, în legătură cu un act administrativ, trebuia soluţionat prin implicarea pârâtului ori a Instituţiei Prefectului, autorităţi care, însă, l-au îndrumat pe reclamant să se adreseze instanţei de judecată; în legătură cu nelegalitatea Hotărârii nr. 15/2001, reclamantul susţine că adăpostul provizoriu a fost realizat „pe bani publici”, „pe domeniul public, fără avize, fără statut, fără supraveghere efectivă de către autorităţile publice”; referitor la Hotărârea nr. 51/2004, reclamantul arată că „primarul admitea în adăpost pe lângă titulari, persoane nerude, cai, căruţe, nenominalizate în procesul în tabelul nominal ataşat acestei hotărâri”, neexistând acte constatatoare ale încălcărilor, ce ar fi trebuit întocmite de organele de control abilitate de către autoritatea administrativă; pentru neimplicarea în soluţionarea problemelor expuse şi pentru tergiversarea soluţionării acestui caz, reclamantul consideră că responsabilitatea revine, în parte, unor funcţionari publici din cadrul Consiliului local şi al Primăriei.

În consecinţă, faţă de capetele cererii şi de motivele invocate, astfel cum se desprind, chiar cu oarecare dificultate, din cererea introdusă şi precizată de reclamant – instanţa reţinând şi faptul că reclamantul a fost prezent la termenul din 31 martie 2010, astfel că magistratul cauzei putea uza de  disp. art. 129 alin. 4 Cod proc. civ., cerându-i reclamantului să clarifice oral aspectele confuze şi să fixeze în mod strict cadrul procesual - Curtea va admite recursul şi va dispune modificarea în tot a Încheierii atacate – art. 312 alin. 1 teza I, alin. 2 teza I Cod proc. civ. – dispunând continuarea judecăţii de către prima instanţă.

Domenii speta

Spete similare