Suspendarea judecăţii în temeiul dispoziţiilor art. 183 Cod procedură civilă. Condiţii. Interpretare.

Prin Decizia civilă nr. 2078 din data de 4 octombrie 2012 pronunţată de Curtea de Apel Suceava în dosarul nr. 3481/206/2010, s-a admis recursul declarat de (…) împotriva Deciziei civile nr. 104 din 17 mai 2012, pronunţată de Tribunalul Suceava în dosarul nr. 3481/206/2010, s-a casat în totalitate decizia nr. 104/17.05.2012 şi s-a trimis cauza spre rejudecare aceleiaşi instanţe.

Pentru a decide astfel, Curtea reţinut următoarele:

Prin acţiunea introdusă la data de 17.11.1981, defunctul (…) a cerut revizuirea Sentinţei civile nr. 4147/1979 pronunţată în dosarul nr. 2457/1979 al Judecătoriei Cîmpulung Moldovenesc, prin care a fost soluţionată acţiunea pentru partajarea averii succesorale rămasă de pe urma defuncţilor (…), precum şi reducţiunea legatului lăsat de SA a lui Nicolae în favoarea pârâtei VS.

Prin Încheierea de admitere în principiu s-a stabilit că masa succesorală rămasă după defuncta SM, fostă C, se compune din mai multe trupuri de teren şi construcţii, iar la această masă concură defunctul SA a lui Artimon cu cota de ¾, în calitate de fiu, şi defunctul S Artimon a lui Nicolae cu cota de ¼, în calitate de soţ supravieţuitor.

Judecătoria Câmpulung Moldovenesc a admis cererea de revizuire, a desfiinţat Sentinţa civilă nr. 4147/1979 şi a atribuit părţilor loturile, conform Sentinţei civile nr.1956/1981.

După emiterea acestei hotărâri, la data de 15 mai 2006, revizuienţii au descoperit mai multe acte, care la data soluţionării dosarului nu au putut fi prezentate datorită unor împrejurări mai presus de voinţa lor. Acest act este reprezentat de Decretul de transmitere a succesiunii din 08.02.1932 emis de Fosta Judecătorie Mixtă Vama, potrivit căruia toată succesiunea după Maria a lui S Artimon, decedată la data de 8 martie 1928, revenea defunctului S Artimon a lui Artimon, minor la acea dată, întrucât defunctul S Artimon a lui Nicolae a renunţat la succesiunea soţiei defuncte în favoarea fiului.

Prin Sentinţa civilă nr. 1429/09.11.2006, Judecătoria Câmpulung Moldovenesc a respins cererea de revizuire motivat de faptul că înscrisul prezentat nu poate fi considerat înscris nou care nu a fost prezentat instanţei datorită unei împrejurări mai presus de voinţa părţilor.

Împotriva acestei sentinţe au declarat recurs revizuenţii, recurs care a fost admis, a fost modificată sentinţa nr. 1429/09.11.2006 a Judecătoriei Câmpulung Moldovenesc şi, în consecinţă, a fost admisă cererea de revizuire, desfiinţată Sentinţa civilă nr. 1956/14.07.1981 a Judecătoriei Câmpulung Moldovenesc şi trimisă cauza la aceeaşi instanţă pentru rejudecarea acţiunii de partaj succesoral.

În rejudecare s-a format dosarul nr. 1746/206/2007, în care a fost pronunţată Sentinţa nr. 1903/15.12.2009, prin care s-a procedat la efectuarea partajului, conform variantei 2 din proiectul de partaj din expertiza lui TP, aflată la filele 361-392 dosar.

Împotriva acestei sentinţe au declarat apel intimaţii S Vasile a lui Artimon, S Mircea a lui Artimon şi V Silvia, apel care a fost admis prin Decizia nr. 68/19.03.2010, a fost desfiinţată în totalitate Sentinţa civilă nr. 1903/15.12.2009 şi trimisă cauza spre rejudecare aceleiaşi instanţe.

Pentru a hotărî astfel, Tribunalul a reţinut că Judecătoria Câmpulung Moldovenesc a interpretat eronat îndrumările din Decizia civilă nr. 641/2007 a Tribunalului Suceava în sensul că a reţinut fără temei că instanţa de control judiciar a stabilit că autorul revizuentelor, adică S Artimon a lui Artimon, are calitate de unic moştenitor după mama sa defunctă, S Maria. Judecătoria trebuia să facă o analiză a condiţiilor de validitate pe care acesta le îndeplinea pentru a produce efectele juridice dorite, respectiv să constituie un act valabil pentru ca S Artimon a lui Artimon să poată fi considerat unic moştenitor.

Această decizie a fost menţinută prin Decizia nr. 172/06.07.2010 a Curţii de Apel Suceava, prin care s-a respins recursul declarat de revizuenţi. Curtea de Apel a stabilit că în mod corect a hotărât Tribunalul că trebuie verificate condiţiile de validitate a decretului de transmitere a succesiunii din 8 februarie 1932, întrucât acesta nu poartă număr de înregistrare şi ştampilă, iar originalul lui nu a fost prezentat în instanţă.

Ca urmare, în mod vădit nelegal a reţinut instanţa de apel că Judecătoria Câmpulung Moldovenesc a fost reînvestită prin decizia nr. 641/2007 a Tribunalului Suceava, pronunţată în dosarul nr. 1307/206/2006, doar cu rejudecarea unei cereri de partaj succesoral în urma admiterii unei cereri de revizuire formulată în temeiul art. 322 pct. 5 Cod pr. civilă şi a desfiinţării sentinţei civile nr. 1956 din 14.07.1081 a Judecătoriei Câmpulung Moldovenesc, nesocotind că, în urma casării cu trimitere prin decizia nr. 641/2007 a Tribunalului Suceava, Judecătoria Câmpulung Moldovenesc a pronunţat încheierea de admitere în principiu din 10 decembrie 2008, rectificată prin încheierea din 27 ianuarie 2009 şi sentinţa civilă nr. 1903 din 15 decembrie 2009, toate pronunţate în dosarul 1746/206/2007, care în apelul declarat de intimaţi au fost desfiinţate prin Decizia nr. 68 din 19.03.2010 a Tribunalului Suceava irevocabilă prin respingerea recursului prin decizia nr. 172 din 6.07.2010 a Curţii de Apel Suceava.

Aşadar, Judecătoria Câmpulung Moldovenesc a fost reînvestită prin decizia nr. 68 din 19.03.2010 a Tribunalului Suceava având a respecta, în virtutea art. 315 al. 1 Cod pr. civilă, indicaţiile date de către această instanţă.

Prin decizia civilă nr. 641/2007 a Tribunalului Suceava s-a admis recursul revizuentelor împotriva sentinţei civile nr. 1429 din 9 noiembrie 2006 a Judecătoriei Câmpulung Moldovenesc şi s-a modificat sentinţa, fiind admisă cererea de revizuire a sentinţei civile nr. 1956/1981, întemeiată pe dispoziţiile art. 322 pct. 5 Cod pr. civilă, cauza fiind trimisă spre rejudecarea acţiunii de partaj succesoral.

Aşadar, cererea de revizuire întemeiată pe art. 322 pct. 5 Cod pr. civilă,  vizând existenţa unui „act nou” a fost soluţionată irevocabil de către această instanţă, iar în rejudecare  instanţa avea a analiza fondul cauzei având ca obiect partaj succesoral în contextul actului nou depus, respectiv prin verificarea condiţiilor de validitate pe care acest act trebuie să le îndeplinească pentru a produce efectele juridice dorite, aşa cum a primit indicaţii prin decizia civilă nr. 68 din 19.03.2010 a Tribunalului Suceava, irevocabilă prin respingerea recursului.

Într-adevăr, prin sentinţa civilă nr. 1956 din 14 iulie 1981 a Judecătoriei Câmpulung Moldovenesc s-a admis cererea de revizuire formulată de revizuientul S Artimon a lui Artimon, autorul intimaţilor-revizuente din prezenta cauză şi s-a desfiinţat sentinţa civilă nr. 4147 din 28 decembrie 1978, dar cum sentinţa civilă nr. 1956/1981 a Judecătoriei Câmpulung Moldovenesc  a fost desfiinţată prin decizia nr. 641/2007 a Tribunalului Suceava, rezultă că sentinţa civilă nr. 4147/1978 a Judecătoriei Câmpulung Moldovenesc a rămas în vigoare, prima instanţă fiind reînvestită deci cu rejudecarea cererii de revizuire a autorului intimaţilor-revizuenţi împotriva sentinţei civile nr. 4147/1978, care a vizat doar compunerea masei succesorale.

Deci, prima instanţă avea a analiza această cerere de revizuire, privind compunerea masei succesorale şi a aprecia, la soluţionarea partajului, asupra efectelor ce le-ar putea produce actul nou depus. Ca urmare,  în mod just a reţinut instanţa de fond că a fost învestită cu rejudecarea cererii de revizuire împotriva sentinţei civile nr. 4147/1978 a Judecătoriei Câmpulung Moldovenesc, vizând compunerea masei succesorale.

Totodată, conformându-se indicaţiilor date prin decizia civilă nr. 68/2010 a Tribunalului Suceava, instanţa de fond a procedat la analizarea condiţiilor de validitate a înscrisului nou şi, de asemenea, a efectuat partajul succesoral.

Faptul că a analizat pe lângă aspectele sus arătate şi o cerere de revizuire a sentinţei civile nr. 4147/1978  prin prisma prevederilor art. 322 pct. 5 Cod pr. civilă  poate însemna cel mult că a soluţionat o cerere cu care nu a fost învestită pentru că a fost irevocabil soluţionată anterior prin decizia nr. 641/2007 a Tribunalului Suceava, dar în nici un caz că nu a cercetat fondul cererii de revizuire împotriva sentinţei civile nr. 4147/1978 având ca motiv compunerea masei succesorale, sau că nu a analizat efectele ce le putea produce în procesul de partaj înscrisul nou respectiv  Decretul de transmitere a succesiunii din 8 februarie 1932 emis de Fosta Judecătorie Mixtă Vama.

Ca urmare, greşit a reţinut tribunalul în apel că instanţa de fond nu a cercetat fondul pricinii şi în temeiul art. 297 al. 1 Cod pr. civilă a dispus anularea sentinţei civile nr. 333 din 28 februarie 2011 a Judecătoriei Câmpulung Moldovenesc, trimiţând acesteia cauza spre rejudecare în limitele stabilite prin decizia nr. 641/2007 a Tribunalului Suceava.

În rejudecare, cauza a fost înregistrată pe rolul Tribunalului Suceava - Secţia civilă  la data de  6 noiembrie 2012 sub nr. 3481/206/2010*. 

Cum la data de 21 august 2012 a decedat revizuenta-apelantă S Floarea, iar din certificatul de moştenitor nr. 111 din data de 8 noiembrie 2012 rezultă că sunt moştenitoare legale ale acesteia revizuentele-apelante B Maria, T Genoveva şi P Lucia, acestora li s-a transmis şi calitatea procesuală a autoarei lor.

Prin decizia civilă (intermediară) nr. 27 din 24 ianuarie 2013, Tribunalul Suceava a respins excepţia de tardivitate invocată de intimaţii S Vasile a lui Artimon, S Mircea şi V Silvia, ca neîntemeiată, a respins excepţia de prescripţie a dreptului de a invoca nulitatea actului, invocată de revizuenţii-apelanţi, ca neîntemeiată, a admis apelurile declarate de revizuentele B Maria, T Genoveva şi P Lucia împotriva sentinţei civile nr. 333 din data de 28 februarie 2011 a Judecătoriei Câmpulung Moldovenesc pronunţată în dosarul nr. 3481/206/2010 şi împotriva încheierii de îndreptare a erorii materiale din şedinţa camerei de consiliu din data de 25 martie 2011 a Judecătoriei Câmpulung-Moldovenesc, pronunţată în dosarul nr. 3481/206/2010/al al aceleaşi instanţe, intimaţi fiind S Vasile a Artimon, S Mircea a lui Artimon, V Silvia (fostă SagShin), S Radu Aurelian a lui Aurel, S Nicolai a lui Aurel, M Argentina şi S (fostă C) Ecaterina, a dispus schimbarea în totalitate a sentinţei civile nr. 333 din data de 28 februarie 2011 a Judecătoriei Câmpulung-Moldovenesc pronunţată în dosarul nr. 3481/206/2010 şi a încheierii de îndreptare a erorii materiale din şedinţa camerei de consiliu din data de 25 martie 2011 a Judecătoriei Câmpulung-Moldovenesc pronunţată în dosarul nr. 3481/206/2010/al al aceleaşi instanţe, a încuviinţat în principiu cererea de revizuire a sentinţei civile nr. 4147 din data de 28 decembrie 1978 a Judecătoriei Câmpulung-Moldovenesc (dosar nr. 2457/1977), aşa cum a fost modificată prin Decizia civilă nr. 299 din data de 22 martie 1979 a fostului Tribunal Judeţean Suceava( dosar nr. 312/1979) şi a fixat termen pentru evocarea fondului în data de 14 februarie 2013, pentru când s-a dispus citarea părţilor.

Pentru a decide astfel, Tribunalul a reţinut, în esenţă, că, având în vedere limitele deciziei de casare şi împrejurarea că prin Decizia nr. 641 din data de 27 martie 2007 a Tribunalului Suceava (dosar nr. 1307/206/2006) a fost admisă cererea de revizuire, a fost desfiinţată sentinţa civilă nr. 1956 din data de 14 iulie 1981 a Judecătoriei Câmpulung-Moldovenesc şi a fost trimisă cauza la aceeaşi instanţă pentru rejudecarea acţiunii de partaj succesoral, înseamnă că ceea ce avea de analizat instanţa de fond era cererea de revizuire a sentinţei civile nr. 4147 din data de 28 decembrie 1978 a Judecătoriei Câmpulung Moldovenesc, jud. Suceava, aşa cum a fost modificată prin Decizia civilă nr. 299 din data de 22 martie 1979 a fostului Tribunal Judeţean Suceava( dosar nr. 312/1979).

După cum rezultă din adeverinţa nr. 163 din data de 12 mai 1979 eliberată de fostul Consiliu Popular al comunei Moldoviţa, jud. Suceava, S Maria a decedat la data de 8 martie 1928 în această localitate (f.18-ds. nr. 2457/1977-vol I), iar revizuentele-apelante au invocat faptul că autoarea lor, S Floarea, a descoperit decretul de transmitere a succesiunii din data de 8 februarie 1932 emis de fosta Judecătorie Mixtă Vama, de unde rezultă că toată succesiunea după Maria a lui S Artimon a Nicolai, născută C, revine fiului său, defunctul S Artimon a Artimon (autorul revizuentelor), minor la acea epocă.

Din Decretul de transmitere a succesiunii din data de 8 februarie 1932 emis de fosta Judecătorie Mixtă Vama depus de revizuentele-apelante rezultă că, în baza legii şi în baza renunţului dat din partea eredelui Artimon a lui Nicolai S, menţionându-se dispoziţiile codicilare cu privire la legatele dispuse în favoarea Mariei B şi a lui Ilie D, s-a dispus înregistrarea dreptului de proprietate asupra averii succesorale pe numele minorului Artimon a lui S Artimon în întregime şi cu obligaţiunea de a elibera legatele dispuse şi anume, lui Ilie D o falcă de loc de bir situat în ,,Mateiuvca” lângă casa acestuia şi Mariei B trei fălci de loc de bir din ,,Mateiuvca” şi casa din pârâul ,,Runcul” şi a consimţi la înregistrarea acestor terenuri pe numele lor.

Tot în Decretul de transmitere a succesiunii se face menţiunea că ,,înregistrarea dreptului de proprietate asupra averii succesorale pe numele minorului Artimon a lui S Artimon şi ceilalţi îndreptăţiţi se va face abia după regularea stării tabulare conform posesiunii faptice, pentru care scop se acordă lui Artimon a lui Nicolai S ca tată şi tutore al minorului Artimon a lui S Artimon un termen de şase luni”.

În Decizia nr. 641 din data de 27 martie 2007 a Tribunalului Suceava (dosar nr. 1307/206/2006) s-a reţinut că înscrisul invocat s-a aflat în arhiva personală a unei terţe persoane, care l-a descoperit abia în cursul lunii mai 2006 şi l-a înmânat uneia dintre revizuente şi că nu se poate reţine neglijenţa revizuentelor în a-l prezenta până în prezent şi nici culpa autorului lor care a fost în imposibilitate de a-l prezenta la data efectuării partajului după S Maria şi care la decesul acesteia şi la momentul emiterii decretului de transmitere a succesiunii, era minor.

Prin sentinţa civilă nr. 2/1953 din data de 3 ianuarie 1953 a fostului Tribunal Popular Raional Câmpulung Moldovenesc s-a respins ca nefondată ,,acţiunea civilă intentată de reclamantul Artimon a lui S Artimon împotriva tatălui său, defunctul S Artimon a lui Neculai S pentru anularea codicilului verbal făcut de defuncta Ioana a lui Gheorghe C în anul 1920 şi a testamentului verbal făcut de defuncta Maria a lui Artimon S în anul 1926, ambele în favoarea pârâtului şi menţine în totul jurnalul nr. 4566 din 5 iunie 1947 a Tribunalului Câmpulung Moldovenesc”(f. 100-ds. nr. 1746/206/2007).

Prin Decizia civilă nr. 862 din data de 13 octombrie 1953 a fostului Tribunal Regional Suceava (dosar nr. 2400/1953) s-a admis recursul introdus de reclamantul Artimon a lui S Artimon împotriva sentinţei civile nr. 2/1953 din data de 3 ianuarie 1953 a fostului Tribunal Popular Câmpulung Moldovenesc, care a fost casată în parte şi s-a admis în parte acţiunea reclamantului, constatându-se că testamentul oral făcut de Maria S în anul 1926 în favoarea pârâtului Artimon a lui Neculai S este nevalabil(f.226-ds. nr. 2457/1977).

Ulterior, în baza Deciziei civile nr. 862 din data de 13 octombrie 1953 a fostului Tribunal Regional Suceava (dosar nr. 2400/1953) şi a Deciziei civile nr. 2354 din data de 28 octombrie 1955 a  fostului Tribunal Regional Suceava (care nu a fost depusă de părţi la dosar) a fost eliberat Certificatul de moştenitor nr. 8373 din data de 4 ianuarie 1956 de către fostul Notariat de Stat al Raionului Câmpulung Moldovenesc, în care se arată că după C Gheorghe (Iuri) a lui Dumitru, decedat la data de 13 decembrie 1909, au rămas ca moştenitori legali C Ioana, în calitate de soţie, cu ¼ părţi şi S Maria a lui Artemon, născută C, în calitate de fiică, cu ¾ părţi; că după defuncta C Ioana a lui Gheorghe, decedată la data de 24 martie 1920, a rămas ca moştenitoare legală S Maria a lui Artemon, născută C, în calitate de fiică şi că după S Maria a lui Artemon, născută C, decedată la data de 8 martie 1928, au rămas ca moştenitori legali S Artemon a lui Artemon, în calitate de soţ, cu o cotă parte de ¼ din masa succesorală şi S Artemon a lui Artemon, în calitate de fiu, cu ¾ părţi din masa succesorală.

Au invocat intimaţii că în ce priveşte validitatea Decretului de transmitere a succesiunii din  8 februarie 1932 emis de Judecătoria Mixtă Vama, acest act, după cum rezultă din examinarea lui, nu este ştampilat, nu are număr de înregistrare sau o încheiere de autentificare, iar ceea ce este important în instanţă, nu s-a putut prezenta declaraţia de renunţare a autorului intimaţilor S Artimon a Nicolai. Mai mult decât atât, intimaţii arată că din adresa nr. 187/11.03.2010 eliberată de Arhivele Naţionale - Serviciul Judeţean Suceava rezultă că în urma cercetărilor decretelor pentru transmiterea succesiunii pe anii 1928 - 1932 la Judecătoria Vama nu s-a găsit vreun document privind succesiunea după S Maria a lui Artimon încheiată la 08.02.1932 (f.75-dosar fond în rejudecare).

În concluziile orale din data de 10 ianuarie 2013, revizuentele-apelante au invocat faptul că dreptul intimaţilor de a invoca motivele de nulitate relativă ale actului nou este prescris, având în vedere că actul nou a fost descoperit în luna mai 2006, iar la data de 12 iunie 2006 a fost introdusă cererea de revizuire în baza acestui act, despre care pârâţii au luat cunoştinţă în luna septembrie 2006, când li s-a comunicat acţiunea împreună cu copia actului nou, primul termen fiind stabilit la data de 21 septembrie 2006, iar de abia prin întâmpinarea la recursul declarat de revizuente împotriva Deciziei civile nr. 68 din data de 19 martie 2010 a Tribunalului Suceava, datată 6 iulie 2010, pârâţii invocă faptul că actul nou depus nu are număr de înregistrare şi ştampilă şi nici un proces verbal sau încheiere de autentificare.

La rândul lor, în concluziile orale din data de 10 ianuarie 2013, intimaţii au invocat dispoziţiile art. 287 Cod pr. civilă, care arată că motivele de apel se depun cel mai târziu până la prima zi de înfăţişare, în alineatul 1 arată ce trebuie să cuprindă o cerere de apel, apoi la punctul 3 motivele de fapt şi de drept, în alineatul 2 se face precizarea că motivele de la punctul 2 sunt sub sancţiunea decăderii şi pot fi împlinite cel mai târziu până la prima zi de înfăţişare, invocând practic excepţia de tardivitate a motivelor de apel constând în excepţia de prescripţie a dreptului de a invoca nulitatea actului, invocată de revizuentele-apelante.

Tribunalul a constatat că excepţia de prescripţie a dreptului de a invoca nulitatea actului, invocată de revizuentele-apelante, nu reprezintă un motiv de apel nou, ci o excepţie de fond, absolută şi peremptorie, care poate fi invocată direct în apel, aşa cum prevăd dispoziţiile art. 294 al. 1 Cod pr. civilă, în care se arată că excepţiile de procedură şi alte asemenea mijloace de apărare nu sunt considerate cereri noi, astfel încât excepţia de tardivitate invocată de intimaţi a fost respinsă ca neîntemeiată, în temeiul art. 137 al. 1 Cod pr. civilă care este aplicabil şi în apel prin raportare la dispoziţiile art. 298 Cod pr. civilă.

În ceea ce priveşte excepţia de prescripţie a dreptului de a invoca nulitatea actului nou, constând în Decretul de transmitere a succesiunii din data de 8 februarie 1932 emis de fosta Judecătorie Mixtă Vama, invocată de revizuentele-apelante, tribunalul a reţinut că această excepţie nu este dată, având în vedere că prin Decizia nr. 68/19.03.2010 a Tribunalului Suceava s-a stabilit că Judecătoria trebuia să facă o analiză a condiţiilor de validitate pe care acesta le îndeplinea pentru a produce efectele juridice dorite, respectiv să constituie un act valabil pentru ca S Artimon a lui Artimon să poată fi considerat unic moştenitor, iar  prin Decizia nr. 172/06.07.2010 a Curţii de Apel Suceava s-a reţinut că în mod corect a hotărât Tribunalul că trebuie verificate condiţiile de validitate a decretului de transmitere a succesiunii din 8 februarie 1932, întrucât acesta nu poartă număr de înregistrare şi ştampilă, iar originalul lui nu a fost prezentat în instanţă.

Prin urmare, în rejudecare, Judecătoria Câmpulung-Moldovenesc trebuia să facă o analiză a condiţiilor de validitate ale înscrisului nou depus de revizuente în funcţie şi de apărările intimaţilor şi a indicaţiilor date de instanţa de control judiciar, astfel că excepţia de prescripţie a dreptului de a invoca nulitatea actului nou, invocată de revizuentele-apelante este neîntemeiată.

În sentinţa apelată s-a reţinut împrejurarea că la data la care apare ca întocmit acest decret de transmitere a succesiunii, în zonă erau în vigoare dispoziţiile Codului Civil Austriac. Cercetând acest act normativ, instanţa de fond a constatat că renunţarea la succesiune este reglementată de dispoziţiile art. 550-551. Potrivit acestor dispoziţii, pentru valabilitatea renunţării se cere atât „contractul” de renunţare, cât şi un act notarial sau autentificarea prin un proces verbal al judecătoriei, acte care în speţa de faţă nu au putut fi prezentate. Neîndeplinind condiţiile prevăzute de dispoziţiile art. 550-551 Cod civil austriac, instanţa de fond a constatat că decretul de transmitere a succesiunii nu poate fi invocat ca act valid care să producă efecte juridice în sensul unei renunţări la succesiune, fiind lovit de nulitate absolută pentru nerespectarea condiţiilor de formă (lipsă ştampilă, lipsă număr de înregistrare, lipsă proces verbal de autentificare).

Tribunalul a reţinut că Decretul de transmitere a succesiunii din data de 8 februarie 1932 emis de fosta Judecătorie Mixtă Vama depus de revizuentele-apelante este eliberat după deschiderea succesiunii după defuncta S Maria, care a avut loc în data de 8 martie 1928, şi este semnat de judecător şi de grefierul delegat, este datat în data de 8 februarie 1932 şi în el este menţionat că acest înscris poartă ,,Rezoluţia I. din Registrul Orfanilor, Noţiunea de evidenţă I”; iar în dreapta sus este indicat numărul dosarului succesoral după S Maria, şi anume 63/1928.

Este adevărat că din adresa nr. 173 din data de 12 februarie 2007 a Direcţiei Judeţene Suceava a Arhivelor Naţionale rezultă că s-au cercetat dosarele Judecătoriei Vama pe anii 1928 şi 1932 şi s-a constatat că nu deţin decretul de transmitere a succesiunii nr. 63/1928, iar din adresa nr. 187 din data de 11 martie 2010 rezultă că în urma verificării decretelor pentru transmiterea succesiunii pe anii 1928-1932 la Judecătoria Vama, s-a constatat că Arhivele Naţionale nu deţin succesiunea după S Maria, încheiată la data de 8 februarie 1932. Însă că aceste aspecte nu împietează asupra valabilităţii înscrisului nou invocat de revizuentele-apelante, având în vedere faptul că relaţiile comunicate nu confirmă inexistenţa actului, vechimea acestuia şi faptul că a fost prezentat în original, invocându-se faptul că paginile au fost smulse din registrele instituţiei, precum şi faptul că a fost întocmit în faţa unui judecător, fiind semnat de acesta şi purtând semnătura grefierului delegat.

Contrar susţinerilor instanţei de fond, faptul că înscrisul nou prezentat de revizuentele-apelante nu poartă număr de înregistrare, ştampilă şi un proces verbal de autentificare nu afectează valabilitatea înscrisului, având în vedere că a fost întocmit în faţa unui judecător, fiind semnat de acesta şi purtând semnătura grefierului delegat, fiind vorba de un extras din registrul orfanilor şi cuprinde o declaraţie făcută în faţa unei instanţe de către S Artimon a Nicolae, care a renunţat în mod expres la succesiunea după defuncta sa soţie, S Maria, iar intimaţii nu s-au înscris în fals împotriva acestui înscris autentic, care este valabil prin raportare la dispoziţiile legale în vigoare la data emiterii lui şi este producător de efecte juridice.

Menţiunile din acest ,,Decret de transmitere a succesiunii” sunt confirmate de extrasul din Consignaţia deceselor, eliberat de Parohiatul Ortodox Român Moldoviţa, în care se menţionează că S Maria a decedat la data de 8 martie 1928, că soţul ei, defunctul S Artimon, era în închisoarea din Dorohoi şi că decedata S Maria a dispus asupra averii sale prin testament, instituind în caz de moarte pe unchiul său, Ilie D, ca administrator al averii sale. Tot în acest extras din Consignaţia deceselor, eliberat de Parohiatul Ortodox Român Moldoviţa, se menţionează că defuncta a avut şi o fiică de suflet, şi anume nepoata sa orfană de părinţi, Maria B, căreia ,,i-a şi testat ceva din averea sa”. Foaia din acest extras de consignaţie a deceselor poartă numărul 100/1928, semnătura preotului paroh şi ştampila Protopopiatului Ortodox Român Moldoviţa.

Menţiunile din aceste înscrisuri referitoare la legatul instituit în favoarea Măriei B pentru suprafaţa de teren situat la locul numit ,,Mateiuvca” sunt confirmate şi de declaraţia dată de Z Maria în data de 8 septembrie 1971, în dosarul nr. 1345/1971, în care arată că a primit de la prima soţie a defunctului S Artimon, S Maria, suprafaţa de circa trei hectare teren situat la locul numit ,,Machieviuca”, fără acte, iniţial fiind vorba să fie înfiată de cei doi soţi, dar înfierea nu s-a mai realizat((f.36-ds. nr. 2457/1977-vol I).

Este adevărat că din adresa nr. 10 din data de 26 februarie 2007 a Parohiei  ,,Adormirea Maicii Domnului” a comunei Moldoviţa, jud. Suceava rezultă că în registrele Parohiei Moldoviţa pentru anii 1928-1932 nu există date sau indicii în legătură cu decretul de transmitere a succesiunii şi nici fila 100/1928 din consignaţia deceselor, însă din aceeaşi adresă rezultă că în registrele de intrare-ieşire există spaţii libere, astfel încât această adresă nu înlătură prezumţia de validitate a înscrisului constând din extrasul din Consignaţia deceselor eliberat de Parohiatul Ortodox Român Moldoviţa, împotriva căruia intimaţii nu s-au înscris în fals.

Menţiunile din acest înscris confirmă aspectele reţinute în ,,Decretul de transmitere a succesiunii” invocat de revizuentele-apelante, iar când se contestă autenticitatea unui înscris autentic, cel care invocă înscrisul nu are a face nicio dovadă, sarcina probei trecând asupra părţii care contestă sinceritatea sau autenticitatea înscrisului.

Atâta timp cât intimaţii nu s-au înscris în fals împotriva acestor înscrisuri şi nu s-a invocat că ar fi contrafăcute (mai ales că nu au calitatea de terţi faţă de înscris, fiind moştenitorii legali ai defunctului S Artemon), tribunalul nu poate înlătura forţa probantă a înscrisului autentic constând din Decretul de transmitere a succesiunii din data de 8 februarie 1932, emis de fosta Judecătorie Mixtă Vama, depus de revizuentele-apelante, care atestă faptul că S Artemon a renunţat la succesiunea soţiei sale, S Maria, astfel încât în mod greşit a apreciat instanţa de fond că înscrisul nou invocat de revizuentele-apelante este lovit de nulitate absolută pentru lipsa condiţiilor de formă, motivul de apel invocat cu privire la acest aspect fiind întemeiat.

În ceea ce priveşte valabilitatea declaraţiei de renunţare la succesiune făcută de S Artemon, tribunalul a reţinut că renunţarea la succesiune este actul juridic unilateral, expres şi solemn prin care succesibilul declară că nu îşi însuşeşte (renunţă) la titlul  de moştenitor, desfiinţând cu efect retroactiv vocaţia sa succesorală şi devenind străin de succesiune.

Atâta timp cât S Artemon a renunţat la succesiune, declaraţia sa de renunţare la succesiune a fost consemnată într-un act autentic în faţa unui judecător, iar acest act nu a fost anulat, actul său de opţiune succesorală este irevocabil, neavând relevanţă că declaraţia sa autentică de renunţare nu a fost depusă la dosar.

După cum rezultă din dispoziţiile art. 551 din Codul civil austriac, în vigoare la data deschiderii succesiunii după defuncta S Maria, ,,cine poate valabil să dispună de dreptul său de moştenire, este de asemenea, îndrituit să se lepede de moştenire, printr-un contract încheiat de mai înainte cu cel ce lasă moştenirea iar pentru valabilitatea contractului se cere dresarea unui act de notariat sau autentificarea printr-un proces verbal al judecătoriei. O astfel de renunţare, nefiind altceva convenit, are tărie şi în privinţa descendenţilor”.

Contrar celor reţinute de prima instanţă, aceste dispoziţii legale nu sunt aplicabile în speţă, nefiind vorba de o renunţare anticipată la moştenire sau de un contract încheiat cu defuncta S Maria, ci de un act de opţiune succesorală survenit după data deschiderii succesiunii, care este irevocabil.

Instanţa de fond reţine că, în ceea ce priveşte declaraţiile martorilor I Toader (f. 205) şi B Ioan (f. 226), rezultă că aceştia l-au ştiut tot timpul ca şi proprietar al averii după S Maria pe soţul acesteia, S Artimon a Nicolae, şi nici unul dintre ei nu are cunoştinţă să fi existat vreodată o renunţare la moştenire făcută de S Artimon a Nicolae.

Tribunalul a apreciat că aceste declaraţii nu au relevanţă în cauză, în contextul în care în anul 1932 S Artimon a lui Artimon era minor iar tatăl său, în calitate de părinte şi tutore al minorului, avea posesia bunurilor acestuia (după cum rezultă din înscrisul evocat de revizuenţi), iar această posesie nu echivalează cu o acceptare tacită a moştenirii, fiind vorba de o detenţie precară. În plus, la puţin timp după deschiderea succesiunii, S Artimon a lui Nicolae s-a căsătorit cu S Paraschiva, iar Decretul de transmitere a succesiunii şi extrasul din Consignaţia deceselor eliberat de Parohiatul Ortodox Român Moldoviţa au fost descoperite de abia în luna mai 2006, astfel încât este logic că vecinii şi cunoscuţii familiei S nu au ştiu de renunţarea la succesiune a soţului supravieţuitor.

În ceea ce priveşte puterea de lucru judecat a Sentinţei civile nr. 2/1953 din data de 3 ianuarie 1953 a fostului Tribunal Popular Câmpulung Moldovenesc, tribunalul a reţinut că prin Decizia civilă nr. 862 din data de 13 octombrie 1953 a fostului Tribunal Regional Suceava (dosar nr. 2400/1953) s-a admis recursul introdus de reclamantul Artimon a lui S Artimon împotriva sentinţei civile nr. 2/1953 din data de 3 ianuarie 1953 a fostului Tribunal Popular Câmpulung Moldovenesc, care a fost casată în parte şi s-a admis în parte acţiunea reclamantului, constatându-se că testamentul oral făcut de Maria S în anul 1926 în favoarea pârâtului Artimon a lui Neculai S este nevalabil (f.226-ds. nr. 2457/1977).

În ceea ce priveşte certificatul de moştenitor nr. S 373/55 din data de 4 ianuarie 1956, eliberat de fostul Notariat de Stat al raionului Câmpulung, Tribunalul a reţinut că acesta nu a fost avut în vedere la pronunţarea sentinţei civile nr. 4147 din data de 28 decembrie 1978 a Judecătoriei Câmpulung Moldovenesc, a cărei revizuire se cere, instanţa nepomenind în considerentele soluţiei sale de existenţa acestui certificat de moştenitor când a stabilit componenţa masei succesorale şi cota parte a fiecărui moştenitor din masa succesorală rămasă după defuncta S Maria.

În acest certificat de moştenitor se indică faptul că după C Ioana a lui Gheorghe a rămas ca moştenitoare legală S Maria, în calitate de fiică, în baza menţiunilor din acest certificat fiind eliberat Certificatul de moştenitor suplimentar nr. S/71/1956 din data de 16 mai 1956 a fostului Notariat de Stat al raionului Câmpulung (f. 194-ds. nr. 1746/206/2007-vol. II) şi certificatele tabulare nr. 1120 din data de 18 februarie 1972 şi nr. 1608 din data de 4 martie 1972 de către fostului Notariat de Stat Local al raionului Câmpulung (f. 194-195 ds. nr. 1746/206/2007-vol. II).

După cum rezultă din conţinutul sentinţei civile nr. 4147 din data de 28 decembrie 1978 a Judecătoriei Câmpulung Moldovenesc, a cărei revizuire se cere, autorul revizuentelor-apelante a depus la dosarul de partaj succesoral certificatele tabulare eliberate în baza acestor certificate de moştenitor, din care rezultă că unic moştenitor legal după C Ioana a lui Gheorghe a rămas S Maria, în calitate de fiică şi a încercat să se folosească de aceste certificate tabulare pentru a dobândi o cotă parte mai mare din parcela nr. 2565 din CF 701 în suprafaţă de 42117 mp ce i-a aparţinut lui C Ioana. Însă, în sentinţa revizuită, instanţa de fond a înlăturat forţa probatorie a acestor certificate tabulare (şi, implicit, a menţiunilor din certificatele de moştenitor ce au stat la baza emiterii acestor certificate tabulare), reţinând că parcela în discuţie constituie proprietatea defunctului S Artimon a lui Nicolae, fiindu-i testată încă din anul 1920 de către defuncta C Ioana, cu argumentul că valabilitatea acestui testament (codicil) a fost reţinută, cu autoritate de lucru judecat, prin sentinţa civilă nr. 2/1953 a fostului Tribunal Raional Câmpulung Moldovenesc, aşa cum a fost modificată prin Decizia nr. 862/1953 a fostului Tribunal Regional Suceava(f.354-ds. nr. 2457/1977-vol. IV).

Instanţa care a pronunţat sentinţa revizuită nu a luat în considerare menţiunile din certificatele tabulare, din certificatele de moştenitor nr. S 373/55 din data de 4 ianuarie 1956 şi Certificatul de moştenitor suplimentar nr. S/71/1956 din data de 16 mai 1956 eliberate de fostul Notariat de Stat al raionului Câmpulung şi nu a stabilit componenţa masei succesorale, vocaţia succesorală concretă a autorilor părţilor la succesiunea rămasă după S Maria şi calitatea de moştenitor prin raportare la menţiunile din acest certificate de moştenitor.

Având în vedere aceste împrejurări şi faptul că înscrisul nou prezentat de revizuentele-apelante este determinant, atestând o cu totul altă situaţie de fapt decât aceea cuprinsă în actele anterioare, care au fost analizate de instanţa ce a pronunţat hotărârea a cărei revizuire se cere, şi anume că soţul supravieţuitor a renunţat la succesiunea defunctei S Maria, tribunalul a constatat că menţiunile din aceste certificate de moştenitor nu constituie un fine de inadmisibililitate a cererii de revizuire, contrar celor reţinute în sentinţa apelată, urmând ca părţile să îşi valorifice apărările după admisibilitatea în principiu a cererii de revizuire, la termenul fixat pentru evocarea fondului.

Tribunalul a constatat că înscrisul nou prezentat atestă renunţarea la succesiunea defunctei S Maria de către soţul supravieţuitor, iar atâta timp cât nu a fost defăimat ca fiind fals, dacă acest înscris ar fi fost cunoscut de instanţa care a pronunţat hotărârea a cărei revizuire se cere, ar fi putut duce la pronunţarea unei alte soluţii în ceea ce priveşte partajul succesoral după S Maria, având în vedere că în sentinţa revizuită a fost reţinută o cotă parte ideală de 1/4 în favoarea soţului supravieţuitor din masa succesorală rămasă după această defunctă şi, implicit, aceasta ar fi influenţat şi modalitatea de soluţionare a capătului subsidiar de cerere, referitor la partajul succesoral după S Artimon a lui Neculai, prin modificarea componenţei masei succesorale rămase după acesta, precum şi a capătului de cerere privind reducţiunea testamentară.

Având în vedere că înscrisul nou prezentat de revizuentele-apelante este doveditor în sensul art. 322 pct. 5 Cod pr. civilă, existând la data pronunţării hotărârii a cărei revizuire se cere, dar nu a putut fi înfăţişat dintr-o împrejurare mai presus de voinţa revizuentelor-apelante, a fost descoperit de partea interesată după darea hotărârii a cărei revizuire se cere (după cum s-a stabilit deja prin Decizia nr. 641 din data de 27 martie 2007 a Tribunalului Suceava), iar înscrisul este determinant, în sensul că dacă ar fi fost cunoscut de instanţa a cărei hotărâre este atacată, ar fi putut duce la pronunţarea unei alte soluţii asupra componenţei masei succesorale, hotărârea a cărei retractare se cere este definitivă, iar prin ea s-a cercetat fondul cauzei, tribunalul a constatat că în cauză sunt întrunite în principiu condiţiile de admisibilitate ale cererii de revizuire prevăzute de art. 322 pct.5 Cod pr. civilă, astfel încât sentinţa apelată a fost pronunţată cu greşita aplicare a dispoziţiilor legale aplicabile în speţă, apelul declarat în cauză fiind întemeiat.

La termenul de judecată din 14 martie 2013, intimaţii S Vasile a lui Artimon şi V Silvia, prin apărător ales, au declarat că înţeleg să se înscrie în fals împotriva înscrisurilor depuse la dosar de revizuientele-apelante, respectiv asupra extrasului de consignaţie a deceselor şi a decretului de transmitere a succesiunii nr. 63/1928, invocând dispoziţiile art. 183 Cod procedură civilă.

Prin încheierea şedinţei de judecată din 21 martie 2013 Tribunalul a dispus înaintarea înscrisurilor defăimate ca false Parchetului de pe lângă Judecătoria Suceava în vederea efectuării de cercetări sub aspectul săvârşirii infracţiunii de fals în înscrisuri, iar în temeiul dispoziţiilor art. 183 Cod procedură civilă a suspendat judecarea cauzei până când în dosarul de cercetare penală se va pronunţa o soluţie definitivă.

Pentru a dispune astfel, instanţa de apel a reţinut că, potrivit dispoziţiilor art. 184 Cod procedură civilă, falsul poate fi cercetat de instanţa civilă pe cale incidentală doar dacă instanţa penală nu poate fi sesizată, fie pentru că autorul falsului nu a fost identificat, fie pentru că acţiunea penală s-a stins ori s-a prescris. Or, existenţa oricărui caz de împiedicare a punerii în mişcare a acţiunii penale, cum este faptul că s-a împlinit termenul de prescripţie a răspunderii penale, nu poate fi constatat decât de către procuror printr-o soluţie de netrimitere în judecată sau de către instanţa penală, instanţa civilă neputând constata direct existenţa unui caz de înlăturare a răspunderii penale cum este intervenirea termenului de prescripţie a răspunderii penale.

Împotriva acestei încheieri au declarat recurs la data de 16 mai 2013 revizuientele-apelante B Maria, T Genoveva şi P Lucia, arătând că aceasta este lipsită de temei legal, fiind dată cu încălcarea şi aplicarea greşită a legii, motiv de nelegalitate prevăzut de dispoziţiile art. 304 pct. 9 Cod procedură civilă.

În dezvoltarea motivelor au arătat că, începând din anul 2006, după ce au descoperit un decret de transmitere a succesiunii şi o foaie din registrul de consemnaţiuni a deceselor - ambele acte în original, precum şi o copie dactilografiată a decretului de transmitere a succesiunii, deţinute de partea potrivnică în împrejurările descrise în cererea de revizuire, în urma admiterii cererii de revizuire s-a dispus rejudecarea partajului după autoarea lor - S Măria şi fostul soţ al acesteia - S Artimon a Nicolae, în raport de actele noi descoperite, prin care acesta din urmă a renunţat la moştenirea după soţia sa, toată averea revenind fiului S Artimon a Artimon.

Din anul 2006 şi până în prezent s-au pronunţat mai multe hotărâri judecătoreşti la instanţele de fond şi în căile legale de atac, astfel încât în prezent, după aproape 7 ani de la formularea cererii de revizuire, în urma a două cicluri de judecată, dosarul se află în rejudecarea apelului la Tribunalul Suceava, care a dispus suspendarea judecării apelului până la terminarea cercetărilor penale declanşate în urma unei cereri de înscriere în fals formulată de pârâţii intimaţi.

Tribunalul a făcut o aplicare greşită a legii în momentul în care a dispus suspendarea judecării cauzei, fiind încălcate prevederile art. 183 din Codul de procedură civilă. Astfel, potrivit prevederilor art. 183 Cod procedură civilă, dacă partea care defaimă înscrisul ca fals arată autorul sau complicele falsului, instanţa poate suspenda judecata pricinii, înaintând înscrisul procurorului împreună cu procesul verbal ce se va încheia.

Din conţinutul acestui text rezultă că suspendarea se poate dispune în baza art. 183 din Cod procedură civilă numai dacă partea care defaimă înscrisul ca fals indică pe autorul sau complicele falsului. Prin urmare, pentru a se dispune suspendarea nu este suficientă existenţa unor indicii cu privire la săvârşirea unei infracţiuni, ci mai este necesar ca partea interesată să indice pe autorul sau complicele falsului. Aceasta este, aşa cum se arată în literatura juridică, o soluţie destinată să împiedice comportarea abuzivă a uneia din părţi, care ar putea obţine tergiversarea judecăţii printr-o înscriere formală în fals (a se vedea Ioan Leş, Tratat de drept procesual civil, Ediţia a 4-a, Edit. CH Beck, Buc. 2008, pag. 527).

Din acelaşi text de lege rezultă că şi în situaţia în care pârâţii ar fi indicat pretinşii autori sau complici ai falsului, instanţa "poate" suspenda judecata, ceea ce înseamnă că, în raport de împrejurările concrete ale cauzei, instanţa nu este obligată să suspende judecata, fiind o măsură la aprecierea acesteia. Or, în cauza de faţă, în condiţiile în care pârâţii nu au indicat autorii sau complicii pretinsei infracţiuni şi în condiţiile în care orice răspundere penală eventuală este prescrisă, nefiind cazul unor cercetări penale, rezultă că instanţa nu putea dispune suspendarea cauzei pentru a tergiversa soluţionarea acesteia.

Intimaţii s-au opus recursului, arătând că revizuientele interpretează restrictiv dispoziţiile art. 183 Cod procedură civilă, deoarece instanţa civilă poate cerceta falsul pe cale incidentală numai când autorul falsului nu a fost identificat ori fapta s-a prescris, sarcina identificării autorului falsului revenindu-le doar organelor de urmărire penală.

Examinând Încheierea de şedinţă atacată prin prisma motivului de nelegalitate invocat, Curtea constată întemeiat recursul.

Astfel, potrivit dispoziţiilor art. 183 Cod procedură civilă, a căror interpretare şi aplicare se reclamă în cauză, dacă partea care defaimă înscrisul ca fals  arată pe autorul sau complicele falsului, instanţa poate suspenda judecata pricinii, înaintând înscrisul procurorului împreună cu  procesul verbal ce se va încheia.

Aceste dispoziţii legale consacră un caz de  suspendare facultativă a judecăţii (lăsată la aprecierea/latitudinea judecătorului, în raport de circumstanţele concrete ale cauzei), iar din conţinutul lor rezultă fără echivoc faptul că, pentru a fi sesizat procurorul, este necesar ca partea care defaimă înscrisul ca fals să indice autorul sau complicele falsului.

Per a contrario, dacă partea care defaimă înscrisul ca fals nu arată pe autorul sau complicele falsului, instanţa nu poate suspenda judecata pricinii.

Această situaţie se regăseşte în prima ipoteză prevăzută de dispoziţiile art. 184 Cod procedură civilă, potrivit căreia „când nu este caz de judecată penală (…) falsul se va cerceta de instanţa civilă, prin orice mijloace de probă”.

Cu alte cuvinte, instanţa în faţa căreia se defaimă înscrisul ca fals, în raport de circumstanţele cauzei şi dacă s-a arătat cine este autorul sau complicele falsului, apreciază dacă „este caz de judecată penală”, situaţie în care sesizează procurorul şi suspendă judecata pricinii, sau dacă va cerceta, ea însăşi, falsul pe cale incidentală.

Cea de-a doua ipoteză prevăzută de dispoziţiile art. 184 Cod procedură civilă – „sau dacă acţiunea publică s-a stins sau s-a prescris” – are în vedere şi ipoteza în care, urmare a sesizării procurorului cu cercetarea falsului, acesta a constatat că acţiunea penală nu mai poate fi pusă în mişcare pentru că s-a stins sau s-a prescris.

Textul nu exclude posibilitatea ca instanţa civilă însăşi, în raport de împrejurările cauzei, să aibă în vedere faptul că acţiunea penală nu mai poate fi pusă în mişcare şi, prin urmare „nu este caz de judecată penală”, aceasta ţinând de facultatea pe care i-o dă legiuitorul prin dispoziţiile art. 183, aceea de a decide asupra oportunităţii suspendării judecăţii.

Interpretarea contrară a acestor dispoziţii legale, îmbrăţişată de Tribunal, conduce la concluzia că suspendarea judecăţii prevăzută de art. 183 Cod procedură civilă este una obligatorie, ceea ce contravine textului legal.

Domenii speta

Spete similare