Asistenţa juridică

Asistenţa juridică

Decizia penală  nr. 374/R/ din 10 aprilie  2012 

Dosar  nr. 7643/271/P/2010

 Curtea de Apel Oradea

Secţia penală şi pentru cauze cu minori

Se impune rejudecarea cauzei în situaţia în care, în faţa instanţei de fond, inculpatul a fost asistat de apărător din oficiu (asistenţa juridică fiind obligatorie), care cu prilejul discuţiilor purtate asupra cererii de schimbare a încadrării juridice a faptei pentru care era cercetat inculpatul, nu a exercitat o apărare eficientă, nu a expus  puncte de  vedere  asupra acestei chestiuni din perspectiva apărării, limitându-se la o simplă afirmaţie „lasă la aprecierea instanţei”.

Prin sentinţa penală nr.1162 din 16 septembrie 2011, Judecătoria Oradea în baza articolului 334 Cod procedură penală, a schimbat încadrarea juridică a faptei din articolul 26 Cod penal raportat  la articolul  215 aliniat 1, 2, 3 Cod penal,  în articolul  31 aliniat 2 Cod penal raportat  la articolul 215 aliniat 1,2,3 Cod penal.

În baza articolului 31 aliniat 2 Cod penal,  raportat  la articolul  215 aliniat 1, 2, 3 Cod penal, a fost condamnat inculpatul A.L.F., pentru săvârşirea infracţiunii de determinare cu intenţie la săvârşirea infracţiunii de  înşelăciune în convenţii, la o pedeapsă de 3 ani  închisoare.

În baza articolului 11 punctul 2 litera a Cod procedură penală raportat la articolul 10 litera c Cod procedură penală, a fost achitat inculpatul sub aspectul comiterii infracţiunii prevăzute  de articolul 290 aliniat 1 Cod penal, cu aplicarea articolului  41 aliniat  2, articolului  42 Cod penal.

În baza articolului 85 Cod penal s-a anulat suspendarea condiţionată a executării pedepsei de 1 an închisoare, aplicată inculpatului prin sentinţa penală nr. 289/D/2008 a  Tribunalului Cluj, definitivă prin neapelare  la  data de 27.06.2008.

 În baza articolului  36 aliniat 1 Cod penal, cu aplicarea  articolului 34 aliniat 1 litera  b Cod penal a fost contopită  pedeapsa de 1 an închisoare, cu pedeapsa de 3 ani închisoare, aplicată în prezenta cauză, s-a aplicat  pedeapsa cea mai grea, de  3 ani închisoare,  astfel că  inculpatul execută, prin privare de libertate, pedeapsa rezultantă de 3 ani închisoare .

În baza articolului 71 aliniat 2 Cod penal a interzis inculpatului exercitarea drepturilor prevăzute de articolul  64 litera a  teza a II-a, litera b şi litera c Cod penal pe durata executării pedepsei, ca pedeapsă accesorie.

 În baza articolului  65 aliniat 1 Cod penal, cu referire la articolul 66 Cod penal, i s-a aplicat  inculpatului pedeapsa complementară  prevăzută  de articolul 64 aliniat 1 litera c Cod penal pe o durată de 3 ani după executarea pedepsei principale, respectiv interzicerea dreptului de a ocupa funcţia de administrator de societate comercială.

În baza articolului 348 teza a II-a Cod procedură penală, s-a dispus  anularea contractelor individuale de muncă încheiate pe numele martorilor B.O. şi Z.I.A., aflate la filele 39-40 şi 135-136 dosar urmărire penală, iar în baza articolului 118 aliniat 1 litera c Cod penal s-a dispus  confiscarea acestora în favoarea statului.

 În baza articolelor 14, 15 şi 346 Cod procedură penală raportat  la articolul 998 Cod civil a fost obligat  inculpatul să plătească părţii civile MKB R.B. S.A.  suma de 54.353,94 lei cu titlu de despăgubiri civile.

În baza articolului 191 aliniat 1 Cod procedură penală a fost obligat  inculpatul să plătească statului 1600 lei cheltuieli judiciare.

În baza articolului 189 Cod procedură penală s-a dispus ca onorariul avocatului din oficiu  P.C., în cuantum de 200 lei, să fie  plătit din fondurile Ministerului Justiţiei, în contul Baroului Bihor, conform delegaţiei  nr. 2682/2010.

Pentru a pronunţa această hotărâre, prima instanţă a reţinut următoarele:

Prin rechizitoriul nr.4912/P/2007 din 14.04.2010 al Parchetului de pe lângă Judecătoria Oradea, înregistrat la instanţă la data de 21.04.2010 a fost trimis în judecată inculpatul A.L.F., sub acuzaţia comiterii infracţiunilor prevăzute de articolul 26 Cod penal raportat la articolul 215 aliniat 1,2 şi 3 Cod penal, articolul 290 aliniat 1 Cod penal, cu aplicarea articolului 41 aliniat 2 Cod penal, ambele cu aplicarea  articolului  33 litera a  - 34 Cod penal.

În fapt, s-a reţinut în sarcina inculpatului că în cursul lunii mai 2007 a determinat-o pe martora B.O. să solicite un credit pentru nevoi personale în sumă de 10.000 euro de la MKB R.B. SA, inculpatul depunând în acest sens la dosarul de creditare al martorei, copia contractului individual de muncă care avea aplicată ştampila de înregistrare la ITM Bihor cu data de 19.01.2006, semnată pentru conformitate cu originalul, precum şi  adeverinţa de venit prin care se atesta că martora era angajata SC D.P.C. SRL al cărei administrator era inculpatul. S-a mai reţinut că martora B.O. a obţinut în acest fel suma de 10.000 euro pe care i-a predat-o integral inculpatului şi care a asigurat-o pe martoră că va plăti el ratele lunare, lucru care nu s-a mai întâmplat.

Totodată s-a mai reţinut în actul de sesizare că, în aceeaşi modalitate, respectiv cu ajutorul inculpatului, a obţinut un credit bancar şi martorul Z.I.A., însă acesta şi-a plătit şi îşi plăteşte în continuare ratele aferente creditului neexistând nici o pagubă în dauna băncii creditoare.

Cu toate că fost legal citat, inculpatul A.L.F. nu s-a prezentat în instanţă pentru a-şi formula apărările şi pentru a da declaraţie, fiind apărat de un avocat desemnat din oficiu. S-a constatat că inculpatul avea cunoştinţă de procesul penal, întrucât a formulat în cauză, succesiv, trei cereri de amânare, fie pentru pregătirea apărării, fie din motive medicale, însă cu toate acestea nu s-a mai prezentat în faţa instanţei. O perioadă de timp a avut şi avocat ales în cauză, însă acesta a reziliat contractul de asistenţă juridică pentru neplata onorariului.

Examinând actele şi lucrările din ambele dosare de urmărire penală, coroborate cu probele din cursul cercetării judecătoreşti, instanţa de fond a reţinut în fapt următoarele:

În perioada ianuarie 2006 – aprilie 2007, martorii B.O. şi Z.I.A. (cercetaţi iniţial ca învinuiţi în cauză)  şi-au desfăşurat activitatea la SC D.P.C. SRL Oradea, societate administrată iniţial de mama inculpatului, numita A.F. şi ulterior de inculpatul A.L., martora B.O. fiind angajată în funcţia de agent comercial iar martorul Z.I.A  fiind angajat ca gestionar.

Din declaraţiile celor doi martori rezultă că fiecare dintre ei a semnat un contract individual de muncă cu SC D.P.C. SRL Oradea, începând cu 01.01.2006, ambii martori fiind remuneraţi pentru activitatea desfăşurată cu diverse sume de bani. Astfel, martorul Z.I.A. a declarat că a semnat contractul individual de muncă fiind remunerat în fiecare lună cu suma de 1500 lei, bani pe care îi primea direct de la inculpatul A.L., fără a semna vreun stat de plată. La rândul său, martora B.O. a declarat în cursul urmăririi penale că primea de la inculpat un salariu lunar de cca. 1900 lei fără a semna un stat de plată. În cursul judecăţii aceeaşi martoră a susţinut însă că niciodată nu a primit ca salariu o sumă fixă şi că la început plăţile au fost lunare, dar după 4-5 luni au început restanţele la plata salariului. A susţinut că nu poate preciza o sumă exactă dar era plătită de inculpat „undeva la salariul minim spre mediu”.

Aceeaşi martoră a susţinut că la începutul anului 2007 inculpatul i-ar fi spus că firma sa are probleme financiare, situaţie în care nu i-a mai plătit integral salariul şi i-a solicitat să facă un împrumut la bancă.

Astfel, în cursul lunii mai 2007, martora B.O., determinată fiind de inculpat, care i-ar fi  cerut să  solicite un credit pe numele său iar banii să îi  predea lui pentru a-şi rezolva problemele financiare ale firmei sale şi ale familiei, solicită de la MKB R.B. SA – Sucursala Oradea, un credit pentru nevoi personale în sumă de 10.000 euro. Potrivit declaraţiilor martorei, inculpatul A.L. a fost cel care s-a ocupat de toate documentele necesare pentru dosarul creditului, ea fiind doar cea care a semnat contractul de credit încheiat pe numele său. La dosarul de credit al martorei s-a depus, cu concursul direct al inculpatului, adeverinţa de venit nr. 012/23.05.2007, emisă de SC D.P.C. SRL Oradea, prin care s-a atestat faptul că martora era angajată a societăţii începând cu data de 19.01.2006 şi că realiza pe lunile februarie, martie, aprilie, 2007 un salariu brut de 2750 lei şi un salariu net de 1923 lei. De asemenea s-a depus la dosarul de credit copia contractului individual de muncă al martorei, înregistrat sub nr. 624181/01.01.2006, purtând ştampila de înregistrare la ITM Bihor cu data de 19.01.2006 şi semnat pentru conformitate cu originalul.

Pe baza acestor documente, dar şi a celorlalte înscrisuri depuse la dosar(copia C.I., factură telefonică etc.), martora B.O. a semnat contractul de credit nr. 306 din 25.05.2007 şi a obţinut suma de 10.000 euro, sumă pe care martora a predat-o integral inculpatului A.L., care o aştepta într-un taxi, în apropierea băncii, afirmativ în prezenţa taximetristului B.C. Susţinerile acestei martore în sensul că cei 10.000 de euro au fost predaţi integral inculpatului sunt confirmate şi de martorul Z.I.A. Astfel, acesta a declarat că, despre aceşti bani, inculpatul i-a spus că îi va folosi pentru plata unor datorii şi rate la bancă.

Deşi înţelegerea dintre martoră şi inculpat a fost în sensul că va plăti el toate ratele lunare, acesta nu s-a ţinut de cuvânt, nu plătit nici o rată din credit şi, de altfel, după ce i-au fost predaţi banii de către martoră, inculpatul nu s-a mai întâlnit niciodată  cu  aceasta, discutând doar telefonic şi prin sms-uri cu martora şi asigurând-o că va rezolva problema creditului, lucru care nu s-a întâmplat până în prezent. În aceste condiţii martora a depus o plângere penală la data de 09.08.2007, la Parchetul de pe lângă Judecătoria Oradea, reclamând faptul că inculpatul a determinat-o să solicite acest împrumut bancar pe numele său, urmând ca el să plătească ratele scadente şi descriind împrejurările în care l-a cunoscut pe inculpat şi  cum a ajuns să lucreze la firma acestuia.

Conform adresei nr.1752/30.11.2010, banca creditoare, în speţă MKB R.B. SA s-a constituit parte civilă în cauză comunicând că la data de 30.11.2010, valoarea creanţei decurgând din contractul de credit nr. 306 din 25.05.2007 încheiat cu B.O. este în cuantum de 54.353,94 lei, din care 32.300 lei credit restant, 21.059,53 lei dobânzi restante şi 994,41 lei comision restant.

La rândul său, martorul Z.I.A. a declarat că în luna aprilie 2007, inculpat A.L. i-a propus să deschidă împreună cu el o firmă de închirieri auto, sens în care inculpatul l-a convins să solicite un credit bancar, banii urmând a fi utilizaţi pentru achiziţionarea unor autoturisme. Martorul a fost de acord cu propunerea inculpatului, astfel că la data de 23.04.2007 a obţinut de la BCR -Agenţia D. un împrumut bancar în cuantum de 33.300 lei. Pentru obţinerea creditului, martorul a depus la dosarul de credit adeverinţa de venit nr.034/17.04.2007 emisă de SC D.P.C. SRL,  prin care se atesta faptul că martorul era angajatul societăţii din anul 2006 având o vechime în muncă de 1 an şi 9 luni iar salariul de încadrare era de 2500 lei, salariul net realizat pe ultimele 3 luni, ianuarie - martie 2007 fiind de 1855 lei. De asemenea, s-a depus la dosarul de credit copia contractului individual de muncă înregistrat sub nr.  583248/19.01.2006 şi purtând ştampila ITM Bihor, cu aceeaşi dată de 19.01.2006.

Conform declaraţiei martorului Z.I., acesta nu avea cunoştinţă dacă inculpatul a înregistrat la ITM Bihor contractul său individual de muncă, însă s-a prezentat la sediul băncii cu adeverinţa de venit amintită mai sus precum şi cu copia contractului de muncă purtând ştampila de înregistrare, aceste documente fiindu-i predate personal de către inculpat. Din banii obţinuţi de la bancă martorul Z.I. a achiziţionat un autoturism Seat Leon, însă pentru că nu a reuşit să plătescă toate taxele legate de acesta, l-a înstrăinat ulterior unei terţe persoane. De asemenea din suma obţinută de la bancă i-a predat inculpatului suma de 8000 lei pe care acesta nu i-a mai restituit-o.

Întrucât martorul Z.I. a achitat şi continuă să achite ratele aferente creditului obţinut de la BCR , în legătură cu acest contract de credit nu s-a produs nici un prejudiciu în dauna băncii creditoare, motiv pentru care prin rechizitoriu s-a dispus neînceperea urmăririi penale faţă de martorul Z.I. sub aspectul infracţiunii prevăzute de articolul  215 aliniat  1, 2 şi 3 Cod penal, respectiv s-a dispus scoaterea de sub urmărire penală a martorului sub aspectul infracţiunii prevăzute  de articolul  291 Cod penal, motivându-se că martorul (fost învinuit) nu ştia că documentele depuse la bancă sunt false deoarece acesta a prestat muncă în cadrul societăţii inculpatului, era remunerat lunar, semnase un contract individual de muncă la începerea activităţii şi nu era în sarcina lui să se ocupe de înregistrarea contractului de muncă la ITM Bihor.

Pentru aceleaşi considerente ca şi în cazul martorului Z.I., s-a dispus prin rechizitoriu, în privinţa martorei B.O. (fostă învinuită) scoaterea de sub urmărire penală sub aspectul infracţiunilor prevăzute de articolul 215 aliniat 1, 2 şi 3 Cod penal, respectiv articolul  290 aliniat 1 Cod penal şi totodată s-a dispus neînceperea urmăririi penale faţă de aceasta sub aspectul infracţiunii prevăzute  de articolul  291  Cod penal.

Potrivit adreselor emise de ITM Bihor, aflate la dosarul cauzei, în evidenţele acestei instituţii  cei doi martori nu figurează ca angajaţi cu contract individual de muncă la SC D.P.C. SRL (adresa nr. 137707/24.02.2010 –fila 154 – 155 dosar urmărire penală, adresa 78147/21.09.2007- fila 147,  adresa 77577/30.08.2007- fila 148 dosar urmărire penală).

Întrucât din probele administrate în cauză rezultă că martora B.O. nu avea cunoştinţă de faptul că inculpatul nu i-a înregistrat contractul individual de muncă la ITM Bihor, ea fiind convinsă că acest contract de muncă este înregistrat la instituţiile abilitate, de acest lucru asigurând-o şi inculpatul, rezultă că încadrarea juridică dată primei dintre infracţiunile pentru care inculpatul a fost trimis în judecată nu reflectă starea de fapt reţinută în cauză. Astfel, nu se poate reţine în sarcina inculpatului infracţiunea de complicitate la înşelăciune în convenţii în forma prevăzută de articolul 26 Cod penal raportat  la articolul  215 aliniat  1, 2, 3 Cod penal câtă vreme este dovedit faptul că martora B.O. a acţionat fără vinovăţie, deci ea nu este autor al infracţiunii de înşelăciune, în consecinţă inculpatul nu poate fi complice. Prin urmare, instanţa de fond a apreciat  că încadrarea juridică corectă estre cea prevăzută de articolul  31 aliniat  2 Cod penal raportat  la articolul 215 aliniat  1,2, 3 Cod penal, inculpatul  fiind  cel care a premeditat întreaga activitate infracţională, asigurând-o pe martora B.O. că i-a înregistrat contractul de muncă la ITM Bihor, lucru neadevărat după cum s-a dovedit ulterior, scopul său fiind să o determine pe martoră să scoată cei 10.000 de euro pe numele său, după care să îi predea lui aceşti bani, deşi el ştia încă de la început că nu va plăti nici o rată aferentă acestui credit.

În consecinţă, instanţa de fond în baza articolului 334 Cod procedură penală,a dispus schimbarea încadrării  juridice a faptei din articolul 26 Cod penal raportat  la articolul  215 aliniat 1, 2, 3 Cod penal, în articolul 31 aliniat  2 Cod penal raportat  la articolul  215 alin. 1,2,3 Cod penal.

Constatând vinovăţia inculpatului, instanţa de fond  în baza articolului  31 aliniat 2 Cod penal,  raportat  la articolul 215 aliniat 1, 2, 3 Cod penal, a dispus condamnarea inculpatului  pentru săvârşirea infracţiunii de determinare cu intenţie la săvârşirea infracţiunii de  înşelăciune în convenţii (faptă săvârşită fără vinovăţie de martora B.O.), la o pedeapsă de 3 ani  închisoare.

Întrucât această infracţiune este comisă înainte de rămânerea definitivă a sentinţei penale nr. 289/D/2008 a Tribunalului Cluj, fiind vorba deci de infracţiuni concurente, instanţa de fond, în baza articolului 85 Cod penal a dispus anularea  suspendării  condiţionate  a executării pedepsei de 1 an închisoare, aplicată inculpatului prin sentinţa penală  nr. 289/D/2008 a  Tribunalului Cluj, definitivă prin neapelare  la  data de 27.06.2008, după care, în  baza articolului 36 aliniat  1 Cod penal, cu aplicarea  articolului  34 aliniat 1 litera b  Cod penal, a dispus contopirea  pedeapsei de 1 an închisoare, cu pedeapsa de 3 ani închisoare, aplicată în prezenta cauză, a aplicat  pedeapsa cea mai grea, de 3 ani închisoare, astfel că  inculpatul va executa  prin privare de libertate, pedeapsa rezultantă de 3 ani închisoare. 

În baza articolului 71 aliniat 2 Cod penal a interzis inculpatului exercitarea drepturilor prevăzute de articolul  64 litera a  teza a II-a, litera b şi litera c  Cod penal pe durata executării pedepsei, ca pedeapsă accesorie.

 În baza articolului 65 aliniat 1 Cod penal, cu referire la articolul 66 Cod penal, instanţa de fond i-a aplicat  inculpatului pedeapsa complementară  prevăzută de articolul 64 aliniat 1 litera c Cod penal, pe o durată de 3 ani, după executarea pedepsei principale, respectiv interzicerea dreptului de a ocupa funcţia de administrator de societate comercială, funcţie de care s-a folosit inculpatul pentru a putea săvârşi această infracţiune.

La individualizarea pedepsei instanţa de fond a avut în vedere criteriile prevăzute de articolul 72 Cod penal, fapta comisă de inculpat şi împrejurările în care a fost comisă, astfel cum au fost reţinute mai sus, persoana inculpatului, cunoscut fără antecedente penale la data săvârşirii acestei infracţiuni. Faţă de atitudinea inculpatului de sustragere de la urmărirea penală şi de la judecată şi în urma anulării suspendării executării pedepsei aplicate de Tribunalul Cluj, instanţa de fond a apreciat  că doar o pedeapsă executată în regim de detenţie va fi de natură să ducă la atingerea scopului educativ şi preventiv al pedepsei.

Cu privire la cealaltă acuzaţie adusă inculpatului,  respectiv infracţiunea de fals în înscrisuri sub semnătură privată, în formă continuată, prevăzută de articolul 290 aliniat  1 Cod penal, cu aplicarea articolului  41 aliniat  2 Cod penal, instanţa de fond a constatat  că, din actele şi lucrările dosarului nu rezultă fără putinţă de tăgadă că inculpatul  ar fi fost cel care a falsificat adeverinţele de venit folosite de cei doi martori pentru obţinerea creditelor bancare respectiv că ar fi aplicat în fals pe contractele lor individuale de muncă ştampila ITM Bihor cu data de 19.01.2006 şi că inculpatul personal ar fi semnat pentru conformitate cu originalul copiile acestor contracte. Astfel, s-a constatat  că la data încheierii contractelor individuale de muncă ale martorilor B.O. şi Z.I.A. – filele 39-40 respectiv, filele 135-136 dosar urmărire penală, inculpatul nu avea încă funcţia de administrator al SC D.P.C. SRL, această funcţie fiind deţinută la acea dată de A.F., mama inculpatului. Potrivit datelor furnizate de Oficiul Registrului Comerţului inculpatul a dobândit calitatea de administrator la data de 27.10.2006, pe când contractele de muncă amintite au fost semnate în ianuarie 2006. Simplul fapt că inculpatul a depus la dosarul de credit al martorilor copia acestui contract de muncă nu duce la concluzia că inculpatul are vreo legătură cu aplicarea în fals a ştampilei ITM Bihor pe aceste contracte, ştampila putând fi aplicată de orice altă persoană. Câtă vreme în cauză nu s-a efectuat o expertiză grafoscopică prin care să se stabilească că menţiunea „în conformitate cu originalul” şi semnătura în original, de pe aceste contracte,  aparţin inculpatului, nu se poate concluziona că inculpatul ar fi făcut aceste menţiuni, existând doar o prezumţie în acest sens. O astfel de prezumţie nu este suficientă pentru a concluziona în acest fel,  dacă nu se coroborează cu alte probe. Inculpatul nu a putut fi audiat nici în cursul urmăririi penale, nici în cursul cercetării judecătoreşti pentru a confirma sau a infirma o atare prezumţie. Aceleaşi considerente sunt valabile şi în ce priveşte adeverinţele de venit emise de SC D.P.C. SRL şi aflate în original la filele 41 şi 133 dosar urmărire penală, adeverinţe cu privire la care nu există certitudinea că ar fi fost completate de inculpat, câtă vreme nu s-a efectuat în cauză o expertiză grafoscopică.

 Pentru că există dubii cu privire la persoana care a completat aceste adeverinţe de salarii, respectiv a aplicat în fals ştampila ITM Bihor pe contractele de muncă ale celor doi martori, dubii care nu au putut fi înlăturate nici în cursul cercetării judecătoreşti, instanţa de fond în baza articolului 11 pct.2 litera a Cod procedură penală raportat la articolul 10 litera c Cod procedură penală a dispus achitarea inculpatului sub aspectul comiterii infracţiunii prevăzute  de articolul 290 aliniat 1 Cod penal, cu aplicarea articolului 41 aliniat 2, articolul 42 Cod penal.

În baza articolului 348 teza a II-a Cod procedură penală, instanţa de fond a dispus anularea contractelor individuale de muncă încheiate pe numele martorilor B.O. şi Z.I.A., aflate la filele 39-40 şi 135-136 dosar urmărire penală,  iar în baza articolului 118 aliniat 1 litera c Cod penal a dispus confiscarea acestora în favoarea statului. Cu privire la aceste înscrisuri  este cert faptul că ştampila ITM Bihor este aplicată în fals, chiar dacă nu s-a putut stabili cine a aplicat aceste ştampile,  întrucât contractele nu au fost niciodată înregistrate în evidenţele acestei instituţii.

 În baza articolului 14, 15 şi 346 Cod procedură penală raportat  la articolul  998 Cod civil, instanţa de fond a dispus obligarea inculpatului  să plătească părţii civile MKB R.B. S.A.  suma de 54.353,94 lei cu titlu de despăgubiri civile, reprezentând, conform adresei nr. 1752/30.11.2010, a băncii creditoare, în speţă a MKB R.B. SA, valoarea creanţei decurgând din contractul de credit nr. 306 din 25.05.2007 încheiat cu B.O. respectiv suma de 32300 lei credit restant, 21059,53 lei dobânzi restante şi 994,41 lei comision restant, astfel, cum rezultă din extrasele de cont depuse la dosar file 34-36 dosar instanţă.

În baza articolului 191 aliniat 1 Cod procedură penală instanţa de fond a dispus obligarea inculpatului  să plătească statului 1600 lei cheltuieli judiciare, iar în baza articolului 189 Cod procedură penală s-a dispus ca onorariul avocatului din oficiu P.C., în cuantum de 200 lei, să fie  plătit din fondurile Ministerului Justiţiei, în contul Baroului Bihor, conform delegaţiei  nr. 2682/2010.

Împotriva acestei hotărâri, în termen legal, a declarat recurs inculpatul A.L.F.  solicitând admiterea acestuia, casarea hotărârii recurate şi în principal trimiterea cauzei spre rejudecare la instanţa de fond întrucât i-a fost încălcat dreptul la apărare prin neasigurarea efectivă a posibilităţii de a-şi formula apărarea în raport cu încadrarea juridică schimbată de instanţă cu ocazia judecării cauzei. În subsidiar a solicitat achitarea în temeiul articolului 11 punctul 2 litera a raportat la articolul 10 litera d din Codul de procedură penală de sub învinuirea săvârşirii infracţiunii de determinare cu intenţie la săvârşirea infracţiunii de înşelăciune în convenţii, prevăzută de articolul 31 aliniatul 2 raportat la articolul 215 aliniatele 1,2 şi 3 Cod penal şi constatarea reabilitării de drept în privinţa condamnării la pedeapsa de 1 an în condiţiile articolului 81 Cod penal dispusă prin sentinţa penală nr. 289/2008 a Tribunalului Cluj.

În cu totul subsidiar a solicitat schimbarea temeiului de drept al achitării pentru infracţiunea prevăzută de articolul 290 aliniatul 1 Cod penal din articolul 10 litera c din Codul de procedură penală în articolul 10 litera a din acelaşi cod.

În motivele de recurs s-a arătat că inculpatului i-a fost încălcat dreptul la apărare în cadrul soluţionării cauzei având în vedere că la termenul din 09 septembrie 2011 când s-a soluţionat fondul cauzei, apărătorul desemnat din oficiu a lăsat la aprecierea instanţei cererea parchetului de schimbare a încadrării juridice a faptei din infracţiunea prevăzută de articolul 26 Cod penal raportat la articolul 215 aliniatele 1,2,3 Cod penal  în cea prevăzută de articolul 31 aliniatul 2 raportat la articolul 215 aliniatele 1,2 şi 3 Cod penal. S-a arătat că apărătorul din oficiu al inculpatului nu a solicitat un termen pentru a formula o apărare adecvată noii acuze şi nu a depus concluzii scrise cu toate că s-a amânat pronunţarea hotărârii încălcându-i astfel dreptul la apărare cu consecinţa nulităţii hotărârii în condiţiile articolului 197 aliniatul 2 din Codul de procedură penală.

Cu privire la învinuirea săvârşirii infracţiunii prevăzută de articolul 31 aliniatul 2  Cod penal raportat la articolul 215 aliniatele 1,2,3 Cod penal s-a arătat că în dosar nu există nicio probă care să susţină această acuzaţie, inculpatul neavând interesul să nu achite plata ratelor aferente creditului.

Curtea, verificând hotărârea atacată, conform articolului 385/14 din Codul de procedură penală, pe baza actelor şi lucrărilor dosarului, în raport de criticile invocate, în limitele cazurilor de casare prevăzute de articolul 385/9 din Codul de procedură penală, constată:

Potrivit articolului 6 aliniat 1 şi 2 din Codul de procedură penală dreptul la apărare este garantat inculpatului iar organele judiciare sunt obligate să asigure deplina exercitare a drepturilor procesuale prevăzute de lege şi să administreze probele necesare în apărare.

Potrivit articolului 6 paragraf 3 litera  c din Convenţia Europeană pentru Apărarea Drepturilor Omului şi Libertăţilor Fundamentale orice acuzat are dreptul să se apere el însuşi sau să fie asistat de un apărător ales de el şi, dacă nu dispune de mijloacele necesare pentru a plăti un apărător, să poată fi asistat în mod gratuit de un avocat din oficiu, atunci când interesele justiţiei o cer.

În acest context normativ, respectarea formală a dispoziţiilor mai sus, prin asigurarea prezenţei un avocat la judecată, nu este suficientă, autorităţile judiciare având obligaţia de a asigura exerciţiul deplin şi efectiv al dreptului la apărare, acesta circumscriindu-se sferei mai largi a dreptului la un proces echitabil.

Or, în cauză se constată că în cursul cercetării judecătoreşti la instanţa de fond, inculpatul A.L.F. a fost asistat de apărător ales – avocat M.B. La termenul din data de 3 iunie 2011, apărătorul ales a încunoştiinţat instanţa că a reziliat contractul de asistenţă juridică. La termenul următor din data de 9 septembrie 2011, reprezentantul parchetului, înainte de a se trece la dezbaterea fondului cauzei, a formulat o cerere de schimbare a încadrării juridice a faptei reţinute în sarcina inculpatului din infracţiunea prevăzută de articolul 26 Cod penal raportat la articolul 215 aliniatul 1,2 şi 3 Cod penal în cea prevăzută de articolul  31 aliniat 2 din Codul penal raportat la articolul 215 aliniat 1,2 şi 3 din acelaşi cod. Fiind pusă în discuţia părţilor, apărătorul desemnat din oficiu a lăsat la aprecierea instanţei soluţionarea cererii.

Prin urmare, se observă că inculpatului i s-a asigurat prezenţa unui apărător din oficiu, în condiţiile în care asistenţa juridică era obligatorie în cauză, dar apărarea realizată de acesta a fost formală cu privire la noua acuză ca urmare a cererii de schimbare a încadrării juridice, cerere ce a fost admisă de instanţă.

Or, în condiţiile în care dreptul la apărare constituie principala garanţie recunoscută inculpatului în cursul procesului penal, atât potrivit reglementărilor interne – articolul 6 şi articolul 171 din Codul de procedură penală, cât şi reglementărilor cuprinse în Convenţia Europeană pentru Apărarea Drepturilor Omului şi Libertăţilor Fundamentale – articolul6 paragraf 3 lit.c , instanţa de judecată avea obligaţia de a asigura inculpatului deplina exercitare a drepturilor procesuale.

Dreptul la apărare ca o componentă esenţială  a echităţilor procedurilor trebuie să fie un drept efectiv şi nu formal, efectivitatea apărării fiind o premisă a contradictorialităţii şi egalităţii armelor.

În cauză, cu prilejul discuţiilor purtate asupra cererii de schimbare a încadrării juridice, avocatul desemnat din oficiu pentru inculpat nu a exercitat o apărare eficientă, nu a expus punctele de vedere asupra acestei chestiuni din perspectiva apărării, limitându-se la o simplă afirmaţie „lasă la aprecierea instanţei”.

Într-o asemenea situaţie, în virtutea principiului rolului activ care impune judecătorului să se îngrijească de asigurarea calităţii actelor procesuale efectuate în faţa sa, veghind asupra efectivităţii drepturilor procesuale ale părţilor, instanţa trebuia să intervină şi să îi pună în vedere apărătorului din oficiu al inculpatului că are obligaţia să realizeze apărarea acestuia conform dispoziţiilor Legii nr.51/1995 şi celor din Statutul profesiei de avocat, fie să dispună înlocuirea acestuia în vederea asigurării respectării dreptului la apărare al inculpatului. Cu alte cuvinte, instanţa trebuia să intervină şi să îi ceară avocatului din oficiu al inculpatului să-şi expună punctul de vedere asupra chestiunii ridicate.

Această atitudine era cu atât mai necesară cu cât soluţionarea cauzei s-a făcut în lipsa inculpatului, situaţie în care acesta nu a avut ocazia efectivă să-şi prezinte personal apărările, existând posibilitatea de a solicita un termen în vederea pregătirii apărării faţă de cererea de schimbare a încadrării juridice formulată de reprezentantul parchetului şi pentru a se pune de acord cu apărătorul desemnat din oficiu.

Astfel, instanţa a analizat doar susţinerile acuzării, necunoscând argumentele apărării, apărarea inculpatului fiind formală, formalitate care echivalează cu lipsa apărării.

Aşa cum s-a arătat în jurisprudenţa Curţii Europene a Drepturilor Omului, Convenţia are ca scop să protejeze drepturile persoanelor în mod corect şi efectiv şi nu teoretic şi iluzoriu, iar numirea unui avocat nu asigură, singură, efectivitatea asistenţei pe care el o poate asigura inculpatului. Astfel, în cauza Czekalla c/a Portugaliei, Curtea a statuat că s-a încălcat articolul 6 paragraful 3 litera c din Convenţie, în condiţiile în care inculpatul nu a beneficiat de o apărare concretă şi efectivă (hotărârea din 10 octombrie 2002).

În concluzie, în speţă, apărătorul desemnat din oficiu nu i-a asigurat o apărare efectivă  inculpatului  aşa cum prevede Codul de procedură penală şi Convenţia Europeană a Drepturilor Omului raportat la cererea de schimbare a încadrării juridice formulată în cauză, context în care se observă că, într-adevăr, a fost încălcat dreptul la apărare şi implicit dreptul la un proces echitabil pentru inculpatul A.L.F. cu consecinţa nulităţii hotărârii în condiţiile articolului 197 aliniat 2 din Codul de procedură penală şi care atrage incidenţa cazului de casare prevăzut de articolul 385/9 punctul  6 teza a II-a din Codul de procedură penală.

Faţă de această împrejurare, analizarea celorlalte motive invocate de inculpatul recurent apare neoportună.

Drept urmare, Curtea, în baza articolului 385/15 punctul 2 litera c Cod procedură penală a admis recursul declarat de inculpatul A.L.F. , a casat  hotărârea recurată şi a trimis  cauza spre rejudecare la aceeaşi instanţă - Judecătoria Oradea, ţinând seama de considerentele prezentei decizii.

Cu ocazia rejudecării cauzei, instanţa de fond va avea în vedere şi celelalte motive de recurs invocate.

Cheltuielile judiciare avansate de stat vor fi avute în vedere cu ocazia rejudecării cauzei.

Domenii speta

Spete similare