Liberare provizorie sub control judiciar.

Liberare provizorie sub control judiciar. Condiţii. Dreptul la tăcere. Semnificaţie.

Întrucât circumstanţele cauzei nu evidenţiază aptitudinea liberării provizorii sub control judiciar de a permite realizarea scopului măsurilor preventive, cel puţin la acest moment procesual, nu este oportună liberarea provizorie.

Datele personale favorabile ale inculpatului nu pot fundamenta în mod singular admiterea cererii, cu atât mai mult cu cât ele existau şi la momentul arestării preventive.

În aprecierea acestei aptitudini, trebuie avut în vedere ansamblul circumstanţelor cauzei, respectiv atât împrejurările ce au stat la baza luării măsurii arestării preventive, cât şi eventuala evoluţie a acestora, astfel încât să rezulte în mod neechivoc faptul că liberarea provizorie este cea mai adecvată măsură pentru buna desfăşurare a procesului penal.

În legătură cu dreptul la tăcere, recunoscut inculpatului ca o componentă a dreptului la apărare, CEDO recunoaşte că la începutul anchetei inculpatul poate adopta această poziţie şi nu poate constitui un temei pentru arestare sau menţinere în arest a acestuia, însă după trecerea unei perioade de timp, când ancheta a trecut de faza incipientă, atitudinea inculpatului nu mai poate avea aceeaşi valoare.

- art.1602 şi art.70 alin.(2) C. pr. pen.

(CURTEA DE APEL BUCUREŞTI – SECŢIA A II-A PENALĂ,

DECIZIA NR. 1104/R din 29.05.2012)

Asupra recursului penal de faţă, reţine următoarele:

Prin încheierea de şedinţă nr.41 din 22 mai 2012 pronunţată de Tribunalul Călăraşi – Secţia penală în dosarul nr.1393/116/2012, a fost respinsă cererea de liberare sub control judiciar formulată de inculpatul C.C., cu obligarea acestuia la plata cheltuielilor judiciare datorate statului.

Pentru a dispune astfel, instanţa de fond a reţinut următoarele:

Potrivit dispoziţiilor deciziei nr.17/2011 pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie în recurs în interesul legii, tribunalul a reţinut că în cadrul examinării cererii de eliberare provizorie sub control judiciar sau pe cauţiune, în cazul în care constată că temeiurile care au determinat luarea măsurii arestării preventive subzistă, verifică în ce măsură buna desfăşurare a procesului penal este ori nu împiedicată de punerea în libertate provizorie sub control judiciar sau pe cauţiune a învinuitului ori inculpatului.

În speţă, tribunalul a constatat că eventuala punere în libertate a inculpatului C.C. constituie un motiv real de zădărnicire a aflării adevărului, întrucât în dosarul de urmărire penală există dovezi din care rezultă că acesta si familia sa au făcut demersuri de influenţare si intimidare a martorei E.V. si a altor martori sub acoperire, aceştia din urmă declarând organelor de urmărire penală faptul că doar dacă li se garantează integritatea fizică vor fi de acord să depună mărturie în proces, dat fiind că au fost ameninţaţi în mai multe rânduri si au copii minori în întreţinere.

Este adevărat că inculpatul petent a făcut referiri de substanţă la faptul că va respecta întocmai dispoziţiile instanţei si că se va supune tuturor obligaţiilor impuse de aceasta în cazul în care va fi pus in libertate, dar nu a făcut nici un fel de referire cu privire la împrejurarea că a ameninţat si a intimidat martorii din dosar, personal sau prin intermediul membrilor de familie.

Din punct de vedere al temeiniciei acestei cereri, tribunalul a constatat că, în acest moment procesual, subzistă temeiurile ce au fost avute în vedere la luarea măsurii arestării preventive a inculpatului petent, respectiv faptul că acesta nu a recunoscut comiterea infracţiunilor cercetate, dar a admis că a primit, în repetate rânduri, diverse sume de bani de la concubina sa, fără a recunoaşte însă că aceştia proveneau din prostituţie. De asemenea, subzistă temeiurile reţinute la momentul luării măsurii arestării preventive şi anume cele referitoare la gravitatea infracţiunilor cercetate, existenţa unor strânse legături între inculpaţii cercetaţi în dosarul de urmărire penală 30D/P/2009 al Biroului Teritorial DIICOT Călăraşi, precum si cele ce vizează pericolul social deosebit al faptelor deduse judecăţii în ceea ce priveşte situaţia părţilor vătămate minore şi implicaţiile psihologice si fizice pe care le-au avut infracţiunile amintite asupra acestora.

Instanţa a constatat că la acest moment procesual nu se impune punerea în libertate a inculpatului şi datorită antecedentelor penale ale acestuia, a persistenţei cu care acesta a continuat să comită infracţiuni, manifestând constant dezinteres faţă de actele de urmărire penală îndeplinite până la acest moment si situându-se pe o poziţie de respingere a oricărui interogatoriu.

De asemenea, s-a constatat faptul că punerea în libertate a inculpatului ar impieta asupra bunei si normale desfăşurări a urmăririi penale, dat fiind că acesta, împreună cu inculpaţii D.I., N.V.I., S.D. si D.V.M., s-au prevalat de disp.art.70  Cod pr.penală si nu au înţes să coopereze cu organele de urmărire penală, astfel că cercetările ar fi îngreunate substanţial dacă petentul ar fi pus în libertate si aceasta, cu atât mai mult cu cât, la dosar există date si indicii că inculpatul va continua să ameninţe şi să intimideze martorii si părţile vătămate, antecedentele penale ale acestuia şi conduita sa procesuală menţinând temerea că acesta va încerca zădărnicirea aflării adevărului în cauză.

Împotriva acestei încheieri a formulat recurs inculpatul C.C., criticând-o pentru nelegalitate şi netemeinicie, arătând, cu ocazia dezbaterilor în faţa Curţii că deşi prima instanţă reţine că există date din care rezultă că acesta, pus în libertate, ar încerca să influenţeze părţile vătămate, nu se indică care sunt aceste date şi nici nu se poate reţine că inculpatul ar influenţa martorii sub acoperire, atâta timp cât nici nu ştie cine sunt aceştia. Solicită astfel admiterea recursului declarat, casarea încheierii atacate şi în fond admiterea cererii de liberare provizorie sub control judiciar.

Examinând încheierea atacată prin prisma criticilor formulate de inculpat, dar şi din oficiu, sub toate aspectele de fapt şi de drept, conform art. 3859 alin.3 Cod pr.penală, Curtea reţine următoarele:

Prima instanţă a reţinut în mod întemeiat că cererea de liberare provizorie formulată de inculpatul C.C. este admisibilă în principiu, în raport de limitele de pedeapsă prevăzute de lege pentru infracţiunile imputate acestuia.

Prin încheierea recurată s-a reţinut şi că sunt neîndeplinite cerinţele negative impuse de art.1602 alin.2 teza a II a Cod procedură penală, în sensul că în cauză există date din care rezultă necesitatea de a-l împiedica pe inculpat să zădărnicească aflarea adevărului prin influenţarea unor părţi, martori sau experţi, alterarea ori distrugerea mijloacelor de probă sau prin alte asemenea fapte.

S-a apreciat, totodată, că cererea de liberare provizorie nu este oportună, apreciere găsită întemeiată de Curte, căci circumstanţele cauzei nu evidenţiază aptitudinea liberării provizorii sub control judiciar de a permite realizarea scopului măsurilor preventive, cel puţin la acest moment procesual.

În aprecierea acestei aptitudini, instanţa de judecată trebuie să aibă în vedere ansamblul circumstanţelor cauzei, respectiv atât împrejurările ce au stat la baza luării măsurii arestării preventive, cât şi eventuala evoluţie ulterioară a acestora, astfel încât să rezulte în mod neechivoc faptul că liberarea provizorie este cea mai adecvată măsură pentru buna desfăşurare a procesului penal.

Analizând actele şi lucrările dosarului, Curtea constată că, într-adevăr, inculpatul beneficiază de date personale favorabile însă aceste aspecte nu pot fundamenta în mod singular admiterea cererii de liberare provizorie, cu atât mai mult cu cât ele existau şi la momentul luării măsurii arestării preventive, fiind avute în vedere în procesul de alegere a măsurii preventive, conform art.136 alin.8 Cod procedură penală.

Pe de altă parte, se reţine că inculpatul este cercetat pentru infracţiuni care, faţă de natura, modalităţile şi împrejurările concrete în care se presupune că au fost comise (în cauză, fiind vorba de infracţiunile de constituire de grup infracţional organizat, proxenetism, trafic de minori şi trafic de persoane), de urmările produse sau care s-ar fi putut produce, de numărul mare de persoane implicate, prezintă un grad de pericol social ridicat.

Faţă de toate aceste aspecte, în mod justificat Tribunalul a apreciat că scopul pentru care s-a dispus luarea măsurii arestării preventive a inculpatului (scop constând în derularea în bune condiţii a anchetei penale, conform art.136 alin.1 Cod procedură penală) nu poate fi atins în cauză prin punerea acestuia în libertate provizorie, cel puţin la acest moment procesual. De altfel, Curtea constată că de la momentul luării măsurii arestării preventive a inculpatului nu au intervenit niciun fel de schimbări care să susţină concluzia că acest scop poate fi atins şi prin liberarea provizorie a inculpatului.

Dimpotrivă, existată date care justifică aprecierea în sensul că lăsat în libertate inculpatul ar putea influenţa bunul mers al anchetei, având în vedere, pe de-o parte, împrejurarea că acesta a refuzat să dea declaraţii în faţa organelor de anchetă, prevalându-se de dreptul la tăcere, iar pe de altă parte, acesta a încercat direct sau prin persoane interpuse, influenţarea martorilor şi părţilor vătămate.

În legătură cu dreptul la tăcere, recunoscut inculpatului ca o componentă a dreptului la apărarea, CEDO recunoaşte că la începutul anchetei inculpatul poate adopta această poziţie şi nu poate constitui un temei pentru arestare sau menţinere în arest a acestuia, însă după trecere unei perioade de timp, când ancheta a trecut de faza incipientă, atitudinea inculpatului nu mai poate avea aceeaşi valoare.

Ca atare, în temeiul art.38515 pct.1 lit.b Cod procedură penală, Curtea va respinge ca nefondat recursul formulat de inculpatul C.C., soluţie în raport de care îl va obliga pe acesta la plata cheltuielilor judiciare către stat, conform art.192 alin.2 Cod procedură penală.

Domenii speta

Spete similare