Contencios administrative şi fiscal – anulare process verbal de contravenţie. Persoana fizică sau juridica ce a înstrăinat un autovehicul mai poate fi subiect active al contravenţiei prevăzută de art. 8 alin. 1 din og nr. 15/2002

Deliberând asupra apelului declarat împotriva sentinţei civile nr. 467 din 18.02.2016 pronunţată de Judecătoria Târgu Neamţ în dosarul nr. 1832/321/2015, constată următoarele:

Constată că prin sentinţa civilă nr.467 din data de 18.02.2016, pronunţată de Judecătoria Tg. Neamţ a fost respinsă plângerea contravenţională formulată de petentul P.C., împotriva procesului verbal de contravenţie seria R15 nr. _/15.06.2015, în contradictoriu cu intimata CNADR– CESTRIN

Pentru a pronunţa această sentinţă, prima instanţă a reţinut că, prin plângerea contravenţională ce a fost înregistrată pe rolul Judecătoriei Tg. Neamţ sub nr. 1832/321/2015, petentul P.C., a solicitat, în contradictoriu cu intimata CNADR– CESTRIN, anularea procesului verbal de constatare a contravenţiei seria R15 nr. -/15.06.2015, prin care a fost sancţionat contravenţional cu amendă în cuantum de 250 lei, pentru săvârşirea contravenţiei prevăzute de art. 8 alin. 1 din OG nr. 15/2002, constând în aceea că la data de 21.12.2014, vehiculul categoria A, cu nr. de înmatriculare NT.07.DPR, proprietatea petentului, a circulat în com. Moţca, jud. Iaşi, fără a deţine rovinietă valabilă.

În motivarea plângerii, petentul a arătat că nu se face vinovat de săvârşirea contravenţiei reţinute în sarcina sa, întrucât încă din data de 08.04.2014 a vândut autoturismul numitului M.D., astfel că acesta este răspunzător de respectarea legislaţiei în vigoare; că procesul verbal de contravenţie contestat nu poartă semnătura olografă a agentului constatator, fiind nul absolut.

În dovedire, petentul a ataşat la dosarul cauzei în copii certificate pentru conformitate cu originalul procesul verbal de contravenţie contestat cu dovada comunicării, contract de vânzare-cumpărare pentru vehicul folosit, act identitate cumpărător; în completare, petentul a solicitat administrarea probei cu martori.

În drept, petentul a invocat dispoziţiile OG nr. 15/2002 şi ale OG nr. 2/2001.

Plângerea contravenţională a fost legal timbrată cu 20 lei taxă judiciară de timbru (fila 4).

Prin întâmpinare (fila 14), intimata a solicitat respingerea plângerii şi menţinerea procesului verbal de contravenţie ca fiind temeinic şi legal întocmit; în apărare, a ataşat la dosarul cauzei înregistrarea video a abaterii săvârşite, autorizaţie de control, dovadă comunicare.

La propunerea petentului, a fost audiat martorul M.D., declaraţia acestuia fiind consemnată la dosarul cauzei.

Analizând actele şi lucrările dosarului, instanţa de fond a reţinut următoarele:

Prin procesul verbal de constatare a contravenţiei seria R15 nr. -/15.06.2015, petentul a fost sancţionat contravenţional cu amendă în cuantum de 250 lei, pentru săvârşirea contravenţiei prevăzute de art. 8 alin. 1 din OG nr. 15/2002.

Pentru a dispune sancţionarea petentului, agentul constatator a reţinut că la data de 21.12.2014, vehiculul categoria A, cu nr. de înmatriculare NT.07.DPR, proprietatea petentului, a circulat în com. Moţca, jud. Iaşi, fără a deţine rovinietă valabilă.

Având în vedere dispoziţiile art. 34 alin. 1 din OG nr. 2/2001, instanţa este datoare să verifice legalitatea şi temeinicia procesului-verbal de contravenţie.

În ceea ce priveşte legalitatea procesului-verbal evocat, instanţa de fond a reţinut că acesta a fost legal întocmit, fiind evidenţiate în cuprinsul său, toate elementele prevăzute de art. 17 alin. din OG nr. 2/2001, care pot fi analizate şi din oficiu.

Analizând conţinutul procesului verbal de contravenţie contestat, instanţa de fond a reţinut că acesta poartă semnătura olografă a agentului constatator M.B..

Aşadar, susţinerile petentului cum că această semnătură este una electronică s-a apreciat că sunt nefondate.

Analizând cel de-al doilea aspect propus de prevederile art. 34 alin. 1, s-a constatat că procesul-verbal, beneficiind de o prezumţie relativă de autenticitate şi veridicitate, face dovada deplină a celor reţinute de agentul constatator. Relativ la prezumţiile evocate, instanţa de fond a amintit că, potrivit jurisprudenţei instanţei de contencios european al drepturilor omului, ar fi lipsit de logică să le fie recunoscut statelor parte la Convenţie dreptul de a învesti organe administrative cu competenţa de sancţionare a unor fapte minore (a se vedea in acest sens cauza Lauko împotriva Slovaciei, hotărâre din 2 septembrie 1998, § 64), fiind conformă Convenţiei procedura de aplicare şi executare a unei sancţiuni contravenţionale pe baza unui act necontestat în faţa unei instanţe, având implicit şi valoare probatorie, iar în momentul formulării unei contestaţii judiciare împotriva unui alt act de acelaşi gen, acordarea unei relevante probatorii acestuia sa contravină CEDO.

Prin urmare, dată fiind împrejurarea că agentul constatator a constatat personal săvârşirea contravenţiei, s-a reţinut faptul că intimatul şi-a îndeplinit obligaţia a de a proba existenţa faptei antisociale, săvârşită de petent, obligaţie ce îi incumbă, având în vedere că acesta din urmă beneficiază de prezumţia de nevinovăţie, faţă de aplicabilitatea generală a prevederilor legale încălcate, astfel cum s-a stabilit în jurisprudenţa Curţii Europene a Drepturilor Omului.

Petentul, în susţinerea plângerii, a invocat împrejurarea că la data săvârşirii contravenţiei nu mai era proprietarul autovehiculului, autovehicul care la data de 08.04.2014 a fost înstrăinat numitului M.D. din com. Moţca, jud. Neamţ, astfel că acesta avea obligaţia de a achita rovinieta.

Împrejurarea că petentul a înstrăinat autovehiculul anterior constatării contravenţiei rezultă din cuprinsul depoziţiei martorului M.D. şi din cuprinsul contractului de vânzare-cumpărare ataşat de petent la dosarul cauzei.

Acest probatoriu însă, s-a apreciat că nu are relevanţă asupra contravenţiei reţinute în sarcina petentului, pentru următoarele considerente:

Din prevederile art. 7 şi art. 1 alin. 1 lit. b din OG nr. 15/2002, rezultă că obligaţia de plată a rovinietei îi revine proprietarului sau utilizatorului vehiculului care este menţionat în certificatul de înmatriculare şi că utilizator este persoana fizică sau juridică înscrisă în certificatul de înmatriculare, care are în proprietate sau care, după caz, poate folosi vehiculul în baza unui drept legal.

Contractul de vânzare-cumpărare invocat de petent produce efecte doar între părţile contractante, neputând fi opus terţilor.

Orice schimbare a proprietarului/utilizatorului autoturismului în cauză devine opozabilă terţilor doar după transcrierea dreptului de proprietate în evidenţele serviciului public comunitare regim de conducere şi înmatriculare a vehiculului competent.

Atâta timp cât petentul figurează ca şi proprietar al autovehiculului în certificatul de înmatriculare, nicio altă persoană nefiind menţionată în calitate de utilizator, s-a constatat că acesta are calitatea de subiect activ al raportului juridic contravenţional, potrivit dispoziţiilor art. 8 coroborat cu art. 1 lit. b din OG nr. 15/2002, şi acesteia îi revine obligaţia de a face dovada valabilităţii contravenientei.

Petentul figurează în continuare ca proprietar al autovehiculului, deoarece nu a solicitat radierea.

Faptul că noul proprietar nu face demersurile necesare pentru transcrierea dreptului de proprietate, s-a apreciat că nu poate fi imputat terţului.

S-a mai reţinut că este adevărat că prevederile art. 8 din Ordinul nr. 1501/2006 privind procedura înmatriculării, înregistrării, radierii şi eliberarea autorizaţiei de circulaţie provizorie sau pentru probe a vehiculelor, stabilesc că transcrierea transmiterii dreptului de proprietate asupra unui vehicul se efectuează la cererea noului proprietar, însă, în lipsa unor astfel de demersuri, petenta nu se poate prevala de starea sa în pasivitate, ci are obligaţia de a acţiona în justiţie pe cumpărător pentru reglementarea situaţiei legale a autovehiculului.

Petentul nu a dovedit că măcar a demarat un astfel de demers.

S-a reţinut că, aşa cum a învederat instanţei şi intimata, contractul de vânzare-cumpărare invocat de petentă produce efecte doar între părţile contractante, neputând fi opus intimatei, intimată care nu poate fi sancţionată pentru neîndeplinirea obligaţiei de transcriere a dreptului de proprietate.

În consecinţă, faţă de acestea, instanţa de fond a reţinut că petentul se face vinovat de săvârşirea contravenţiei reţinute în sarcina sa, plângerea fiind respinsă.

Împotriva acestei sentinţe a declarat apel, în termenul legal petentul P.C.. Apelul a fost înregistrat pe rolul Tribunalului Neamţ sub acelaşi număr generat în ECRIS, la judecata în fond, şi anume sub nr.1832/321/2015.

În apelul declarat, petentul a criticat sentinţa, pentru următoarele motive:

A arătat şi la instanţa de fond faptul că autovehiculul în cauză a fost înstrăinat la data de 08.04.2014 numitului M.D., dată la care a predat acestuia toate actele necesare transcrierii dreptului de proprietate, inclusiv fişa de înmatriculare vizată de serviciul fiscal Vânători, care a şi procedat la scoaterea autoturismului de pe rolul fiscal al petentului.

Instanţa de fond a reţinut că semnătura agentului constatator este valabilă în raport cu prevederile Deciziei nr.6/2015 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, care nu este aplicabilă în speţă, faţă de înscrisul original trimis la dosar de intimat, din care rezultă că agentul constatator a constatat personal săvârşirea faptei, că intimatul a probat săvârşirea acesteia şi că depoziţia martorului cumpărător şi contractul de vânzare cumpărare depus la doar sunt fără relevanţă asupra contravenţiei reţinută în sarcina petentului, întrucât rovinieta intră în obligaţiile proprietarului sau ale utilizatorului înscris în certificatul de înmatriculare, că acest contract de vânzare-cumpărare este opozabil doar între părţile semnatare şi că nu a făcut dovada că a solicitat radierea sau că a început vreun demers juridic pentru a obţine radierea autoturismului de pe numele petentului.

Consideră petentul nelegală şi netemeinică sentinţa apelată, deoarece:

- răspunderea contravenţională este una personală, sancţiunea contravenţională poate fi aplicată doar persoanei care a săvârşit contravenţia reţinută în sarcina sa. În acest sens, arată că autovehiculul care nu deţinea rovinietă valabilă nu a fost condus de către petent, întrucât a predat toate actele necesare transcrierii cumpărătorului la data de 08.04.2014, acesta fiind de la acel moment atât proprietar, cât şi utilizator al autoturismului în cauză. Potrivit art.8 alin.1 din OG nr.15/2002, contravenţia constă în fapta de a circula fără a deţine rovinietă valabilă, fără a face trimitere la art.7 referitor la  responsabilitatea achitării tarifului, or, din declaraţia martorului audiat în cauză a rezultat cu claritate faptul că în luna aprilie 2014 autovehiculul în cauză a fost preluat în proprietate de cumpărătorul M.D.. Prin urmare, consideră că în mod greşit prima instanţă a reţinut vinovăţia petentului şi a dispus respingerea plângerii. Prin conţinutul constitutiv al contravenţiei, se înţelege totalitatea elementelor stabilite în norme de drept, de existenţa cărora depinde calificarea faptei ilicite ca şi contravenţie, trebuind întrunite atât obiectul, cât şi latura obiectivă, subiectul şi latura subiectivă. Lipsa unuia din elementele nominalizate, în cazul de faţă latura subiectivă, are drept consecinţă lipsa conţinutului de contravenţie. Latura obiectivă a contravenţiei indică conţinutul şi modalitatea atentării subiectului asupra obiectului (valorilor protejate) sau manifestarea exterioară a persoanei, adică fapta care prin rezultatul produs lezează sau pune în pericol valorile ocrotite prin legea contravenţională. Potrivit art. 8 alin. 1 din O. G. nr. 15/2002, latura obiectivă a acestei contravenţii constă în fapta de a circula fără a deţine rovinietă valabilă, activitate pe care în nici un caz nu a executat-o petentul şi care reprezintă singura modalitate de atentare la obiectul sau valorile protejate, lipsind, astfel, vinovăţia petentului şi, ca atare, consideră că nu există nici contravenţia reţinută în sarcina sa.

- a arătat în plângere că la data de 08.04.2014 autoturismul a fost transmis în proprietatea numitului M.D, căruia i-au fost puse la dispoziţie toate documentele necesare pentru a proceda la transcrierea autoturismului pe numele său, în termenul de 30 de zile prevăzut de dispoziţiile legale în vigoare. Autoturismul a fost radiat din evidenţa fiscală a primăriei de domiciliu, fiind predată noului proprietar fişa de înmatriculare a autoturismului vizată pentru impozite achitate la zi. O.G. nr. 15/2002 consideră subiecţi ai contravenţiei proprietarii sau utilizatorii care sunt înscrişi în certificatul de înmatriculare, indiferent dacă aceştia au circulat sau nu pe drumurile naţionale, fiind consideraţi vinovaţi în mod absolut şi amendaţi de intimat, cu toate că fapta este săvârşită de o altă persoană decât cea menţionată în certificatul de înmatriculare al autoturismului, fără a putea fi chemat în garanţie cel vinovat de circulaţia pe drumurile publice. Art. 8 din Ordinul 1501/200 prevede în mod expres procedura de transcriere a unui autovehicul şi obligaţiile care sunt exclusiv în sarcina noului proprietar. Intimatul, într-un comunicat, a arătat că vechii proprietari pot notifica Serviciul Înmatriculări despre vânzarea autoturismului însa MAI, într-un comunicat oficial, a declarat că această notificare nu are relevanţă şi nu poare modifica situaţia juridică a autovehiculului, astfel cum este înscrisă în baza de date şi, ca atare, vechii proprietari au doar calea plângerii contravenţionale. Cu ocazia audierii martorului, a rezultat că acesta la rândul său a înstrăinat autoturismul şi nu cunoaşte numele noului proprietar, motiv pentru care petentul arată că nu a putut începe nici o procedură judiciară pentru radierea autoturismului de pe numele său. Petentul şi-a îndeplinit obligaţiile impuse de art. 1672, 1673 Cod civil şi, ca atare, se poate considera că proprietatea a fost strămutată la cumpărător de la momentul încheierii contractului, fiind astfel întrunite şi condiţiile impuse prin art. 1685, 1688 Cod civil.

Pentru toate aceste motive, petentul solicită admiterea apelului, reaprecierea probatoriului şi admiterea plângerii contravenţionale astfel cum a fost formulată.

Apelul a fost legal timbrat.

Faţă de apelul declarat de petent, intimata a formulat întâmpinare, prin care a arătat că procesul-verbal a fost întocmit cu respectarea art. 9 alin. 4-6 din OG nr. 15/2002, în lipsa contravenientului şi a martorilor, constatarea contravenţiei fiind efectuată cu ajutorul mijloacelor specifice ale sistemului informatic de emitere, gestiune, monitorizare şi control a rovinietei, contravenientul fiind identificat pe baza datelor furnizate de MAI – Direcţia Regim Permise de Conducere şi Înmatriculare a Vehiculelor. Procesul-verbal este întocmit cu respectarea prevederilor legale, inclusiv a orientării impuse de către Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie prin decizia nr. 6/2015, respectiv semnat olograf de către agentul constatator.

Intimata arată că, indiferent de durata cât mijlocul auto circulă pe reţeaua de drumuri naţionale, pentru acesta trebuie achitat tariful de utilizare prevăzut de legislaţia în vigoare în acest sens. Din prevederile art. 7 şi art. 1 alin. 1 lit. b din O.G. nr. 15/2002, rezultă că obligaţia de plată a rovinietei îi revine proprietarului sau utilizatorului vehiculului care este menţionat în certificatul de înmatriculare, care are în proprietate sau care, după caz, poate folosi vehiculul în baza unui drept legal. În baza de date a MAI - Direcţia Regim Permise de Conducere şi Înmatriculare a Vehiculelor petentul apare menţionat ca fiind proprietar, situaţie în care răspunderea contravenţională îi revine conform O.G. nr. 2/2001 şi O.G. nr. 15/2002. Înscrierea în cartea de identitate a utilizatorului este o condiţie de opozabilitate, iar formalităţile prevăzute de OG nr. 15/2002 privind aplicarea tarifului de utilizare şi a tarifului de trecere pe reţeaua de drumuri naţionale din România, sunt necesare, pentru a face actul încheiat de părţi opozabil şi persoanelor ce nu au participat la încheierea lui. Această formă de opozabilitate este obligatorie, iar nerespectarea ei se sancţionează cu inopozabilitatea actului juridic faţă de terţi, el producând efecte doar între părţile contractante, nu şi faţă de terţi.

Din moment ce petentul este înscris în continuare în evidenţele MAI ca proprietar/utilizator al autoturismului, iar art. 9 alin. 3 din OG nr. 15/2002 prevede posibilitatea legală de a încheia procesul-verbal de constatare a contravenţiei pe baza datelor furnizate de MAI – DRPCIV, iar părţile contractante au obligaţia legală de a se prezenta la acest serviciu pentru a proceda la transcrierea autovehiculului pe numele cumpărătorului, pentru a asigura opozabilitatea tranzacţiei, conform Ordinului 1501/2006, încheierea unui contract de vânzare-cumpărare nu poate fi opusă intimatei, iar responsabilitatea deţinerii rovinietei revine petentului.

În măsura în care se procedează la înlocuirea sancţiunii amenzii cu avertisment, în condiţiile în care petentul nu deţinea rovinietă valabilă la data săvârşirii faptei, elementul coercitiv şi de conştientizare a utilizatorului cu privire la obligaţiile ce le revin conform prevederilor legale, tinde să devină caduc.

Pentru aceste motive, intimata solicită respingerea ca nefundat a apelului declarat.

Petentul a formulat răspuns la întâmpinare, în care a arătat că nu a contestat modul de întocmire a procesului-verbal cu referire la elementele invocate de intimată în ceea ce priveşte semnătura. A invocat în răspunsul la întâmpinare prescripţia aplicării sancţiunii contravenţionale conform art. 9 alin. 4-6 din OG nr.15/2002. Mai arată că nefinalizarea procedurii de reînmatriculare nu îi este imputabilă, iar răspunderea contravenţională este una personală. Mai menţionează că prezumţia că persoana înscrisă în certificatul de înmatriculare este contravenient este o prezumţie relativă, care poate fi răsturnată pe calea unei plângeri contravenţionale precum cea pendinte.

Menţionează că nu a solicitat înlocuirea sancţiunii amenzii contravenţionale cu avertisment.

Examinând legalitatea şi temeinicia sentinţei apelate, în raport de motivele invocate, dar şi din oficiu, în considerarea dispoziţiilor art. 479 alin.1 Cod procedură civilă, se constată că este fondat apelul declarat de petent, urmând a fi admis, pentru următoarele considerente:

În fapt, prin procesul verbal contestat a fost sancţionat petentul, deoarece autoturismul aparţinând acestuia a circulat la data de 21.12.2014, ora 15:36, pe DN2 Km375+900 m, pe raza localităţii Moţca, judeţul Iaşi, fără a deţine rovinietă valabilă, faptă prevăzută de art.8 alin.1 din OG nr.15/2002 şi sancţionată de art.8 alin.3 ind.2 din acelaşi act normativ.

Singurul motiv pentru care petentul a criticat sentinţa apelată se referă la netemeinicia procesului verbal, determinată de lipsa sa de vinovăţie, în condiţiile în care la momentul la care a fost constatată în sarcina sa fapta contravenţională, nu mai avea calitatea de proprietar al autoturismului care circula pe drumurile publice fără a deţine rovinietă valabilă.

Aşadar, în discuţie este dacă persoana fizică sau juridică ce a înstrăinat un autovehicul mai poate fi subiect activ al contravenţiei prevăzută de art. 8 alin.1 din OG nr.15/2002. Cu privire la această situaţie trebuie mai întâi făcută o distincţie categorică între situaţiile în care după înstrăinare, vânzătorul a efectuat sau nu demersurile pentru ca respectivul autovehicul să fie radiat din evidenţele sale fiscale, în baza actului de vânzare cumpărare încheiat cu un cumpărător. Astfel, în situaţia în care autovehiculul a fost radiat din evidenţe rezultă în mod expres faptul că vânzătorul nu mai achită obligaţiile fiscale care revin proprietarului, acestea transferându-se în sarcina cumpărătorului, ce achită impozitul în calitatea sa de nou proprietar. Aşadar, în atare situaţie, organele statului, respectiv serviciile fiscale, au dat eficienţă actului sub semnătură privată care a fost încheiat între părţile contractante, act care, în această modalitate, devine opozabil, prin prezentarea sa la organele fiscale.

În cazul în care nu s-a realizat însă transferul de rol şi acest autovehicul figurează în evidenţele fiscale tot la rolul fiscal al vânzătorului, acesta, prin acceptarea achitării obligaţiilor fiscale, de natura impozitelor, îşi menţine calitatea de proprietar, actul sub semnătură privată având doar opozabilitate între părţile contractante, în condiţiile în care nu a fost prezentat niciunui organ de stat, pentru luare în evidenţă.

În cauza de faţă, petentul a efectuat operaţiunile de radiere a autoturismului din evidenţele sale fiscale în baza contractului de vânzare-cumpărare pentru un vehicul folosit, din data de 08.04.2014, în condiţiile în care la data de 18.02.2016, certificatul de atestare fiscală eliberat pe numele petentului face dovada că la rubrica „taxă mijloace transport” nu este înscris nicio sumă de plată pentru vreun autovehicul care să aibă seria de saşiu identică cu cea din actul de vânzare cumpărare.

Faţă de cele menţionate, se constată că actul de vânzare cumpărare din data de 08.04.2014 a devenit opozabil terţilor prin prezentarea sa la serviciul fiscal.

În aceste condiţii, tribunalul constată că petentul nu mai are calitatea de persoană obligată la plata rovinietei, deoarece nu mai este proprietar, iar acestuia nu-i mai sunt aplicabile dispoziţiile art.8 alin.1 din OG nr.15/2002, care prevede că fapta de a circula fără rovinietă valabilă constituie contravenţie continuă şi se sancţionează cu amendă, cu următoarea argumentare:

Conform art.1 alin.1 lit.j, din acelaşi act normativ rovinieta reprezintă înregistrarea în format electronic a tarifului de utilizare. Tariful de utilizare, în considerarea dispoziţiilor art.1 alin. 2 şi respectiv art.6 trebuie să fie achitat de către utilizatori români sau străini.

În baza dispoziţiilor art.1 alin.1 lit. b din acelaşi act normativ noţiunea de utilizator român este definită ca fiind reprezentată de sfera persoanele fizice sau juridice înscrise în certificatul de înmatriculare, care au în proprietate sau care, după caz, pot folosi în baza unui drept legal vehicule înmatriculate în România. Din analiza acestui text, rezultă că utilizator este persoana care îndeplineşte două condiţii, respectiv acelea de a fi proprietari şi de a fi înscrişi astfel în certificatul de înmatriculare sau de a folosi autovehiculul în baza unui drept legal (exemplu: contract de leasing) şi de a fi înscrişi în consecinţă în certificatul de înmatriculare. În situaţia în care legiuitorul ar fi înţeles că întotdeauna persoana care este înscrisă în certificatul de înmatriculare are şi calitatea de proprietar nu ar mai fi fost necesar să menţioneze expres cele două condiţii, respectiv aceea de proprietar şi de persoană înscrisă în certificatul de înmatriculare, fiind suficientă menţiunea doar de persoană evidenţiată ca atare în certificatul de înmatriculare. Dat fiind, însă, că au fost prevăzute aceste două condiţii, se reţine, că chiar la momentul edictării textului s-a avut în vedere posibilitatea să nu existe identitate între persoana din certificatul de înmatriculare şi cea care este proprietar. Astfel,  certificatul cu evidenţele sale creează doar o prezumţie legală relativă că persoana din certificat este aceeaşi cu cea care are calitatea de proprietar. Această prezumţie a fost înlăturată, în speţă, de petent, prin probă contrarie, faţă de faptul vânzării autovehiculului.

Prin urmare, în speţă, se constată că petentul nu întruneşte în persoana sa în mod direct, cele două condiţii necesare pentru a avea calitatea de utilizator, definit conform textului, deoarece chiar dacă este înscris în certificatul de înmatriculare, nu are şi calitatea de proprietar, deoarece a înstrăinat autoturismul şi a efectuat concomitent operaţiunile de radiere din evidenţele fiscale, dând astfel opozabilitate actului de vânzare cumpărare şi faţă de terţi, răsturnând, aşadar, şi prezumţia instituită de evidenţele din certificatul de înmatriculare.

De altfel, nu este posibil ca, pe de o parte, statul, prin organele sale fiscale, să fie de acord că vânzătorul urmare a încheierii actului de vânzare cumpărare şi efectuării transferului de rol să nu mai aibă calitatea de proprietar, întrucât nu mai achită impozitul aferent, pentru ca tot statul, prin alte organe abilitate, respectiv CNADNR, să nu mai recunoască lipsa calităţii de proprietar al vânzătorului unui autovehicul, menţinându-i această calitate prin obligarea sa la plata rovinietei. 

Această concluzie se impune cu atât mai mult cu cât, conform art.8 alin.1 lit.a din Ordinul nr.1501/2006 al MAI, transcrierea transmiterii dreptului de proprietate asupra unui vehicul se efectuează în baza documentelor expres prevăzute, la cererea noului proprietar. Astfel, după intervenirea transferului dreptului de proprietate şi efectuarea transferului în evidenţele fiscale, vânzătorul nu mai are nicio obligaţie în ceea ce priveşte formalităţile ulterioare de radiere a autoturismului, acestea fiind date de lege în sarcina noului proprietar. Având în vedere lipsa oricăror obligaţii în sarcina petentului, în calitatea sa de vânzător al autovehiculului, şi cum acesta nu are nici calitatea de utilizator în accepţiunea textului arătat, se constată că nu poate fi atrasă nici răspunderea sa contravenţională, conform art. 8 alin.1 din OG nr.15/2002, deoarece obligaţia de achita rovinieta nu-i mai incumbă.

În lipsa acestei obligaţii, nu mai are nici calitatea de subiect activ al contravenţiei, deoarece, în caz contrar, chiar raportat la condiţiile răspunderii contravenţionale ar fi sancţionat pentru săvârşirea unei fapte fără vinovăţie, dat fiind că, în temeiul actelor normative în vigoare de lege lata, nu mai are de îndeplinit alte formalităţi ulterioare după transmiterea dreptului de proprietate asupra unui autovehicul şi după urmarea procedurilor fiscale de radiere din rolul fiscal.

Se mai constată că, din interpretarea concordantă a dispoziţiilor din OG nr.15/2002 şi Ordinul nr.1501/2006 al MAI, prin acordarea calităţii pentru cumpărător de nou proprietar, acesta are în consecinţă, şi calitatea de utilizator, în accepţiunea art. 1 alin.1 lit. b din OG nr.15/2002.

Mai mult. faţă de natura juridică a contractului, tribunalul reţine că, contractul de vânzare cumpărare al unui autoturism este un contract real, care este supus principiului consensualismului şi care devine perfect în momentul predării cheilor de către vânzător cumpărătorului, nefiind supus ad validitatem niciunei alte condiţii, cum ar fi transcrierea transmiterii dreptului prin efectuarea operaţiunilor de radiere din evidenţele poliţiei.

Faptul că emiterea procesului verbal se realizează cu luarea în considerare a bazei de date SIEGMCR, nu poate constitui un temei pentru sancţionarea petentului, deoarece faţă de evidenţele on-line actuale, ar trebui să fie posibilă, în mod direct, vizualizarea de către intimată a operaţiunilor fiscale efectuate de fiecare serviciu fiscal, în situaţia transferurilor de rol, efectuate de proprietari în cazul vânzării unui autovehicul.

Această concluzie nu vine în contradicţie nici cu statuările făcute de Curtea Constituţională în Decizia nr.217/2003, deoarece în considerentele acestei decizii, curtea a făcut referire la răspunderea care revine întotdeauna utilizatorilor înscrişi în certificatul de înmatriculare, pentru situaţia în care au încredinţat autoturismul unei alte persoane, nu şi în cazul vânzării acestuia, deci în situaţia în care a intervenit un transfer de folosinţă, nu şi de proprietate. În acest sens, „Curtea a reţinut pe de o parte, că certificatul de înmatriculare al autovehiculului este acel act în baza căruia autovehiculul poate circula legal pe drumurile publice, astfel încât se poate prezuma că autovehiculul se află în proprietatea persoanei sau, după caz, în folosinţa persoanei înscrise în acest certificat, iar, pe de altă parte, nicio normă legală nu interzice încredinţarea spre folosinţă a autovehiculului unei alte persoane, cu singura condiţie să posede permis de conducere valabil pentru categoria respectivă de autovehicul. În acest din urmă caz, persoana înscrisă în certificatul de înmatriculare îşi asumă întreaga responsabilitate, inclusiv riscul ca autovehiculul să fie folosit şi pe reţeaua de drumuri naţionale, unde deţinerea unei roviniete este obligatorie, aşa încât vina de a nu deţine rovinietă îi aparţine. Totodată, deţinătorul sau, după caz, cel care foloseşte în mod legal autovehiculul are acţiunea în regres împotriva persoanei căreia i-a fost încredinţat autovehiculul, dacă aceasta a depăşit termenii şi condiţiile în care i-a fost încredinţat autovehiculul şi a circulat pe reţeaua de drumuri naţionale fără rovinietă”.

De asemenea, se constată că, în sarcina petentului, în calitatea sa de vânzător nu sunt aplicabile nici dispoziţiile artt.24 alin.2 lit.d din Ordinul nr.1501/2006, care prevede că proprietarii de vehicule înmatriculate sau înregistrate sunt obligaţi să solicite radierea din circulaţie în termen de 30 de zile de la data trecerii vehiculului înregistrat în proprietatea altei persoane, deoarece acest text trebuie interpretat în coroborare cu dispoziţiile art.25 din acelaşi act normativ, ce reglementează modalitatea de radiere, care se face pe baza depunerii certificatului de înmatriculare sau de înregistrare şi a plăcuţelor cu număr de înmatriculare ori de înregistrare, după caz, a cărţii de identitate a vehiculului (doar pentru vehiculele înmatriculate după 1 iulie 1993), a fişei de înmatriculare cu viza organului fiscal competent al autorităţii administraţiei publice locale, stabilită potrivit legii, ori a certificatului de atestare fiscală, precum şi a documentelor care atestă faptul că a intervenit una dintre situaţiile prevăzute la art. 24 alin.1-4. Or, în speţă, prin înstrăinarea vehiculului, petentul în calitatea sa de vânzător, nu mai este, nici în posesia plăcuţelor cu numerele de înmatriculare, care sunt în continuare la autoturismul ce a fost anterior în proprietatea sa (aspect care a fost constatat şi de intimat în momentul stabilirii contravenţiei) şi nici a celorlalte documente, la care face referire textul menţionat.

De altfel, pentru situaţia transcrierii înstrăinării unui autovehicul pentru circulaţie nu este aplicabil acest text, ce vizează scoaterea din circulaţie, ci cel anterior menţionat, respectiv art. 8 alin.1 lit.a din Ordinul nr.1501/2006 al MAI. Aceasta deoarece pentru situaţia înstrăinării dreptului de proprietate nu este necesară radierea din circulaţie urmată de reînscriere, ci în mod direct, transcrierea înstrăinării cu păstrarea înregistrării anterioare.

Pentru toate aceste motive, se constată că petentul a dovedit că nu poate fi atrasă răspunderea sa contravenţională, pentru fapta prevăzută de art. 8 alin.1 din OG nr.15/2002, prezumţia de legalitate a procesului verbal fiind astfel răsturnată prin probă contrarie, considerente în baza cărora apelul declarat va fi apreciat ca întemeiat şi admis în baza art.480 alin.2 Cod procedură civilă, deoarece instanţa de fond a făcut o greşită apreciere a dispoziţiilor legale incidente raportat la fapta reţinută de intimată în sarcina petentului, sentinţa schimbată în totalitate şi, în consecinţă, admisă plângerea contravenţională formulată de petent în contradictoriu cu intimata şi anulat procesul verbal de constatare a contravenţiei seria R 15, nr.0075979 din data de 15.06.2016, emis de intimată. Va fi exonerat petentul de plata amenzii contravenţionale în sumă de 250 lei.

Domenii speta

Spete similare