Control judiciar. Reaprecierea neimpunerii obligaţiei de a profesa de către inculpat

DREPT PROCESUAL PENAL

Greşita evaluare a condiţiilor de admisibilitate a cererii de sesizare a Curţii Constituţionale a României

În  contestaţia formulată de inculpatul V.D.  împotriva dispoziţiei din încheierea nr. 139/Î/CP/03.12.2015 pronunţată de judecătorul de cameră preliminară din cadrul Tribunalului B. în dosarul nr. 2377/111/2015 privind respingerea ca inadmisibilă a cererii de sesizare a Curţii Constituţionale cu soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 342 Cod procedură penală şi art. 346 alin. (3) Cod procedură penală, s-a desfiinţat  în parte, încheierea penală atacată şi rejudecând, s-a admis  cererea formulată de inculpatul V.D. prin avocat ales şi în temeiul art. 29 alin. (4) din Legea nr. 47/1992  s-a sesizat  Curtea Constituţională cu excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 342 Cod procedură penală şi art. 346 alin. (3) Cod procedură penală raportat la art. 1 alin. (5), art. 21 alin. (3), art. 23 alin. (11) şi art. 24 alin. (1) din Constituţia României.

Analiza admisibilităţii unei cereri de sesizare a Curţii Constituţionale presupune verificarea îndeplinirii următoarelor condiţiilor prevăzute de art. 29 alin. (1) – (3) din Legea nr. 47/1992, respectiv:

a) excepţia să fie invocată în cadrul unui litigiu aflat pe rolul unei instanţe judecătoreşti sau de arbitraj  comercial;

b) excepţia să aibă ca obiect neconstituţionalitatea unei legi sau ordonanţe ori a unei dispoziţii dintr-o lege sau dintr-o ordonanţă în vigoare;

c) norma vizată de excepţie să aibă legătură cu soluţionarea cauzei şi să nu fi fost constatată ca fiind neconstituţională printr-o decizie anterioară a Curţii Constituţionale.

Ca atare, judecătorul sau instanţa de judecată în faţa căreia se invocă o astfel de excepţie de către părţi sau procuror îşi va limita analiza exclusiv la cele trei condiţii expuse anterior, fără a se putea substitui instanţei de control constituţional, singura îndreptăţită să analizeze dacă textul legal criticat este conform normelor constituţionale.

Judecătorul de cameră preliminară din cadrul Curţii de Apel O. a constatat  că obiectul excepţiei de neconstituţionalitate îl constituie dispoziţiile art. 342 Cod procedură penală şi art. 346 alin. (3) Cod procedură penală, texte legale în vigoare si cu privire la care nu s-a pronunţat o soluţie de neconstituţionalitate până în prezent.

Excepţia de neconstituţionalitate a fost invocată în faţa judecătorului de cameră preliminată învestit cu soluţionarea cauzei în care inculpatul V.D.  a fost trimis în judecată, având prin urmare legătură cu obiectul cauzei întrucât dispoziţiile legale criticate pe motiv de neconstituţionalitate sunt incidente în faza camerei preliminare.

Judecătorul de cameră preliminară din cadrul Curţii de Apel O. a constatat că inculpatul V.D. a expus temeiurilor constituţionale [art. 1 alin. (5), art. 21 alin. (3), art. 23 alin. (11) şi art. 24 alin. (1) din Constituţia României] prin raportare la care consideră că dispoziţiile art. 342 Cod procedură penală şi art. 346 alin. (3) Cod procedură penală sunt neconstituţionale.

Prin urmare, Judecătorul de cameră preliminară din cadrul Curţii de Apel O.  a constatat  că sunt îndeplinite condiţiile prevăzute de art. 29 alin. (1) – (3) din Legea nr. 47/1992 pentru sesizarea instanţei de contencios constituţional.

Opinia judecătorului de cameră preliminară din cadrul Curţii de Apel O. cu privire la cererea de sesizare a Curţii Constituţionale cu excepţia de neconstituţionalitate.

Judecătorul de cameră preliminară din cadrul Curţii de Apel O. a apreciat  că în cauză se impune pronunţarea unei soluţii de respingere a excepţiei de neconstituţionalitate ca neîntemeiată.

În conformitate cu dispoziţiile art. 20 din Constituţie, orice act normativ trebuie să îndeplinească anumite condiţii calitative, printre acestea numărându-se şi previzibilitatea, ceea ce presupune că acesta trebuie să fie suficient de precis şi clar pentru a putea fi aplicat. Astfel, formularea cu o suficientă precizie a actului normativ permite persoanelor interesate să prevadă într-o măsură rezonabilă, în circumstanţele speţei, consecinţele care pot rezulta dintr-un act determinat. Desigur este dificil să se adopte legi redactate cu o precizie absolută, dar şi cu o anume supleţe, însă caracterul mult prea general şi, uneori, chiar eliptic nu trebuie să afecteze previzibilitatea legii (Cauza Rotaru împotriva României, paragraful 55, Cauza Leempoel & S.A. ED. Cine Revue împotriva Belgiei, paragraful 59).

- art. 205 Noul Cod de procedură penală

Încheierea penală nr. 35/CCP/24.02.2016

Dosar nr. 2377/111/2015/a2

Prin încheierea nr. 139/Î/CP/03.12.2015 pronunţată de judecătorul de cameră preliminară din cadrul Tribunalului B. în dosarul nr. 2377/111/2015, în baza art. 29 alin. (5) din Legea nr. 47/1992 s-a respins, ca inadmisibilă, cererea formulată de inculpatul V.D., privind sesizarea Curţii Constituţionale cu soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 342 şi 346 alin. 3 Cod procedură penală.

În baza art. 367 alin. (9) Cod procedură penală, s-a respins, ca inadmisibilă, cererea formulată de inculpatul V. D., privind suspendarea judecării cauzei.

În motivarea soluţiei pronunţate judecătorul de cameră preliminară din cadrul Tribunalului B. a  reţinut că analizarea unei excepţii de neconstituţionalitate presupune implicit şi constatarea relevanţei/irelevanţei acesteia cu privire la soluţionarea cauzei.

Or, raportat la exigenţele art. 2 alin. (3) din Legea nr. 47/1992 potrivit cărora „Curtea Constituţională se pronunţă numai asupra constituţionalităţii actelor cu privire la care a fost sesizată, fără a putea modifica sau completa prevederile supuse controlului”, chiar dacă Curtea Constituţională, după soluţionarea excepţiei, ar declara ca fiind neconstituţionale dispoziţiile legale invocate, decizia acesteia nu ar fi de natură a produce un efect concret asupra judecării prezentei cauze.

Astfel, prin declararea ca neconstituţionale a dispoziţiilor prevăzute în art. 342 şi art. 346 alin. (3) Cod procedură penală, privitoare la procedura de cameră preliminară, nu s-ar putea susţine că judecătorul de cameră preliminară ar putea în prezenta cauză să constate neregularitatea actului de sesizare sau să excludă probele din faza de urmărire penală, cu consecinţa restituirii cauzei la parchet, atâta timp cât organul de urmărire penală nu a nesocotit prevederile legale privitoare la aceste aspecte, astfel cum s-a arătat în cele de mai sus.

Chiar dacă organul de urmărire penală ar fi încălcat prevederile legale referitoare la competenţa materială a acestuia sau la dreptul la apărare al inculpatului, iar Curtea Constituţională ar declara neconstituţionale prevederile  art. 346 alin. 3 Cod procedură penală, cauza nu ar putea fi restituită parchetului, deoarece, odată sesizată, ceea ce îi este permis Curţii Constituţionale să facă este să constate doar dacă textele de lege sunt sau nu constituţionale, nu să le modifice sau completeze.

Chiar dacă Curtea Constituţională ar declara ca neconstituţionale textele de lege invocate, consecinţa ar fi că acestea nu ar mai produce efecte, ceea ce echivalează cu nerestituirea în nicio situaţie a cauzei la parchet.

S-a apreciat că pentru ca prezenta cauză să fie restituită la parchet pentru motivele invocate de inculpat, ar trebui să se adauge alte cazuri de restituire pe lângă cele limitativ prevăzute în art. 346 alin. 3 Cod procedură penală, ceea ce excede competenţei Curţii Constituţionale.

Împotriva aceste hotărâri a formulat contestaţie inculpatul V. D. criticând hotărârea atacată pentru motive de nelegalitate şi netemeinicie solicitând să se constate admisibilitatea excepţiei de neconstituţionalitate formulate şi sesizarea Curţii Constituţionale.

Analizând actele şi lucrărilor dosarului judecătorul de cameră preliminară din cadrul Curţii de Apel O. a reţinut următoarele:

1.Cu privire la obiectul contestaţiei

Analiza admisibilităţii unei cereri de sesizare a Curţii Constituţionale presupune verificarea îndeplinirii următoarelor condiţiilor prevăzute de art. 29 alin. (1) – (3) din Legea nr. 47/1992, respectiv:

a) excepţia să fie invocată în cadrul unui litigiu aflat pe rolul unei instanţe judecătoreşti sau de arbitraj  comercial;

b) excepţia să aibă ca obiect neconstituţionalitatea unei legi sau ordonanţe ori a unei dispoziţii dintr-o lege sau dintr-o ordonanţă în vigoare;

c) norma vizată de excepţie să aibă legătură cu soluţionarea cauzei şi să nu fi fost constatată ca fiind neconstituţională printr-o decizie anterioară a Curţii Constituţionale.

Ca atare, judecătorul sau instanţa de judecată în faţa căreia se invocă o astfel de excepţie de către părţi sau procuror îşi va limita analiza exclusiv la cele trei condiţii expuse anterior, fără a se putea substitui instanţei de control constituţional, singura îndreptăţită să analizeze dacă textul legal criticat este conform normelor constituţionale.

Judecătorul de cameră preliminară din cadrul Curţii de Apel O. a constatat că obiectul excepţiei de neconstituţionalitate îl constituie dispoziţiile art. 342 Cod procedură penală şi art. 346 alin. (3) Cod procedură penală, texte legale în vigoare şi cu privire la care nu s-a pronunţat o soluţie de neconstituţionalitate până în prezent.

Excepţia de neconstituţionalitate a fost invocată în faţa judecătorului de cameră preliminată învestit cu soluţionarea cauzei în care inculpatul V. D. a fost trimis în judecată, având prin urmare legătură cu obiectul cauzei întrucât dispoziţiile legale criticate pe motiv de neconstituţionalitate sunt incidente în faza camerei preliminare.

Judecătorul de cameră preliminară din cadrul Curţii de Apel O. a constatat că inculpatul V. D. a expus temeiurilor constituţionale [art. 1 alin. (5), art. 21 alin. (3), art. 23 alin. (11) şi art. 24 alin. (1) din Constituţia României] prin raportare la care consideră că dispoziţiile art. 342 Cod procedură penală şi art. 346 alin. (3) Cod procedură penală sunt neconstituţionale.

Prin urmare, Judecătorul de cameră preliminară din cadrul Curţii de Apel O. a constatat că sunt îndeplinite condiţiile prevăzute de art. 29 alin. (1) – (3) din Legea nr. 47/1992 pentru sesizarea instanţei de contencios constituţional.

Pentru aceste considerente, Curtea a admis contestaţia formulată inculpatul V. D. împotriva dispoziţiei din încheierea nr. 139/Î/CP/03.12.2015 pronunţată de judecătorul de cameră preliminară din cadrul Tribunalului B. în dosarul nr. 2377/111/2015 privind respingerea ca inadmisibilă a cererii de sesizare a Curţii Constituţionale cu soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 342 Cod procedură penală şi art. 346 alin. (3) Cod procedură penală.

A desfiinţat, în parte, încheierea penală atacată şi rejudecând:

A admis cererea formulată de inculpatul V. D. prin avocat ales şi în temeiul art. 29 alin. (4) din Legea nr. 47/1992 a sesizat Curtea Constituţională cu excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 342 Cod procedură penală şi art. 346 alin. (3) Cod procedură penală raportat la art. 1 alin. (5), art. 21 alin. (3), art. 23 alin. (11) şi art. 24 alin. (1) din Constituţia României.

Cheltuielile judiciare în contestaţie au rămas în sarcina statului.

2. Opinia judecătorului de cameră preliminară din cadrul Curţii de Apel O. cu privire la cererea de sesizare a Curţii Constituţionale cu excepţia de neconstituţionalitate

Judecătorul de cameră preliminară din cadrul Curţii de Apel O. a apreciat că în cauză se impune pronunţarea unei soluţii de respingere a excepţiei de neconstituţionalitate ca neîntemeiată.

În conformitate cu dispoziţiile art. 20 din Constituţie, orice act normativ trebuie să îndeplinească anumite condiţii calitative, printre acestea numărându-se şi previzibilitatea, ceea ce presupune că acesta trebuie să fie suficient de precis şi clar pentru a putea fi aplicat. Astfel, formularea cu o suficientă precizie a actului normativ permite persoanelor interesate să prevadă într-o măsură rezonabilă, în circumstanţele speţei, consecinţele care pot rezulta dintr-un act determinat. Desigur este dificil să se adopte legi redactate cu o precizie absolută, dar şi cu o anume supleţe, însă caracterul mult prea general şi, uneori, chiar eliptic nu trebuie să afecteze previzibilitatea legii (Cauza Rotaru împotriva României, paragraful 55, Cauza Leempoel & S.A. ED. Cine Revue împotriva Belgiei, paragraful 59).

Judecătorul de cameră preliminară din cadrul Curţii de Apel O. a constatat că dispoziţiile art. 342 Cod de procedură penală delimitează în mod previzibil obiectul fazei de cameră preliminară prevăzând posibilitatea contestării sub aspectul legalităţii şi loialităţii a tuturor actelor de urmărire penală precum şi a regularităţii actului de sesizare.

Tot astfel, art. 346 Cod de procedură penală stabileşte cele două soluţii posibile care pot fi dispuse respectiv începerea judecăţii şi restituirea cauzei la parchet. Motivele pentru care se poate dispune restituirea cauzei la parchet sunt limitativ şi previzibil stipulate de legiuitor şi vizează situaţiile în care actul de sesizare nu are aptitudinea de a învesti instanţa ori ipotezele în care nelegalităţile constatate constituie factori impeditivi cu privire la trecerea cauzei într-o altă fază procesuală. Toate acestea sunt subsumate obiectului judecăţii întrucât doar atunci când nu se pot stabili obiectul şi limitele judecăţii se va dispune restituirea cauzei la parchet.

Aceste dispoziţii nu afectează nici dreptul la un proces echitabil întrucât survin după analiza legalităţii şi loialităţii urmăririi penale şi nici prezumţia de nevinovăţie în condiţiile în care obiectul fazei de cameră preliminară vizează strict chestiuni de legalitate, care nu fac posibilă antamarea fondului acuzaţiei penale.

Domenii speta

Spete similare