Cerere de reabilitare

Sentinţă civilă 31 din 06.06.2012


Deliberând asupra cauzei penale de faţă, constată următoarele:

Prin cererea înregistrată pe rolul Judecătoriei Agnita la data de 29.05.2011 sub număr dosar 411/174/2012, petentul …., a solicitat reabilitarea cu privire la pedeapsa la care a fost condamnat prin sentinţa penală nr. 13 pronunţată la data de 26.02.2008 de Judecătoria Agnita – hotărâre judecătorească prin care a fost condamnat la o pedeapsă de 1 an şi 8 luni închisoare cu suspendarea condiţionată a executării pedepsei pe o perioadă de 3 ani şi 8 luni.

 A mai arătat petentul în cerere că este căsătorit, are trei copii majori, are loc de muncă, şi de la data săvârşirii faptelor penale pentru a fost condamnat, nu a mai comis alte infracţiuni, având în prezent o conduită bună în societate.

Cererea formulată de către petent nu a fost motivată în drept.

Ataşat cererii, petentul a depus la dosar xerocopia sentinţei penale nr. 13/26.02.2008 pronunţată de Judecătoria Agnita în dosarul penal nr. 514/174/2006 (f.6-10) rămasă definitivă prin decizia penală nr. 168/13.08.2008 a Tribunalului Sibiu – Secţia Penală (f.11-15) la data de 01.09.2008, xerocopia cărţii de identitate (f.16), certificatul de cazier judiciar (f.17), xerocopia chitanţei seria TS3B nr. 2388935/14.10.2008 emisă de Trezoreria Agnita (f.22) cu care petentul face dovada achitării cheltuielilor judiciare.

La solicitarea instanţei, s-a comunicat la dosarul prezentei cauze, dosarul de fond al Judecătoriei Agnita nr. 514/174/2006 în care a fost pronunţată sentinţa penală nr. 13/26.02.2008.

Analizând materialul probator administrat în cauză, instanţa reţine următoarele:

Prin sentinţa penală nr. 13/2008 pronunţată la data de 26.02.2008 de Judecătoria Agnita în dosarul penal nr. 514/174/2006, s-a dispus în baza art. 79  alin.1 din O.U.G. nr.195/23002, condamnarea ….., fără antecedente penale, la pedeapsa de 1 an şi 8 luni închisoare pentru infracţiunea de conducere pe drumurile publice a unui autovehicul de către o persoană care are o îmbibaţie alcoolică de peste 0,80  g/l alcool pur în sânge.

In baza art.184 alin.1, 3 şi 41 Cod penal, a fost condamnat acelaşi inculpat la pedeapsa de 1 an închisoare pentru infracţiunea de vătămare corporală din culpă.

In baza art.184 alin. 2, 4 şi 41 Cod penal s-a dispus condamnarea acelaşi inculpat la pedeapsa de 1 an şi 2 luni închisoare pentru infracţiunea de vătămare corporală din culpă

In baza art.33 lit. a, b şi 34 Cod penal s-a dispus ca inculpatul Niţu Ioan să execute pedeapsa cea mai grea, aceea de  1 an şi 2 luni închisoare, sporită la 1 an şi 6 luni închisoare.

In baza art. 81, 82 Cod penal, s-a dispus suspendarea condiţionată a executării pedepsei aplicate, pe o perioadă de  3 ani şi 6 luni, termen de încercare.

In baza art. 359 C.pr.pen. s-a atras atenţia inculpatului asupra cauzelor de revocare a beneficiului  suspendării pedepsei, potrivit art. 83, 84 Cod penal.

In baza art. 71 alin. 2 Cod penal s-a aplicat inculpatului Niţu Ioan pedeapsa accesorie a interzicerii drepturilor civile, prev. de  art. 64 lit. a-c Cod penal.

In baza art.71 alin.5 Cod penal s-a dispus suspendarea executării  pedepsei accesorii pe durata suspendării  executării pedepsei închisorii.

In baza art.14, 17, 193 şi 346 C.pr.penală, raportat la art.998 şi următoarele Cod civil, s-a admis cererea părţii vătămate …, reprezentată legal de …. şi în consecinţă, a fost obligat inculpatul la plata sumei totale de 4.260 lei din care 260 lei reprezintă daune materiale şi 4.000 lei reprezintă daune morale.

S-a luat act de înţelegerea inculpatului …. cu partea vătămată …privind constituirea de parte civilă a acesteia din urmă, potrivit încheierii nr.258/28.02.2007 – Biroul Notarului Public Moldovan Lenuţa, Agnita.

In baza art. 14, 346 şi 193 C.pr.pen., rap. la art.998 şi urm. Cod civil a fost admisă  cererea  părţilor  vătămate  Spitalul Clinic Judeţean Sibiu  …şi în consecinţă, a fost obligat inculpatul la 2.213,03 lei reprezentând cheltuieli servicii medicale acordate părţii vătămate …. în favoarea părţii civile Spitalul de Pediatrie Sibiu.

A fost obligat inculpatul la 450 lei reprezentând cheltuieli ocazionate cu tratarea părţii vătămate Ghera Corina, în favoarea Spitalului Clinic Judeţean Sibiu.

In baza art.191 Cod procedură penală, a fost obligat inculpatul  la 400 lei cheltuieli judiciare în favoarea statului, din care 100 lei reprezintă onorariu avocat din oficiu, către Baroul de Avocaţi Sibiu.

Sentinţa penală nr. 13/26.02.2008 pronunţată de Judecătoria Agnita în dosarul penal nr. 514/174/2006 a fost atacată cu apel de Parchetul de pe lângă Judecătoria Agnita.

Prin Decizia penală nr. 13/13.08.2008 a Tribunalului Sibiu s-a dispus admiterea apelului formulat de Parchetul de pe lângă Judecătoria Agnita împotriva sentinţei penale nr. 13/2008 pronunţată la data de 26.02.2008 de Judecătoria Agnita în dosarul penal nr. 514/174/2006, desfiinţarea în parte a acesteia sub aspectul laturii penale, şi rejudecând în fond, s-a dispus descontopirea pedepsei de 1 an şi 6 luni închisoare aplicată inculpatului Niţu Ioan, în pedepsele componente de: 1 an şi 8 luni închisoare aplicată pentru infracţiunea de conducere pe drumurile publice a unui autovehicul de către o persoană care are o îmbibaţie alcoolică de peste 0,80  g/l alcool pur în sânge prev. de art. 79 alin. 1 din O.U.G. nr. 195/2002, 1 an închisoare aplicată pentru infracţiunea de vătămare corporală prev. de art. 184 alin. 1, 3, 4 ind. 1 C.pen., 1 an şi 2 luni închisoare pentru infracţiunea de vătămare corporală din culpă prev. de art. 184 alin. 2, 4, 4 ind. 1 C.pen., fiind înlăturat sporul de 4 luni închisoare.

S-au menţinut pedepsele aplicate inculpatului prin sentinţa apelată pentru cele 3 infracţiuni, iar în baza art. 33, 34 lit. b) C.pen., s-a dispus ca inculpatul să execute pedeapsa cea mai grea de 1 an şi 8 luni închisoare.

În baza art. 81, 82, 71 alin. 5 C.pen., s-a dispus suspendarea condiţionată a executării pedepsei principale şi accesorii, pe o perioadă de 3 ani şi 8 luni închisoare ce constituie termen de încercare.

Au fost menţinute celelalte dispoziţii ale sentinţei apelate.

Hotărârea a rămas definitivă la data de 01.09.2008 prin nerecurare.

Potrivit dispoziţiilor art. 86 C.pen., dacă condamnatul nu a săvârşit din nou o infracţiune înăuntrul termenului de încercare şi nici nu s-a pronunţat revocarea suspendării condiţionate a executării pedepsei în baza art. 83 şi 84 C.pen., el este reabilitat de drept.

Termenul de încercare se socoteşte, conform art. 82 alin. 3 C.pen., de la data când hotărârea prin care s-a pronunţat suspendarea condiţionată a executării pedepsei a rămas definitivă.

În speţă, termenul de încercare a început să curgă de la data de 01.09.2008, şi raportat la dispoziţiile art. 154 C.pen., acesta s-a împlinit la data de 30.04.2012. Cererea petentului de constatare a reabilitării a fost înregistrată pe rolul Judecătoriei Agnita la data de 22.05.2012 – deci după împlinirea termenului de încercare.

În toată perioada ce reprezintă termen de încercare, astfel cum rezultă din certificatul de cazier judiciar (f.17) condamnatul-petent nu a săvârşit din nou o infracţiune şi nici nu s-a pronunţat revocarea suspendării condiţionate a executării pedepsei în baza art. 83 şi 84 C.pen.

Faţă de cele expuse anterior, cererea petentului apare ca întemeiată, motiv pentru care instanţa, având în vedere dispoziţiile legale menţionate, precum şi prevederile art. 497, 498 C.pr.pen., va admite cererea formulată de către petentul ….  şi în consecinţă, în temeiul art. 86 C.pen. raportat la art. 494 şi următoarele C.pr.pen., va constata reabilitarea de drept a petentului – condamnat ….., de sub consecinţele condamnării la pedeapsa de 1 an şi 8 luni închisoare (executarea pedepsei suspendată condiţionat pe o perioadă de 3 ani şi 8 luni – termen de încercare), aplicată prin sentinţa penală nr. 13/26.02.2008 pronunţată de Judecătoria Agnita în dosarul penal nr. 514/174/2006, definitivă la data de 01.09.2008, prin decizia penală nr. 168/13.08.2008 pronunţată de Tribunalul Sibiu în dosarul nr. 514/174/2006.

În conformitate cu prev. art. 502 C.pr.pen., după rămânerea definitivă a prezentei, se va face menţiune despre aceasta pe hotărârea prin care s-a pronunţat condamnarea menţionată.

În temeiul art.192. alin.3 din C.pr.pen., cheltuielile judiciare vor rămâne în sarcina statului.