Contopire pedepse, recunostere hotarare judecatoreasca

Sentinţă penală 7 /P/2016 din 15.01.2016


Materia –penal

Obiect –contopire pedepse, recunostere hotarare judecatoreasca

Din cuprinsul înscrisurilor existente la dosar rezultă că sunt îndeplinite condiţiile prev de art 155 din Legea nr 302/2004, hotărârea fiind definitivă şi executorie, fapta pentru care s-a aplicat pedeapsa ar fi constituit, în cazul în care ar fi fost săvârşită pe teritoriul României, o infracţiune şi autorul ar fi fost sancţionabil, persoana condamnată are cetăţenie română, persoana condamnată fiind cea care a solicitat recunoaşterea efectelor hotărârii în România, nefiind incident vreunul din motivele de nerecunoaştere şi neexecutare prevăzute la art. 151.

Se impune, faţă de considerentele expuse, ca în baza art 160 alin 3 rap la art 155 din Legea nr 302/2004 rep. să se recunoască doar pedeapsa de 3 ani si 4 luni  închisoare  la care  inculpatii au  fost condamnati prin s.pen. 2942/10/2009 pronunţată de Curtea de Apel din Roma – Secţia II Penală, Italia, rămasă definitivă..

R O M Â N I A

TRIBUNALUL BIHOR

SECŢIA PENALĂ

SENTINŢA PENALĂ NR. 7 /P/2016

Şedinţa publică din data de 15.01.2016.

Instanţa constituită din:

Preşedinte: ..

Grefier: …

Ministerul Public este reprezentat prin procuror MD din cadrul D.I.I.C.O.T. Serviciul Teritorial Oradea.

Pe rol pronunţarea cauzei penale in primă-instanţă, privind cererea contopire pedepse formulată de condamnatii din Penitenciarul Oradea.

La apelul nominal făcut în cauză nu se prezintă nimeni.

Procedura de citare este legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei, învederându-se cele de mai sus,  după care;

Se constată că dezbaterea pe fond a cauzei a avut loc pe data de 12 ianuarie  2016 când părţile au formulat concluzii pe fondul cauzei care au fost consemnate in încheierea de şedinţă din acea dată, când s-a amânat pronunţarea pentru data de 15 ianuarie 2015

TRIBUNALUL DELIBERAND,

Asupra cauzei de faţă constată următoarele:

Prin cererea înregistrată pe rolul Judecatoriei Oradea  la data de 12.11.2014 petentii  condamnati a solicitat recunoaşterea pe teritoriul României a sentinţei penale nr. 2942/2009 pronuntata de către Curtea de Apel din Roma – secţia II-a Penală prin care s-a modificat sentinţa penală nr. 389/2010 pronunţată la data de 12.05.2010 de către Tribunalul Civitavecchia (Tribunale Jeep di Civitavecchia) 

Prin sentinţa penală a Judecatoriei Oradea  s-a declinat competenţa de soluţionare a cererii privind recunoaşterea pe teritoriul României a sentinţei penale  în favoarea Tribunalului Bihor.

Cererea a fost motivată în fapt şi în drept fiind ataşată sentinţa penală  in cauza.

În cursul cercetării judecătoreşti s-a dispus efectuarea unei cereri de asistenţă judiciară internaţională în materie penală în vederea transmiterii pe cale oficială a hotărârii penale  pronunţată de Curtea de Apel Roma cu menţiunea datei şi a modului de rămânere definitivă, comunicarea perioadei de arest şi a perioadei executate din pedeapsa care i-a fost aplicată prin hotărârea indicată mai sus precum şi comunicarea datei la care condamnatul a fost liberat şi restul de pedeapsă rămas neexecutat din pedeapsă.

 Analizând cererea de contopire în raport de actele dosarului instanţa reţine următoarele:

Potrivit documentelor solicitate de instanta de la autoritatile judiciare din Italia, traduse in limba romana, instanta constata ca se confirma existenta condamnarii penale in Italia a celor doi petenti, pentru savarsirea infractiunii de detinere ilegala de substante stupefiante, la cate 3 ani si 4 luni inchisoare si cate o amenda de 20000 euro fiecare. De asemenea, din inscrisurile traduse si depuse la fila 125, reiese ca cei doi petenti au executat pedepsele in perioada 23.07.2018 si pana in data de 11.04.2011, petentul AI, respectiv 21.04.2011, petentul PIE.

In continuare, instanta retine ca potrivit fiselor detinutilor, depuse la dosar la filele 46-49, cei doi petenti se afla incarcerati in Penitenciarul Oradea, fiind in executarea unor pedepse privative de libertate. Astfel, petentul AI se afla in executarea unei pedepse de 2 ani si 6 luni inchisoare, iar PIE executa 3 ani de inchisoare, pedepse dispuse prin s.p. 335 a Tribunalului Bihor.

La termenul din data de 09.11.2015, avocatul petentilor si-a completat cererea initiala si a solicitat contopirea pedepselor dispuse prin hotararea penala din Italia cu pedepsele dispuse de Tribunalul Bihor, cu deducerea perioadei executate.

Prin urmare, vazand ca cei doi petenti au fost condamnati in prima instanta de Tribunalul Bihor, prin s.p. 335/29.10.2014, sub aspectul savarsirii infractiunilor de initiere si constituire de grup infractional organizat, aderarea sau sprijinirea unui asemenea grup, orgamizarea, conducerea sau finantarea unor operatiuni privitoare la droguri, prev. de art. 2 alin. 1 si 2, art. 10 din Legea 143/2000 si art. 7 alin. 1 din Legea 39/2003, instanta apreciaza ca aceasta instanta este competenta a se pronunta asupra recunoasterii si contopirii pedepselor, fata de dispozitiile art. 585 alin. 1 lit. a si alin. 2 cod pr. penala.

Prin s.pen. nr. 335/P/2014 pronunţată de Tribunalul Bihor la data de 29.10.2014, modificată şi definitivă la data de 18.02.2015 prin decizia penală nr. 132/A/2015 a Curţii de Apel Oradea, inculpatii  au fost condamnati la pedepse priivative de libertate PIE  3 ani si I A  2 ani si 6 luni in detentie.

S-a reţinut că infracţiunile au fost săvârşite în perioada 2007 - 2008.

În baza acestei hotărâri s-a emis mandatul de executare a pedepsei închisorii nr 467/2014 din data de  18.02.2015 al Tribunalului Bihor.

De asemenea, prin s.pen. nr 2942/10/2009 pronunţată de Curtea de Apel din Roma – Secţia II Penală, Italia, rămasă definitivă la data de 28.12.2010, inculpatii  au fost condamnati fiecare la cate o pedeapsă de 3 ani si  4 luni  închisoare.

Ca urmare a cererii de asistenţă judiciară formulată de către instanţă, autoritatea italiană competentă a comunicat s.pen. nr 2942/10/2009 pronunţată de Curtea de Apel din Roma – Secţia II Penală, Italia, cu menţiunea datei rămânerii definitive şi a perioadei executate din pedeapsa aplicată.

Conform art. 150 din Legea nr 302/2004, hotărârile judecătoreşti pronunţate de instanţele altor state membre ale Uniunii Europene se recunosc şi se execută pe teritoriul României dacă sunt de natură să producă efecte juridice potrivit legii penale române şi nu contravin ordinii publice a statului român.

Totodată, potrivit art 160 alin 3 din aceeaşi lege, obiectul procedurii îl constituie verificarea condiţiilor prevăzute la art. 155 şi, în cazul în care sunt îndeplinite, recunoaşterea şi punerea în executare a hotărârii judecătoreşti străine. Dispoziţiile civile, dispoziţiile referitoare la pedepsele pecuniare, măsurile asigurătorii sau cheltuielile judiciare, precum şi orice dispoziţii, altele decât cele privind executarea pedepsei detenţiunii pe viaţă sau a închisorii sau a măsurii privative de libertate, din hotărârea judecătorească străină, nu constituie obiectul prezentei proceduri.

Din cuprinsul înscrisurilor existente la dosar rezultă că sunt îndeplinite condiţiile prev de art 155 din Legea nr 302/2004, hotărârea fiind definitivă şi executorie, fapta pentru care s-a aplicat pedeapsa ar fi constituit, în cazul în care ar fi fost săvârşită pe teritoriul României, o infracţiune şi autorul ar fi fost sancţionabil, persoana condamnată are cetăţenie română, persoana condamnată fiind cea care a solicitat recunoaşterea efectelor hotărârii în România, nefiind incident vreunul din motivele de nerecunoaştere şi neexecutare prevăzute la art. 151.

Se impune, faţă de considerentele expuse, ca în baza art 160 alin 3 rap la art 155 din Legea nr 302/2004 rep. să se recunoască doar pedeapsa de 3 ani si 4 luni  închisoare  la care  inculpatii au  fost condamnati prin s.pen. 2942/10/2009 pronunţată de Curtea de Apel din Roma – Secţia II Penală, Italia, rămasă definitivă..

Având în vedere că faptele pentru care inculpatii  au fost condamnati prin s.pen. nr. 335/2014 pronunţată de Tribunalul Bihor la data de 29.10.2014, modificată şi definitivă la data de 18.02.2015 prin decizia penală nr. 132/A/2015 a Curţii de Apel Oradea şi prin s.pen. nr 2942/10/2009 pronunţată de Curtea de Apel din Roma – Secţia II Penală, Italia, rămasă definitivă  sunt concurente, urmează a se efectua operaţiunea de contopire a pedepselor individuale, urmând a se deduce perioada executată în Italia şi cea executată în România.

Pentru considerentele expuse:

În baza art. 585 C.pr.pen., va admite cererea de contopire a pedepselor formulată de condamnati.

În baza art 160 alin 3 rap la art 155 din Legea nr 302/2004 rep., va dispune recunoaşterea pedepsei de 3 ani si 4 luni  închisoare la care  inculpatii  PIE  si IA  au fost condamnat prin s.pen. nr 2942/10/2009 pronunţată de Curtea de Apel din Roma – Secţia II Penală, Italia, rămasă definitivă .Din aceasta pedepsa inculpatii au executat  2 ani si 8 luni in Italia.

Va constata că faptele pentru care inculpatii  au fost condamnati prin s.pen. nr. 335/2014 pronunţată de Tribunalul Bihor şi prin s.pen. nr 2942/10/2009  pronunţată de Curtea de Apel din Roma – Secţia II Penală, Italia, rămasă definitivă , sunt concurente.

În baza art. 36 alin. 2 C.pen. din 1968, cu referire la art. 33 - art. 34 C.pen. din 1968 va contopi cu privire la inculpatul  AI pedepsa de 3 ani si 4 luni cu pedepsa de 2 ani si 6 lni inchisoare , in pedeapsa cea mai grea de 3 ani si 4 luni pe care nu o va mai spori. Va face aplicarea art. 71, 64 lit. a teza II şi lit. b C.pen. din 1968 cu titlu de pedeapsă accesorie

Va deduce din pedepsa aplicata durata  executata  din 23,0,2008 pana la  11, 04,2011, precum si perioada  din 18,02,2015, la zi.

În baza art. 36 alin. 2 C.pen. din 1968, cu referire la art. 33 - art. 34 C.pen. din 1968 va contopi cu privire la inculpatul  PIE  pedepsa de 3 ani si 4 luni cu pedepsa de 3 ani  inchisoare , in pedeapsa cea mai grea de 3 ani si 4 luni pe care nu o va mai spori. Va face aplicarea art. 71, 64 lit. a teza II şi lit. b C.pen. din 1968 cu titlu de pedeapsă accesorie.

Va deduce din pedepsa aplicata durata  executata  din 23,0,2008 pana la  11, 04,2011, precum si perioada  din 18,02,2015, la zi.

Anuleaza mandatele de executare a pedepsei închisorii nr 471/2014  si 472/2014  emise de Tribunalul Bihor.

Va dispune emiterea unui nou mandat de executare, conform prezentei hotărâri.

În baza art. 275 alin. 3 C. pr. pen., cheltuielile judiciare vor rămâne în sarcina statului.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

H O T Ă R Ă Ş T E:

În baza art. 585 C.pr.pen., admite cererea de contopire a pedepselor formulată de condamnatii  PIE si AI şi, în consecinţă:

În baza art 160 alin 3 rap la art 155 din Legea nr 302/2004 rep., dispune recunoaşterea pedepsei de 3 ani si 4 luni  închisoare la care inculpatii  PIE , cetăţean român, …., studii 11 clase, operator CTC …Oradea, necăsătorit, stagiul militar nesatifăcut,  domiciliat în O. si AI , cetăţean român, ., domiciliat în O.., …au  fost condamnati prin s.pen. nr  2942/10/2009 pronunţată de Curtea de Apel din Roma – Secţia II Penală, Italia, rămasă definitivă .

Constată că faptele pentru care inculpatii  PIE si AI au fost condamnati prin s.pen. nr. 335/2014 pronunţată de Tribunalul Bihor la data de 29.10.2014, modificată şi definitivă la data de 18.02.2015 prin decizia penală nr. 132/A/2015 a Curţii de Apel Oradea şi prin s.pen. 2942/10/2009 pronunţată de Curtea de Apel din Roma – Secţia II Penală, Italia, rămasă definitivă la data de 28.12.2010, sunt concurente.

În baza art. 36 alin. 2 C.pen. din 1968, cu referire la art. 33 - art. 34 C.pen. din 1968  contopeste pedepsa de 3 anisi 4 luni aplicata inculpatului  AI prin  sentinta penala 2942/2009 a Curtii de Apel din Roma, cu pedepsa de 2 ani si 6 luni inchisoare , aplicata prin s.pen. nr. 335/2014 pronunţată de Tribunalul Bihor la data de 29.10.2014, modificată şi definitivă la data de 18.02.2015 prin decizia penală nr. 132/A/2015 a Curţii de Apel Oradea in pedeapsa cea mai grea de 3 ani si 4 luni pe care nu o va mai spori. Face aplicarea  art. 71, 64 lit. a teza II şi lit. b C.pen. din 1968 cu titlu de pedeapsă accesorie

Deduce din pedepsa aplicata inculpatului  durata  executata  din 23,07,2008 pana la  11, 04,2011, precum si perioada  din 18,02,2015, la zi.

În baza art. 36 alin. 2 C.pen. din 1968, cu referire la art. 33 - art. 34 C.pen. din 1968 contopeste  pedepsa de 3 ani si 4 luni inchisoare aplicata  inculpatului PIE prin sentinta  2942/2009 a Curtii de Apel din Roma.  cu pedepsa de 3 ani  inchisoare ,aplicata  prin s.pen. nr. 335/2014 pronunţată de Tribunalul Bihor la data de 29.10.2014, modificată şi definitivă la data de 18.02.2015 prin decizia penală nr. 132/A/2015 a Curţii de Apel Oradea in pedeapsa cea mai grea de 3 ani si 4 luni pe care nu o va mai spori. Face aplicarea art. 71, 64 lit. a teza II şi lit. b C.pen. din 1968 cu titlu de pedeapsă accesorie.

Deduce din pedepsa aplicata durata  executata  din 23,07,2008 pana la  11, 04,2011, precum si perioada  din 18,02,2015, la zi.

Anuleaza mandatele de executare a pedepsei închisorii nr 471/2014  si 472/2014  emise de Tribunalul Bihor.

Dispune emiterea unui nou mandat de executare, conform prezentei hotărâri.

In baza art 272 cod procedura penala, din fondurile Ministerului Justitiei se vor achita onorariile aparatorilor din oficiu astfel: in favoarea  av GI potrivit delegatiei nr  215/07,01,2016, -330 lei si in favoarea av.  I A  , potrivit delegatiei  216/ 07,01,2016-330 lei.

În baza art. 275 alin. 3 C. pr. pen., cheltuielile judiciare rămân în sarcina statului.

Cu drept de contestaţie în termen de 3 zile de la comunicare.

Pronunţată în şedinţa publică din 15.01.2016.

Preşedinte,Grefier,