Cuprins de materii: art 64 alin 4 Cpc
Index alfabetic: încheiere de respingere ca inadmisibilă a cererii de intervenţie, suspendare a judecăţii
Prin cererea de chemare în judecată formulată de reclamanta X în contradictoriu cu pârâţii Y şi Z s-a solicitat:1)obligarea pârâtului Y să emită o hotărâre de aprobarea Planului de Urbanism de Detaliu pentru investiţia „Clădiri birouri D+P+E „ pe terenul din municipiul Galaţi, str ….nr …. potrivit documentaţiei de amenajare a teritoriului şi urbanism, adoptată prin HCL nr …., 2)obligarea pârâţilor Z şi Y să emită autorizaţie de construire pentru investiţia „Clădire birouri D+P+ E” în municipiul Galaţi str ….nr … conform cerinţelor din certificatul de urbanism nr ….emis de pârâta Z şi potrivit HCL nr…. emisă de pârâtul Y
La data de…. T a formulat cerere de intervenţie principală în cauză soluţionată prin încheierea din data de …în sensul respingerii cererii de intervenţie voluntară principală ca inadmisibilă.
Împotriva menţionatei încheieri, intervenienta a promovat cale de atac care urmează a fi soluţionat de către Curtea de Apel Galaţi, dosarul fiind înaintat la data de….
Faţă de dispoziţiile art 64 alin 4 ultima teză Ncpc cf cărora „judecarea cererii principale se suspendă până la soluţionarea căii de atac exercitate împotriva încheierii de respingere ca inadmisibilă a cererii de intervenţie” tribunalul a dispus suspendarea judecăţii în prezenta cauză.
Tribunalul Galaţi Secţia de Contencios Administrativ şi Fiscal - Încheierea din data de Cuprins de materii: art 64 alin 4 Cpc

Tribunalul Galaţi Secţia de Contencios Administrativ şi Fiscal - Încheierea din data de 01.06.2016
Tribunalul Olt
Art. 244 c.p.c. instanta poate suspenda judecata cand dezlegarea pricinii atarna in tot sau in parte de existenta sau neexistenta unui drept care face obiectul judecatii sau cand s-a inceput urmarirea penala pentru o infractiune care ar avea o inrau...
Curtea de Apel Alba Iulia
Suspendarea judecăţii în temeiul art.244 pct.1 Cod procedură civilă atunci când se invocă un drept de retenţie.
Tribunalul Maramureș
Suspendarea judecății cererii
Curtea de Apel Suceava
Recurs împotriva încheierii de suspendare a judecăţii. Invocarea dispoziţiilor art. 127 din noul Cod de procedură civilă.
Curtea de Apel București
Faliment. Procedura insolvenței. Compatibilitatea suspendării facultative a judecății în temeiul art. 413 alin. (1) pct. 1 C.pr.civ. cu principiile procedurii insolvenței