Cerere de valoare redusă

Prin formularul de cerere înregistrat pe rolul Judecătoriei Sinaia la data de  15.03.2016 reclamanta SC HP SA. a chemat în judecată pe  pârâtul TT, solicitând ca prin hotărârea ce se va pronunţa să fie obligat la plata sumei de 426,52 lei reprezentând debit din servicii prestate şi neachitate, cu cheltuieli de judecată.

În motivare, reclamanta a arătat ca pârâtul a beneficiat de servicii comunale, respectiv apă, fiind emise facturile pe care nu le-a achitat.

În susţinerea cererii s-au depus la dosarul cauzei: contractul nr. , facturi fiscale emise in perioada 11.2013-01.2015.

În drept, cererea a fost întemeiata pe dispoziţiile art. 1028  alin.2 din Codul de procedură civilă.

Pârâtului TT i s-au comunicat în baza rezoluţiei din  16.03.2016 formularul de cerere precum şi cel de răspuns pentru a fi completat şi depus la dosarul cauzei împreună cu actele anexate.

 La data de 25.03.2016 pârâtul TT a depus întâmpinare, (f. 31), prin care a solicitat respingerea cererii, apreciind că suma solicitată de reclamantă este o sumă nedatorată.

În motivare s-a arătat că, în calitate de fost angajat CFR a beneficiat de locuinţa de serviciu situată în incinta Haltei CFR Poiana Ţapului, care în noaptea de 13/14.12.2002 a fost afectată de un incendiu, astfel că din data respectivă nu a mai locuit în spaţiul închiriat.

 Se mai susţine de către pârât că ulterior întregul imobil a fost renovat, însă proprietarul CNCF CFR SA – Regionala CF Bucureşti – Divizia Patrimoniu nu i-a reînnoit contractul de închiriere, faţă de expirarea duratei acestuia şi de împrejurarea că spaţiul reprezenta o locuinţă de intervenţie, iar pârâtul se pensionase, astfel cum i-a comunicat prin adresele nr. şi .

Ca urmare, susţine pârâtul că din noaptea incendiului din data de 13/14.12.2002 nu a mia beneficiat de serviciile reclamantei de furnizare a apei, însă, fiind e bună-credinţă, a continuat să plătească facturile emise de reclamantă până în luna decembrie 2013, iar ulterior a informat furnizorul de apă, verbal, cât şi scris, prin cererea formulată în februarie 2015.

Apreciază pârâtul că reclamanta trebuia să facă aplicarea dispoziţiilor contractuale şi să procedeze la întreruperea furnizării serviciului de alimentare cu apă, având în vedere perioada mare în care nu a fost achitat costul acestor servicii, însă aceasta s-a mulţumit să factureze în continuare respectivele servicii, fără a verifica la faţa locului situaţia respectivă.

Se mai precizează de pârât că operatorul avea obligaţia legală prev. de art. 33 alin.2 lit.g din Legea nr. 241/2006 de a echipa cu contor branşamentele utilizatorilor în punctul de delimitare a instalaţiilor şi astfel ar fi constata că nu există consum de apă la instalaţia respectivă.

În probaţiune a fost solicitată proba cu înscrisuri.

La data de 11.04.2016 reclamanta a depus la dosar răspunsul la întâmpinarea pârâtului, prin care a arătat că în baza contractului de furnizare încheiat cu pârâtul a prestat serviciile asumate contractual, facturarea realizându-se în regim pauşal, potrivit declaraţiilor pârâtului şi clauzelor contractuale, care la art. 2 pct.9 prevedea că utilizatorul are obligaţia să aducă la cunoştinţa furnizorului, în termen de 15 zile lucrătoare, orice modificare a datelor sale de identificare şi a datelor de identificare a imobilului la care sunt prestate serviciile contractate, precum şi a adresei la care operatorul să trimită facturile.

Arată reclamanta că respectivul contract a fost încheiat cu pârâtul la mai bine de 2 ani de la pretinsul eveniment.

Se mai precizează că pârâtul avea obligaţia să aducă la cunoştinţă furnizorului faptul că nu mai locuia în spaţiul respectiv, obligaţie pe care nu a respectat-o, situaţia fiind reglementată abia în luna februarie 2015, când acesta a solicitat sistarea serviciilor, prezentând şi înscrisuri doveditoare (f. 46-47).

Examinând actele dosarului instanţa reţine în fapt următoarele:

Între reclamanta SC HP SA şi pârâtul TT s-a încheiat contractul nr. pentru alimentarea cu apă şi preluarea apelor uzate şi meteorice (f. 10).

Reclamanta a prestat în folosul pârâtului serviciile definite în cuprinsul contractului, fiind facturat costul acestor servicii, fără însă ca pârâtul să-şi îndeplinească obligaţia de plată a facturilor emise în perioada 11.2013-01.2015 (f. 12- 32), însumând 426,52 lei.

Astfel fiind, văzând şi disp art. 969 din Codul civil vechi rap. la art. 6 din noul Cod civil, faţă de data contractului părţilor, se va reţine că pârâtul datorează suma pretinsă de reclamantă şi, pe cale de consecinţă, în temeiul art. 1030 Cod pr. civ. raportat la dispoziţiile de drept material invocate, se va dispune obligarea acestuia la plata sumei de 426,52 lei reprezentând contravaloarea facturilor neachitate pentru perioada 11.2013-01.2015.

Deşi pârâtul susţine în apărare că nu datorează suma pretinsă de reclamantă, faţă de faptul că din noaptea de 13/14.12.2002 locuinţa respectivă, ce reprezenta o locuinţă de intervenţie deţinută cu chirie de pârât, în calitatea sa de angajat al CNCF CFR SA, a fost afectată de un incendiu, astfel că din data respectivă nu a mai locuit în spaţiul închiriat, această susţinere nu poate fi reţinută ca reală, în condiţiile în care contractul de alimentare cu apă a fost încheiat cu reclamanta ulterior acestui incident, la data 23.07.2005, deci după trecerea unui interval de timp de circa 2 ani şi jumătate.

Prin adresa nr. a CNCF CFR SA – Regionala CF Bucureşti – Divizia Patrimoniu, pârâtul a făcut dovada că nu i-a s-a reînnoit contractul de închiriere nr. , faţă de expirarea duratei acestuia şi de împrejurarea că spaţiul reprezenta o locuinţă de intervenţie, iar pârâtul se pensionase, astfel cum i-a comunicat şi prin adresa nr. P /22.12.2003 (fila 32), iar prin adresa nr. /25.05.2016 a aceleiaşi societăţi se menţionează faptul că pârâtul a părăsit efectiv locuinţa în urma incendiului din 14.12.2002 (fila 51), aceste susţineri sunt înlăturate de instanţă, faţă de împrejurarea că pârâtul a încheiat contractul de furnizare cu reclamanta în anul 2005. Or, o astfel de conduită nu poate fi explicată decât prin împrejurarea că pârâtul continua să folosească spaţiul respectiv, chiar dacă nu avea vreun temei legal dat de încheierea unui contract de închiriere.

Mai mult, pârâtul a continuat să plătească serviciile prestate de reclamantă până în octombrie 2013 şi doar din luna noiembrie 2013 a încetat plata acestora, conduită ce poate fi justificată doar prin folosinţa de către pârât, în continuare, a spaţiului respectiv.

În ceea ce priveşte împrejurarea că reclamanta trebuia să facă aplicarea dispoziţiilor contractuale şi să procedeze la întreruperea furnizării serviciului de alimentare cu apă, având în vedere perioada mare în care nu a fost achitat costul acestor servicii, se constată că această reprezintă o facultate a reclamantei şi nu o obligaţie contractuală.

De altfel, potrivit art. 2 pct.9 din contract, pârâtul avea obligaţia să aducă la cunoştinţa furnizorului, în termen de 15 zile lucrătoare, orice modificare a datelor sale de identificare şi a datelor de identificare a imobilului la care sunt prestate serviciile contractate, precum şi a adresei la care operatorul să trimită facturile, obligaţie pe care acesta a îndeplinit-o abia în cursul lunii februarie 2015, astfel cum se menţionează de ambele părţi.

În baza art. 1031 Cod procedură civilă, va fi obligat pârâtul şi la plata cheltuielilor de judecată în cuantum de 50 lei, reprezentând taxa judiciară de timbru aferentă cererii.

Domenii speta

Spete similare