Plangere contraventionala. anulare proces-verbal.lipsa semnatura agent constatator

Sentinţă civilă 1490 din 23.10.2015


R O M Â N I A

Judecătoria Medgidia

Medgidia, str. Independenţei nr. 14, jud. Constanţa

Înregistrată în evidenţa A.N.S.P.D.C.P. sub nr. 3068

Dosar nr. 6504/256/2015

SENTINŢA CIVILĂ  nr. 1490

Şedinţa Publică din 23.10.2015

Instanţa constituită din:

PREŞEDINTE:  B.-C. S.

GREFIER:  I. V.

S-a luat în examinare cauza civilă având ca obiect plângerea contravenţională formulată de către petenta I. N., CNP – …, cu domiciliul în …, în contradictoriu cu intimata … SA, cu sediul în …, C.U.I. …, înregistrată la Registrul Comerţului sub nr. J40/…/15.01.2004.

 La apelul nominal făcut în şedinţă publică a răspuns petentul, lipsind intimata.

 Procedura este legal îndeplinită.

 S-a făcut referatul cauzei de către grefier prin care se evidenţiază părţile, obiectul pricinii, stadiul procesual şi modalitatea de îndeplinire a procedurii de citare.

 Acţiunea este legal timbrată cu taxă judiciară de timbru în cuantum de 20 lei, conform art. 19 din OUG nr. 80/2013 privind taxele judiciare de timbru.

  Instanţa, conform art.219 Cod procedură civilă, procedează la identificarea petentei I. N., domiciliat în …, legitimându-se cu cartea de identitate seria … nr. … eliberată la data de 26.06.2009 de SPCLEP Medgidia, din care rezultă CNP – …;

 Instanţa pune în discuţie competenţa de soluţionare a cauzei.

 Petentul, având cuvântul pe competenţă, nu are nimic de adăugat..

 Instanţa, în temeiul art. 131 alin. 1 Cod procedură civilă rap. din O.G. nr. 2/2001, instanţa se declară competentă general, material şi teritorial să soluţioneze prezenta cauză.

 Instanţa acordă cuvântul cu privire la estimarea procesului.

Petenta estimează procesul la un singur termen de judecată.

 În temeiul art. 238 alin. 1 Cod procedură civilă, instanţa, estimează durata procesului la un singur termen de judecată.

 Instanţa acordă cuvântul cu privire la excepţia tardivităţii formulării plângerii contravenţionale invocată de intimată prin întâmpinare, cu privire la procesele verbale cu seria .. nr. .. din data de10.04.2012, respectiv cu seria .. nr. …. din data de 10.04.2012.

 Petenta, având cuvântul cu privire la excepţia tardivităţii formulării plângerii contravenţionale privind cele două procese-verbale, arată că, acestea nu au fost înaintate în timp util, întrucât nu a locuit tot timpul în domiciliul său, respectiv a locuit la părinţi.

 În temeiul dispoziţiilor art. 254 Cod procedură civilă, instanţa acordă cuvântul pentru propunerea probelor.

 Petenta având cuvântul pentru propunerea de probe, arată că nu are alte solicitări în afară de înscrisurile atașate cererii de chemare în judecată.

Deliberând asupra probelor cu înscrisuri solicitate de reclamantă, respectiv înscrisurile atașate cererii de chemare în judecată dar şi cele depuse de intimată la dosar, instanţa apreciază că sunt pertinente, concludente şi utile soluţionării cauzei şi văzând dispoziţiile art.258 Cod procedură civilă raportat la art. 255 Cod procedură civilă, le încuviinţează.

 Instanţa acordă cuvântul pentru formularea altor cereri, probe.

 Petenta nu mai are alte probe de solicitat.

 Instanţa ia act de faptul că nu mai sunt alte cereri de formulat şi nu mai sunt alte incidente de soluţionat.

În conformitate cu dispoziţiile art. 244 Cod procedură civilă, instanţa declară cercetarea procesului încheiată.

 Nemaifiind cereri de formulat şi incidente de soluţionat, instanţa, în conformitate cu dispoziţiile art. 392 Cod procedură civilă, declară deschise dezbaterile asupra fondului cauzei.

 Petenta având cuvântul pe fondul plângerii, arată că nu a săvârşit faptele reţinute în procesele verbale, iar în prezent deţine o maşină marca CIELO cu număr de înmatriculare ...

Nemaifiind cereri de formulat şi incidente de soluţionat, instanţa, în conformitate cu dispoziţiile art. 394 din Codul de procedură civilă, instanţa declară închise dezbaterile.

 În conformitate cu dispoziţiile art. 240 alin. 4 Cod procedură civilă uneşte excepţia tardivităţii formulării plângerii contravenţionale invocată de intimată prin întâmpinare cu administrarea probelor şi rămâne în pronunţare.

 

I N S T A N Ţ A

Deliberând asupra cererii de faţă, constată următoarele:

Prin plângerea contravenţională  înregistrată pe rolul Judecătoriei Medgidia la data  de 10.08.2015, cu numărul de dosar 6504/256/2015, petenta I. N. a solicitat în contradictoriu cu intimata … S.A., admiterea plângerii contravenţionale şi anularea proceselor verbale  de constatare a contravenţiilor seriile … nr. ../22.02.2012, .. nr. …/10.04.2012, respectiv .. nr. …/10.04.2012.

 În motivare petenta susţine că a primit procesele verbale contestate pe data de 08.08.2015, arătând că nu a săvârşit faptele contravenţionale reţinute în cuprinsul acestora.

Petenta nu şi-a precizat cererea în drept.

La acţiunea astfel formulată au fost anexate în copie, procesele verbale de constatare a contravenţiilor şi dovezile de comunicare.

Acţiunea a fost legal timbrată cu suma de 60 lei, reprezentând taxa judiciară de timbru, conform art.19 din O.U.G nr. 80/2013.

Intimata a depus întâmpinare prin care a solicitat respingerea plângerii contravenţionale ca neîntemeiată şi menţinerea proceselor-verbale contestate

Prin întâmpinare, intimata a invocat excepţia tardivităţii formulării plângerii contravenţionale cu privire la toate cele trei procese verbale atacate, invocând în acest sens art. 31 din O.G. 2/2001, privind regimul juridic al contravenţiilor.

Pe fond intimata a arătat că procesele verbale îndeplinesc toate condiţiile de validitate prevăzute de legislaţia în vigoare, fiind întocmite cu respectarea prevederilor art. 9, alin. 2 şi 3 din O.G. 15/2002, constatarea contravenţiei fiind efectuată cu ajutorul mijloacelor specifice al Sistemului Informatic de Emitere, Gestiune, Monitorizare şi Control a Rovinietei – S.I.E.G.M.C.R.

De asemenea, intimata învederează că procesele verbale sunt întocmite şi semnate cu respectarea prevederilor legale, astfel cum rezultă din coroborarea prevederilor art. 7 din Legea 455/2001 cu art. 19 din O.G. 2/2001.

Intimata a solicitat judecarea cauzei în lipsă.

În drept, întâmpinarea a fost întemeiată pe dispoziţiile O.G. 2/2001, privind regimul juridic al contravenţiilor, O.G. 15/2002, privind tariful de trecere pe reţeaua de drumuri naţionale din România, Legea 455/2001, privind semnătura electronică, Ordinul MTI nr. 769/2010 cu modificările şi completările ulterioare – Norme metodologice pentru aplicarea tarifului de utilizare a reţelei de drumuri naţionale din România.

În dovedire, intimata a solicitat proba cu înscrisurile şi planşele fotografice depuse la dosarul cauzei.

Petenta nu a depus răspuns la întâmpinare.

Sub aspect probatoriu, instanţa, în temeiul art. 258 raportat la art. 255 alin. 1 Cod proc. civ.,  a încuviinţat şi administrat pentru petentă proba cu înscrisurile depuse la dosar, iar pentru intimată proba cu înscrisurile şi planşele fotografice depuse la dosar apreciindu-le ca fiind pertinente, concludente şi utile pentru soluţionarea cauzei.

Analizând înscrisurile depuse la dosar, instanţa reţine următoarele:

În fapt, prin procesele-verbale cu seriile .. nr. ../22.02.2012, .. nr. ../10.04.2012, respectiv .. nr. ../10.04.2012, petenta I. N. a fost sancţionată contravenţional pentru săvârşirea contravenţiei prevăzute de art. 8 alin. 1 din O.G. 15/2002, astfel cum era în vigoare la momentul respectiv, constând în fapta de a circula fără a deţine rovinietă valabilă.

În drept, potrivit art. 248, alin. 1 din Cod proc. civ., instanţa se va pronunţa mai întâi asupra excepţiilor de procedură, precum şi asupra celor de fond care fac inutilă, în tot sau în parte, administrarea de probe, ori după caz, cercetarea în fond a cauzei.

Astfel, în conformitate cu prevederile legale menţionate, instanţa urmează a analiza cu prioritate excepţia tardivităţii formulării plângerii contravenţionale invocată de intimată prin întâmpinare.

În privinţa primului proces verbal de constatare a contravenţiei, având seria .. nr. .., instanţa reţine că acesta a fost întocmit la data de 22.02.2012 şi comunicat petentei prin afişare la data de 09.03.2012, astfel cum rezultă din procesul verbal de îndeplinire a procedurii de comunicare, depus la dosar (f. 11, 24).

Potrivit art. 31, alin. 1 din O.G. 2/2001, împotriva procesului-verbal de constatare a contravenţiei şi de aplicare a sancţiunii se poate face plângere în termen de 15 zile de la data înmânării sau comunicării acestuia.

Potrivit art. 27 din acelaşi act normativ, comunicarea procesului-verbal şi a înştiinţării de plată de face prin poştă, cu aviz de primire, sau prin afişare la domiciliul sau la sediul contravenientului. Operaţiunea de afişare se consemnează într-un proces-verbal semnat de cel puţin un martor.

Totodată, potrivit Deciziei nr. 10/2013, pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţiei în recursul în interesul legii, (publicată în Monitorul Oficial cu numărul 450 din data de 23 iulie 2013) privind interpretarea şi aplicarea dispoziţiilor art. 27 teza I raportat la art. 14 alin. (1), art. 25 alin. (2) şi art. 31 alin. (1) din Ordonanţa Guvernului nr. 2/2001 privind regimul juridic al contravenţiilor, cu modificările şi completările ulterioare, modalitatea de comunicare a procesului-verbal de contravenţie şi a înştiinţării de plată, prin afişare la domiciliul sau sediul contravenientului, este subsidiară comunicării prin poştă, cu aviz de primire.

Aşadar, comunicarea procesului verbal prin afişare este prevăzută numai în mod subsidiar, deci numai după efectuarea comunicării prin poştă cu aviz de primire, întrucât contravenientului trebuie să i se dea posibilitatea să cunoască efectiv actul încheiat, precum şi data comunicării acestuia pentru a-şi formula apărările.

Potrivit art. 517, alin. 4 din Cod proc. civ., dezlegarea dată problemelor de drept judecate într-o astfel de procedură, este obligatorie pentru instanţe de la data publicării deciziei în Monitorul Oficial.

Astfel, cu privire la acest proces verbal de constatare a contravenţiei, seria .. nr. ../22.02.2012, instanţa constată că acesta nu a fost comunicat petentei în conformitate cu dispoziţiile art. 27 din O.G. 2/2001, în interpretarea obligatorie oferită de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie în recursul în interesul legii anterior menţionat, fapt pentru care, având în vedere susţinerea pârâtei din cererea de chemare în judecată, cu privire la data comunicării proceselor verbale (08.08.2015), în lipsa altor dovezi, instanţa constată că în privinţa acestui proces-verbal, termenul de formulare a plângerii contravenţionale nu a început să curgă mai devreme de data menţionată, petenta fiind astfel îndreptăţită la formularea unei astfel de cereri.

De asemenea, instanţa reţine că decizia în interesul legii nu reprezintă o lege nouă, astfel încât să se ajungă la neaplicarea acesteia ca urmare a eficienţei principiului neretroactivităţii legii (raportat la data săvârşirii contravenţiei), ci doar o dezlegare dată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie unor aspecte de drept interpretate diferit de instanţele de judecată, în scopul aplicării unitare a legii. Prin urmare, interpretarea statuată de Înalta Curte este interpretarea care trebuia dată încă de la intrarea în vigoare a O.G. 2/2001, interpretare care de altfel a devenit obligatorie potrivit prevederilor legale de la momentul publicării în Monitorul Oficial (23.07.2013).

Faţă de motivele expuse anterior, instanţa urmează să respingă excepţia tardivităţii formulării plângerii contravenţionale invocate de intimată prin întâmpinare în privinţa procesului verbal cu seria .. nr. .. din data de 22.02.2012 ca neîntemeiată.

Referitor la procesele verbale de constatare a contravenţiilor, cu seriile .. nr. ../10.04.2012, respectiv .. nr. ../10.04.2012, instanţa constată că acestea au fost comunicate petentei la data de 24.04.2012 prin poştă cu aviz de primire (astfel cum reiese din dovezile de comunicare depuse la dosar – f. 6,7), în conformitate cu dispoziţiile art. 27 din O.G. 2/2001, în interpretarea oferită prin Decizia nr. 10/2013, pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţiei în recursul în interesul legii, anterior menţionată.

Pentru aceste motive, raportat la data introducerii acţiunii (10.08.2015), instanţa urmează să admită excepţia tardivităţii formulării plângerii contravenţionale invocată de intimată prin întâmpinare cu privire la proceselor verbale cu seria .. nr. .. din data de10.04.2012, respectiv cu seria .. nr. .. din data de 10.04.2012.

Astfel, urmează să respingă plângerea contravenţională îndreptată împotriva proceselor verbale cu seriile .. nr. .. din data de10.04.2012, respectiv .. nr. .. din data de 10.04.2012 ca fiind tardiv introdusă.

Pe fondul cererii, instanţa urmează să analizeze plângerea petentei doar cu privire la procesul verbal de constatare a contravenţie seria .. nr. ../22.02.2012:

Prin procesul verbal anterior menţionat, petenta I. N. a fost sancţionată contravenţional pentru săvârşirea contravenţiei prevăzute de art. 8 alin. 1 din O.G. 15/2002, astfel cum era în vigoare la momentul respectiv, constând în fapta de a circula fără a deţine rovinietă valabilă.

Potrivit art. 37 din OG 2/2001, procesul-verbal neatacat în termenul prevăzut la art. 31, precum şi hotărârea judecătorească definitivă prin care s-a soluţionat plângerea constituie titlu executoriu, fără vreo altă formalitate.

Instanţa arată că din interpretarea textului de lege anterior citat, rezultă că procesul verbal de constatare şi sancţionare contravenţională se bucură de prezumţiile de legalitate şi temeinicie. Aceste prezumţii se extrag din faptul că, în situaţia în care acesta nu este atacat în instanţă, poate fi executat fără nicio altă formalitate. Ori din punct de vedere logic, punerea în executare a acestuia nu se poate admite decât dacă se pleacă de la prezumţia că a fost întocmit în mod legal, iar constatările din cuprinsul său corespund adevărului.

În situaţia în care procesul-verbal este contestat în instanţă, cum este cazul de faţă, se contestă de fapt ambele prezumţii, instanţa fiind obligată să analizeze, conform art. 34 din OG nr. 2/2001, atât aspectele privind legalitatea, cât şi pe cele privind temeinicia procesului-verbal.

De asemenea, instanţa precizează că cele două prezumţii, a legalităţii şi a temeiniciei, generate de procesul-verbal de constatare a contravenţiei nu contravin prezumţiei de nevinovăţie specifică materiei penale, astfel cum s-a pronunţat şi Curtea Europeană a Drepturilor Omului în numeroase cauze (a se vedea cauza Ioan Pop c. României, cererea nr. 40301/04, decizia de inadmisibilitate din 28 iunie 2011, precum şi cauzele pronunţate de Curte, menţionate în respectiva decizie).

Instanţa urmează a analiza procesul-verbal de constatare a contravenţiei sub aspectul legalităţii acestuia.

Potrivit art. 17 din O.G. 2/2001, lipsa menţiunilor privind numele, prenumele şi calitatea agentului constatator, numele şi prenumele contravenientului, iar în cazul persoanei juridice lipsa denumirii şi a sediului acesteia, a faptei săvârşite şi a datei comiterii acesteia sau a semnăturii agentului constatator atrage nulitatea procesului-verbal. Nulitatea se constată şi din oficiu.

Totodată, instanţa reţine că procesul verbal seria .. nr. ../22.02.2012 a fost generat şi semnat electronic de către agentul constatator, astfel cum reiese din conţinutul actului menţionat.

Prin Decizia Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie nr. 6/16.02.2015, privind recursul în interesul legii, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 199 din 25.03.2015, s-a stabilit că „în interpretarea şi aplicarea dispoziţiilor art. 17 din Ordonanţa Guvernului nr. 2/2001 privind regimul juridic al contravenţiilor, aprobată cu modificări şi completări prin Legea nr. 180/2002, cu modificările şi completările ulterioare, raportate la dispoziţiile art. 4 pct. 1-4 şi art. 7 din Legea nr. 455/2001 privind semnătura electronică, republicată, procesele-verbale de constatare şi sancţionare a contravenţiilor, prevăzute de art. 8 alin. (1) din Ordonanţa Guvernului nr. 15/2002 privind aplicarea tarifului de utilizare şi a tarifului de trecere pe reţeaua de drumuri naţionale din România, aprobată cu modificări şi completări prin Legea nr. 424/2002, cu modificările şi completările ulterioare, încheiate potrivit art. 9 alin. (1) lit. a), alin. (2) şi (3) din acest act normativ, transmise persoanelor sancţionate contravenţional pe suport hârtie, sunt lovite de nulitate absolută în lipsa semnăturii olografe a agentului constatator”.

Aşadar, potrivit deciziei menţionate, proceselor-verbale contravenţionale emise în temeiul Ordonanţei Guvernului nr. 15/2002 generate şi semnate electronic, şi transmise contravenienţilor nu prin intermediul unui sistem electronic, ci pe suport hârtie, prin intermediul serviciilor poştale, (modalitate de comunicare prevăzută în Ordonanţa Guvernului nr. 2/2001), nu li se poate asocia o semnătura electronică extinsă.

Astfel, având în vedere forma de emitere şi de comunicare a procesului-verbal seria .. nr. ../22.02.2012, instanţa reţine că semnătura olografă a agentului constatator este obligatorie, în caz contrar, actul neputând beneficia de prezumţia de autenticitate care, de regulă, este specifică actelor administrative emise cu respectarea condiţiilor procedurale de formă, cu consecinţa sancţiunii nulităţii absolute.

Pentru toate aceste considerente, instanţa constată nulitatea absolută a procesului verbal de constatare a contravenţiei seria .. nr. ../22.02.2012, motivat de nerespectarea dispoziţiilor imperative ale art. 17 din O.G. 2/2001, cu privire la lipsa semnăturii agentului constatator, în interpretarea obligatorie (potrivit art. 517, alin. 4 din Cod proc. civ.) oferită de recursul în interesul legii pronunţat prin Decizia 6/16.02.2015 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie.

Instanţa reiterează faptul că decizia în interesul legii nu reprezintă o lege nouă, astfel încât să se ajungă la neaplicarea acesteia ca urmare a eficienţei principiului neretroactivităţii legii (raportat la data săvârşirii contravenţiei), ci doar o dezlegare dată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie unor aspecte de drept interpretate diferit de instanţele de judecată, în scopul aplicării unitare a legii. Prin urmare, interpretarea statuată de Înalta Curte este interpretarea care trebuia dată încă de la intrarea în vigoare a O.G. 2/2001, interpretare care de altfel a devenit obligatorie potrivit prevederilor legale de la momentul publicării în Monitorul Oficial.

Pe cale de consecinţă, instanţa urmează să admită în parte plângerea contravenţională formulată de către petenta I. N., în contradictoriu cu intimata .. SA şi va dispune anularea procesului-verbal seria .. nr. .. din data de 22.02.2012 întocmit de către intimată.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

HOTĂRĂŞTE:

Admite excepţia tardivităţii formulării plângerii contravenţionale invocată de intimată prin întâmpinare în privinţa proceselor verbale cu seria .. nr. .. din data de10.04.2012, respectiv cu seria .. nr. .. din data de 10.04.2012.

Respinge plângerea contravenţională îndreptată împotriva proceselor verbale cu seriile .. nr. .. din data de10.04.2012, respectiv .. nr. .. din data de 10.04.2012 ca fiind tardiv introdusă.

Respinge excepţia tardivităţii plângerii contravenţionale invocate de intimată prin întâmpinare în privinţa procesului verbal cu seria .. nr. .. din data de 22.02.2012 ca neîntemeiată.

Admite în parte plângerea contravenţională formulată de către petenta I. N., CNP – …, cu domiciliul în .., în contradictoriu cu intimata .. SA, cu sediul în …, C.U.I. .., înregistrată la Registrul Comerţului sub nr. J40/../15.01.2004.

Anulează procesul-verbal seria .. nr. .. din data de 22.02.2012 întocmit de către intimată.

Cu drept de a formula apel în 30 de zile de la comunicare, apel care se va depune la Judecătoria Medgidia.

Pronunţată în şedinţă publică, azi 23.10.2015.

PREŞEDINTE, GREFIER,

B.-C. S. I. V.

Domenii speta