Înşelăciune. Acţiune civilă exercitată în cadrul procesului penal împotriva asigurătorului de răspundere civilă. Inadmisibilitate

Sentinţă penală 616 din 29.02.2012


Faptele inculpatului care, prin folosirea unei adeverinţe de salariat şi a unui contract de muncă, ambele falsificate, a indus în eroare pe partea vătămată, obţinând astfel, în mod injust un credit, întrunesc elementele constitutive ale infracţiunilor de înşelăciune şi uz de fals, prev. de art. 215 alin. 1, 2 şi 3 din C. pen. şi art. 290 din C. pen., cu aplic. art. 33 lit. a din C. pen.

Asigurătorul nu poate avea calitatea de parte civilă în procesul penal atunci când achită despăgubirile civile cuvenite asiguratului, întrucât numai acesta din urmă a suferit în mod nemijlocit un prejudiciu efectiv prin infracţiunea dedusă judecăţii, nu şi asigurătorul. Or, în cadrul procesului penal acţiunea civilă aparţine strict persoanei prejudiciate prin infracţiune, respectiv părţii vătămate care s-a constituit parte civilă.

De asemenea, între asigurat şi asigurător, pe de o parte, şi asigurat şi inculpat, pe de altă parte, există raporturi juridice de natură diferită, primele rezultând din raporturi contractuale ce au la bază principiul consensualismului, respectiv a liberului acord de voinţă în asumarea de drepturi şi obligaţii corelative, iar ultimele fiind guvernate de principiile ce decurg din materia răspunderii civile delictuale.

Prin rechizitoriul Parchetului de pe lângă Tribunalul … nr. … din data de …, înregistrat la Judecătoria … sub nr. … din data de … a fost trimis în judecată inculpatul CN – …, sub aspectul  comiterii infracţiunii de înşelăciune, prev. de art. 215 alin. 1, 2 şi 3 din C. pen. cu aplic. art. 37 lit. b din C. pen.

S-a reţinut prin actul de sesizare a instanţei că în cursul …, inculpatul CN s-a prezentat la Sucursala … a RIB cu acte false (adeverinţă salariu, contract de muncă) inducând în eroare salariaţii băncii şi obţinând un credit de 29.000 lei.

Situaţia de fapt reţinută în actul de sesizare a fost probată, în faza de urmărire penală, cu următoarele mijloace de probă: proces verbal de sesizare din oficiu; copii acte aferente contractului de credit nr. … pe numele inculpatului (contract de muncă, adeverinţă salariu, cerere de credit, etc.); verificări la ITM …; declaraţii martor BM; declaraţiile date în calitate de învinuit de către CN;

În faza de cercetare judecătorească instanţa, a procedat la audierea inculpatului CN şi a martorului BM; a dispus luarea de specimene de semnături de la inculpat şi martorul BM; a dispus efectuarea unui raport de expertiză grafică.

Instanţa a dispus ataşarea la dosar: a fişei cazier privind pe inculpat, a Sentinţei Penale nr. … a Judecătoriei …, a Sentinţei Penale nr. ,,, a Judecătoriei … definitivă prin Decizia Penală nr. … a Curţii de Apel …, a situaţiei juridice la zi a inculpatului arestat în altă cauză.

La termenul din data de … a fost pusă în discuţie regularitatea actului de sesizare, fiind demarată, totodată, cercetarea judecătorească.

În temeiul art. 336 din C. pr. pen., la termenul din data de …, reprezentantul Ministerului Public a solicitat extinderea procesului penal faţă de inculpat şi sub aspectul săvârşirii infracţiunii de uz de fals, prev. de art. 290 din C. pen., declarând, totodată, că pune în mişcare acţiunea penală. Instanţa, găsind cererea reprezentantului Ministerului Public întemeiată, a extins procesul penal şi cu privire la această faptă, procedând la judecarea cauzei privind pe inculpatul CN sub aspectul infracţiunilor de înşelăciune şi uz de fals, prev. de art. 215 alin. 1, 2 şi 3 din C. pen. şi art. 290 din C. pen., fiecare cu aplic. art. 37 alin. 1 lit. b din C. pen., totul cu aplic. art. 33 lit. a din C. pen.

La termenul din data de …, instanţa, faţă de data începerii cercetării judecătoreşti în cauză, respectiv … (ulterior intrării în vigoare a prevederilor art. 320 ind. 1 din C. pr. pen.) şi faţă de dispoziţiile deciziei nr. 1483/08.11.2011 a Curţii Constituţionale (privind excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 320 ind. 1 alin. 1 din C. pr. pen.) a respins cererea inculpatului de a beneficia de prevederile art. 320 ind. 1 din C. pr. pen., declarând inadmisibilă această procedură derogatorie instituită prin Legea nr. 202/2010.

La acelaşi termen de judecată, respectiv …, instanţa a procedat la reaudierea inculpatului, ocazie cu care, acesta a declarat că recunoaşte faptele pentru care este trimis în judecată.

Analizând actele şi lucrările efectuate în cursul urmăririi penale şi cercetării judecătoreşti, instanţa reţine următoarea stare de fapt:

În cursul anului …, pe fondul unor probleme de sănătate, inculpatul CN a luat hotărârea să obţină un împrumut bancar. În acea perioadă inculpatul era angajat ca paznic la SC D SRL … (începând cu data de …) cu un salariu de bază de 600 lei (f. …).

Astfel, inculpatul a solicitat martorului BM (administratorul societăţii) să-i elibereze o adeverinţă de venit şi o copie a contractului de muncă pentru obţinerea unui credit pentru nevoi personale. Inculpatul, cunoscând faptul că nu ar fi obţinut creditul cu actele emise de societate, a apelat la persoane rămase neidentificate pentru a-i falsifica contractul de muncă şi adeverinţa de salariat.

În aceste condiţii, inculpatul a depus la sediul Sucursalei … a RIB un contract de muncă şi o adeverinţă de salariat falsificate (pe parcursul procesului penal neputând fi identificaţi autorii falsului), conform cărora acesta era angajat la SC D SRL în funcţia de magazioner cu un salariu brut lunar de 2.200 lei, ultime aspecte care nu corespundeau realităţii.

În baza acestor documente falsificate şi a cererii de creditare depuse de inculpat, Sucursala … a RIB i-a fost acordat acestuia un credit în cuantum de 29.000 lei, pe o perioadă de 10 ani, conform contractului de credit nr. ….

Ulterior, începând cu luna …, inculpatul CN nu a mai achitat ratele contractului de credit.

Potrivit adresei nr. … a RIB, în urma întocmirii avizării de daună nr. … pentru suma de 29.020,08 lei, Societatea de a virat părţii civile această sumă cu ordinul de plată nr. … (în baza Contractului de asigurare nr. … încheiat între bancă şi asigurător). Totodată, RIB s-a constituit parte civilă cu suma de 954,91 lei, sumă la care se va adăuga dobânda.

Inculpatul CN, în faza de urmărire penală, în declaraţiile date, a recunoscut parţial săvârşirea faptelor, atitudinea sa fiind una oscilantă (f. … - dosar de urmărire penală), iar cu ocazia prezentării materialului de urmărire penală a recunoscut săvârşirea faptelor (f. … din dosarul de urmărire penală).

În faza de judecată, cu ocazia declaraţiei date la termenul din …, inculpatul nu a recunoscut faptele reţinute în sarcina sa, susţinând contrariul din faza de urmărire penală, respectiv că nu folosit banii pentru sine, că nu a lucrat pentru firma martorului BM, că nu ştie nimic despre adeverinţa şi contractul de muncă falsificate şi depuse la bancă şi că nu cunoaşte ce a semnat la unitatea bancară (f. …dos. Vol. …)

Ulterior, la termenul din data de …, inculpatul, la solicitarea sa, a fost reaudiat, ocazie cu care a recunoscut faptele deduse judecăţii.

Potrivit raportului de expertiză criminalistică grafică nr. … din … întocmit de Serviciul Criminalistic – I.P.J. …: contractul de credit, cererea de credit din data de … au fost semnate de inculpatul CN; contractul de muncă depus la sucursala RIB şi aflat la filele … din dosarul de urmărire penală nu este unul şi acelaşi cu contractul original depus la dosar de ITM … şi aflat la filele … din dosarul instanţei….(f. … din dosar vol. …).

Din verificările efectuate la ITM … coroborat cu declaraţiile martorului BM, reiese că în cadrul SC D SRL nu au figurat ca angajaţi numiţii PM (director general) şi IV (director economic) – persoane menţionate pe adeverinţa de salariat depusă la RIB, acestea fiind persoane fictive menţionate pentru a da aparenţă de conformitate cu adevărul a adeverinţei falsificate prezentate de inculpat în vederea obţinerii creditului.

Instanţa, coroborând actele depuse de inculpat în vederea obţinerii creditului nr. … cu verificările efectuate la ITM …, cu declaraţiile martorului BM, cu raportul de expertiză criminalistică grafică, cu precizările şi actele depuse de  unitatea bancară, cu declaraţia inculpatului din data de … (ultimă declaraţie căreia instanţa în va acorda gir probatoriu întrucât această declaraţie de recunoaştere se coroborează cu ansamblul probator administrat în cauză, inclusiv, parţial, cu susţinerile inculpatului de la urmărire penală) constată că se confirmă fără dubiu starea de fapt mai sus reţinută.

 Coroborând probatoriul administrat în cauză, instanţa constată că faptele inculpatului CN, care în cursul lunii …, prin folosirea unei adeverinţe de salariat şi a unui contract de muncă, ambele falsificate, a indus în eroare pe partea vătămată RIB, obţinând astfel, în mod injust un credit în valoare de 29.000 lei, întrunesc elementele constitutive ale infracţiunilor de înşelăciune şi uz de fals, prev. de art. 215 alin. 1, 2 şi 3 din C. pen. şi art. 290 din C. pen., fiecare cu aplic. art. 37 alin. 1 lit. b din C. pen., totul cu aplic. art. 33 lit. a din C. pen.

La individualizarea pedepselor ce urmează  a fi  aplicate inculpatului, instanţa va ţine seama că faptele comise de acesta au un grad ridicat de pericol social (menţinerea în eroare a părţii vătămate pe o perioadă lungă de timp, însuşirea, pe nedrept, a unei sume totale de 29.000 lei, folosirea unor documente falsificate pentru a întări încrederea reprezentanţilor băncii la momentul obţinerii creditului). Instanţa constată că inculpatul nu este la primul conflict cu legea penală, săvârşind faptele deduse judecăţii în stare de recidivă postexecutorie raportat la pedeapsa de 4 ani închisoare aplicată prin Sentinţa Penală nr. … a Judecătoriei … (a se vedea în acest sens fişa cazier a inculpatului – … din dosar vol. …I).

În pofida stării de recidivă (care nu constituie o prezumţie absolută a caracterizării inculpatului) instanţa va activa în favoarea inculpatului circumstanţe atenuante – altele decât cele prev. de art. 74 alin. 1 lit. a – c din C. pen. Astfel, instanţa va face aplicabilitatea art. 74 alin. 2, apreciind ca şi circumstanţe atenuante faptul că inculpatul este în vârstă (cca. … de ani), are probleme de sănătate (a se vedea în acest sens actele medicale depuse la dosar – f. … din dosar vol. …), a achitat aproximativ un an ratele de credit datorate, aspecte care denotă în mod rezonabil posibilitatea reintegrării sociale inculpatului.

Faţă de toate aceste considerente, instanţa îi va aplica inculpatului pedepse cu  închisoarea, la individualizarea cărora va avea in vedere prevederile art. 72 C.pen.,  art. 74, art. 76 C.pen.

Astfel, în baza art. 215 alin. 1, 2 şi 3 din C. pen. cu aplic. art. 37 lit. b din C. pen., cu aplic. art. 74, art. 76 C. pen. va condamna pe inculpatul CN pentru infracţiunea de înşelăciune, la pedeapsa de 1 an şi 6 luni închisoare.

În baza art. 291 din C. pen. cu aplic. art. 37 lit. b din C. pen., cu aplic. art. 74, art. 76 C. pen. va condamna pe inculpatul CN, pentru infracţiunea de uz de fals, la pedeapsa de 2 luni închisoare.

Instanţa constată că infracţiunile deduse judecăţii au fost săvârşite în concurs real prev. de art. 33 lit. a din C. pen. şi, fiecare dintre ele, în stare de recidivă post executorie raportat la pedeapsa de 4 ani închisoare aplicată prin Sentinţa Penală nr. … a Judecătoriei …, pedeapsă din a cărei executare s-a eliberat la data de … cu un rest rămas de executat de … de zile.

În temeiul art. 71 Cod penal se va interzice inculpatului CN exercitarea drepturilor prev. de art. 64 lit. a, teza a II – a şi lit. b din Cod penal, pe toată durata executării pedepsei închisorii.

De asemenea, se constată că infracţiunile deduse judecăţii au fost săvârşite în concurs real, prev. de art. 33 lit. a din C. pen. cu infracţiunea judecată prin Sentinţa Penală nr. … a Judecătoriei …, definitivă prin Decizia Penală nr. … a Curţii de Apel … (infracţiune prev. de art. 215 alin. 1-3 din C. pen., cu aplic. art. 37 lit. b din C. pen., cu aplic art. 320 ind. 1 alin. 7 din C. pr. pen., cu aplic. art. 74, art. 76 C. pen. – comisă la data de …).

În aceste condiţii, în baza art. 36 alin. 1 din C. pen., art. 39 alin. 4 din C. pen. rap. la art. 33 lit. a şi art. 34 lit. b din C. Pen. se vor contopi pedepsele de 1 an şi 6 luni închisoare şi 2 luni închisoare aplicate prin prezenta sentinţă cu pedeapsa de 1 an şi 6 luni închisoare aplicată prin Sentinţa Penală nr. … a Judecătoriei …, definitivă prin Decizia Penală nr. … a Curţii de Apel …, în pedeapsa cea mai grea, aceea de 1 an şi 6 luni închisoare, urmând ca inculpatul CN să execute, în final, pedeapsa de:

-1 an şi 6 luni închisoare.

Instanţa va lua act că prin Sentinţa Penală nr. … a Judecătoriei …, definitivă prin Decizia Penală nr. … a Curţii de Apel …, în baza art. 118 lit. b) din C. pen. au fost confiscate de la inculpat un număr de 22 de creme ridicate de la acesta.

Se va menţine starea de arest,  iar în temeiul art. 36 alin 3 Cod penal se va deduce din pedeapsa finală perioada executată de la … la … (24 de ore) şi de la data de … la zi.

Se va anula vechiul mandat de executare (nr. … emis de Judecătoria …) şi, în consecinţă, se va dispune emiterea unui nou mandat, corespunzător prezentei sentinţe, pentru pedeapsa de 1 ani şi 6 luni închisoare.

Sub aspectul laturii civile, - instanţa constată că prejudiciul creat părţii civile RIB a fost acoperit parţial de Societatea de Asigurare, respectiv prin achitarea sumei de 29.019,09 lei conform ordinului de plată nr. …, în baza contractului de asigurare nr. … (a se vedea în acest sens f. …, f. … din dosar vol. …).

- În temeiul art. 14 şi art. 346 din C. Pr. Pen. rap. la art. 998-999 din C. Civ. se va admite acţiunea civilă formulată de partea civilă RIB şi va fi obligat pe inculpatul CN la plata sumei de : 954,91 lei, cu titlu de daune materiale, sumă la care se adaugă dobânda legală  calculată începând cu data de … şi până la achitarea integrală a debitului (aceste pretenţii civile fiind dovedite conform actelor existente la dosar - f. … din dos. Vol. …).

- În baza art. 14, art. 15, art. 24 şi art. 346 din C. Pr. Pen. instanţa va respinge acţiunea civilă formulată de partea civilă Societatea de Asigurare …, ca inadmisibilă.

La baza acestei ultime aprecieri, instanţa are în vedere că în lumina prevederilor art. 24 alin. 1 şi 2 din C. pr. pen., art. 14 alin. 1 şi art. 15 din C. pr. pen., asigurătorul nu poate avea calitatea de parte civilă în procesul penal atunci când achită despăgubirile civile cuvenite asiguratului, întrucât numai acesta din urmă a suferit în mod nemijlocit un prejudiciu efectiv prin infracţiunea dedusă judecăţii, nu şi asigurătorul. Or, în cadrul procesului penal acţiunea civilă aparţine strict persoanei prejudiciate prin infracţiune, respectiv părţii vătămate care s-a constituit parte civilă.

De asemenea, între asigurat şi asigurător, pe de o parte, şi asigurat şi inculpat, pe de altă parte, există raporturi juridice de natură diferită, primele rezultând din raporturi contractuale ce au la bază principiul consensualismului, respectiv a liberului acord de voinţă în asumarea de drepturi şi obligaţii corelative, iar ultimele fiind guvernate de principiile ce decurg din materia răspunderii civile delictuale. Neputându-se contesta că asigurătorul a suferit o pagubă materială, achitând despăgubirile datorate părţii vătămate în baza raporturilor de asigurare preexistente între asigurător şi asigurat, instanţa apreciază că recuperarea acestor sume nu se poate face pe baza unei acţiuni civile exercitate în cadrul procesului penal, ci, în condiţiile prev. de art. 58 şi art. 22 alin. 1 din Legea nr. 136/1995 privind asigurările şi reasigurările în România pe calea unei acţiuni în regres, după regulile dreptului civil, îndreptate împotriva persoanei răspunzătoare de producerea pagubei.

În acelaşi sens s-a pronunţat şi Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, pe calea recursului în interesul legii, în aplicarea dispoziţiilor art. 54 alin. 4 şi art. 57 din Legea nr. 136/1995, că societatea de asigurare participă, în procesul penal numai în calitate de asigurător, deoarece raporturile juridice dintre aceste societăţi asigurat au la bază o solidaritate tacită, stabilită prin convenţie, care dă dreptul persoanelor păgubite prin producerea accidentelor să pretindă, în baza art. 57/din Legea nr. 136/1995, despăgubiri atât celor răspunzători de producerea acestora, cât şi direct asigurătorului de răspundere civilă (a se vedea Decizia I/2005 Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie – aplicabilă în cazul accidentelor).

Instanţa are în vedere şi faptul că admiterea acţiunii civile a asigurătorului Societatea de Asigurare ar contraveni prevederilor art. 14 din C. pr. pen., care prevăd că rezolvarea acţiunii civile în procesul penal se realizează în conformitate cu normele dreptului civil, ceea ce înseamnă că sunt incidente şi prev. art. 1086 C. civ. (vechiul Cod Civil fiind aplicabil prin raportare la data naşterii raportului juridic civil), care statuează că nu se poate repara decât consecinţa directă şi necesară a faptei ilicite cauzatoare de prejudiciu. Deci, în mod obligatoriu, prejudiciul trebuie să fie direct pentru a fi reparat.

Toate aceste considerente mai sus expuse constituie argumente suficiente care au determinat instanţa să respingă ca inadmisibilă acţiunea civilă formulată de partea civilă Societatea de Asigurare.

În baza art. 348 Cod procedură penală se vor desfiinţa în tot înscrisurile falsificate, respectiv:

-contract individual de muncă cu nr. … pe numele inculpatului CN (aflat în xerocopie la filele nr. … din dosarul de urmărire penală);

-adeverinţă de salariu emisă de SC D SRL pe numele inculpatului CN (aflată în xerocopie la filele nr. … din dosarul de urmărire penală).

În baza art. 191 al. 1 Cod procedură penală va fi obligat inculpatul CN la plata către stat a sumei de 2.000 lei, reprezentând cheltuieli judiciare avansate de stat, din care suma de 100  lei reprezintă onorariu avocat oficiu în faza de judecată.