Sen.pen.nr.141/2009
Contopire pedepse
Sub numărul …. din …. s-a înregistrat pe rolul acestei instanţe cererea formulată de către petentul-condamnat …., în prezent deţinut în ……, având ca obiect contopire pedepse.
În motivarea succintă a cererii, petentul a arătat, în esenţă, că în prezent se află în executarea a două mandate emise pentru infracţiuni aflate în concurs.
La dosarul cauzei au fost ataşate mandatul de executare a pedepsei închisorii nr……., copie de pe sen.pen.nr……, extras de pe dispozitivul dec.pen.nr…….., copie de pe sen.pen.nr….. …. extrase de pe dispozitivul dec.pen.nr……. şi de pe dispozitivul ……., precum şi fişa de cazier judiciar privitoare la petent …..
Analizând actele şi lucrările dosarului, instanţa constată că cererea formulată de către petentul ….. este întemeiată. Astfel, din conţinutul celor două hotărâri judecătoreşti de condamnare, rezultă că petentul a săvârşit faptele pentru care a fost condamnat, prin două hotărâri diferite, mai înainte ca una dintre acestea să rămână definitivă. În acest sens, petentul a fost condamnat la o pedeapsă de 6 luni închisoare, pentru săvârşirea unei infracţiuni de furt calificat, în stare de recidivă postcondamnatorie, la data de 08.12.2003. Sentinţa penală ……., prin care petentul a fost condamnat pentru această faptă a rămas definitivă pe data de ….. prin dec.pen.nr…….. De asemenea, petentul a fost condamnat la o pedeapsă de 3 ani şi 6 luni închisoare, tot pentru săvârşirea unei infracţiuni de furt calificat, în stare de recidivă postcondamnatorie şi în formă continuată, fapta fiind săvârşită în cursul …... Sentinţa penală nr. ……., prin care petentul a fost condamnat pentru această faptă a rămas definitivă prin nerecurarea ……., prin care s-a respins apelul petentului.
Se constată, prin urmare, că petentul a săvârşit una dintre fapte pe data de …. iar cealaltă în cursul lunii ….., în timp ce dintre cele două hotărâri de condamnare, prima a rămas definitivă ….. a ….., pe data de ….., situaţie în care cele două fapte pentru care petentul a fost condamnat prin hotărâri diferite sunt concurente, fiind necesară contopirea celor două pedepse şi aplicarea pedepsei celei mai grea.
Bineînţeles că din pedeapsa ce va fi aplicată trebuie dedusă perioada care deja a fost executată, sens în care trebuie observat că petentul a fost liberat condiţionat, pe data de ….., din executarea pedepsei de 6 luni închisoare, aplicată prin sen.pen.nr……, astfel cum a fost modificată prin ……, fiind arestat din nou pe data de ….., în baza sen.pen.nr. ……
Având în vedere aceste considerente, instanţa urmează să
Judecătoria Buzău
PENAL. PLANGERE IMPOTRIVA REZOLUTIEI PROCURORULUI. SOLUTIA DE NEINCEPERE A URMARIRII PENALE FARA SA FIE SUSTINUTA DE PROBE
Tribunalul Gorj
Drepturi salariale ale personalului din justiţie
Tribunalul Gorj
Anulare act administrativ
Judecătoria Slatina
Punere sub interdicţie
Tribunalul Tulcea
Fond-Litigii munca-Plata prestatii lunare