Ordonanţă de plată. Penalităţi de întârziere stipulate în facturi. Imposibilitate de acordare în absenţa clauzei penale.

Sentinţă civilă 1161 DIN 12.09.2011 din 11.11.2011


Ordonanţă de plată. Penalităţi de întârziere stipulate în facturi. Imposibilitate de acordare în absenţa clauzei penale.

 

Menţiunea înscrisă pe facturi, în sensul că pentru neplată la scadenţă se aplică penalităţi de întârziere în cuantum de 1%, nu poate atrage răspunderea debitoarei, întrucât nu constituie o clauză penală, neexistând acordul părţilor exprimat în condiţiile legii, să angajeze părţile contractante. Prin acceptarea fără obiecţiuni a facturilor de livrare nu se realizează acordul de voinţă asupra clauzei penale, simpla tăcere însemnând acceptare tacită numai pentru manifestările de voinţă neîndoielnice.

 

(JUDECĂTORIA URZICENI, SENTINŢA CIVILĂ NR.1161 DIN 12.09.2011- IREVOCABILĂ)

 

Prin cererea înregistrată pe rolul acestei instanţe creditoarea SC A.D. SRL a chemat în judecată pe debitoarea I. M.E. E. Î. I., solicitând instanţei emiterea unei somaţii de plată,  prin care debitoarea să fie obligată la plata sumei de 2447.95 lei, reactualizată în raport cu rata inflaţiei la data plăţii efective, din care 1449,53 lei reprezentând contravaloare marfă livrată şi suma de 998,42 lei,  reprezentând penalităţi  de întârziere de 1% pentru fiecare zi de întârziere, calculate de la data scadenţei şi până la data de 16.08.2011. De asemenea, creditoarea a solicitat şi obligarea debitoarei la plata cheltuielilor de judecată.

În motivarea  cererii, creditoarea a arătat că a efectuat în favoarea debitoarei  livrări de mărfuri alimentare şi nealimentare, pentru care a emis facturi acceptate de către debitoare fără obiecţii, care însă nu a restituit preţul cuvenit, în prezent înregistrând un debit restant  de 1449,53 lei .

A mai învederat creditoarea că debitoarea avea obligaţia să achite contravaloarea mărfurilor în termen de 7 zile de la livrare conform scadenţei specificată pe facturile acceptate fără obiecţii,  motiv pentru care solicită penalităţi de întârziere de 1% pe zi de întârziere în cuantum de 998,42 lei.

În drept, creditoarea şi-a întemeiat cererea pe dispoziţiile O.UG. nr. 119/2007 privind măsurile pentru combaterea întârzierii executării obligaţiilor de plată rezultate din contracte comerciale.

Cererea a fost legal timbrată cu taxă judiciară de timbru în cuantum de 40 lei conform art. 3 lit. o1 din Legea nr. 146/1997 şi timbru judiciar de 0,30 lei conform art. 3 alin. 2 din O.G. nr. 32/1995.

În susţinerea cererii, creditoarea a depus la dosar următoarele înscrisuri: factura fiscală seria PH AND nr. 0119222 (f.9), factura fiscală seria PH AND nr. 0119223(f.10), factura fiscală seria PH AND nr. 0121055 (f11), fişa client (f. 6-7) şi calcul penalităţi de întârziere (f.8).

La termenul din data de 12.09.2011, având în vedere că cererea a fost întemeiată pe dispoziţiile O.U.G. nr. 119/2007 şi văzând şi dispoziţiile art. 84 C.proc.civ., instanţa a calificat acţiunea ca fiind o cerere având ca obiect ordonanţa de plată, iar nu  cerere de emitere a  somaţiei de plată, cum în mod greşit a fost denumită de către creditoare.

Prin Sentinţa  civilă  nr.1161 din 12.09.2011, instanţa a admis în parte cererea de emitere a ordonanţei de plată formulată de creditoare şi a ordonat debitoarei ca în termen de 30 de zile de la comunicarea prezentei hotărâri să plătească creditoarei suma de 1.449,53 lei, reactualizată în raport cu rata inflaţiei la data plăţii efective, reprezentând contravaloare mărfuri livrate. Totodată, instanţa a respins capătul de cerere privind plata sumei de 998,42 lei, reprezentând penalităţi de 1% pe zi de întârziere, calculate de la scadenţă până la data de 16.08.2011, ca neîntemeiat.

 

În considerentele sentinţei s-a reţinut  că între creditoarea SC A. D. S.R.L şi debitoarea I. M.E. E. Î. I s-au desfăşurat raporturi contractuale, în baza cărora creditoarea a livrat mărfuri alimentare şi nealimentare, conform facturilor fiscale seria seria PH AND nr. 0119222 (f.9), seria PH AND nr. 0119223(f.10), seria PH AND nr. 0121055 (f11), în valoare totală de 2171,52 lei, din care debitoarea a achitat suma de 721,99 lei, astfel cum rezultă din fişa client depusă la dosar. Deşi între părţi nu a fost încheiat un contract în formă scrisă, instanţa apreciază că acest aspect este nerelevant, deoarece în materie comercială, ca o consecinţă a principiului libertăţii contractuale, raporturi comerciale se stabilesc prin simpla executare a comenzii lansate de către cumpărător, potrivit dispoziţiilor art. 36 din C.Com.

Deşi creditoarea a livrat debitoarei mărfuri alimentare (aceasta rezultând din semnarea şi ştampilarea facturilor fiscale de către debitoare), aceasta nu şi-a onorat obligaţiile contractuale asumate, având de achitat suma de 1449,53 lei, aspect ce rezultă din faptul că nu a făcut dovada plăţii debitului (sarcina probei revenindu-i conform art. 1169 C.civ.).

În drept, conform art. 2 alin.1 şi art. 1 pct.1 din O.U.G. nr.119/2007, acest act normativ este aplicabil creanţelor certe, lichide şi exigibile ce reprezintă obligaţii de plată a unor sume de bani care rezultă din contracte comerciale, pe care legea le defineşte ca fiind actele juridice încheiate între comercianţi ori între aceştia şi o autoritate contractantă, având ca  obiect furnizarea unor bunuri sau prestarea de servicii contra unui preţ constând într-o sumă de bani.

Examinând admisibilitatea primului capăt de cerere prin prisma dispoziţiilor legale menţionate, instanţa a constatat că în cauză creanţa în cuantum de 1449,53 lei, a cărei valorificare se doreşte de către creditoare îndeplineşte condiţiile prevăzute de O.U.G.  nr.119/2007., fiind certă, lichidă şi exigibilă.

Astfel, în conformitate cu prevederile art. 379 alin.3 şi 4 C.proc.civ, creanţa certă este cea

S-a mai arătat că în ceea ce priveşte capătul accesoriu de cerere referitor la penalităţile de întârziere, instanţa apreciază că este neîntemeiat, pentru următoarele considerente:

În facturile fiscale emise de creditoare şi acceptate la plată de către debitoare s-a prevăzut că, în caz de neplată la scadenţă, se vor calcula penalităţi de întârziere în cuantum de 1%.

Prin urmare, creditoarea a calculat penalităţi de întârziere de 998,42 lei, pentru perioada cuprinsă între scadenţă până la data de 16.08.2011, conform modalităţii de calcul depusă la dosar.(f.8).

Între părţi nu s-au încheiat însă raporturi contractuale sub forma înscrisului unic, în care să se înscrie o clauză penală privind sancţionarea părţii în culpă pentru neexecutarea obligaţiilor contractuale. Menţiunea înscrisă pe facturi, în sensul că pentru neplată la scadenţă se aplică penalităţi de întârziere în cuantum de 1%, nu poate atrage răspunderea debitoarei, întrucât nu constituie o clauză penală, neexistând acordul părţilor exprimat în condiţiile legii, să angajeze părţile contractante. Prin acceptarea fără obiecţiuni a facturilor de livrare nu se realizează acordul de voinţă asupra clauzei penale, simpla tăcere însemnând acceptare tacită numai pentru manifestările de voinţă neîndoielnice.

Ca mijloc de probă, factura acceptată face numai dovada existenţei actului juridic şi executării operaţiunii care constituie obiectul său, fără a constitui însă actul juridic însuşi.

Prin urmare, deoarece între părţi nu s-au încheiat raporturi contractuale sub forma înscrisului unic, nu s-a născut în sarcina debitoarei obligaţia de plată a despăgubirilor sub forma penalităţilor de întârziere.