REABILITARE. CONDIŢII
Prin sentinţa nr. 187/4 mai 2007 a Judecătoriei Alexandria a fost admisă cererea formulată de C.M. şi în baza art. 494 C.proc.pen. coroborat cu art. 135 – 137 Cod penal s-a dispus reabilitarea judecătorească a acestuia, cu privire la pedepsele aplicate prin sentinţa penală nr. 56/21.02.1990 a Judecătoriei Alexandria, sentinţa penală nr. 76/31.01.1991 a Tribunalului Militar Bucureşti şi prin sentinţa penală nr. 89/17.02.1997 a Judecătoriei Alexandria.
S-a dispus, totodată, în baza art. 502 C.proc.pen. ca după rămânerea definitivă a sentinţei să se facă menţiuni despre acestea pe hotărârile prin care s-au pronunţat condamnările pentru care s-a admis reabilitarea.
În baza art. 192 alin. 3 C.proc.pen. cheltuielile judiciare avansate de stat au rămas în sarcina acestuia.
Pentru a dispune astfel instanţa a constatat că termenul de reabilitare calculat potrivit art. 135 alin. 1 lit. a şi art. 136 Cod Penal s-a împlinit, că din certificatul de cazier judiciar al petentului rezultă că până în prezent acesta nu a suferit o altă condamnare şi că acesta a achitat despăgubirile şi cheltuielile judiciare către stat la plata cărora a fost obligat.
Ca atare instanţa a constatat că sunt îndeplinite condiţiile reabilitării judecătoreşti prevăzute de art. 137 Cod penal, urmând a se dispune reabilitarea judecătorească a petentului, urmând ca potrivit dispoziţiilor art. 133 alin. 1 Cod penal să înceteze toate decăderile, interdicţiile şi incapacităţile decurgând din condamnări.
Tribunalul Prahova
Rebilitare
Judecătoria Bacău
Reabilitare judecătorească
Tribunalul Vaslui
cerere de reabilitare
Curtea de Apel Bacău
Desfiinţarea sentinţei primei instanţe în apel cu trimitere pentru rejudecare conform art.297 alin.(l) Cod procedură civilă. Nelegalitatea deciziei din apel.
Judecătoria Rupea
Penal - cerere de reabilitare (art.494 şi următoarele C.p.p., art.134 şi următoarele C.p.)