Prin Sentinţa civilă nr. 133 din 13.05.2011 Tribunalul Neamţ a admis acţiunea formulată de reclamanta S.C. C. M. S.R.L. pe calea ordonanţei preşedinţiale în contradictoriu cu pârâta Agenţia Naţională Apele Române - Administraţia Bazinală de Apă Siret şi în consecinţă: a obligat pârâta să permită reclamantei exploatarea de prundiş şi nisip din perimetrul F. situat la circa 1100 m amonte de podul rutier de pe D.J. 15 C. – C. în albia minoră a râului Bistriţa până la soluţionarea irevocabilă a cauzei înregistrate la data de 13.04.2011 pe rolul Tribunalului Neamţ – secţia Comercială şi de contencios administrativ având ca obiect cererea reclamantei pentru obligarea pârâtei la eliberarea nunei noi autorizaţii de gospodărire a apelor şi a obligat pârâta la plata sumei de 2010,3 lei către reclamantă reprezentând cheltuieli de judecată.
S-a reţinut de instanţa de fond că:
Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Neamţ reclamanta S.C. C. M. S.R.L. în contradictoriu cu pârâta Agenţia Naţională Apele Române - Administraţia Bazinală de Apă Siret a solicitat pe calea procedurii speciale a ordonanţei preşedinţiale reglementată de art. 581 şi urm. C.pr.civ. obligarea pârâtei să permită reclamantei exploatarea de prundiş şi nisip din perimetrul F. situat la cca 1100 m amonte de podul rutier de pe D.J. 15 C. – C. în albia minoră a râului Bistriţa până la soluţionarea irevocabilă a litigiului pe fond privind obligarea acesteia la emiterea unei noi autorizaţii pentru exploatarea resurselor minerale conform permisului nr. 13546/2010 şi obligarea pârâtei la plata cheltuielilor de judecată.
Examinând cauza acţiunea reclamantei formulată pe calea procedurii speciale a ordonanţei preşedinţiale s-a dovedit întemeiată fiind admisă ca atare pentru motivele care urmează:
Nimic nu se opune ca într-o cauză de contencios administrativ să fie formulată şi o cerere pe calea ordonanţei preşedinţiale având ca obiect obligaţia de „a face”, aşa cum este cauza de faţă.
Examinarea dreptului reclamantei de a obţine autorizaţia de gospodărire a apelor constituie o problemă de fond care nu formează obiectul unei cereri pe calea ordonanţei preşedinţiale. Singurul aspect pe care instanţa are obligaţia de a-l examina este aparenţa dreptului nu existenţa acestuia. În acest sens motivat de faptul că reclamanta a deţinut o astfel de autorizaţie valabilă până la 31.12.2010, care nu a mai fost prelungită, instanţa a apreciat că este creată aparenţa dreptului pretins de reclamantă.
Condiţia caracterului vremelnic a fost considerată realizată în condiţiile în care efectele hotărârii pronunţate de Tribunalul Neamţ sunt limitate până la soluţionarea irevocabilă a cererii pe fond formulate de reclamantă.
Cu privire la lipsa plângerii prealabile invocate de pârâtă s-a reţinut că motivat de existenţa unui refuz al pârâtei de a rezolva cererea reclamantei pentru eliberarea autorizaţiei, în cazul de faţă nu este necesară plângerea prealabilă. S-au avut în vedere prevederile art. 7 alin.(5) din Legea nr. 554/2004 potrivit cărora „în cazurile prevăzute la art. 2 alin. (2) ….nu este obligatorie plângerea prealabilă”, iar potrivit art.2 alin.(2) din aceeaşi lege „Se asimilează actelor administrative unilaterale şi refuzul nejustificat de a rezolva o cerere referitoare la un drept sau la un interes legitim ori, după caz, faptul de a nu răspunde solicitantului în termenul legal”. Existenţa unei cereri a reclamantei de a obţine autorizaţia de gospodărire a apelor echivalează cu plângerea prealabilă propriu-zisă, susţinerea contrarie a pârâtei fiind apreciată nereală.
S-a apreciat că este realizată şi condiţia urgenţei în condiţiile în care imposibilitatea reclamantei de a exploata prundiş şi nisip în perioada în care este valabil permisul de exploatare o expune unei pagube iminente şi care nu s-ar putea repara.
Împotriva hotărârii pronunţate de Tribunalul Neamţ, a promovat recurs pârâta Agenţia Naţională Apele Române – Administraţia Bazinală de Apă Siret considerând-o nelegală motivat de faptul că nu sunt îndeplinite cerinţele art. 581 Cod de procedură civilă şi faţă de obiectul cauzei – contencios administrativ, trebuie aplicată Legea nr. 554/2004.
Recursul a fost apreciat ca fiind fondat, pentru următoarele considerente:
Intimata-reclamantă S.C. C. M. S.R.L., a solicitat în contradictoriu cu recurenta-pârâtă, ca în temeiul art. 581 Cod de procedură civilă să fie obligată să permită exploatarea de prundiş şi nisip din perimetrul situat la circa 1100 m amonte de podul rutier de pe DJ 15 C.– C., judeţul Neamţ.
Între părţi s-a încheiat un raport de drept administrativ, fiind emise de pârâtă în favoarea reclamantei şi permisul de exploatare nr. 1354/11.08.2010 şi Autorizaţia de Gospodărire a Apelor nr. 223/13.09.2010; prin hotărârea de Guvern (fila 18) nr. 632/2007 şi Ordinul Ministerului Mediului şi Dezvoltării Durabile nr. 1222/2008 s-a stabilit ca pentru toate bunurile imobile aflate în proprietatea publică a statului, Administraţia Naţională a Apelor Române să desfăşoare procedura de licitaţie deschisă pentru atribuirea contractului de închiriere.
Acţiunea formulată de reclamanta-intimată are ca scop juridic câştigarea dreptului de a exploata nisip şi prundiş, şi nu păstrarea unui drept, pentru a fi aplicabile prevederile art. 581 Cod de procedură civilă, motiv pentru care acţiunea este inadmisibilă.
Instanţa civilă, într-o acţiune întemeiată pe art. 581 Cod de procedură civilă, nu se poate substitui celei de contencios administrativ şi în temeiul Legii nr. 554/2004 să oblige autoritatea administrativă la emiterea unui act administrativ.
Pe cale de consecinţă, faţă de cele mai sus menţionate, în temeiul art. 312 Cod de procedură civilă recursul a fost admis, a fost modificată în tot sentinţa recurată, în sensul că a fost respinsă acţiunea ca inadmisibilă.
Judecătoria Târgu Jiu
Plangere contraventionala.
Tribunalul Tulcea
Civil –divorţ cu copii
Judecătoria Bârlad
plangere contravenţionala
Judecătoria Alexandria
ÎNVESTIRE CU FORMULĂ EXECUTORIE. SENTINŢĂ COMERCIALĂ PRONUNŢATĂ POTRIVIT PROCEDURII SOMAŢIEI DE PLATĂ. RESPINGEREA CERERII ÎN SITUAŢIA FORMULĂRII DE CĂTRE DEBITOR A UNEI CERERI ÎN ANULARE.
Tribunalul Iași
Acţiune în anulare a hotarârii AGA. Cerere de interventie