Despăgubiri - Legea nr. 221/2009

Sentinţă civilă 2498 din 13.09.2012


R O M Â N I A

TRIBUNALUL COVASNA

SECŢIA CIVILĂ

Sentinţa civilă nr. 2498

Şedinţa publică din 13 septembrie 2012

Completul de judecată compus din:

PREŞEDINTE : ………………..

GREFIER : ………..

Cu participarea reprezentantei Ministerului Public………..,

procuror în cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Covasna

Pe rol fiind soluţionarea acţiunii în despăgubiri  formulată în temeiul Legii nr. 221/2009 de reclamanta T. M., în contradictoriu cu pârâtul Statul Român prin Ministerul Finanţelor Publice.

La apelul nominal făcut în şedinţa publică de astăzi, se prezintă pentru pârât consilierul juridic D. M., lipsă fiind reclamanta.

Procedura legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de şedinţă, după care, se constată depusă la dosarul cauzei, prin intermediul registraturii, la data de 05.07.2012, o precizare de acţiune împreună un exemplar din înscrisurile anexate acţiunii, din care câte un exemplar au fost comunicate pârâtului la data de 09.07.2012.

Nemaifiind alte cereri de formulat sau alte acte de depus la dosarul cauzei, instanţa constată cauza în stare de judecată în temeiul art. 150 C.pr.civ. şi acordă cuvântul pe fond.

Reprezentanta pârâtei solicită instanţei respingerea acţiunii ca fiind neîntemeiată, pentru faptul că măsura deportării defunctului T. L. nu a fost luată de organele puterii comuniste , ci este vorba de o situaţie de prizonierat cu caracter militar.

Reprezentanta Ministerului Public formulează concluzii de respingere a acţiunii menţionând că prizonieratul în URSS a defunctului T. L. nu constituie o situaţie care cade sub incidenţa Legii nr.221/2009.

T R I B U N A L U L

Prin acţiunea înregistrată pe rolul acestei instanţe la 23.05.2012  reclamanta T. M.  a solicitat în contradictoriu cu pârâtul Statul Român prin Ministerul Finanţelor Publice reprezentat de Direcţia Generală a Finanţelor Publice Covasna să îi fie acordate despăgubirile cuvenite pentru perioada de prizonierat a soţului său , T. L.  , decedat la 04.08.1996 , acesta la rândul său fiind beneficiar al Decretului –Lege nr.118/1990 .

Printr-o cerere de  precizare a acţiunii reclamanta a învederat că solicită suma de 5.000 EUR cu titlu de daune morale întrucât defunctul său soţ a fost ţinut în prizonierat în URSS de la 20.10.1944 până la 21.12.1948 , perioadă de timp în care a fost internat într-un lagăr de muncă , fiindu-i fixat şi domiciliul obligatoriu , ceea ce potrivit art.3 din Legea nr.221/2009 constituie o măsură administrativă cu caracter politic .

Pârâtul Statul Român prin Ministerul Finanţelor Publice reprezentat de Direcţia Generală a Finanţelor Publice a judeţului Covasna a formulat întâmpinare solicitând respingerea ca neîntemeiată a acţiunii argumentând că situaţia descrisă de reclamantă nu se încadrează în prevederile Legii nr.221/2009 , aceasta având în vedere numai condamnările cu caracter politic şi măsurile administrative dispuse în perioada 6 martie 1945 -22 decembrie 1989.

 În probaţiune reclamanta a depus înscrisuri , fiind solicitată  judecarea cauzei în lipsa acesteia.

Analizând actele şi lucrările cauzei tribunalul reţine că defunctul T. L. , soţul reclamantei a participat la cel de-al doilea război mondial , ca infanterist , căzând prizonier al armatei sovietice la data de 20.10.1944 , prizonieratul său în URSS durând până la data de 21.12.1948.

Prin urmare, se observă că autorul reclamantei nu a fost victima unei condamnări cu caracter politic şi nici a unei măsuri administrative cu caracter politic luate de organele fostei miliţii sau securităţi , ci a fost victima unei măsuri care ţine de purtarea şi mersul războiului.

Legea nr.221/2009 tratează numai măsurile administrative cu caracter politic dispuse de organele fostei miliţii sau securităţi odată cu instalarea la putere a regimului comunist , prin urmare pentru a se încadra în ipoteza legii acea măsură trebuie să fi fost luată începând cu data de 6 martie 1945 şi până la 22 decembrie 1949 , astfel cum aceste condiţii rezultă din analiza art.3 şi art.4 alin.2 cu trimitere la art.1 alin.3 din Legea nr.221/2009.

Autorul reclamantei a căzut prizonier în luna octombrie a anului 1944 în timp ce era  înrolat  în Regimentul 27 Infanterie  , ceea ce dovedeşte că Legea nr.221/2009  nu vine în sprijinul  situaţiei militare a lui T. L.  şi implicit despăgubirilor pretinse de soţia sa supravieţuitoare, acest act normativ fiind adoptat pentru a reglementa chestiunea condamnărilor şi a măsurilor administrative cu caracter politic pronunţate sau dispuse pentru a reprima diverse fapte considerate periculoase pentru impunerea şi menţinerea regimului comunist în România , ca atare Legea nr.221/2009 nu poate produce efecte în ceea ce priveşte măsurile cu caracter militar dispuse de armata sovietică înainte de data de 6 martie 1945.

Aşa fiind , prizonieratul în URSS al lui T. L.  nu este opera fostei miliţii sau securităţi , nu constituie o măsură luată ulterior datei de 6 decembrie 1945, drept pentru care  situaţia dedusă judecăţii nu se încadrează în prevederile Legii nr.221/2009  , astfel că  tribunalul va respinge ca neîntemeiată acţiunea reclamantei , aşa cum a fost precizată .

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

H O T Ă R Ă Ş T E

Respinge , ca neîntemeiată , acţiunea reclamantei T. M. domiciliată în comuna ………  formulată împotriva pârâtului Statul Român prin Ministerul Finanţelor Publice reprezentat de Direcţia Generală a Finanţelor Publice Covasna cu sediul în municipiul Sfântu Gheorghe , str. Bem Jozef nr.9 judeţ Covasna , având ca obiect acordarea de despăgubiri pentru prizonieratul în URSS al soţului său T. L. , aşa cum a fost precizată.

Cu drept de recurs în 15 zile de la comunicare.

Pronunţată în şedinţă publică , azi , 13.09.2012.

PREŞEDINTE, GREFIER,