2. Infracţiune la legea privind siguranţa naţională. Condiţii de existenţă.
Acţiunea de a confecţiona un aparat pentru interceptarea convorbirilor telefonice la solicitarea unei alte persoane, care i-a declarat făptuitorului că doreşte acest aparat pentru a asculta convorbirile unei alte persoane nu întruneşte elementele constitutive ale infracţiunii prev. de art. 19 alin. 1 din Legea nr. 51/1991.
Decizia Penală nr. 278/23.09.2005 - Curtea de Apel Alba Iulia
Prin sentinţa penală nr. 167/8.06.2005 a Tribunalului Sibiu inculpatul E.A. a fost achitat pentru infracţiunea prev. de art. 19 alin. 1 din Legea 51/1991, reţinându-se că fapta acestuia de a fi confecţionat un aparat pentru interceptarea convorbirilor la solicitarea unei alte persoane cu care acesta dorea să asculte convorbirile telefonice ale unei femei, nu întruneşte elementele constitutive ale infracţiunii arătate pentru că, sub aspectul laturii subiective, nu rezultă că inculpatul a urmărit sau acceptat să aducă vreo atingere siguranţei naţionale, iar sub aspectul laturii obiective nu rezultă că s-a pus în pericol siguranţa naţională.
Împotriva acestei sentinţe a declarat apel Parchetul de pe lângă tribunalul Sibiu , solicitând condamnarea inculpatului pentru că deţinerea, confecţionarea sau folosirea de mijloace specifice de interceptare a comunicaţiilor este o infracţiune formală sau de atitudine, care are ca urmare o stare de pericol pentru siguranţa naţională, fără a trebui să se producă un rezultat şi care se consumă din momentul deţinerii, confecţionării sau folosirii de astfel de mijloace de interceptare, deci nu trebuie să existe o intenţie calificată de a pune în pericol siguranţa naţională.
Prin decizia penală nr. 278/23.09.2005 a Curţii de Apel Alba Iulia s-a respins ca nefondat apelul parchetului, menţinându-se sentinţa primei instanţe.
Pentru a pronunţa această hotărâre instanţa de recurs a reţinut că, potrivit art. 1 din Legea nr. 51/1991 privind siguranţa naţională a României, prin conceptul de siguranţă naţională se înţelege stare a de legalitate, de echilibru şi de stabilitate socială, economică şi politică necesară existenţei şi dezvoltării statului naţional român, menţinerii ordinii de drept precum şi climatului de exercitare neîngrădită a drepturilor libertăţilor şi îndatoririlor fundamentale ale cetăţenilor, iar potrivit art. 2 din aceeaşi lege siguranţa naţională se realizează prin cunoaşterea, prevenirea şi înlăturarea ameninţărilor interne sau externe; în speţă inculpatul nu a vizat prin activitatea sa realizarea unei ameninţări la adresa siguranţei naţionale, din nici o probă administrată nerezultând aceasta, ci faptul că a avut în vedere o activitate de ascultare convorbirilor unei persoane fizice de către o altă persoană fizică în cadrul unor relaţii interpersonale.
Tribunalul Bistrița Năsăud
După punerea lor în libertate inculpaţii au depus stăruinţe pentru a se reintegra social primul reluându-şi activitatea la fostul loc de muncă, iar cel de al doilea încheind un contract individual de muncă cu SC” VC„SRL Bistriţa, unde a început să-şi...
Judecătoria Bârlad
Conducerea unui autovehicul fără permis
Judecătoria Târgu Bujor
Conducere a unui vehicul sub influenţa alcoolului sau a altor substanţe
Judecătoria Târgu Bujor
Conducere pe drumurile publice a unui autovehicul de către o persoană care nu posedă permis de conducere
Curtea de Apel Iași
Deținere de droguri de risc şi de mare risc pentru consum propriu fără drept. Circumstanța agravantă prevăzută de art. 13 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 143/2000