Prin sentinţa civilă nr.3 din 24 ianuarie 2006 a Tribunalului Suceava s-a încuviinţat adopţia minorului E.S.A., născut la 13 septembrie 1994 de către reclamantul E.V.B. şi s-a dispus ca minorul să poarte numele de familie al adoptatorului acela de E.V.
S-a reţinut că reclamantul este soţul mamei minorului, iar tatăl acestuia, pârâtul G.R. a manifestat dezinteres faţă de copilul său.
Recursul declarat de pârât a fost respins ca nefundat prin decizia civilă nr.9 din 26 aprilie 2006 a Curţii de Apel Suceava.
Instanţa de recurs a reţinut că, după pronunţarea divorţului, pârâtul a avut o conduită neglijentă faţă de minor, aspect confirmat de probatoriul administrat în cauză, iar reclamantul dispune de condiţiile necesare creşterii şi educării minorului, prin căsătoria cu mama acestuia stabilindu-se între ei relaţii de afectivitate specifice celor dintre părinţi şi copii.
Susţinerile minorului au confirmat faptul că acesta are o relaţie foarte apropiată cu reclamantul.
Art.13 din Legea nr.273/2004 privind regimul juridic al adopţiei prevede că în mod excepţional instanţa de judecată poate trece peste refuzul părinţilor fireşti de a consimţi la adopţia copilului, dacă se dovedeşte prin orice mijloc de probă că aceştia refuză în mod abuziv să-şi dea consimţământul la adopţie şi instanţa apreciază că adopţia este în interesul superior al copilului ţinând seama şi de opinia acestuia.
Ambele instanţe au apreciat că, faţă de probatoriul administrat în cauză devin incidente dispoziţiile articolului menţionat.
Curtea de Apel Pitești
Individualizarea judiciară a modalităţii de executare a pedepsei. Respectarea principiului proporţionalităţii.
Curtea de Apel Pitești
Inadmisibilitatea plângerii penale. Organul căruia trebuie să i se adreseze partea vătămată. Art.221, art.279 Cod pr.penală.
Tribunalul Mehedinți
Nulitate adopţie
Curtea de Apel Pitești
Asupra recursului civil de faţă, constată că prin acţiunea înregistrată la data de 20.09.2010 pe rolul Tribunalului V., reclamantul C.F. a chemat în judecată pe pârâţii Casa Judeţeană de Pensii V. şi Ministerul Muncii şi Protecţiei Sociale pentru...
Curtea de Apel Pitești
Prin sentinţa penală nr.116 din 28 octombrie 2009, pronunţată de Tribunalul Vâlcea, s-a admis plângerea formulată de petentul B.C.A. împotriva rezoluţiei nr.554/P/2009 din 19 august 2009 a Parchetului de pe lângă Tribunalul Vâlcea, s-a desfiinţat...