Suspendarea cauzei deşi s-a solicitat judecarea în lipsă. Consecinţe: casarea încheierii de suspendare şi trimiterea cauzei spre rejudecare la aceeaşi instanţă
Neobservarea că o parte a solicitat judecata în lipsă şi instanţa a judecat cauza ori a suspendat-o, duce la admiterea recursului, casarea sentinţei şi trimiterea spre rejudecare a cauzei.
Prin decizia comercială nr. 703 din 16 aprilie 2007 a Curţii de Apel Iaşi s-a admis recursul declarat de S.C. „Gh.Ş.” S.R.L. – Giurgiu contra încheierii pronunţate la 10 ianuarie 2007 pe care a casat-o şi prin consecinţă, a fost admisă cauza spre rejudecare.
S-a reţinut că judecătorul sindic, constatând lipsa părţilor şi văzând că nu s-a solicitat de către creditor judecata în lipsă, în baza dispoziţiilor art. 242 C. pr. civ., a suspendat judecata cererii introduse, promovată de creditorul S.C. „Gh.Ş.” S.R.L. – Giurgiu, privind deschiderea procedurii insolvenţei, împotriva debitoarei S.C. „B.” S.R.L. – Iaşi.
Împotriva acestei hotărâri a declarat recurs creditorul S.C. „Gh.Ş.” S.R.L., criticând-o pentru nelegalitate şi netemeinicie, cu următoarea motivare:
Arată recurenta că la data de 14 decembrie 2006 a înaintat instanţei, prin fax, adresa nr. 557 din 13 decembrie 2006, pentru termenul din 10 ianuarie 2007, prin care au solicitat judecarea cauzei şi în lipsa părţilor, adresă pe care au anexat-o în copie cererii de recurs.
Prin urmare, consideră recurenta că este îndreptăţită să solicite casarea încheierii prin care a fost suspendată, repunerea pe rol a cauzei şi continuarea procedurii prevăzute de Legea nr. 85/2006.
Recursul este fondat.
Într-adevăr, aşa cum rezultă din înscrisurile anexate cererii de recurs, respectiv adresa nr. 557 din 13 decembrie 2006 emisă de recurentă şi confirmarea că această adresă a fost trimisă prin fax la instanţă la data de 14 decembrie 2006, S.C. „Gh.Ş.” S.R.L. – Giurgiu a solicitat instanţei la termenul din 10 ianuarie 2007, judecata cauzei în lipsa părţilor, în temeiul art. 242 alin. 2 C. pr. civ.
Faptul că această adresă nu a fost depusă la dosarul cauzei pentru a fi avută în vedere de către instanţă la termenul de judecată din 10 ianuarie 2007, nu îi este imputabil recurentei, motiv pentru care, pe baza dispoziţiilor art. 312 C. pr. civ., curtea va admite recursul comercial de faţă, va casa încheierea recurată şi va trimite cauza la Tribunalul Iaşi - judecător sindic, pentru continuarea judecăţii.
Curtea de Apel Suceava
Suspendarea judecăţii în temeiul dispoziţiilor art. 183 Cod procedură civilă. Condiţii. Interpretare.
Curtea de Apel Constanța
Respingere cerere privind suspendarea judecății ca urmare a sesizării Curții de Justiție a Uniunii Europene în vederea pronunțării unei hotărâri preliminare.
Curtea de Apel Târgu Mureș
Inadmisibilitatea contestaţiei introdusă împotriva unei încheieri de suspendare a cauzei
Curtea de Apel Iași
Cale de atac. Recurs împotriva încheierii date de instanţa de recurs prin care s-a respins cererea de suspendare. Admisibilitate
Tribunalul Maramureș
Suspendarea soluţionării cauzei.Greşita aplicare a dispoziţiilor art. 244 pct. 1 Cod procedură civilă