Cerere în constatarea nulităţii unei hotărâri judecătoreşti irevocabile.

Prin acţiunea înaintată la  9 octombrie 2002 la Judecătoria Rădăuţi, reclamantul Municipiul Rădăuţi reprezentat prin Primar, a  chemat în judecată pe pârâţii P. M., G. C, V. I. C. şi M. A., solicitând obligarea acestora să-i predea în deplină proprietate şi posesie imobilul situat în Rădăuţi, str. Ştefan cel Mare nr.19A, cu radierea înscrierii acestora din cartea funciară.

În susţinerea acţiunii, reclamantul a relevat că prin sentinţa civilă nr.295/1994 a Judecătoriei Rădăuţi a fost admisă acţiunea pârâţilor împotriva DGFP Suceava, constatându-se calitatea lor de moştenitori ai defunctului S. L, decedat la 14 octombrie 1953, anulându-se testamentul încheiat în favoarea numitei G. E. şi stabilindu-se că pârâţii sunt proprietarii imobilului din litigiu. Însă, la data menţionată pârâţii au chemat în judecată numai DGFP Suceava, deşi proprietar tabular al imobilului era Statul Român, care trebuia să fie reprezentat legal în proces prin consiliul local. În contextul în care sentinţa menţionată a rămas definitivă şi irevocabilă şi atât contestaţia în anulare cât şi revizuirea au fost respinse ca nefondate, reclamantul a apreciat că se impune promovarea unei acţiuni în revendicarea imobilului sus indicat, pentru a se stabili adevăratul proprietar al imobilului prin compararea titlurilor părţilor.

Prin sentinţa civilă nr.3453 din 8 noiembrie 2002 a Judecătoriei Rădăuţi, s-a admis excepţia invocată de pârâţi şi s-a respins acţiunea în revendicare formulată de reclamant, ca fiind introdusă de o persoană fără calitate procesuală activă.

Soluţia instanţei de fond a fost menţinută ca legală şi temeinică prin decizia civilă nr.2558/23.12.2003 a Tribunalului Suceava, care a respins ca nefondat apelul declarat de reclamantul Municipiul Rădăuţi.

Curtea de Apel Suceava, prin decizia civilă nr.1190 din 12.10.2004, a admis recursul declarat de Municipiul Rădăuţi, a modificat decizia instanţei de apel în sensul că a admis apelul declarat de reclamant împotriva soluţiei instanţei de fond şi, în rejudecare, a admis acţiunea principală, cu obligarea pârâţilor să lase în deplină proprietate şi posesie în favoarea reclamantului imobilul din litigiu. S-a dispus şi radierea pârâţilor din cartea funciară ce conţine acest imobil.

Pentru a statua astfel, instanţa de recurs a reţinut că sentinţa civilă nr.295/1994 a Judecătoriei Rădăuţi, invocată ca temei al dreptului de proprietate al pârâţilor, a fost pronunţată doar în contradictoriu cu DGFP Suceava, care nu avea calitate procesuală pasivă în cauză, iar instanţa de fond trebuia să pună în discuţie acest aspect. În aceste condiţii, hotărârea primei instanţe nu are valoarea de titlu de proprietate, cu atât mai mult cu cât în cauză s-au constatat falsuri în ceea ce priveşte promovarea prezentului litigiu. În opinia instanţei de recurs, este fără dubiu faptul că „titlul” pârâţilor a fost obţinut în mod fraudulos şi că nu este opozabil reclamantului.

În ceea ce priveşte titlul reclamantului, acesta rezultă din sentinţa civilă nr.1297/1965 pronunţată de fostul Tribunal Popular al Raionului Rădăuţi, hotărâre care la acea vreme a fost pronunţată în contradictoriu cu toate părţile interesate.

În aceste condiţii, comparând cele două titluri, curtea făcând aplicaţiunea dispoziţiilor legale în materie, art.480 Cod civil, a dat preferinţă titlului reclamantului.

Prin cererea înaintată la 8 mai 2009 la Curtea de Apel Suceava, pârâţii M. A., I. C, P. M. şi G. C. au solicitat constatarea nulităţii absolute a deciziei civile nr.1190 din 12 octombrie 2004 a Curţii de Apel Suceava prin care au fost obligaţi să predea Municipiului Rădăuţi imobilul situat în Rădăuţi, str.Ştefan cel Mare nr.19, înscris în CF 4806 Rădăuţi, cu radierea dreptului de proprietate al pârâţilor.

În susţinerea cererii, pârâţii au relevat că la data pronunţării deciziei civile atacate, Decretul nr.111/1951, pe care s-a fundamentat soluţia, era abrogat de cel puţin 14 ani şi considerat neconstituţional. Se relevă de către pârâţi că s-a încercat de către Primăria municipiului Rădăuţi desfiinţarea titlului lor de proprietate, respectiv sentinţa civilă nr.295/18 ianuarie 1994 a Judecătoriei Rădăuţi, însă această hotărâre a rămas definitivă şi irevocabilă iar contestaţia în anular eşi cererea de revizuire au fost respinse ca nefondate. Toate aceste aspecte arată că titlul de proprietate al pârâţilor nu a fost desfiinţat iar decizia nr.3256/2005 a ICCJ arată foarte clar că Decretul 111/1951 a fost declarat neconstituţional în raport cu Constituţia din anul 1948.

În concluzie în opinia pârâţilor Curtea de Apel Suceava şi-a depăşit atribuţiile puterii judecătoreşti, intrând în sfera legislativului, prin reactivarea unui act normativ abrogat şi neconstituţional.

Cererea pârâţilor a fost respinsă, pentru considerentele ce succed:

Nulitatea este sancţiunea de drept civil care lipseşte actul juridic civil de efectele contrarii normelor juridice edictate pentru încheierea sa valabilă. Cu alte cuvinte, nulitatea este sancţiunea ce intervine în cazul în care, la încheierea actului juridic civil, nu se respectă dispoziţiile legale referitoare la condiţiile de validitate ale actului juridic. Nulitatea poate fi absolută atunci când se încalcă o normă juridică care ocroteşte un interes general, sau relativă când nu se respectă o normă juridică ce protejează un interes particular. Pentru ambele situaţii discutate, nulitatea vizează actul juridic civil, prin care se înţelege manifestarea de voinţă făcută cu intenţia de a produce efecte juridice, adică de a naşte, modifica sau stinge un raport juridic civil concret.

Însă, hotărârea judecătorească nu constituie un act juridic civil, ea fiind actul final al judecăţii, actul de dispoziţie al instanţei cu privire la litigiul dintre părţi, act cu caracter jurisdicţional. Hotărârea reprezintă scopul urmărit prin declanşarea procesului, raţiunea lui de a fi, deoarece tranşează conflictul dintre părţi.

În consecinţă, este inadmisibilă solicitarea pârâţilor de a se constata nulitatea absolută a unei decizii civile pronunţată de instanţa de recurs, în condiţiile în care, aşa cum s-a relevat mai sus, hotărârea judecătorească nu este un act juridic civil.

Aşa fiind, pentru considerentele expuse cererea pârâţilor a fost respinsă, cu consecinţa menţinerii ca legale şi temeinice a hotărârii atacate.

Domenii speta

Spete similare