Rezolutiune contract de executare silită

Sentinţă civilă 5452 din 19.04.2011


Sentinţa civila nr. 5452/19.04.2011

Asupra excepţiei lipsei calităţii procesuale pasive a pârâtei D.D.C, instanţa reţine următoarele:

Calitatea procesuală pasivă, presupune existenţa unei identităţi între persoana pârâtului şi persoana titulară a obligaţiei în cadrul raportului juridic dedus judecăţii.

În cauză, instanţa reţine că se solicită rezoluţiunea contractului de executare silită nr. ………. încheiat între Biroul Executorului Judecătoresc D.D.C şi reclamanta din prezenta cauză SC G.A SRL, pentru neexecutarea culpabilă a obligaţiilor de către Biroul Executorului Judecătoresc.

În aceste condiţii, instanţa constată că pârâta D.D.C nu are calitatea de parte în contractul a cărei rezoluţiune se cere, şi pe cale de consecinţă nu are nici calitate procesuală pasivă în cadrul unei acţiuni având ca obiect rezoluţiunea acestui contract. Faptul că Biroul Executorului judecătoresc a fost reprezentat la încheierea contractului de executor D.D.C nu conferă persoanei fizice D.D.C calitate procesuală în cadrul unei acţiuni având ca obiect rezoluţiunea contractului încheiat de Biroul Executorului Judecătoresc în cadrul căruia îşi desfăşoară activitate.

Pentru aceste considerente, având în vedere şi dispoziţiile art. 137 alin. 1 Cod procedură civilă, instanţa va admite excepţia lipsei calităţii procesuale pasive a pârâtei D.D.C invocată din oficiu, şi va respinge acţiunea în privinţa acestei pârâte ca fiind introduse împotriva unei persoane fără calitate procesuală pasivă.

Pe fondul cauzei, instanţa reţine următoarele:

La data 04.09.2009, pârâtul Biroul Executorului Judecătoresc D.D.C a încheiat cu reclamanta SC G.A SRL contractul de executare silită nr. 1100, având ca obiect executarea silită a debitorilor G.V şi SC R.A.S SRL, conform titlurilor executorii contract de ipotecă autentificat sub nr. ……….. de BNPA L.S şi V.D şi convenţie autentificată sub nr. ……. de BNPA L.S şi V.D.

Conform art. 2 din contract, creditorul reclamant  a achitat pârâtului cu titlu de avans pentru executare,  suma de 4000 lei +TVA.

Potrivit dispoziţiilor art. 4 din contract, în cazul în care creditorul îşi retrage titlul executoriu, onorariul fix plătit cu titlu de avans nu se restituie.

În cadrul dosarului de executare nr. ………… aferent contractului de executare silită, la data de 21.01.2010 creditoarea reclamantă a formulat cerere de restituire a titlurilor executorii, iar la data de 03.02.2010, Biroul Executorului Judecătoresc a eliberat creditoarei titlurile.

Prin cererea introductivă, reclamanta a arătat că executorul judecătoresc nu şi-a îndeplinit atribuţiile legale cu privire la executarea imobiliară motiv pentru care a înţeles să îşi retragă titlurile executorii şi să solicite rezoluţiunea contractului de executare silită.

Din analiza dispoziţiilor art. 1020 şi 1021 Cod civil, rezultă că rezoluţiunea este sancţiunea ce intervine în cazul neexecutării culpabile a contractului sinalagmatic cu executare uno ictu şi constă în desfiinţarea retroactivă a acestuia şi repunerea părţilor în situaţia anterioară încheierii contractului.

Prin întâmpinare, pârâtul a menţionat  că sancţiunea aplicabilă contractului de executare silită este rezilierea iar nu rezoluţiunea, pe motiv că acest contract este un contract de prestări servicii, a cărei executare presupune prestaţii succesive.

Instanţa reţine contrar susţinerilor pârâtului că sancţiunea aplicabilă contractului de executare silită este rezoluţiune, întrucât în temeiul acestui contract Biroul Executorului Judecătoresc s-a obligat la o prestaţie unică şi anume la executarea titlurilor executorii puse la dispoziţie de creditor. Cât priveşte prestaţiile succesive efectuate în baza acestui contract, instanţa constată că acestea nu reprezintă decât modalităţi concrete de aducere la îndeplinire a prestaţiei unice asumate, respectiv executarea titlului.

În continuare, instanţa urmează a analiza modalitatea în care pârâtul BEJ â şi-a îndeplinit obligaţiile asumate prin contractul de executare, cât priveşte executarea silită imobiliară.

Astfel instanţa reţine că pentru realizarea executării silite imobiliare pârâtul  a efectuat următoarele demersuri:

- în baza cererii de executare a creditoarei reclamatei înregistrate sub nr. ………….. la data de 08.09.2009 a solicitat Judecătoriei Sectorului 3 încuviinţarea executării silite la data de 09.09.2009

-  prin încheierea pronunţată în data de 30.09.2009 de Judecătoria Sectorului 3 în dosarul nr. ………. – dosar de executare nr.………………, a fost admisă cererea şi s-a încuviinţat executarea  în toate formele de executare

-  la data de 12.10.2009, pârâtul a întocmit procesul verbal de situaţie, prin care a identificat imobilul proprietatea debitoarei  G.V, situat în ……………….

- la data de 12.10.2009, pârâtul a întocmit procesul verbal de calcul al debitului

- la data de 12.10.2009 pârâtul a întocmit somaţia de plată nr. ………… în privinţa debitoarei G.V.

- la data de 09.11.2009 a comunicat debitoarei  G.V somaţia de plată, procesul verbal de situaţie, procesul verbal de calcul debit şi titlul executoriu

- la data de 30.10.2009 a formulat cerere de înscriere a somaţiei de plată nr. ………… în cartea funciară a imobilului situat ………………...

- prin încheierea de carte funciară nr. …………… s-a dispus înscrierea somaţiei de plată nr. ……………. asupra imobilului situat în …………….., în favoarea creditorului SC G.A SRL.

- la data de 08.12.2009 a întocmit publicaţia de vânzare pentru imobilul situat în ………….., licitaţia fiind fixată la data de 21.01.2010 ora 14.00 la sediul Biroului Executorului Judecătoresc.

-  publicaţia de vânzare a fost comunicată debitoarei la data de 11.12.2009

- publicaţia de vânzare a fost comunicată spre afişare Asociaţiei de Proprietari a Blocului……….., Primăriei ………… şi Judecătoriei …………….., astfel cum rezultă din borderoul pentru corespondenţă din 10.12.2009.

- dovada de îndeplinire a procedurii cu Judecătoria ……………. nu a fost restituită la dosar.

În ceea ce priveşte susţinerile reclamantei referitoare la faptul că pârâtul nu şi-a îndeplinit obligaţia de a afişa publicaţia de vânzare pentru termenul din 21.01.2010 la instanţa de executare respectiv la Judecătoria ………….., instanţa reţine următoarele:

Din actele existente la dosarul de executare, rezultă că la data de 10.12.2009  pârâtul a comunicat publicaţia de vânzare la instanţa de executare, la locul unde se afla imobilul urmărit şi la sediul primăriei în a cărei rază teritorială se află imobilul, îndeplinindu-şi astfel obligaţiile impuse de art. 504 alin. 3 Cod procedură civilă. Astfel, instanţa constată că dispoziţiile art. 504 alin. 3 Cod procedură civilă nu instituie obligaţia executorului de a proceda personal la afişarea publicaţiei de vânzare ci doar obligaţia acestuia de a lua măsurile care se impun pentru a asigura afişarea. În cauză, executorul a luat aceste măsuri, în sensul că a comunicat publicaţia de vânzare, iar faptul că dovada de comunicare a publicaţiei nu a fost restituită la dosarul de executare de Judecătoria …………… nu poate fi interpretată ca o neexecutare culpabilă de către executor a obligaţiei de afişare a publicaţiei de vânzare.

Cât priveşte susţinerea reclamantei în sensul că la data de 21.01.2010 executorul nu s-a prezentat la efectuarea vânzării prin licitaţie a imobilului ci a trimis un executor stagiar, instanţa reţine că nu influenţează modul de soluţionare al prezentei cauze întrucât  potrivit art. 21 rap. la art. 7 lit. a Legea 188/2000, executorul stagiar are competenţa de a proceda la punerea în executare a dispoziţiilor cu caracter civil din titlurile executorii. 

Susţinerile reclamantei referitoare la sentinţa nr. …………… pronunţată în dosarul nr. ………………. având ca obiect contestaţia la executare formulată împotriva procesului verbal de încetare a executării întocmit în dosarul nr. …………. la data de 04.02.2010, ca urmare a retragerii titlurilor executorii de către reclamantă, nu prezintă relevanţă pentru soluţionarea prezentei cauze întrucât în cadrul dosarului nr. ……………….. instanţa a fost învestită cu soluţionarea aspectelor legate de legalitatea procesului verbal de încetare a executării pe când în prezenta cauză instanţa este învestită cu verificarea modului de îndeplinire a atribuţiilor de executare de către pârât, astfel spus este învestită cu verificarea activităţii de executare a pârâtului din dosarul nr. ……………,  activitate anterioară procesului verbal de încetare a executării din 04.02.2010.

În aceste condiţii, instanţa, având în vedere actele de executare mai sus menţionate şi dispoziţiile art. 494 şi urm. Cod procedură civilă care reglementează modalitatea de desfăşurare a executării silite imobiliară, constată contrar susţinerilor reclamantei că pârâtul şi-a îndeplinit în mod corespunzător obligaţiile ce îi reveneau pentru a realiza executarea silită imobiliară, astfel încât în cauză nu este aplicabilă sancţiunea rezoluţiunii contractului prevăzută de art. 1020-1021 Cod civil, motiv pentru care va respinge cererea reclamantei sub acest aspect ca neîntemeiată.

Cu privire la cererea de obligare a pârâtului la plata sumei de 3972 lei +TVA, reprezentând onorariu fix,  plătită cu titlu de avans,  instanţa reţine  că în condiţiile în care reclamanta a retras titlurile executorii, astfel cum rezultă din dosarul de executare, au devenit incidente dispoziţiile art. 4 din contract, conform cărora într-o asemenea situaţie, suma de bani reprezentând onorariu fix plătită de creditor cu titlu de avans nu se restituie.

 Astfel, având în vedere dispoziţiile art. 4 din contract cât şi  modul de soluţionare al cererii de rezoluţiune a contractului nr. ………………, instanţa urmează a respinge ca neîntemeiată şi cererea de obligare a pârâtului la plata sumei de 3972 lei +TVA, reprezentând contravaloare avans plătit în temeiul contractului.

În baza art. 274 Cod procedură civilă, instanţa având în vedere principiul disponibilităţii care guvernează desfăşurarea procesului civil, urmează a lua act că reclamanta nu a solicitat cheltuieli de judecată.

Pentru aceste considerente, instanţa va admite excepţia lipsei calităţii procesuale pasive a pârâtei D.D.C, va respinge acţiunea în privinţa acestei părţi ca fiind introdusă împotriva unei persoane fără calitate procesuală pasivă, iar pe fond  în baza art. 1020-1021 Cod civil, va respinge acţiunea în privinţa pârâtului Biroul Executorului Judecătoresc D.D.C, ca neîntemeiată.