Pretentii

Sentinţă civilă 2340 din 26.07.2012


ROMÂNIA

JUDECATORIA ONESTI

JUDETUL BACAU

Dosar nr. 1642/270/2012 lit. com- pret. 

Înreg. 28.03.2012 

Sentinta civila nr. 2340

Sedinta publica din data de 26.07.2012

Completul de judecata format din:

Presedinte –

Grefier –

Pe rol fiind judecarea cauzei civile formulata de Administratorul Judiciar … pentru …. în contradictoriu cu pârâta …., având ca obiect pretentii-litigiu comercial.

La  apelul nominal facut în sedinta publica au lipsit partile.

Procedura nelegal îndeplinita cu pârâta.

S-a facut referatul oral al cauzei de grefierul de sedinta, care învedereaza:

- cauza are ca obiect „pretentii-litigiu comercial”,

- se afla la al treilea termen de judecata,

- procedura nelegal îndeplinita cu pârâta,

- stadiul procesual fond, dupa care,

Instanta potrivit  dispozitiilor art. 1591 alin. 4 Cod procedura civila, având în vedere obiectul cauzei si prevederile art. 1 si 5 Cod procedura civila, constata ca este competenta material si teritorial sa judece prezenta cauza.

În temeiul art. 167 alin. 1 cod procedura civila instanta încuviinteaza proba cu înscrisurile aflate la dosar ca fiind concludenta, pertinenta si utila solutionarii cauzei.

Nefiind alte cereri ori probe de administrat instanta constata cauza în stare de judecata si fata de cererea reclamantei de judecare a cauzei în lipsa, retine cauza spre solutionare.

INSTANTA

Deliberând asupra cauzei civile de fata, constata urmatoarele:

Prin cererea înregistrata pe rolul Judecatoriei Onesti la data de 28.03.2012 sub nr. 1642/270/20  …., cu sediul în …., administratorul judiciar al … cu sediul în ….., a chemat în judecata pe pârâta …. cu sediul în …. si cu sediul secundar în ….solicitând obligarea pârâtei la plata sumei de 2707,63 lei, reprezentând debit principal si penalitati.

Actiunea este scutita de plata taxei judiciare de timbru conform prev. art. 77 din Legea 85/2006.

În drept cererea se întemeiaza pe dispozitiile art. 945 Cod civil si 274 cod procedura civila.

În dovedirea cererii reclamanta propune proba cu înscrisuri, anexând convocarea la conciliere, factura  nr. 953262 din 07.01.2010, nr. 919494 din 30.09.2010, proces verbal de conciliere directa.

Pârâta nu a depus întâmpinarea si nici nu s-a prezentat în instanta.

Instanta a încuviintat si a fost administrata proba cu înscrisuri.

Analizând materialul probator administrat în cauza, Judecatoria retine urmatoarele:

În urma comenzii facute de pârâta … reclamanta …. i-a livrat marfuri în valoare de 600,74 lei, conform facturilor fiscale nr. 953262/07.01.2010, nr. 919494/30.09.2010 (fila 8,9 dosar).

Deoarece pârâta nu s-a achitat de obligatia legala de plata reclamanta a procedat la convocarea acesteia la conciliere în vederea încercarii  de solutionare pe cale amiabila a litigiului, conform art. 7201 din Codul de procedura civila. Pârâta nu a dat curs invitatiei reclamantei.

Conform cap. 5 pct. 2 din contractul comercial reclamanta a calculat penalitati de 1% pentru fiecare zi de întârziere, calculate la valoarea de achitat pâna la 28.02.2011. Penalitatile sunt de 2206,89 lei.

Între parti nu exista un contract comercial valabil încheiat. Contractul despre care vorbeste reclamanta este înscris pe verso facturii.

Simpla mentiune de pe factura cu privire la plata penalitatilor nu poate fi asimilata unei clauze penale din perspectiva fortei obligatorie a contractului consacrat de art. 969 vechiul Cod civil, întrucât este un act unilateral de vointa al reclamantei, neasumat de pârâta. În acest sens, s-a pronuntat ÎCCJ prin Decizia civila nr. 778/22.02.2011.

Pârâta nu a depus întâmpinarea si desi a fost legal citata nu s-a prezentat în instanta.

Apreciind ca nejustificat refuzul pârâtei de a-si onora obligatiile contractuale, în temeiul art. 969 din Codul civil si art. 46 din Codul comercial instanta va admite în parte actiunea si va obliga pârâta la plata sumei de 500,74 lei reprezentând facturi neachitate.

Va fi respins capatul de cerere privind plata penalitatilor de 1% pentru fiecare zi de întârziere.

Pentru aceste motive

În numele Legii,

H O T A R A S T E:

Admite în parte actiunea formulata de reclamanta ….cu sediul în ….. prin administrator judiciar …., cu sediul în …. împotriva pârâtei … cu sediul în …. si cu sediul secundar în …..

Obliga pârâta sa achite reclamantei suma de 500,74 lei reprezentând facturi neachitate.

Respinge capatul de cerere privind plata penalitatilor de 1% pentru fiecare zi de întârziere.

Cu recurs în 15 zile de la comunicare.

Pronuntata în sedinta publica, azi 26.07.2012.

PRESEDINTE, GREFIER,

Domenii speta