Ordonanţă preşedinţială

Dosar nr. 4853/327/2008

SECTIA CIVILA, COMERCIALA SI CONTENCIOS ADMINISTRATIV

DECIZIA CIVILĂ NR. 71

Şedinţa publică din 30 ianuarie 2009

Prin cererea  adresată Judecătoriei Tulcea şi  înregistrată sub nr. 4853/2008, S.C. IC Bucureşti a solicitat,  în contradictoriu cu pârâta CA , pe calea ordonanţei preşedinţiale, obligarea pârâtei la predarea integrală a gestiunii punctului de lucru-staţie  Apicolă B  - din Municipiul Tulcea, cu cheltuieli de judecată.

Prin sentinţa civilă nr. 2737  din 23.10.2008 a Judecătoriei Tulcea a fost respinsă ca inadmisibilă cererea formulată de S.C. Institutul de Cercetare, Dezvoltare pentru Apicultură S.A. Bucureşti.

Pentru a hotărî astfel, instanţa de fond a reţinut că între reclamant şi  pârâtă au existat raporturi de muncă care s-au finalizat în luna septembrie 2008, aceasta din urmă conducând punctul de lucru din Tulcea; între părţi există o dispută legată de folosinţa terenului pe care funcţionează punctul de lucru al reclamantei, folosinţă exercitată în prezent de către pârâtă; deşi are o problemă concretă sub acest aspect, reclamanta nu solicită o tranşare provizorie a acestei chestiuni, ci formulează o cerere cu un obiect generic de predare a gestiunii; în opinia instanţei de fond o asemenea acţiune nu există, gestiunea fiind o noţiune juridico-contabilă ce presupune concomitent operaţiuni juridice şi de fapt, de o mare diversitate; primirea şi predarea de gestiune reprezintă operaţii faptice şi juridice cu relevanţă sub aspectul răspunderii materiale specifice dreptului muncii, astfel că o gestiune care nu se predă nu poate duce decât, eventual, la o angajare a răspunderii materiale şi nu la posibilitatea predării sale silite; predarea şi primirea de gestiune  presupune întotdeauna  faptul personal al primitorului şi al celui care predă fără posibilitatea constrângerii directe, ci doar indirect prin modalitatea specifică acestei materii de angajare a răspunderii materiale, de aici rezultă că o asemenea acţiune nu ar putea fi pusă niciodată în executare pentru că ea nu ar  putea avea semnificaţia unei transmiteri a folosinţei, posesiei sau detenţiei asupra vreunui ban de la pârâtă la reclamantă; nu se poate pune semnul egalităţii între solicitarea de predare a gestiunii şi pretenţia de predare a folosinţei terenului, pentru că astfel s-ar confunda generalul cu specialul sau o acţiune (posesorie ori petitorie, temporară ori definitivă) admisibilă cu una care nu există.

Prin cererea înregistrată la data de 27.10.2008 S.C. IC Bucureşti a declarat recurs împotriva sentinţei civile  nr. 2737 din 23.10.2008 a Judecătoriei Tulcea.

În motivare recurentul – reclamant a arătat că prin cererea introdusă a solicitat obligarea pârâtei la predarea provizorie a Staţiei Zonale Apicole B  împreună cu bunurile pe care le-a avut în gestiune, pârâta motivând, în esenţă, că după ce a fost concediată refuză predarea staţiei pe motiv că terenul pe care se află investiţia nu este proprietatea recurentului, pretinzându-i să-şi ia bunurile şi să le ducă oriunde doreşte.

A mai arătat  recurentul-reclamant că, din această cauză, activitatea staţiei sale a fost întreruptă şi nu poate fi reluată  şi că pe rolul instanţei de drept comun există acţiune posesorie care le soluţionează definitiv problema posesiei şi folosinţei asupra terenului.

S-a mai arătat că, în precizările solicitate de  instanţă, a precizat că, de fapt, obiectul cererii sale este accesul în Staţia Zonală ca investiţie pentru a-şi putea folosi inventarul şi în vederea realizării obiectului de activitate.

A mai considerat recurentul-reclamant că cererea sa îndeplineşte condiţiile procedurii speciale sub aspectul urgenţei, pentru că i s-a întrerupt realizarea obiectivului de activitate ce nu poate fi realizat decât prin investiţie, conform procesului verbal de predare către pârâtă din 05.09.1990 cum şi sub aspectul neantamării fondului, deoarece existenţa sau inexistenţa dreptului său de posesie definitivă asupra terenului face obiectul unui dosar existent pe rolul instanţei.

A mai menţionat recurentul-reclamant că aparenţa posesiei fiind în favoarea sa, iar pârâta neformulând decât apărări  inadmisibile prin  care antamează fondul cauzei, cerere îndeplineşte şi a doua cerinţă esenţială impusă de lege.

În drept au fost invocate dispoziţiile art. 582 Cod pr. civilă.

S-a mai arătat că motivele de recurs se încadrează în prevederile art. 304  pct. 7-9 Cod procedură civilă.

Intimata-pârâtă  a formulat concluzii scrise.

Examinând actele şi lucrările dosarului instanţa de recurs reţine următoarele:

Susţinerile recurentului-reclamant potrivit cărora instanţa de fond a cercetat chiar fondul cererii nu pot fi primite de o asemenea manieră întrucât, în această materie, judecătorul face un examen sumar al cauzei, legea dându-i dreptul să pipăie fondul pentru a vedea de partea cui este aparenţa dreptului; împrejurarea că dreptul subiectiv este litigios nu împiedică pronunţarea ordonanţei preşedinţiale, întrucât aparenţa de drept este suficientă pentru ca instanţa să ordone o măsură urgentă şi vremelnică, urmând ca problema existenţei sau inexistenţei dreptului subiectiv să se rezolve pe calea procedurii de drept comun, în cadrul unei judecăţi care vizează fondul.

În raport de toate aceste considerente şi cum situaţia de fapt a fost corect reţinută de instanţa de fond, iar aplicare legii a fost în conformitate cu aceasta, urmează ca instanţa să respingă recursul ca nefondat şi să menţină hotărârea atacată ca legală şi temeinică.

1

Domenii speta

Spete similare