Judecătoria Galaţi a respins ca nefondată plângerea împotriva procesului verbal de constatare şi sancționare a contravențiilor prin care petentul a fost sancţionat contravenţional, cu 5 puncte amendă în valoare de 350 lei şi reţinerea permisului de conducere pentru o perioadă de 30 de zile, pentru săvârşirea faptei prevăzute de art. 100 alin. 3 lit. f din OUG nr. 195/2002 privind circulaţia pe drumurile publice. Instanţa de fond a decăzut pe petent din proba testimonială, motivat de faptul că acesta nu a prezentat martorul propus în vederea audierii şi a constatat că procesul-verbal de contravenţie este întocmit ca urmare a constatării directe a contravenţiei de către agentul constatator iar din probele administrate, nu s-a probat de către petent o situaţie contrară celei reţinute.
Recursul declarat de petent a fost apreciat ca fiind fondat, motivat de lipsa verificării apărărilor formulate de petent, instanţa de fond procedând în mod nelegal la decăderea petentului din proba testimonială încuviinţată.
Asumarea de către recurentul petent a obligaţiei prezentării martorului în faţa instanţei nu are suport juridic şi, evident, nu poate fi sancţionată, instanţa putând păşi la judecată numai dacă, după emiterea mandatului de aducere – în condiţiile art. 188 din vechiul Cod de procedură civilă, martorul nu se înfăţişează.
Pentru a se putea aprecia că martorul lipseşte nejustificat, astfel încât instanţa să poată emite mandat de aducere, este necesar ca procedura de citare a martorului să fi fost legal îndeplinită.
Faţă de considerentele mai sus invocate, având în vedere şi asigurarea unui drept efectiv al petentului la un proces echitabil în cadrul căruia să aibă posibilitatea de a-şi dovedi apărările formulate, tribunalul a admis recursul şi a casat sentinţa civilă, trimiţând cauza spre rejudecare la aceeaşi instanţă.
Judecătoria Moinești
Inlocuirea amenzii cu munca in folosul comunitătii
Judecătoria Sectorul 4 București
plangere pv
Judecătoria Iași
Plângere contravenţională. Parcare neregulamentară. Subiectul activ al contravenției.
Tribunalul Arad
Plângere contravenţională
Judecătoria Alexandria
PLÂNGERE CONTRAVENŢIONALĂ. NEINDICAREA ANULUI ÎN CARE A FOST ADOPTAT ACTUL NORMATIV CARE REGLEMENTEAZĂ CONTRAVENŢIA REŢINUTĂ ÎN SARCINA PETENTULUI. NULITATEA PROCESULUI VERBAL DE CONTRAVENŢIE ASTFEL ÎNCHEIAT